sâmbătă, 27 august 2011

Degustare alandala cu Riesling, Cabernet Sauvignon şi nemţi mari şi mici

La ultima degustare de august în curtea cu brazi şi iederă de acasă, am amestecat în chip plăcut lucrurile, oamenii şi vinurile. N-aş fi crezut că putea să iasă totul atât de bine, de teama caniculei, a necazurilor curente şi a neprevăzutului din fiecare sticlă.
Ultima seară de vineri trebuia să fie una aproape obişnuită, cu baschet, cu Silviu şi cu o mică degustare de Riesling-uri pe care le primisem nici nu mai ştiu când de la Boris, maestrul de ceremonii şi de vânzări al Casei Oprişor prin vestul ăsta de ţară. N-am reuşit până acum să le destupăm din tot felul de motive nefericite, amânând mereu momentul sorbirii şi povestirii lor. S-a nimerit să avem parte însă de oaspeţi intempestiv, adică de nişte rude apropiate care se întorceau din concediul gorjean în Germania. Dieter, Monica şi Mara au aterizat la Arad într-un Land Rover Defender, după ce colindaseră cu succes, pe drumuri asfaltate şi neasfaltate, întregul Parâng.
Aşa că n-a fost nici o problemă să mai punem nişte pahare la masă, în timp ce încropeam cu Dieter o conversaţie într-o engleză aproximativă, iar cu Monica, într-o oltenească de-a dreptul cursivă. Şi cum Dieter prefera vinul red, am fost nevoiţi să încălcăm legile degustării şi servirii vinurilor, deschizând mai întâi un Cabernet Sauvignon, Origini, 2007, de la Budureasca, unul dintre preferatele "vesticilor". Herr Dieter a fost aşa de încântat de acest vin încât şi-a amânat cu o noapte plecarea spre Schweinfurt, iar noi le-am făcut culcuş în răcoarea pivniţei, umflând saltele şi cărând lenjerii de pat în underground.
În timp ce vinul roşu dispărea încet din pahare iar noi vorbeam de marile excursii africane ale rudelor noastre, prin Tunisia, Egipt şi Maroc, Silviu, cu Mara pe umeri, jucau baschet la lumina lunii, acompaniaţi de zgomotele Zilelor Aradului care răzbăteau brutal de pe ştrand. Pe urmă Dieter ne-a mărturisit că-i place mai mult vinul decât berea. Nici nu era nevoie să o facă, ne-am dat seama imediat că el însuşi poate deveni un "vestic" autentic după încântarea cu care adulmeca aromele din pahar şi după ce şi-a amintit că, în urmă cu mai mulţi ani, comandase vreo zece vinuri premium din Africa de Sud, achitând în final o notă de 800 DM. Însă asta nu trebuie să o spuneţi la nimeni...
Dintr-una într-alta, am hotărât totuşi, împotriva tuturor regulilor decenţei, să deschidem, după vinul roşu, şi Riesling-urile lui Boris, unul provenit de la firma-mamă a Cramei Oprişor, Kendermanns, Kalkstein, Riesling Trocken 2006, şi altul tocmai din Australia, Penfolds, Rawson's Retreat, Riesling 2006.
Eram convinşi, căutam întruna cu papilele gustului aroma vagă de kerosen pe care Boris se jura c-a identificat-o în vinurile astea albe. De primul, cel nemţesc, nu pot spune decât că e un vin decent, de la el de acasă, aşa cum mai gustasem unul pe Dealul Silagiului, la Crama Fundaţiei Buttenberg, în compania oenologului german, cu mustăţi răsucite în sus, de la Castel Peter, şi că acela care l-a creat l-a lipsit de vreo odoare de combustibil, fie el şi de avion. În schimb, în cel australian, am putut zări, cu ochii gustului, vagi amprente de acest fel, poate mai mult induse decât reale. La urma-urmei, ce mai contează, de vreme ce vinul le-a plăcut tuturor, servit chiar şi aşa, alandala.
Când Mara dormea deja de mult, fericită, în lumea viselor de copil iubit, am mai deschis o sticlă din acelaşi, Cabernet Sauvignon de la Budureasca, poate şi fiindcă vroiam să identific din nou pe chipurile lui Dieter şi Silviu aceeaşi încântare de connaisseurs fără de autorizaţie.
A fost o noapte liniştită, Land Rover-ul a dormit între iederă şi tuia, oaspeţii în pivniţă, Rita - pe canapeaua antică din bibliotecă, iar melonul şi celelalte pălării ale grupului Vestik, sub lumina pală a unui sfinx-aplică. În rest, iedera creştea în voie pe tulpina bradului venerabil, zorelele dădeau să se deschidă, iar Lucky motanul pândea păianjeni imaginari camuflat perfect în frunze.
Cum nu aveam ce face dis-de-dimineaţă, m-am apucat să amestec lucrurile rămase de la degustare, amuzându-mă de ce-a ieşit: sticle de vin nemţeşti şi australiene de Oprişor, Origini de la Budureasca şi un tirbuşon Terra Romana de la SERVE. Dacă stau să mă gândesc bine, aş mai fi putut adăuga şi o sticlă de Fetească Neagră de la Basilescu, fie ea şi Eclipse 2008, şi numai întâmplarea şi oboseala au făcut ca să nu se întâmple asta. Nici nu m-am gândit cum poate să încapă atâta concurenţă pe un singur platou de bambus rotitor. Şi, privind la tirbuşon, m-a cuprins un dor infinit după Cuvée Charlotte 2007. Mai am câteva sticle din cupajul roşu de la SERVE, între care şi una personalizată, cu semnătura regretatului conte Guy Tyrel de Poix, pe care probabil nu mă voi îndura s-o deschid multă vreme de acum încolo.
Zâmbetul Marei şi salutul de rămas bun al lui Dieter şi al Monicăi mi-au alungat însă umbra de tristeţe matinală, în vreme ce ei porneau către întâmplările şi rutinele lor nemţeşti viitoare, pregătind deja un viitor concediu care nu va ocoli casa arădeană cu iederă, brazi şi pivniţă din care nu lipsesc niciodată vinul cel bun, vinurile cele bune.


2 comentarii:

  1. Oaspetii in pivnita?! Ca gazda m-as fi sacrificat :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Le-am dat de ales iar Dieter, după ce a descoperit vinoteca si undeground-ul, n-a mai vrut nici în ruptul capului să doarmă sus. Şi nu pot să-l condamn pentru această alegere, doar mi-a ocupat camera de lucru, biroul, care este despărţit de vinotecă de o uşă culisantă prin care, dacă ai vederea bună, poţi distinge etichetele pe care scrie Antinori, Frescobaldi, Concha y Toro, Torres, Nederburg, Jacob's Creek, SERVE, Cramele Recaş, Oprişor, Halewood, Bolgheri, Bock şi aşa mai departe şi aşa mai departe.

    RăspundețiȘtergere