miercuri, 7 ianuarie 2015

Bilanţ 2014: 35 degustări, 20 evenimente speciale, 5 zile de naştere în club, 5 festivaluri, 9 crame vizitate şi 110 articole


De fiecare dată când trebuie să încep bilanţul anului care tocmai a trecut - şi fac asta de vreo patru ani încoace - mai că-mi vine să nici nu mă apuc de asta. Cum activitatea noastră a crescut continuu, cum munca de pe parcursul a 365 de zile înseamnă zeci de călătorii, zeci de evenimente, sute de articole, o mulţime de premiere şi cum toate trebuie să încapă în acelaşi articol, asta înseamnă procesarea a sute de texte şi fotografii şi ordonarea a sute de link-uri. Dar ce altceva să faci la început de ianuarie, la gura sobei, înconjurat de nămeţi şi vinuri bune?
În ianuarie 2014, făcând puţină statistică la un pahar de vin, am povestit în cel mai sintetic mod cu putinţă, pe Pivnicer, CDViN şi Vestik, aventurile lui 2013, care au însemnat 29 degustări, 14 vizite la crame, 14 evenimente, 19 flashtasting-uri, 106 articole, dar şi o sumă de premiere, în sunet de tamburină, în dormitorul bunicii. Tot în prima lună a anului trecut ne-am delectat o-ntreagă seară cu Merlot şi ciocolată, am avut parte de o degustare-lecţie în orb la Tulipán, apoi o organizat o nouă întâlnire cu Borisul inconfundabil al Cramei Oprişor.
Februarie a debutat cu un nou eveniment oenologic, când am destupat şase vinuri de top de pe rafturile clubului pentru invitaţi din toată lumea. Sfântul Valentin l-am petrecut cu vinuri şi bunătăţi marca Bauer, iar la scurt timp am găsit puterea să organizăm, în dormitorul bunicii, împreună cu Raluca şi Oliver Bauer, a XIV-a ediţie a Cellar Tales. Tot în club am oferit Wine for Chocoholics unor distinşi oaspeţi şi prieteni, între care s-au numărat primarul şi întâia doamnă a Aradului.

În fiecare martie ne simţim o apropiere aproape intimă de Budapesta. Pentru noi, VinCE 2014 a însemnat o degustare de civilizaţie alături de wine masters-ii lumii. Totodată, în capitala maghiară ne-am bucurat şi de un extraordinar Tokaj Dinner pe muzică de jazz şi de Dunăre nocturnă. Întorşi acasă, am avut parte de o seară culturală cu scriitori, ziarişti şi vinuri marca Avincis şi Oprişor, apoi am avut grijă să publicăm interviul cu Elisabeth Gabay, pentru care a fi master of wine înseamnă un job fantastic. Un pic mai târziu, de dragul LacertE-i, am făcut o cronică de pahar cu guşteri, vinveşti şi vinuri de top, iar luna am încheiat-o cu nişte senzaţionale vinuri australiene, pe care le-am savurat picătură cu picătură, până la plăcerea finală.
În aprilie am povestit cum ne-a trecut pragul clubului Crama Borha, care a adus vinuri spaniole în premieră în clubul Vestik, apoi am sărbătorit ziua lui Titi, cu Oprişor, Liliac şi Avincis. Timp de câteva zile ne-am mutat în capitala Banatului, pentru un festin acasă la maestrul Alex, pentru un chef cu tamburaşi la restaurantul Karageorge, de dragul Adinei şi pentru a scrie despre Timişoara şi Vinvest, cu dragoste. Apoi am recepţionat cu plăcere vinurile de Porto ale senhorei Martha, aduse în club de Adrian Butuc, şi am ţinut ziua Paulei, plină de Smerenie şi Etichetă. Roşie. După o scurtă şedinţă foto cu Domnii de Rouă, am încercat noile vinuri de la Gramma, în compania celor mai buni prieteni iar către finele lunii ne-am ocupat, tot oenologic, de insularii arădeni şi arhipelagul oenologic
La început de mai, am trăit şi descris aventurile Clubului Vestik în Mica Toscană de Drăgăşani şi am organizat în club o degustare Avincis cu casa închisă. În premieră, în Vestik Club a avut loc noaptea porţilor şi sticlelor deschise iar apoi, graţie lui Adi Butuc, inginerul itinerant al vinului lusitan, vinul de Porto s-a întors cu succes în dormitorul bunicii. Ultima amintire de mai este o frumoasă poveste de pahar cu Cramele Recaş şi somelierul Stelian Ştefan.

În prima zi de iunie am povestit pe site cum am petrecut o seară cu Davino şi, Da, cu Vinul, apoi ne-am ocupat cu plăcere de lansarea de vinuri Vitis Metamorfosis şi am trăit o interesantă întâmplare cu Crama Atelier şi cu mine însumi, înconjurat de vinuri şi fete frumoase. Potrivit tradiţiei, am petrecut Rusaliile la Vila Dobruşa, iar la întoarcere am scris despre noul Cabernet Sauvignon Caloian, o bucurie în alb. Pe urmă am călătorit în paradis, în paradisul oenologic austriac, pe malul Dunării: Domäne Wachau, trăind o boemă de weekend, în zece, prin ţara lui Mozart. Reveniţi acasă, am gustat un pic de incantaţie, un strop de pelin, păgân, apoi ne-am amintit de VieVinum 2014, încercând să explicăm cum a devenit Viena capitală a unui imperiu austroenologic. În club a urmat seara noastră cu Gramma, choppere şi tort de bezea, iar pe site am publicat un interviu cu Roman Horvath, master of wine şi am povestit cum am pătruns în seiful plin de lichidităţi al lui Oliver Bauer. Ne-am despărţit în sfârşit de luna iunie după o noapte cu LacertA şi Manu Chao.
Pe arşiţa de iulie, am făcut o vizită la grădina zoologică, în Sâmbăteni, pentru nişte arome orientale şi o cupă de vin, în compania unor godaci vietnamezi, lame, emu şi oiţe de Camerun. După câteva zile ne-am ales cu o amintire cu motanul Pufi şi Traminer de Ciumbrud, dar şi cu mai multe Sauvignon Blanc-uri şi baclavale în blind, cu puţin înainte să încercăm din nou nişte vinuri de la Oprişor, sub ochii Marizei. Acţiunea s-a mutat apoi pe dealurile Drăgăşanilor, unde aveam să petrecem trei zile şi trei nopţi, cu Oliver, în furtună, iar pe site am descris voiajul sentimental prin Europa a două vinuri româneşti. Tot în iulie am anunţat pe site organizarea primei ediţii a Salonului de vinuri ROVINHUD la Timişoara. 

La început de august, am jucat ping-pong cu nouă vinuri în întunericul unor pahare negre şi am făcut cenaclu în compania a doi făurari de literatură, ca apoi să repetăm, în cincizeci, experienţa de iulie de la Sâmbăteni, în cadrul unei degustări pe Arca de weekend. În a doua jumătate a lunii am plecat haihui în doisprezece prin România, vizitând în ziua-ntâi, Sibiul civilizaţiei, apoi Braşovul oglindit în ochelarii de soare ai lui Mihai şi încercând în ziua a treia Merlot-uri puternice şi experienţe tihnite la Crama Rotenberg.
Concediul nostru a continuat în septembrie pe vulcanii noroioşi ai Buzăului iar apoi am scris jurnalul de bord în Deltă, cu cârlig, lebădă şi pisic aflate la momentul nepotrivit în locul nepotrivit. LacertA şi Cuvée IX au reprezentat finalul condimentat al unei aventuri de 2.000 de kilometri prin România. Tot în septembrie am consemnat prezenţa unui critic MasterChef din Marea Britanie la Timişoara şi am aflat de participarea la festivalul de la Merano a producătorilor de vin români. În plus, am sărbătorit ziua lui Mihai, avocat şi connaisseur, în Vestik Club şi tot acolo am organizat ziua şi noaptea mămicilor. După un interviu cu Giancorrado Ulrich, preşedintele Vitis Metamorfosis, şi o călătorie în Dealu Mare, pentru inaugurarea marca Antinori de la Vadul Săpat, am povestit cum am cucerit primul trofeu din palmaresul CDViN. Pe blogul Pivnicer ne-am reamintit de seara cu arome de Cantus Primus la Viile Metamorfosis. Tot pe blog am descris rendez-vous-ul de la crama Aureliei Vişinescu şi reîntâlnirea cu oenologul Gabi Lăcureanu la Gura Vadului, într-un car cu butoi tras de... Licorna. Într-un final apoteotic, am susţinut încă un „recital” cu piese Oprişor superpremium în dormitorul bunicii.

Prima cronică de pahar din octombrie relata despre o şuetă în compania plăcută a şase Fete Albe şi a cinci vinuri de suflet marca Aurelia Vişinescu. Apoi, pe blog, v-am întrebat dacă veniţi cu mine cu trenuleţul în Lilliput, în cadrul unui flashtasting inedit. Ne-am delectat cu Shiraz 2012 LacertA, o splendoare la pahar, apoi am susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în club, o mie de motive şi automotive pentru promovarea vinului românesc, ca la urmă să anunţăm că doi membri fondatori ai CDViN au ajuns în naţionala României. Tot în octombrie am prezentat un obiect de expoziţie, Happy Wine Chair, care şi-a găsit locul în vinoteca Pivnicerului, am scris despre fotbal şi vin la Ohrid, undeva în Mica Mediterană a Macedoniei şi am ţinut cu fast ziua Ancăi şi a lui Bubu în Vestik Club. Ne-am mai distrat să explicăm cum am mutat, pentru două zile, dormitorul bunicii la Timişoara, în cadrul a ceea ce a fost primul nostru stand la cel mai important eveniment de business al anului din industria automotivelor, iar apoi am pus la cale o seară asiatică în centrul Aradului.
Viaţa ni s-a aglomerat şi în noiembrie, când am relatat despre câteva evenimente trecute, întâlnirea cu Nenumita şi cu pateul lui Chef Alex şi revederea cu SERVE, la şosea, pentru un dar nepreţuit, şi am organizat Hallowine, pentru că ne place vinul, ceva de speriat! Ne-am luat iară lumea-n cap, pornind către Italia, la un prestigios festival, căci se anunţase “Focus on Romania”, la Merano, în Tirolul de Sud. Acolo am asistat la cozi impresionante, deşi un bilet First Class costa 120 de euro şi am participat la anunţata lansare a cărţii "50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene" a Marinelei Ardelean. După acest eveniment bibliofil  şi după această lungă călătorie de dragul vinului românesc,  am putut constata că „Merano Wine Festival“ a fost un spaţiu al premierelor şi ne-am întors acasă pentru a organiza o nouă degustare cu Domeniile Boieru. Cel mai voiajor membru CDViN şi-a scris memoriile mexicane exclamând: Ay, Ay, Ay, Querétaro! iar cel mai inventiv dintre vestici a ciocnit primul pahar de spumant cu Doctor Honoris Causa Artis Florin Piersic. Până nu trece luna, am mai găsit de cuviinţă să prezentăm Topul 100 de vinuri în 2014 şi să marcăm o toamnă thai în dormitorul bunicii.

Decembrie a fost şi ea o lună plină-plină. Totul a început cu un interviu cu Marinela Ardelean, somelierul anului 2014, apoi l-am avut în club pe Big Radu, care a prezentat vinurile Domeniului Coroanei Segarcea. Din motiv de GoodWine, de Moş Nicolae am luat drumul Bucureştiului, pentru  a încropi un album de familie cu lumea vinului românesc, pentru a face slalom printre premiere şi frapiere şi pentru a pune câteva pariuri de Pivnicer legate de vinurile acestei ediţii de festival. Întorşi acasă, ne-am mărturisit febleţile de vineri seara purtând marca Viile Metamorfosis şi am putut constat că vinurile româneşti au întâlnit preparate culinare italiene şi la Arad. Cu ajutorul spumantelor Foss Marai şi a vinurilor liniştite Masi, într-o seară petrecută în stil italian cu somelierul anului 2014 în România, am descoperit la dolce vita, după care ne-am apucat să construim primul nostru brad de Crăciun din sticle de vin. În jurul lui, dar şi al cadoului de Crăciun primit de la Andrei, am petrecut, de ziua lor, o sărbătoare cu Oana şi Traiana întruchipând eternul feminin şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns atâtea sindrofii, am încheiat anul cu un ultim festin timişorean însumând bunătăţi à la Chef Alex şi vinuri à la Parker şi CDViN.
Trăgând linie după cele toate făcute, scrise, călătorite, savurate şi băute, am constatat că în 2014 am bifat 35 de degustări, 20 de evenimente speciale şi flashtasting-uri, 5 zile de naştere în club, 5 festivaluri de vin, 9 crame vizitate (7 în România, una în Austria şi una în Mexic) şi 110 articole publicate. Dacă nu sunteţi convinşi de adevărul celor spuse mai sus, nu vă rămâne decât să urmăriţi link-urile, căci uneori o facem şi noi, atunci când nu ne vine pur şi simplu să credem că toate acestea s-au putut petrece de-a lungul unui singur an. 

marți, 9 decembrie 2014

GoodWine, 5-7 decembrie 2014. Album de familie cu lumea vinului românesc

Nu știu alții cum simt, dar eu percep lumea vinului românesc precum o mare familie în care am intrat cu sufletul deschis , după ce am părăsit lumea presei tipărite. De Moș Nicolae, la ultima ediție a GoodWine, am întâlnit atâția prieteni și atâția apropiați încât degetele de la mâinile și picioarele membrilor CDViN nu mi-au ajuns să-i număr.  Albumul de familie cuprinde zeci de ființe dragi, cu care împărțim de vreo patru-cinci ani toate bucuriile și toate necazurile oenologiei și oenofiliei românești.
Cred că „mai bun” ori poate „din ce în ce mai bun” ar fi cele mai potrivite calificative pentru festivalul GoodWine. Și mă gândesc aici atât la organizare, cât și la participare, la noul design și la dispunerea standurilor, la existența garderobei și a unui restaurant unde participanții să poată servi masa, mă gândesc la centrul de presă în incinta căruia au fost organizate prezentările de vin și de carte. Nu am putut să ne bucurăm în toți patru vestici de această ediție din cauză că Mihai, mezinul grupului, tocmai zburase în China, iar Pivnicera fusese consemnată acasă din pricină de afaceri și din alte pricini de organizare. Așa că ne-am sacrificat eu și Dan pentru o altă călătorie, a câta oare, cu trenul spre îndepărtata noastră capitală.
 
Am plecat joi seara din Arad după o zi primăvăratică, în care m-am bucurat la tricou de un soare blând și de 15 grade Celsius, și am ajuns la București pe zăpadă și pe zloată. Dar nu-i nici un bai, am călătorit frumos la vagonul de dormit, și cu ajuorul tradiționalului Negru de Drăgășani de la Știrbey care ne însoțește în mai toate traversările de țară. Poți să alungi însă tristețea vremii de afară și să-ți creezi o bună dispoziție conversând cu taximetriști despre ultimele evoluții politice, despre ultimele arestări, despre vremea trandafirilor ce mor... Era vineri și-am ajuns pe la prânz în târg, ne-am pus ecusoanele de presă și am început turul Pavilionului C1, în orășelul ăsta al vinurilor ale cărui străzi și case au fost reconfigurate. Deasupra tuturor, standul vinurilor din Republica Moldova, care au avut parte de o prezență și prezentare cât se poate de profesionale, ba chiar și de masterclass-uri în centrul de presă. Și standul Asociației Producătorilor Vitivinicoli din Drăgășani a suferit modificări substanțiale, devenind mai încăpător și mai funcțional. La Crama Oprișor, aceeași grijă pentru design reînnoit, un stand de nota 10, actualizat în acord cu noile vinuri, cu soiul suprem, pentru mine, al acestui producător – Cabernet Sauvignon.
Tot între prieteni ne-am simțit și în clasicul, primitorul  stand SERVE, alături de doamna Mihaela de Poix și de unicul domn Dan Săvulescu. Pe distinsul baron Jakob Kripp l-am întâlnit cam tot pe-acolo, la „colț de stradă”, lângă SERVE, prilej să depănăm amintiri de la Merano și să discutăm despre proiectele și realizările caritative ale Prince Știrbey. Ne-am bucurat să-i reîntâlnim pe doamna Cristiana Irinel Stoica și pe domnul Valeriu Stoica, pe care îi vom avea alături la Arad în primăvara anului viitor, în cadrul unei noi degustări cu vinurile Cramei Avincis.
De fiecare dată se întâmplă la fel, nu reușim să degustăm tot ce ne-am propus, să vizităm tot ce ne-am propus. De vină suntem noi înșine, firi nu foarte sistematice în ale cuprinderii vinului, dar și amicii noștri numeroși, cu care avem atâtea de povestit. Merită să luăm drumul Bucureștiului însă numai pentru a degusta noile vinuri de la Crama Oprișor, Avincis, Prince Știrbey, SERVE, Viile Metamorfosis, Nachbil ș.a.m.d., dar și pentru o îmbrățișare cu Luminița Tzakis, Raluca Bauer ori Angela Prado, pentru o conversație cu Ghislain Moritz și Oliver Bauer despre vin șli geopolitică. În ce-i privește pe ultimii prieteni, asta am și făcut, la standurile GoodWine dar și în cadrul unor Cellar Tales improvizate într-unul dintre cele mai interesante localuri bucureștene, Ethic Wine.

Să mai spun că ne-am bucurat să o reîntâlnim și să o îmbrățișăm pe Marinela Vasilica Ardelean, somelierul anului 2014 în România, prezentă cu stand la GoodWine. Noua noastră prietenă româno-italiană, pe care am avut-o ca oaspete, cu luni în urmă, și în clubul Vestik și pe care am revăzut-o și la ediția din acest an a festivalului de la Merano, și-a lansat cu acest prilej cartea bilingvă "50 de vinuri românești întâlnesc 50 de preparate culinare italiene" în sala arhiplină a centrului de presă. Peste câteva zile, Marinela se va afla din nou la Arad, pentru o dublă lansare a aceleiași cărți, la librărie și, bineînțeles, în dormitorul bunicii.
În pozele noastre de familie mai zâmbesc mulți alți prieteni și camarazi de breaslă: Andrei Iva, Gabriel Roceanu, Luminița Tzakis, Lorena Deaconu, Giancorrado Ulrich, Fiorenzo Rista, Alfred Binder, Silviu Șerban și Alexandra Sabotnicu, Vali Ceafalău, Mona Arsulescu, George Mitea, Dan Micuda, Răzvan Stoenescu, Mihai Olteanu, Johann Brutler, Vica Necula, Ștefan Timofti ș.a. Dacă mă gândesc bine, cu toții se împart două categorii: cei de a căror prezență ne-am bucurat deja în dormitorul bunicii și cei pe care vom avea plăcerea să-i primim de acum încolo în dormitorul bunicii.
 

joi, 13 noiembrie 2014

Merano 2014. Călătorie în Südtirol, în șase vestici, de dragul vinului românesc




În urmă cu vreo patru ani, la un select festival de vin desfășurat în capitala ungară, am aflat că sunt aproape tirolez. Mi-a spus-o baronul Jakob Kripp, un domn distins cu care am purtat o interesantă conversație și de la care am primit o invitație, de nerefuzat, de a fi prezent întâia oară la Ziua Bunicii, în Drăgășani, la Crama Știrbey.
De ce aș fi aproape tirolez? Fiindcă m-am născut într-un sat românesc situat la câțiva kilometri de localitatea Tirol din Banat, județul Timiș. Strămoșii baronului Kripp au colonizat locurile mele de baștină în urmă cu câteva sute de ani venind din Tirolul de Sud, acum regiune autonomă din Italia. Și dacă tot sunt aproape tirolez, cum puteam să ratez prilejul de a vizita Tirolul la el acasă? Pretextul perfect pentru mine a fost festivalul de vin de la Merano, cea mai importantă manifestare în domeniu din Italia.

Numai niște nebuni ca noi, cei șase vestici care au luat drumul cu pricina, se pot înhăma la o asemenea aventură. Mihai a lipsit motivat, fiind puțin mexican în ultima vreme, însă a avut un excelent înlocuitor în persoana fratelui său, arhitect și avizat consumator de vin în dormitorul bunicii. Cum Adina și Dan sunt tovarăși nelipsiți de călătorie, i-am adăugat pe Zoli și Raluca la expediție, la rândul lor voiajori împătimiți. În șase așadar ne-am gândit să degustăm și în Südtirol vinurile celor 14 producători români - Viile Metamorfosis, Prince Știrbey, Crama Bauer, Gramma, Petro Vaselo, Villa Vinea, S.E.R.V.E., Crama Basilescu, Davino, Crama Gârboiu, Nachbil, Vinarte, Liliac și La Săpata - prezenți în premieră, în cadrul unei secțiuni speciale dedicate României, la Merano.
Dacă pleci către Europa din țară, drumul cel mai scurt, cel mai logic, cel mai civilizat trece prin Ungaria. Ar fi o prostie să ratezi ocazia de a lua masa în țara vecină, o dată fiindcă restaurantele bune sunt de găsit chiar la autostradă, iar apoi fiindcă aici se mănâncă excelent, poate cel mai bine în Europa. Noi ne-am oprit iar la Paprika, la dus și la întors, pentru niște ficat de gâscă, pentru un papricaș de vițel, pentru o tocăniță de cerb sau mai știu eu pentru ce alte bunătăți le-a trecut prin cap camarazilor de drum să comande.
Austria ne-a întâmpinat cu ploi și cețuri, cu biserici și castele
învăluite în fum, o țară ca-n povești, cu sate presărate la poalele Alpilor, în mijlocul unor geometrii perfecte. Nu știu ce se poate întâmpla dacă dai zoom și pătrunzi și în sufletul acestor case și al acestor oameni, dacă vei regăsi aceeași căldură cu care ochiul tău privește pasager lumea. Important este să trăiești măcar iluzia acestei călduri și să te bucuri de frumusețea exterioară, clădită cu trudă și cu perfecționism. Am lăsat aparatul foto să surprindă lumea din goana mașinii, ca și cum aveam nevoie de o dovadă că toate acestea chiar au avut loc.
După încă o experiență de o seară la Bad Blumau, lângă Graz, am luat-o către Villach, traversând una dintre cele mai frumoase regiuni din zona Alpilor, pe la Lienz, către Bolzano. Drumul se îngusta pe alocuri, am fost blocați și de niște vaci duse de fermieri în coada tractorului către o destinație necunoscută, am privit peisajele de goblen, am gonit în înserare pe căi necunoscute, pe serpentine amețitoare, intrând în cele din urmă în provincia Tirolul de Sud din Italia. Destinația finală, o pensiune din Rifiano, comună de lângă Merano, am găsit-o după un mic ocol provocat de GPS-ul confuz. Gazda noastră de la Pension Gassgut ne-a îndrumat pentru cină către un restaurant din Caines (Kuens), localitate vecină. Am luat pe jos, înviorându-ne după un drum de 6-700 de kilometri de la Bad Blumau. Hilberkeller e un local impresionant, cu aspect de han străvechi, de piatră, o afacere de familie unde se mănâncă bine și se pot bea excelente vinuri ale casei. Am comandat niște coaste de porc și niște șnițele și am dat gata niște vinuri albe și roșii, ca un preludiu la festivalul meranian
de a doua zi. Era vineri, ne aflam de două zile pe drum, localul vechi de piatră se umpluse de clienți, doamna care ne servea avea un cățel simpatic pe care o tăbliță ne avertiza să nu-l hrănim. Ne-am jucat însă în toate felurile cu patrupedul Bobby, care se atașase iremediabil de degetele lui Dan.


A doua zi, ședință foto cu Alpi înzăpeziți, o simfonie de culori, contraste, palmieri, vii în soare și ceață, Südtirol, o bijuterie pe placul ochilor lui Dumnezeu. Clima e mai blândă aici decât în partea nordică a Alpilor, cresc curmali și kiwi, dar vezi și nenumărate plantații de meri, toate protejate de plase. Să zicem că Südtirol e o Austrie italiană, mai caldă, mai blândă, mai abordabilă, asemenea climei. Bat vânturi calde, încercând să influențeze caracterul oamenilor. Plecăm la Merano cu autobuzul, e sâmbătă, ne pregătim de întâlnirea cu vinurile. Până să vină autobuzul, ne prostim pentru aparatul foto înghesuindu-ne într-o cabină telefonică. La micul dejun Dan servise un ou de struț, tot de dragul amintirii digitale. Autobuzul face un euro și ne duce sigur la Merano, pe șoseaua îngustă, care taie sinuos valea asta împânzită cu localități de cinci stele, cu crame de cinci stele, cu plantații de cinci stele, cu Alpi de cinci stele. Totul e de cinci stele aici, inclusiv prețurile. Se stă la coadă la intrarea în Kurhaus, locul desfășurării festivalului, nu mai sunt bilete, iar dacă erau, trebuia să plătim vreo 100 de euro. 100 de euro! Noi suntem chiar acreditați însă și găsim cale de intrare.
Am fost marcați cu niște cifre, scanați, verificați, înghesuiți printre miile de participanți, printre domnii și doamnele astea la fel de premium ca vinurile. Ai noștri, producătorii români, paisprezece la număr, se aflau într-un colț al sălii Czerny, un pic cam stingheri din pricina unei oarecari lipse matinale de clienți. Totul s-a însuflețit însă când am ajuns noi, o dată fiindcă festivalul s-a îmbogățit cu șase degustători pasionați dar neautorizați, și apoi fiindcă am dat și noi o mână de ajutor la servirea vinurilor, în cazul preietenilor de la Gramma de pildă. Am conversat, am mai servit și vinurile altora, mai exotici, cum ar fi participanții din Georgia și Kazahstan. Zoli m-a dus la standul Masi, unde ne-am delectat cu un senzațional, irepetabil, inexprimabil Amarone della Valpolicella.

În rest, bucurii de călătorie, o masă pe terasă cu vedere la Alpi, multe fotografii, plimbare prin Austria asta italiană, o lansare de carte la teatru - o carte asociind vinuri românești și mâncăruri italiene semnată de somelierul anului 2014 în România, Marinela Vasilica Ardelean, într-o formă grafică excepțională. Marinela a fost prezentă la Arad în dormitorul bunicii cu ocazia unei degustări, așa că acum i-am întors cu bucurie vizita.
Cifrele acestei povești despre vinuri și oameni de elită, impresionante în toate ale lor, dar și cele mai importante informații din perspectivă jurnalistică și oenologică le găsiți pe CDViN. Vinurile românești au obținut mai multe medalii de aur, iar noi am devenit cu toții aproape tirolezi, südtirolezi chiar. La întoarcere am trecut prin pasul Brenner, pe autostradă, spre Innsbruck, străbătând și o porțiune din Germania, apoi am luat-o spre Viena ca să poposim invariabil la localul preferat Paprika de la granița Ungariei cu Austria.
Am ajuns acasă, la Arad și Timișoara, târziu în noapte. Cu ochii la bannerele electorale, privim totuși cu speranță, chiar dacă oarecum psihedelic, la România de mâine.