miercuri, 17 iunie 2015

¡Ay, șe flashtasting în cotețul de găini de la Fere!


 
Un flashtasting de vin e ca o aventură ce evadează din pahar și cuprinde lumea. În cazul de față, lumea suntem noi: Dani, Mihai și Mircea, Dan și omul nostru din Panama, câțiva prieteni, povestitorul. Și mai este lumea casa bătrână și casa mai nouă de la Ferendia, plus cotețul de găini unde se desfășoară intriga cu pahare și arome de tămâioase.
Nu mai e nici un secret de acum că am început să renovăm paradisul aproape pierdut de la Ferendia, obiectele mai mari sau mai mici atinse de cei dragi care nu mai sunt și pe care nu au apucat să le distrugă moartea, deportarea, comunismul. De locul cu pricina are grijă Vasile, al cărui pseudonim virtual este omul nostru din Panama. El hrănește un cățel și vreo câteva zeci de găini care au primit de curând un coteț mai falnic și mai frumos decât vechea lor locuință galină. Clădit după model nemțesc de un meșter și doi ucenici de-ai săi din Clopodia, cotețul cu pricina nu duce lipsă de nimic: are patru cuibare, pod, fereastră și o curte împrejmuită complet, pe o structură de lemn lăcuit. Găinile se pot delecta cu o iarbă ce crește veșnic cu condiția să o ude Vasile cu apa fântânii adânci de 22 de metri. Iarba cu pricina nu poate fi scurmată, rășchiată, scormonită de păsări, dat fiind că este protejată de mai multe cadre de lemn acoperite cu plasă de sârmă cu ochiuri mici. Ci poate fi doar savurată, servită cu puținul, spre alungarea plictiselii și foamei de către fiecare gallina domestica

Ținând cont de toate aceste detalii interesante, ce loc putea să fie mai potrivit atunci pentru organizarea unui nou flashtasting în cel mai pur stil CDViN? Așa se face că am luat niște vinuri cu noi, din vinotecă, din rezerva proprie, ale căror nume nu ne vom osteni să le enumerăm aici, apoi ne-am suit în mașini, am procurat niște carne de grătar și am pornit la drum, traversând de la nord la sud câmpia bănățeană, peste Mureș și Bega și Timiș și chiar peste Bârzava, pe lângă dealul vulcanic al Șumigului, prin locuri cu coline blânde de pe care poți zări nu foarte îndepărtata Culă a Vârșețului și munții gri ai Sârbiei.
De fiecare dată când ajungem acasă la Fere, Bombonel, cățelul salvat al casei, se bucură de parcă l-ar vedea pe Dumnezeu. Sare pe poartă, șade în două labe cu botul strecurat prin sârma porții și scheaună un salut iubitor. Și cum ai putea să nu-l iubești atunci, chiar dacă e tânăr și prostuț și nu foarte bine educat, căci nu răspunde la comenzi franțuzești și nici nu e de rasă princiară. Asta nu ne împiedică să-l iubim însă ca pe Rita, pe Colț Alb ori ca pe altă celebritate din amintirile și cărțile noastre.
Pe urmă, după ce alergăm un pic cu Bombonel prin grădină, atât cât să ne umplem de păr și de mirosul de acasă, ritualul continuă cu salutul omului din Panama, care primește țigări, bere și toată recunoștința noastră. 

 
Vasile însuși e o mare figură, un personaj care a mai jucat cu ani în urmă în filmulețele noastre, la câte un flashtasting cu știubei, umbrele și oițe. Dotat cu un zâmbet inconfundabil și cu niște ochelari cu număr maxim de dioptrii, dar și cu câteva ticuri și automatisme verbale care ne-ar lipsi teribil dacă nu ar fi de fiecare dată uzitate, Vasile e una dintre cele mai optimiste ființe de pe lume. Ne spune mereu că „situația e sub control”, că „nu există nici o reținere”, că „nu ai de ce te necăji, că se rezolvă”, iar când descoperă ceva uimitor, cum ar fi telefonul Samsung Galaxy S5, vreo boxă cu wireless ori vreun alt gadget frumos colorat și cât se poate de sonor, el exclamă: ¡Ay, șe lucru!”. Și o face cumva în spaniolă, cu „y” după „A”, și nu cu „i”, căci a apucat să învețe această limbă într-o localitate numită San Juan de Nu-știu-cum din țara lui Cervantes. Iar plăcerea utilizării semnelor de punctuație cu susu-n jos este mai ales de partea povestitorului... Omul, Vasile, s-a aflat mai mulți ani la rând în Spania, nu pentru cine știe ce lupte cu morile de vânt, ci pentru a culege căpșuni și struguri și pentru alte munci agricole plătite în euro. Poate de aceea se pricepe de minune să liniștească spiritele și tristețile cu exclamația sa cosmopolită: ¡Tranquilo, hombre!”.

În acest peisaj populat cu toate ființele și lucrurile familiare de la Fere am săvârșit flashtasting-ul din cotețul de găini. Aveam cu toții ochelari fumurii și zâmbete profesionale, Vasile a alungat norii iar Bombonel a alungat pisicile vecinilor. A fost frumos, foarte frumos. Cocoșii cântau războinic, găinile ouau pentru noi și pentru ședința foto câteva ouă filozofale, vinul a curs din belșug sub soarele bănățean. Dan a avut grijă să regizeze un autoportret cu pălărie de soare și pui pe creștet, Dani s-a ocupat de grătare, invitații au degustat și băut mai multe vinuri apoi s-au întors pe la casele lor.
Când s-a înserat de-a binelea, în virtutea unui mai vechi obicei al clubului, am efectuat mai multe pictoriale cu noi înșine pe scara podului, pe treptele pe care altădată Muma și Taica, Mama și Tatabun, ba chiar și Baba Lena suiau cotărițele cu cucuruz, sacii de grâu ori poamele de pus la uscat pentru iarnă. Mi-am amintit astfel, jucându-mă copilărește cu vinul și cu prietenii, de toți ai mei care nu mai sunt, fiind deportați în ceruri de marele arhitect al lumii. Nu am făcut-o însă cu tristețe, fiindcă știu bine că, așa cum există o constelație pentru fiecare ființă ce merită să facă parte din univers, și paorii își au constelația lor, strălucind îndepărtat într-un contur de spic, de fus ori de roată deasupra tuturor destinelor noastre citadine.  

marți, 31 martie 2015

WineUp, un festival de vin și civilizație la Cluj

Mi-a fost tare dor de Cluj în ultima vreme. Și nu doar fiindcă am destui prieteni acolo, din lumea vinului și nu numai. Amintirile mele clujene cele mai îndepărtate au legătură cu prima coborâre în gară, într-o zi de toamnă de  la mijlocul anilor ‘80. Era din pricini de armată, de viitoare instrucții pe Dealul Murăturii și de inepuizabile marșuri între Someșeni și Florești. Eliberat, am revenit la Cluj după câțiva ani, ca jurnalist la Forum Studențesc de Timișoara. Mai apoi, pe la începutul și mijlocul anilor 2000, aveam să mă întorc de mai multe ori, tot din pricini de breaslă jurnalistică.
Dacă vezi Clujul întâia oară, nu e greu să observi că aici oamenii au conștiință în ochi. Și chiar dacă nu l-ai citit pe Thomas Mann, tot ți-ai dori pe dată să fii student etern în această adevărată capitală a Ardealului. Prietenii mei care trăiesc aici sunt speciali, sunt parcă din altă specie, din specia europeană. Și toate sunt mai serioase aici, proiectele, tristețile, zâmbetele, festivalurile de vin. Așa ajung în sfârșit la WineUp după o călătorie în timp de treizeci de ani și după una în spațiu de cinci ore, între Arad și Cluj.
Când am aflat că Ioana Bidian Micu pune la cale un nou concept de promovare a vinului și un nou festival în domeniu, am știut că pentru noi toți va fi o aventură interesantă. În ultimii ani, am umblat și văzut destul în materie de târguri de vin. Manifestările din România sunt la fel de îndepărtate de civilizație precum orice altă construcție comunitară. Știm cu toții ce înseamnă să speli paharele la toaletă, să nu ai garderobă și nici gheață, să premiezi pe cel care cotizează mai mult, să pui banul și prostul nărav înaintea vinului. Tocmai de aceea am plecat la Cluj, cu speranța timidă, de călători de profesie la Budapesta, Viena și Merano, că merită. 
Ca de obicei, am plecat în patru cu Loganul de serviciu, Dan și Mihai venind de la Timișoara. Pe drum am fotografiat Țara Ardealului din goana mașinii. Ochiul digital arată că suntem o patrie de oieri, de ceasuri fără limbi, de căprioare blânde, de fântâni cu cumpănă, de păsări care nu au reușit să migreze, de fabrici și uzine bune de păscut, de câmpuri care nu încetează să înflorească peste betoane, străjuite de bisericile conlocuirii. La Cluj am tras la Hotel Siago, pe un frig de început ori de sfârșit de iarnă, și nu de primăvară timpurie. Și dacă voi ține minte cazarea, asta va fi în primul rând din pricina acvariului din sala de mese, cu peștișorul său Wanda care ne trimitea bezele prin sticla captivității. În după-amiaza aceea cu vreme potrivnică am hotărât să ne facem de cap prin Cluj, urmând ca a doua zi să gustăm din festivalul de vin.  
Poate că în zona centrală orașul nu lasă peste tot impresia îngrijirii atente, așa cum se întâmplă cu Brașovul ori Sibiul, dar e viu, are dimensiuni chezaro-crăiești, amintește, în bine, de toate mai marile ori mai micile orașe din părțile astea de lume care au aparținut unui vast imperiu. Dan ne-a dus direct la Cabinetul de vin și cocotte, un local absolut minunat pe care îl dibuise pe internet. A fost o experiență ambientală, gastronomică, oenologică la superlativ. Decorul cu mâini de lemn, cu figurine orientale, cu iepure ce se admiră în oglindă, cu ceasuri care indică orele marilor capitale a fost perfect pentru o nouă ședință foto cu Dan și Mihai ca protagoniști. Iar cocotte, cocotte-le, cocotele – recipientele de fontă în care ni s-au servit bunătățile –  tot ne-au lăsat gura apă prin conținut, chiar dacă, în denumire, nu era tocmai vorba despre ceea orice bărbat și-ar fi închipuit că e. Am conversat cu proprietara, ne-am trezit cu prietenul Herbert Szasz, cel care prezentase cu luni în urmă vinurile Vinarte în Vestik Club, am privit fascinați decantarea și răcirea vinurilor. Am avut parte, cu plăcere, chiar și de un miting antiponta. Și ne-am dus apoi către alt local, un pic mai vechi și mai celebru al Clujului, Joben Bistro
 
Acest bar steampunk poate fi considerat mai degrabă o atracție pentru studenți și păsări de noapte decât pentru niște degustători de vin cuminți, chipurile, ca noi. Designul e de nota 10, realizarea impresionantă, chelnerii simpatici, vinul se servește la frapieră-joben, lămpile sunt jobene, un zeppelin coboară spectral din tavan, cuierele sunt robinete, figurile și măștile enorme au ceasuri în loc de ochi, atmosfera e futuristă, de happening sf. Am petrecut o seară fabuloasă și ne-am dorit să fim iar studenți, să dăm toate ceasurile și rotițele înapoi pentru noi înșine, păstrând însă Clujul actual cu totul. După Joben Bistro ne-am imaginat că ne putem petrece noaptea la Crush. Aiurea! Erau un fum și o înghesuială acolo care ne-au alungat acasă, adică la Siago. Rămânem totuși niște degustători de vin, nu de zgomot, nu de fum!
 
A doua zi, sâmbătă, ședință foto cu peștișorul Wanda la micul dejun, luăm un taxi spre Cazinoul unde se desfășoară WineUp. E frig, pe lac sunt rațe, pe hidrobiciclete sunt lebede, în holul cazinoului Septimiu Crișan zâmbește încadrat de Mihai și Dan. Totul e exemplar: casa de bilete cu brățări și pahare și cravate roșii cu însemnele festivalului. În capătul celălalt șade magazinul de vinuri real, cel care are și o expresie virtuală, creată anume cu prilejul târgului. De acolo poți cumpăra vinuri legal, cinstit, nu de la stand. Nici măcar organizatorii VinCE Budapesta – festivalul nostru preferat – nu au găsit încă această soluție pe care Ioana, într-un mod ingenios, o aplică pentru prima oară la Cluj.
Înăuntru, un spațiu curat, aerisit, luminat, cu standuri bine gândite, cu design unic. Sunt vreo șaptesprezece cu totul (deși e posibil să nu fi numărat bine) și, la ora asta, zece și ceva, lumea nu se înghesuie în cazinou. La mijloc se face un culoar unde găsești garderoba și toaletele. Există mașină de spălat pahare, acestea sunt oferite, curate, alături de gheață la discreție, fiecărui expozant. Cu aplicația WineBook, scanând codul de bare, putem afla totul despre vinulrile servite, ba chiar putem da note și transforma smartphone-ul în agendă oenologică. 
 Avem atâția prieteni în jur – bloggeri, oameni de vin, producători, directori de vânzări, organizatori, proprietari – că nu e greu să ne simțim acasă aici. Oameni dragi de la Avincis, Oprișor, Gramma, Liliac, Villa Vinèa, Nachbil, Crama Borha, Rătești. Nu lipsesc PetroVaselo, Cramele Recaș, Corcova, Gitana Winery, Crama Gârboiu, Moët ș.a. Ne-am bucurat să o reîntâlnim și să o îmbrățișăm pe doamna Irinel Stoica, alături de Ghislain Moritz și Angela Prado, ca și pe Gabriel Roceanu și Luminița Tsakis, Boris Ionescu, Mihai Olteanu, Bogdan Todor, Marcel Farcaș, Mona Arsulescu, Alina Iancu, Alexandra Holhoș, Mihai Oprea, Herbert Szasz, Călin de la Cluuuj, Roxana Moholea și Gonzalo Tello.  Și, bineînțeles, pe Ioana Micu, sufletul întâmplării, amfitrioana tuturor. După efuziuni, politețuri, amintiri, am trecut la degustarea propriu-zisă și la un masterclass în care ne-a fost prezentată, în absența motivată a maestrului, metoda de degustare Luca Maroni. După două zile de festival – sâmbătă și duminică – am ales pentru mine și pentru portbagajul Loganului niște Chardonnay de la Corcova, Reserve, 2011, ceva Pinot Noir, 2012, de la Nachbil, niște spumante marca Giusti, Contessa dulce, 2012, Selection, de la Villa Vinèa. Pe celelalte, Ispite, Smerenii, Gramme cu Mălaeli pe etichete, Avincisuri sublime, Selene bănățene, le avem deja în club și le știm deja. 
 
Am numărat câteva noutăți în materie de crame, La Salina și Vinca, două frumoase surprize. Cea din urmă, situată în Sălaj, undeva la jumătatea drumului între Cluj și Satu Mare, are puține hectare, însă destule vinuri de calitate. Între ele, Friza Rosé 2014 și Sophia 2013, Pinot Gris, vinuri cu care am plecat, cu baxul, către casă. Cât despre prima, La Salina, aceasta a fost cu adevărat supriza șederii noastre clujene. Chiar dacă nu am văzut viile, fiind invitați, alături de alte sute de persoane, la lansarea de seară a noii crame, am avut parte de o petrecere fabuloasă undeva într-un local situat la câteva sute de metri de celebra Salină Turda. A fost un eveniment care, vorba realizatorului TVR Cătălin Ștefănescu, a confirmat faptul că dragul nostru Cluj e un oraș interesant din apropierea Turzii. Imaginați-vă vreo 150-200 de oameni la o recepție de gală, cu piramidă de vinuri, cu prezentator de top, cu formație de jazz, cu spumante la discreție, cu preparate gastronomice, un party adevărat de Românie oenologică modernă. Și chiar dacă în cazul Cramei La Salina nu putem vorbi decât de trei vinuri tinere, 2014, Sauvignon Blanc, Chardonnay și Rosé din Pinot Noir, cel puțin primul este unul remarcabil, de o mineralitate și aciditate atât de specifice zonei, la un preț mai mult decât prietenos. Am încheiat seara ușor euforici, ne-am întors, legănat, cu autocarul acasă la Hotel Siago în Cluj, urmând să petrecem a doua zi, duminică, tot la WineUp
 
Pentru noi, duminica a fost o zi internațională în materie de vinuri, la standul italo-franco-spaniol avându-i ca amfitrioni pe Septimiu Crișan, Răzvan Demian, Roxana și Gonzalo. Ne-am întreținut cu prietenul Călin de la Cluuuj, cu care am plănuit o viitoare degustare de răchii și pălinci, bănățeano-ardelene, și cu amfitrionii standurilor care ne-au oferit vinuri remarcabile. Am degustat și băut destul cât să regretăm că aventura noastră clujeană trebuia să ia totuși sfârșit.
Ioana, sărutări de mâini! Ne vom da jos pălăriile și jobenele de la Joben Bistro, vom aplauda cu mânuțele de la Cabinetul de vin și cocotte, vom zâmbi precum peștișorul Wanda de la Siago și-ți vom mulțumi că ai transformat această frustrare, care este și a noastră, de a nu avea un festival de ținută în România, în ceea ce de acum înseamnă WineUp – o împlinire oenologică și oenofilă. De Cluj.
 

Galerie foto: Cabinet de vin și cocotte, Joben, Pe drum, La Salina, WineUp, Vario