marți, 26 octombrie 2010

Joi şi vineri, de la SERVE la Elite, de la enotecă la bâlci, fără resentimente


Nu ştiu alţii cum sunt, dară eu, când mă gândesc la săptămâna care tocmai a trecut, îmi dau seama că am avut parte de o perioadă plină cu vârf, ale cărei gusturi amestecate îmi dau acum senzaţia unei oboseli plăcute şi... folositoare.
O fi de vină pentru acest efect blând extenuant faptul că în numai patru zile, din pură plăcere, a fost necesar să cobor (joi) în underground-ul Enotecii de Savoya pentru un rendez-vous cu Charlotte şi celelalte vinuri de la SERVE, că a trebuit să dau, pentru o seară (de vineri), pe la bâlci-festivalul vinului arădean, ca să iau apoi trenul în miez de noapte către Azuga, locul în care mă aşteptau (sâmbătă şi duminică), în tihna lor aristocrată, sub mucegaiuri nobile importate din Franţa, spumantele Rhein ale Casei Halewood. Ca să nu mai spun de intermezzo-ul matinal de câteva ceasuri (sâmbătă) în care am "degustat" turistic o parte din centrul Braşovului, bliţuind detalii, case şi oameni din bătrânul şi dintotdeauna europeanul Kronstadt.
Şi-atunci nici nu e de mirare că, tot călătorindu-mă şi tot experimentând, nici n-am mai apucat să scriu de toate astea. Am s-o fac totuşi acum, aproape cronologic, dând seamă de întâmplările recente, care au fost înghesuite în zilele unui weekend parcă atât de lung cât un întreg sezon.
Joi seară, în 21 octombrie, după cum notează, pe site-ul vestik.ro, şi soţia Pivnicerului (adică Pivnicera, căreia nu-i voi da link-ul aici), şase "vestici" au pornit către Timişoara cu microbuz şi purcel, făcând acolo joncţiunea cu alţi trei, pentru a onora invitaţia lui Dan Săvulescu la degustarea vinurilor SERVE programată la Enoteca de Savoya. În hruba selectă, plină de aparate care indică temperatura şi alte mărimi fizice care poartă de grijă marilor licori, am servit şapte vinuri, având alături o părticică din lumea bună a oraşului. Sigur, motivul primordial pentru care am dorit să fiu acolo, împreună cu clubul degustătorilor neautorizaţi, era febleţea mea, Charlotte, cuvée-ul botezat după fiica lui Guy Tyrel de Poix, stăpânul domeniilor SERVE. Şi sigur că-mi doream o reîntâlnire şi cu celălalt copil-vin al contelui, Cuvée Amaury, pe care mai avusesem prilejul să-l degust la... Crama Basilescu, acolo unde Gabi Lăcureanu a dorit să-mi ofere un înalt termen de comparaţie atunci când şi-a prezentat creaţiile oenologice, între care Ancestralele Fetească Albă şi Regală din 2009. În plus, am regăsit cu plăcere Rosé-ul Terra Romana 2009 de la degustarea ochilor închişi ("Alb, roşu sau rosé?") care a avut loc în iunie la Ceptura, între timp medaliat la Cannes şi la Decanter, după ce eu şi medicul veterinar Silviu Radu oricum îl premiasem în gând, bând cu mult mai mult decât două degete profesionale. O noutate interesantă a fost Pinot Noir-ul Vinul Cavalerului 2008, pe care însă nu m-am îndurat să-l introduc în topul meu subiectiv, aşa cum nu am făcut-o nici cu Feteasca Neagră Terra Romana 2008, cu Sauvignon Blanc-ul 2009 din aceeaşi gamă şi nici cu Fetească Albă 2009 din gama Vinul Cavalerului. Cu toate acestea, weekend-ul meu de joi până duminică a avut mereu legătură cu câte un Pinot Noir, prin Timişoara, Arad şi Azuga.

După scurta ieşire de câteva ceasuri la enoteca cu nume de prinţ eliberator, vineri m-am mutat pentru o oră în atmosfera încărcată cu arome de gulaş, de mici şi de ţâmpi la rotisor a festivalului de vin arădean. De fapt, festivalul e o mică petrecere câmpenească, desfăşurată în parcul ce poartă numele poetului naţional, cu acordeon, saxofon şi torogoată, cu crainice tv, cu două-trei gherete de vin, cu Kürtőskalács şi alte plăceri importate de la mama ardeleană de acasă. După ce am pus pe limbă, cumpărată de undeva, o Cadarcă dulceagă pe care am fost forţat s-o deşertez în iarbă, după ce m-am tot învârtit adulmecând rumenirea pulpelor de pui deasupra imenselor cutii cu jar, izul gulaşului de la ceaun şi curiosul obicei al fierberii vinului, eram gata gata să renunţ şi să o iau către casă. Şi nu din cauza vreunor ifose de mare domn (pe care oricum nu le pot afişa în calitatea mea de fiu al satului bănăţean Ferendia), induse de hruba de cinci stele unde tocmai degustasem nişte vinuri premium. Nu. Ci pur şi simplu fiindcă era un pic improprie denumirea a tot ceea ce se petrecea acolo. Oricum aveam şi altceva de făcut, să prind, de pildă, trenul de ora 0,07 spre Braşov.
Din fericire, am dat şi pe la standul Wine Elite, un mic producător de la Mâsca, unde chiar dacă n-am putut servi, pe bani, un pahar din Merlot-ul baricat 2006 ori din Pinot Noir-ul baricat din acelaşi an, m-am putut delecta totuşi cu un vin la pahar de 200 ml. Un sec Merlot foarte tânăr şi... neliniştit, care a trecut foarte repede la stand şi din care m-am văzut obligat să-mi rezerv ultimii 4 litri, la pet-uri de 2 litri. Baxul l-am completat cu un Burgund Mare din 2008 (un soi puţin apreciat de oenologul Vestik, însă de care eu mă simt atras iremediabil) şi cu alesul şi încă negustatul Pinot Noir de acum patru ani, vinuri care deocamdată şed cuminţi în arcadele vinotecii mele. Şi-apoi am luat trenul, cu Pivnicera de mână, către toate degustările pe care cineva ni le-a pregătit cu grijă în pivniţele furnizorului Casei Regale. (va urma)

4 comentarii:

  1. Dar la ce munci grele ai fost supus Pivnicerule!

    Din pacate sarbatorile astea de la noi ce poarta numele de Festivalul Vinului nu au nimic de-a face cu evenimentele cu nume similar ce se petrec peste gard. Si nu e vorba ca nu sunt fonduri, pentru ca cu aceeasi bani se pot face lucruri mult mai de bun-gust. In Oradea de exemplu la Festivalul Vinului si al Palincii nu mai putin de 3 trupe de "indieni" topaiau de mama-focului printre tarabale cu mici si gratare. Dar asta e doar un "of!" de-al meu.

    In alta ordine de idei de abia astept sa citesc impresiile legate despre cea dintai intalnire a bloggerilor de vin de la noi. Le-am citit deja pe ale lui George si Cipri. La anu' (in ideea in care acest gen de intalniri se doreste a fi anual) promit sa organizez evenimentul intr-un loc la fel de interesant! Si cel mai important promit sa fiu si eu prezent :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Pivnicere, e o meserie grea, dar cineva trebuie s-o faca si pe asta:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut, Bogdan, si sper ca eşti bine. O primă relatare despre evenimentul de la Azuga, care aparţine... Pivnicerei, o poţi citi pe site-ul aproape finalizat al clubului nostru, vestik.ro, la adresa
    http://www.vestik.ro/articole/11/21/bloggeri-in-lumea-vinurilor-nelini-tite-ale-pivni-elor-rhein-azuga.html.
    A mea e în curs de scriere, doar că suferă un mic proces de învechire interioară, în baricurile stilistice şi emoţionale.
    Şi pentru că tot rămâi marele organizator absent al întâlnirii, pentru consolare, află că avem în comun aceeaşi periculoasă pasiune sportivă. Eu joc baschet în ABLA (Amateur Basket League Arad, http://www.abla.ro/), în divizia B, iar echipa mea se numeşte Phoenix. Şi fac asta în zilele, puţine, în care nu joc fotbal prin sălile şi baloanele Aradului şi Timişoarei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ne străduim, George, nu-i aşa, ne străduim. Acuma, dacă avem şi propria breaslă, ne putem ajuta unul pe altul, în caz de extenuare... Comis-voiajorii blogdevinului, paparazzii sticlelor prăfuite, cronicarii zburători ai postgustului, câtă istovire!
    Numai noi putem recunoaşte şi chiar strecura, cu preţul unei mari oboseli, condimentul ironiei într-o postare, într-un forum ori într-un pahar cu vin, aroma aia neştiută pe care n-ai cum s-o găseşti într-un flacon al kit-ului Le Nez du Vin. Baricată, cred că poate scoate chiar un vin mare...

    RăspundețiȘtergere