luni, 9 februarie 2015

Flashtasting aventuros cu Mari V la 2.000 de metri, într-o imensă frapieră carpatină

 
Povestea de iarnă pe care vreau să v­-o spun aici are legătură cu vinul, cu muntele, cu zăpada și cu gheața. Și cu bunul meu prieten Dan ale cărui idei îmi tulbură de obicei liniștea domestică și mă teleportează pe toate meridianele lumii, cu scopul precis de a alunga plictisul și a îmblânzi fericirea, în toate formele ei povestibile. 
De mult nu am mai avut ocazia să săvârșim un wine flashtasting în adevăratul sens al cuvântului, adică într-un decor aparte, cu oameni șui, cu vin de top și scenariu năstrușnic. De data aceasta, Dan a propus să ducem vinul la înălțime, într-un hotel de gheață, la 2.000 de metri altitudine, și cum era să mă opun la un asemenea proiect tipic clubului nostru de entuziaști? Așa se face că într-o zi de duminică am luat drumul Sibiului în patru, dar nu în Loganul globetrotter și nu împreună cu Mihaiul nostru inconfundabil (prins cu treburi multinaționale ce nu sufereau concedii ori amânare), ci cu o roșie dar cuminte Toyota Corolla, alături de Pivniceră, de Dan și de mezinul Dani, venit în vacanță oenologică tocmai de la Groningen. 
 
La Sibiu urma să facem joncțiunea cu Mari V, somelierul anului trecut în România și proaspătă laureată a CDViN pentru contribuția sa la promovarea vinului românesc. Acum însă ea aducea cu sine niște spumante italiene de la Foss Marai în sticle magnum, numai bune să fie destupate la peste 2.000 de metri înălțime, într-un cadru cu vârfuri înzăpezite, cu Cabana Bâlea Lac, cu igluuri, hotel și biserică de gheață, cu turiști care se dau cu sania fericiți.
Ne-am bucurat de drumul spre unul dintre cele mai îngrijite orașe ale Transilvaniei, cu porțiunile sale de autostradă, cu ninsoarea de pe dealurile Făgetului, cu Carpații întrezăriți din goana mașinii. În orașul președintelui am ajuns către seară, pe polei, bucurându-ne de fulgii căzuți pe față și de o plimbare de douăzeci de minute de la hotel până la restaurant. Am avut parte de o cină excelentă la Crama sibiană, local recomandat de recepționerul hotelului, în compania unor vinuri ale casei din gama Caloian de la Crama Oprișor, dar și a unui superb Shiraz din gama La Cetate a aceleiași crame.
Sibiul are ceva bruegelian. Văzut un pic de sus, cu turlele bisericilor sale, cu păsările în zbor, cu oamenii alunecând pe pojghița iernii, pare o pânză medievală creată de un pictor inspirat în sute de ani de exersare a pensulei. Am trăit această senzație de la fereastra Hotelului Roberts, înainte să coborâm și să o luăm pe Mari V de la Hilton, după o frumoasă aventură auto prin oraș și pe la ieșirea spre Păltiniș, plină de sensuri unice, de lucrări și de panouri indicatoare care nu duc niciunde ori duc către căi închise.
 
Mari V adusese două prețioase magnumuri, de 1,5 și 3 litri, iar noi am pornit apoi spre Cârțișoara și spre Cabana Bâlea Cascadă, locul de unde urma să luăm telecabina spre Bâlea Lac și hotelul de gheață. E drum de vreo 50 de minute, puțin circulat, care urcă sinuos prin pădure pe ultimii 10-15 kilometri, către râvnita destinație. Echipați cu ochelari de soare, cu căciuli cu urechiușe, cu țoale și încălțări de munte și cu o groază de aparate foto, am suit la telecabină. În hol, un mic Moș Crăciun întârziat în februarie a pozat alături de Dan și de două spumante Foss Marai pentru club și pentru eternitate. Apoi am suit în cușca aceea roșie cu Coca-Cola pe dânsa, ușile s-au închis și am început să alunecăm în sus pe cabluri, într-un peisaj de vis pe care am încercat să-l imortalizăm prin geamurile zgâriate. Spumantele și Mari V au fost vedetele extrem de fotogenice ale acestei călătorii de cinci-zece minute pe deasupra brazilor, stâncilor, refugiilor înghețate și Transfăgărășanului, acum o dâră albă conturată ici și colo de balustradele ce se chinuie să răzbată din zăpadă. Acolo sus, pe cablurile înghețate, suspendat în dreptul celor mai înalți munți din România, simți cu adevărat că trăiești și te bucuri de fiecare secundă a acestei experiențe care face ca sângele să-ți curgă mai repede în vine. De curând s-au produs niște avalanșe pe versanții la care privim și au fost temerari prinși de zăpadă și salvați ca prin minune. Asta ne spune pilotul telecabinei când tocmai ajungem sus, în satul de gheață de lângă Cabana Bâlea Lac
 
Ce peisaj în urmă, cu soare și nouri și ceață deasupra lumii pământene și linii paralele de oțel care leagă cerul și pământul, susul și josul, muntele și câmpia! Lumina e bună, pătrundem în hotelul de gheață gata de flashtasting. Construcția e impresionantă, ogivală, are fotolii reci în hol și camere cu paturi de gheață, toate cu sculpuri reprezentând simbolurile zodiacale. La capătul holului, un bar de gheață ne întâmpină cu familiare frigorifice de bere și Coca-Cola, cu însemnele pe care nu ne-am dorit neapărat să le regăsim în vârful ăsta de munte. Altfel, e frumos, chiar foarte frumos, fotografiem magnumurile și statuile, ba chiar și pe noi înșine, prin paturi, pe sub pături mițoase, în posturi comice, vorbind cu damele de gheață ori călare pe berbecii albi ce par destul de fragili. Suntem de fapt într-o imensă frapieră, între unele dintre cele mai înalte piscuri din Carpați și ne răcim aici pe noi înșine și două spumante Foss Marai, sub ochii digitali ai aparatelor foto. Mari V deschide ceremonios sticla de 1,5 litri și săvârșim acum flashtasting-ul cu plăcere, râzând, pozând și vorbind de toate, cu accent de Italia, de Cavnic ori de Ferendia, după caz.
 
Ieșim din hotel și intrăm în igluuri și în biserică. Lăcașul are amvon, altar și un imens Crist de gheață, ba și o cină de taină bine întruchipată de aceiași sculptori pricepuți. Afară, o imensă cruce de gheață tronează la baza unei șei muntoase străbătute de cețuri, de nori și din când în când de lumina blândă a Domnului. O privim în timp ce traversăm pârtia pe care alunecă în sănii niște părinți și niște copii veseli și gălăgioși, îndreptându-ne spre Cabana Bâlea Lac cu scopul precis de a lua prânzul. În cabană, am servit niște porții fabuloase de vânat și ne-am bucurat de un excelent Prince Matei 2008 de la Vinarte. Apoi s-a făcut puțină înserare, am pornit spre stația telecabinei, pozând o vulpe în căutare de hrană și apusul aproape albastru. Am așteptat, mai mult sau mai puțin cuminți, ora cinci, a plecării, cufundați în fotolii comode, cu ochii la țurțuri, la videoclipurile laptopului și la stânca aceea cu chip de primată ori de strămoș uman, situată în dreapta cablurilor telecabinei.
 
Întoarcerea pe cabluri a fost la fel de spectaculoasă, am respectat instrucțiunile stricte care spuneau că îmbrâncinarea e interzisă, am călătorit alături de o butelie înghețată, de ultimul magnum rămas și de niște plase cu cartofi, prin ceața tot mai densă care se lăsa la poalele munților. La Bâlea Cascadă am ajuns aproape pe întuneric, copleșiți de experiența flashtasting-ului și cuprinși de o ușoară oboseală turistică. Nu mai contează amănuntul că lăsasem pozițiile mașinii aprinse și că bateria era moartă, în condițiile în care uitasem cablurile și cheile mecanice în Yarisul de acasă. Nu am găsit nici un șofer și nici un cabanier care să dețină prețioasele cabluri în stare să încarce bateria de la o altă mașină. După o încercare nereușită de pornire de-a lungul a mai mulți kilometri, ne-am bucurat de un drum inițiatic de o oră jumătate prin pădure într-un întuneric fără de mașini, cu aer tare și brazi enigmatici. Mari V a fost salvată de la îngheț, alături de o parte a grupului, de un prieten venit de la Sibiu, iar restul grupului s-a întors în oraș, împreună cu Corolla, la bordul unei platforme. La sediul firmei de tractări a durat 30 de secunde să pornim mașina și să o luăm spre hotel, unde am ajuns cu întârziere de vreo două ore. Asta însă nu ne-a împiedicat să luăm o excelentă cină în centru, la Kulinarium, în compania celor mai dragi ființe, a mai multor sticle de Crâmpoșie 2012 de la Prince Știrbey și a unui clasic cupaj de Cabernet Sauvignon și Merlot de la Corcova. 
 
La întoarcere, a treia zi, am găsit de cuviință să trecem prin Timișoara, pentru a lua masa la Restaurantul Karageorge al prietenului Mladen. Piața Unirii arată de parcă ar fi fost bombardată, noi am fotografiat graffiti și saci cu piatră cubică și noroiul în care se oglindesc siluetele domului. Apoi am servit cea mai bună pleșkavița din lume, pleșkavița kajmac, gătită ȧ la Karageorge, cu un pahar din excelentul vin roșu al casei, punând astfel capăt ultimelor peripeții oenogastronomice prin Banatul și Transilvania de acasă. Și, vorba graffiti-ului de pe zidurile unei cazarme transformate în facultate de arhitectură, după toate aceste extaziante trăiri de clipă, „Je ne regrette rien”...
 
 Galerie foto: Sibiu, Telecabina, Ice Hotel, Vario


miercuri, 7 ianuarie 2015

Bilanţ 2014: 35 degustări, 20 evenimente speciale, 5 zile de naştere în club, 5 festivaluri, 9 crame vizitate şi 110 articole


De fiecare dată când trebuie să încep bilanţul anului care tocmai a trecut - şi fac asta de vreo patru ani încoace - mai că-mi vine să nici nu mă apuc de asta. Cum activitatea noastră a crescut continuu, cum munca de pe parcursul a 365 de zile înseamnă zeci de călătorii, zeci de evenimente, sute de articole, o mulţime de premiere şi cum toate trebuie să încapă în acelaşi articol, asta înseamnă procesarea a sute de texte şi fotografii şi ordonarea a sute de link-uri. Dar ce altceva să faci la început de ianuarie, la gura sobei, înconjurat de nămeţi şi vinuri bune?
În ianuarie 2014, făcând puţină statistică la un pahar de vin, am povestit în cel mai sintetic mod cu putinţă, pe Pivnicer, CDViN şi Vestik, aventurile lui 2013, care au însemnat 29 degustări, 14 vizite la crame, 14 evenimente, 19 flashtasting-uri, 106 articole, dar şi o sumă de premiere, în sunet de tamburină, în dormitorul bunicii. Tot în prima lună a anului trecut ne-am delectat o-ntreagă seară cu Merlot şi ciocolată, am avut parte de o degustare-lecţie în orb la Tulipán, apoi o organizat o nouă întâlnire cu Borisul inconfundabil al Cramei Oprişor.
Februarie a debutat cu un nou eveniment oenologic, când am destupat şase vinuri de top de pe rafturile clubului pentru invitaţi din toată lumea. Sfântul Valentin l-am petrecut cu vinuri şi bunătăţi marca Bauer, iar la scurt timp am găsit puterea să organizăm, în dormitorul bunicii, împreună cu Raluca şi Oliver Bauer, a XIV-a ediţie a Cellar Tales. Tot în club am oferit Wine for Chocoholics unor distinşi oaspeţi şi prieteni, între care s-au numărat primarul şi întâia doamnă a Aradului.

În fiecare martie ne simţim o apropiere aproape intimă de Budapesta. Pentru noi, VinCE 2014 a însemnat o degustare de civilizaţie alături de wine masters-ii lumii. Totodată, în capitala maghiară ne-am bucurat şi de un extraordinar Tokaj Dinner pe muzică de jazz şi de Dunăre nocturnă. Întorşi acasă, am avut parte de o seară culturală cu scriitori, ziarişti şi vinuri marca Avincis şi Oprişor, apoi am avut grijă să publicăm interviul cu Elisabeth Gabay, pentru care a fi master of wine înseamnă un job fantastic. Un pic mai târziu, de dragul LacertE-i, am făcut o cronică de pahar cu guşteri, vinveşti şi vinuri de top, iar luna am încheiat-o cu nişte senzaţionale vinuri australiene, pe care le-am savurat picătură cu picătură, până la plăcerea finală.
În aprilie am povestit cum ne-a trecut pragul clubului Crama Borha, care a adus vinuri spaniole în premieră în clubul Vestik, apoi am sărbătorit ziua lui Titi, cu Oprişor, Liliac şi Avincis. Timp de câteva zile ne-am mutat în capitala Banatului, pentru un festin acasă la maestrul Alex, pentru un chef cu tamburaşi la restaurantul Karageorge, de dragul Adinei şi pentru a scrie despre Timişoara şi Vinvest, cu dragoste. Apoi am recepţionat cu plăcere vinurile de Porto ale senhorei Martha, aduse în club de Adrian Butuc, şi am ţinut ziua Paulei, plină de Smerenie şi Etichetă. Roşie. După o scurtă şedinţă foto cu Domnii de Rouă, am încercat noile vinuri de la Gramma, în compania celor mai buni prieteni iar către finele lunii ne-am ocupat, tot oenologic, de insularii arădeni şi arhipelagul oenologic
La început de mai, am trăit şi descris aventurile Clubului Vestik în Mica Toscană de Drăgăşani şi am organizat în club o degustare Avincis cu casa închisă. În premieră, în Vestik Club a avut loc noaptea porţilor şi sticlelor deschise iar apoi, graţie lui Adi Butuc, inginerul itinerant al vinului lusitan, vinul de Porto s-a întors cu succes în dormitorul bunicii. Ultima amintire de mai este o frumoasă poveste de pahar cu Cramele Recaş şi somelierul Stelian Ştefan.

În prima zi de iunie am povestit pe site cum am petrecut o seară cu Davino şi, Da, cu Vinul, apoi ne-am ocupat cu plăcere de lansarea de vinuri Vitis Metamorfosis şi am trăit o interesantă întâmplare cu Crama Atelier şi cu mine însumi, înconjurat de vinuri şi fete frumoase. Potrivit tradiţiei, am petrecut Rusaliile la Vila Dobruşa, iar la întoarcere am scris despre noul Cabernet Sauvignon Caloian, o bucurie în alb. Pe urmă am călătorit în paradis, în paradisul oenologic austriac, pe malul Dunării: Domäne Wachau, trăind o boemă de weekend, în zece, prin ţara lui Mozart. Reveniţi acasă, am gustat un pic de incantaţie, un strop de pelin, păgân, apoi ne-am amintit de VieVinum 2014, încercând să explicăm cum a devenit Viena capitală a unui imperiu austroenologic. În club a urmat seara noastră cu Gramma, choppere şi tort de bezea, iar pe site am publicat un interviu cu Roman Horvath, master of wine şi am povestit cum am pătruns în seiful plin de lichidităţi al lui Oliver Bauer. Ne-am despărţit în sfârşit de luna iunie după o noapte cu LacertA şi Manu Chao.
Pe arşiţa de iulie, am făcut o vizită la grădina zoologică, în Sâmbăteni, pentru nişte arome orientale şi o cupă de vin, în compania unor godaci vietnamezi, lame, emu şi oiţe de Camerun. După câteva zile ne-am ales cu o amintire cu motanul Pufi şi Traminer de Ciumbrud, dar şi cu mai multe Sauvignon Blanc-uri şi baclavale în blind, cu puţin înainte să încercăm din nou nişte vinuri de la Oprişor, sub ochii Marizei. Acţiunea s-a mutat apoi pe dealurile Drăgăşanilor, unde aveam să petrecem trei zile şi trei nopţi, cu Oliver, în furtună, iar pe site am descris voiajul sentimental prin Europa a două vinuri româneşti. Tot în iulie am anunţat pe site organizarea primei ediţii a Salonului de vinuri ROVINHUD la Timişoara. 

La început de august, am jucat ping-pong cu nouă vinuri în întunericul unor pahare negre şi am făcut cenaclu în compania a doi făurari de literatură, ca apoi să repetăm, în cincizeci, experienţa de iulie de la Sâmbăteni, în cadrul unei degustări pe Arca de weekend. În a doua jumătate a lunii am plecat haihui în doisprezece prin România, vizitând în ziua-ntâi, Sibiul civilizaţiei, apoi Braşovul oglindit în ochelarii de soare ai lui Mihai şi încercând în ziua a treia Merlot-uri puternice şi experienţe tihnite la Crama Rotenberg.
Concediul nostru a continuat în septembrie pe vulcanii noroioşi ai Buzăului iar apoi am scris jurnalul de bord în Deltă, cu cârlig, lebădă şi pisic aflate la momentul nepotrivit în locul nepotrivit. LacertA şi Cuvée IX au reprezentat finalul condimentat al unei aventuri de 2.000 de kilometri prin România. Tot în septembrie am consemnat prezenţa unui critic MasterChef din Marea Britanie la Timişoara şi am aflat de participarea la festivalul de la Merano a producătorilor de vin români. În plus, am sărbătorit ziua lui Mihai, avocat şi connaisseur, în Vestik Club şi tot acolo am organizat ziua şi noaptea mămicilor. După un interviu cu Giancorrado Ulrich, preşedintele Vitis Metamorfosis, şi o călătorie în Dealu Mare, pentru inaugurarea marca Antinori de la Vadul Săpat, am povestit cum am cucerit primul trofeu din palmaresul CDViN. Pe blogul Pivnicer ne-am reamintit de seara cu arome de Cantus Primus la Viile Metamorfosis. Tot pe blog am descris rendez-vous-ul de la crama Aureliei Vişinescu şi reîntâlnirea cu oenologul Gabi Lăcureanu la Gura Vadului, într-un car cu butoi tras de... Licorna. Într-un final apoteotic, am susţinut încă un „recital” cu piese Oprişor superpremium în dormitorul bunicii.

Prima cronică de pahar din octombrie relata despre o şuetă în compania plăcută a şase Fete Albe şi a cinci vinuri de suflet marca Aurelia Vişinescu. Apoi, pe blog, v-am întrebat dacă veniţi cu mine cu trenuleţul în Lilliput, în cadrul unui flashtasting inedit. Ne-am delectat cu Shiraz 2012 LacertA, o splendoare la pahar, apoi am susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în club, o mie de motive şi automotive pentru promovarea vinului românesc, ca la urmă să anunţăm că doi membri fondatori ai CDViN au ajuns în naţionala României. Tot în octombrie am prezentat un obiect de expoziţie, Happy Wine Chair, care şi-a găsit locul în vinoteca Pivnicerului, am scris despre fotbal şi vin la Ohrid, undeva în Mica Mediterană a Macedoniei şi am ţinut cu fast ziua Ancăi şi a lui Bubu în Vestik Club. Ne-am mai distrat să explicăm cum am mutat, pentru două zile, dormitorul bunicii la Timişoara, în cadrul a ceea ce a fost primul nostru stand la cel mai important eveniment de business al anului din industria automotivelor, iar apoi am pus la cale o seară asiatică în centrul Aradului.
Viaţa ni s-a aglomerat şi în noiembrie, când am relatat despre câteva evenimente trecute, întâlnirea cu Nenumita şi cu pateul lui Chef Alex şi revederea cu SERVE, la şosea, pentru un dar nepreţuit, şi am organizat Hallowine, pentru că ne place vinul, ceva de speriat! Ne-am luat iară lumea-n cap, pornind către Italia, la un prestigios festival, căci se anunţase “Focus on Romania”, la Merano, în Tirolul de Sud. Acolo am asistat la cozi impresionante, deşi un bilet First Class costa 120 de euro şi am participat la anunţata lansare a cărţii "50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene" a Marinelei Ardelean. După acest eveniment bibliofil  şi după această lungă călătorie de dragul vinului românesc,  am putut constata că „Merano Wine Festival“ a fost un spaţiu al premierelor şi ne-am întors acasă pentru a organiza o nouă degustare cu Domeniile Boieru. Cel mai voiajor membru CDViN şi-a scris memoriile mexicane exclamând: Ay, Ay, Ay, Querétaro! iar cel mai inventiv dintre vestici a ciocnit primul pahar de spumant cu Doctor Honoris Causa Artis Florin Piersic. Până nu trece luna, am mai găsit de cuviinţă să prezentăm Topul 100 de vinuri în 2014 şi să marcăm o toamnă thai în dormitorul bunicii.

Decembrie a fost şi ea o lună plină-plină. Totul a început cu un interviu cu Marinela Ardelean, somelierul anului 2014, apoi l-am avut în club pe Big Radu, care a prezentat vinurile Domeniului Coroanei Segarcea. Din motiv de GoodWine, de Moş Nicolae am luat drumul Bucureştiului, pentru  a încropi un album de familie cu lumea vinului românesc, pentru a face slalom printre premiere şi frapiere şi pentru a pune câteva pariuri de Pivnicer legate de vinurile acestei ediţii de festival. Întorşi acasă, ne-am mărturisit febleţile de vineri seara purtând marca Viile Metamorfosis şi am putut constat că vinurile româneşti au întâlnit preparate culinare italiene şi la Arad. Cu ajutorul spumantelor Foss Marai şi a vinurilor liniştite Masi, într-o seară petrecută în stil italian cu somelierul anului 2014 în România, am descoperit la dolce vita, după care ne-am apucat să construim primul nostru brad de Crăciun din sticle de vin. În jurul lui, dar şi al cadoului de Crăciun primit de la Andrei, am petrecut, de ziua lor, o sărbătoare cu Oana şi Traiana întruchipând eternul feminin şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns atâtea sindrofii, am încheiat anul cu un ultim festin timişorean însumând bunătăţi à la Chef Alex şi vinuri à la Parker şi CDViN.
Trăgând linie după cele toate făcute, scrise, călătorite, savurate şi băute, am constatat că în 2014 am bifat 35 de degustări, 20 de evenimente speciale şi flashtasting-uri, 5 zile de naştere în club, 5 festivaluri de vin, 9 crame vizitate (7 în România, una în Austria şi una în Mexic) şi 110 articole publicate. Dacă nu sunteţi convinşi de adevărul celor spuse mai sus, nu vă rămâne decât să urmăriţi link-urile, căci uneori o facem şi noi, atunci când nu ne vine pur şi simplu să credem că toate acestea s-au putut petrece de-a lungul unui singur an.