vineri, 22 octombrie 2021

Terrecotte artistiche la Impruneta, bistecchina la Cantinetta del Nonno

5 august, ziua 6. Cuvântul cheie: Dan. Părăsim azi Assisi cu strângere de inimă. Ne așteaptă un reportaj la Massimo Carbonne, Terrecotte artistiche, o firmă de familie care realizează artizanal amfore, dar și alte obiecte de teracotă, continuând o meserie străveche. 

Massimo lucrează lutul de 25 de ani, fiind un meșter venit recent în Impruneta, unde a și cumpărat actuala proprietate. În fapt, familia artizanului creează adevărate obiecte de artă, multe dintre ele cu rol funcțional, bune pentru păstrarea și fermentarea băuturilor de tot felul. Trei dintre amforele lui Massimo au ajuns anul trecut la Arad, fiind acum în proprietatea firmei Amphoreus, un mic producător de orange din Mustoasă  de Măderat. Meșterul Massimo ne face o demonstrație pe loc, încântat că poate vorbi în italiană, fiindcă toată lumea înțelege. Ia o porție mare de lut și o frământă rapid, cu mișcări sigure, dându-i o formă cilindrică. Nu pot să nu-mi amintesc că tot așa Muma frământa aluatul când îmi făcea cea mai bună plăcintă din lume, cea bănățeană, păturata.

Aflăm de la Massimo că amforele toscane sunt  mai puțin poroase decât cele spaniole și georgiene grație lutului special, de culoare gri închis, din Impruneta. În atelier se văd o mulțime de amfore, de toate mărimile, aflate în diferite stadii de realizare. Cele finalizate poartă sigla cramelor ori producătorilor de ulei de măsline care le-au comandat. Un meșter mai tânăr finisează o amforă, pregătind-o pentru stadiul final, care înseamnă arderea în cuptor timp de o săptămână la o temperatură care crește și descrește treptat, vârful fiind de 1.000 de grade Celsius, temperatură la care argila capătă incandescența lavei. Acum  amfora are culoarea lutului, e finisată tot cu o bucată de lut.

Cea mai mare amforă din atelier are o capacitate de 1.000 l. Massimo ne face și o demonstrație de modelare a amforei. Ia câte o bucată cilindrică de lut și o lipește de fundul amforei  realizat în prealabil, completând cu alta și cu alta până realizează o circumferință completă. Astfel amfora crește la fiecare adăugare de lut cu câțiva centimetri. Înainte de a fi utilizată, fiecare bucată cilindrică de lut e lăsată o zi vara, și două zile iarna pentru ca apa să se evapore. Dacă ar fi folosite imediat în structura amforei, aceasta s-ar prăbuși din cauza greutății suplimentare.

După realizarea finisajului, uriașele recipiente sunt lăsate o lună să se usuce, fiind introduse apoi în cuptor timp de o săptămână, în a patra zi, după o creștere graduală, temperatura atinge 1000 de grade. Ulterior arderii, amforele sunt duse afară și spălate zilnic cu apă, după care sunt gata de livrare clienților. La Impruneta, legile și tehnologia nu s-au schimbat din secolul al XIII-lea, de când se exploatează argila. Prețioasa argilă locală poate părăsi zona numai sub formă de terra cota (pământ ars), de produs finit, nu și ca materie primă.După turul scurt al atelierului, îi dăruim familiei lui Massimo un vin românesc, iar noi primim pâine cu ulei de măsline.

Cel mai mic degustător neautorizat, Elihu, se joacă fericit cu volanul motostivuitorului lui Massimo, claxonând de zor cu noua lui jucărie. În curte sunt zeci de amfore, iar în grădină alte zeci, dacă nu sute de obiecte din terra cota. Mistreți, pisici, hipopotami, bufnițe, pinguini ș.a. Și mai sunt multe capete umane, și îngerași și Criști și chiar scene biblice întruchipate în lut ars. Ne despărțim emoționați după o poză de grup, plecîm sprea orașul toscan San Casciano, locul în care, vreme de șase luni, Dani lua masa și își făcea cumpărăturile pe când era student în practică la crama Antinori de la Bargino. 

În urmă cu cinci ani, San Casciano avea 52 de restaurante la o populație de 18.000 de locuitori, din care câteva mii erau români. Recunoaștem străzi, parcări, supermarket-uri, restaurante. Între ele Ristorante Nello, L'Antica Posta și Cantinetta del Nonno. La localul din urmă luăm prânzul iar. Bepe, proprietarul, ne primește cu căldură. Când făcea rezervarea, chiar el i-a răspuns la telefon lui Dani, client fidel în 2016, că există un singur nume de acest fel în San Casciano... 

Ține deschis în plus restaurantul pentru noi mai bine de o oră. Comandăm bruschete mixte, cu pateu de ficat de mistreț între altele, apoi pappa al pommodoro și bistecchina di cinta senese, iar ca dolci, tiramisu. 

Vinurile servite sunt vinurile casei, la sticlă: cupaj bianco de Trebbiano și Malvasia, iar ca roșu, Sangiovese. Ca digestiv, ultimele pahare de filu 'e ferru, grappa din Sardinia, locul de baștină al proprietarului.

După această masă excelentă, Dani își revede un vechi prieten, Leonardo, proprietar de bijuterie în buricul târgului. Cu aspect exotic, de o îngrijire vestimentară șocantă, omul care poartă vestă, pălărie și cizme pe căldura de august a fost cândva camarad de grilliata al lui Dani pe dealurile orașului San Casciano. Leonardo e de meserie oenolog, vinde bijuterii și colecționează artefacte etrusce, el însuși considerându-se etrusc, nu italian. Poate și de aceea privește cu o uimire admirativă o poză din telefonul lui Dan, un semn rutier din Florența care arată că acolo se termină Italia și începe Firenze, ca să întrebe apoi: Unde e, unde e?

Ne despărțim de patriotul local cu pene la pălărie și nume de geniu, pornind apoi către sudul Toscanei, spre Maremma. Cazare seara într-un resort de lângă Montemerano, plimbare printre chiparoși spre recepție, ședem într-o pădure de stejari cu guguștiuci și bufnițe care anunță venirea zorilor. Am dat gata multe pahare de vin românesc cu Zoli și compania pe terasa unei căsuțe agroturistice, urmând ca dimineață să pornim spre celebrele cascade din Saturnia și spre Ultima Spiaggia toscană de la Marea Tireniană, locul unde ne îndrumase Leonardo. 

 

Galerie foto: Cantinetta del Nonno, Impruneta, San Casciano

luni, 18 octombrie 2021

Vinosofia noastră: un Barolo la Assisi, un Sagrantino la Carapace


4 august, ziua 5. Cuvântul cheie: Carapace. Începem ziua cu o călătorie la Montefalco, orașul vinului. 

Restul grupului dă fuga până la o spectaculoasă cascadă care curge doar o oră pe zi, după cum vor inginerii ecluzelor.

Cuvântul cheie al zilei însă este Carapace, un loc special, o cramă unico del mondo. Până atunci însă iar urcăm străzi abrupte, fiecare cu steagurile sale, cu florile sale, cu locuitorii săi respirând în tihna unei zile de august. Bem bere în orașul vinului când încă e dimineață, pozăm un porumbel alb la fereastra unui turn și încercăm să capturăm, cu zoom, toată splendoarea orașului Assisi, care se întinde de-lungul unei coline îndepărtate. În vale ochiul distinge cu greu domul bisericii Santa Maria degli Angelli. Ai senzația că ești de aici, că poți cuprinde cu privirea toată Umbria din acest punct, din locul cu belvedere al orașului Montefalco, de sub copacul uriaș care și-a petrecut veacurile în mijlocul acestei frumuseți. 

După un pic de visare și un pic de contemplare ne cuprinde febra întoarcerii, dăm fuga la hotel pe drumuri proaste și întortocheate, prin localități cuminți străjuite de pini și chiparoși, înconjurate de lanuri de porumb stropite din când îm când de tunuri cu apă. Luăm masa la hotel și iar urcăm apoi strada abruptă ce duce la Basilica di San Francesco, de data aceasta nu din pricini spirituale, ci pentru a-l revedea pe Corrado, patronul enotecii Tesori dell'Umbria. Îi dăruim un vin și primim un vin, apoi cumpărăm un Barolo din 1995 și un Sagrantino Caprai din 2015. Și fuga iar la mașină, prin parcarea claustrofobă, cu drum de acces în formă de spirală,  ca să nu întârziem la degustarea programată la Tenuta Castelbuono, parte a grupului Lunelli care deține, între altele, și crama Ferrari Trento. Legenda spune că numele Ferrari ar fi fost cumpărat de celebrul producător auto de la familia care deține o tradiție mult mai veche, și nu în domeniul auto, ci în vie și vin.

Rămâi fără cuvinte după ce ajungi, pe drumuri prăfuite, în vârful dealului unde se află Tenuta Castelbuono. Un turn bizar, metalic, marchează pe hartă locul în care a fost ridicată singura sculptură din lume în care oamenii locuiesc, muncesc și elaborează vinuri. Crama-sculptură evocă o țestoasă, dar și spiritul vinului obținut din soiul umbrian Sagrantino, caracterizat prin eleganță, putere și longevitate. Cupola din cupru oxidat adăpostește o uimitoare structură circulară, loc de degustare și de contemplare. Pe dealul alăturat strălucește în soare crama Dionigi, pe care am vizitat-o ieri seară. Tenuta Castelbuono are doar producție organică începând cu recolta din 2014. Turnul e ca o săgeată de pe Google Maps, situat în mijlocul unei proprietăți care cuprinde 35 ha de vie.

Ne preia un angajat care vorbește o engleză în ritm latin, ne duce lângă vie în arșița după-amiezii, povestind pasional despre toate: viță, turn, creatorul sculptor, caracterul vinului, structura cramei. Ne zice de Umbria, familia Lunelli și Carapace. La urmă, intrăm  iar în cramă și începem o coborâre inițiatică, intrarea în pivniță e mascată de barul circular, labirintic, iar scările în spirală coboară lin într-un alt spațiu circular, plin de baricuri,  butoaie, mici amfore experimentale. Dar comoara simbolică a locului e ascunsă într-o altă încăpere circulară, dispusă pe axul Carapacei. Pe o masă rotundă șed trei vinuri din cele trei game ale Tenutei Castelbuono. Dacă te apropii și privești în sus, prin ochiul oval al tavanului pivniței zărești un triunghi, o parte din structura tavanului Carapacei. După această stranie inițiere, am putut în sfârșit să ne vedem de degustare.  

Servim trei vinuri: Ziggurat, Montefalco Rosso 2018 (Sangiovese, Sagrantino, Cabernet Sauvignon, Merlot), Lampante Montefalco Rosso Riserva 2017 (Sangiovese, Cabernet, Merlot), Carapace Montefalco Sagrantino 2016. Cel mai tânăr vin, Zigguratul, e și cel mai catifelat, în acest cupaj Cabernetul și Merlotul îmblânzesc cu succes autohtonul Sagrantino și puternicul Sangiovese. Lampante oferă același cupaj, Riserva, mai vechi cu un an, dar parcă totuși mai tânăr și oarecum nărăvaș. Ultimul, superbul Sagrantino, e contrariant de tânăr, un bambino care așteaptă să se maturizeze. Aciditatea ridicată anunță un vin cu potențial mare de învechire, un vin de colecționar căruia îi va sta bine în vinoteca din casa bunicii.

Mai mult sau mai puțin copleșiți de întreaga experiență, pornim înapoi spre "casă", spre hotelul din Assisi. Lui Dani îi vine ideea excelentă de a ne abate un pic din drum pentru a vedea orășelul medieval Spello. Urcăm leneș pe strada înclinată ce duce în centru, pe lângă magazinul Vinosofia și Pinacoteca Civica e Diocesana. În stânga și în dreapta se deschid străzi ale sforii, vezi arcade și balcoane și ganguri splendide, năpădite de flori și verdeață. Grăbiți să respectăm programarea făcută de Marco la restaurantul Hotelului La Rocca, ne mai permitem totuși o ultimă plăcere în această cittá dei fiori: intrăm într-o gelaterie unde o vânzătoare simpatică ne spune Ciao! și ne îmbie cu multe cupe de nociolla, stracciatella, melone și limone. Cum poți să o refuzi?

Cu degetele lipicioase, după ce am gustat cea mai bună înghețată din lume, ajungem în sfârșit la mașină. Restaurantul Hotelului La Rocca are o terasă cu priveliște minunată. Vedem același peisaj cu măslini și chiparoși și case și ziduri de piatră. Pe un deal cu multă pădure se înalță Rocchicciola sau Rocca Minore, un turn de apărare din sec. XIV. I s-a spus așa în opoziție cu Rocca Maggiore, o fortăreață din sec. XII, dispusă mai sus, care domină orașul și Valle del Tescio. Servim un Krevis Prosecco Treviso, dar și vinul alb al casei, un Grechetto, apoi un Umbria Rosso 2017 de la Via Barbi. Ne-au fost pregătite antipasti cu specific umbrian, brânzeturi și prosciutto și salamuri, apoi comandăm ce ne cășună: tagliata di vitello, sfogliatina a la crema Chantilly e frutti de bosco, strangozzi al tartufo ș.a.

După ce am dezbătut dileme economice ale Umbriei, Italiei și lumii actuale, am trecut cu succes la două digestive: o grappa de neuitat și o băutură din sud, Vecchio Amaro del Capo, liquore d'erbi din Calabria. O seară plină, cu Marco și prietenii. Cu toții au luat-o pe jos, doar noi patru, echipajul din dormitorul bunicii, ne-am încumetat să ne întoarcem la hotel cu mașina. A doua zi, dis-de-dimineață, vom spune arrivederci Assisi, benvenuto Toscana. 

Galerie foto: Assisi, Carapace, Montefalco, Spello