duminică, 13 aprilie 2014

Despre Timişoara şi Vinvest, cu dragoste



Din punctul meu de vedere, Timişoara de astăzi e o frumoasă debandadă. Şi includ aici şi Vinvest 2014, şi Piaţa Unirii împachetată în saci, şi palmierii care se zbuciumă nefiresc în vântul nu foarte mediteranean. Aşa cum este, înlăuntrul acestui kistch care durează cam de la venirea comuniştilor, dacă nu de la căderea ultimului imperiu, încă îmi iubesc Timişoara, în calitate de timişorean mutat într-o pivniţă arădeană. Desigur, vorbesc aici de un oraş cosmopolit, din care a rămas măcar spiritul cosmopolit, înlăuntrul kitschului curent şi recurent cu care l-au blagoslovit ultimii primari şi ultimii măgari care l-au administrat în mod democratic.
Ca bănăţean de Ferendia, vremelnic mutat pe malul de nord al Mureşului pentru curenta reîncarnare, mă întorc cu dragoste şi fior de fiecare dată la Timişoara. Şi Timişoara mea e în egală măsură românească, nemţească, ungurească şi sârbească, şi mi-aş fi dorit să fie încă în egală măsură şi evreiască, aşa cum va fi fost înainte de ultimele  jalnice războaie şi revoluţii care nu au adus nimic bun.
Cum însă nu mi-am propus să vorbesc aici despre istorie şi despre jalea mea legată de decăderea unei civilizaţii, am să povestesc despre ultimul Vinvest şi despre lucrurile pentru care a meritat să îmi petrec ultimul weekend în oraşul de pe Bega. În primul rând, a meritat să vizitez Vinvest pentru prietenii din lumea vinului, pentru cei de la Oprişor, Vinarte, Crama Borha, Vitis Metamorfosis ş.a.m.d. care s-au încumetat să participe şi să facă posibilă această ediţie de festival. Apoi, pentru prietenul Mladen Galovici şi pentru tamburaşii săi din Zrenjanin cu care a înseninat şi însufleţit prima zi de festival, altminteri tristă, şi pe cea de-a doua, pentru una dintre cele mai dragi fiinţe din viaţa mea, la restaurantul din Piaţa Unirii. Şi la fel de bine pentru amicii de la Crama Borha şi ambasada spaniolă, care au oferit timişorenilor un minunat spectacol de Spanie autentică, de vin, de gastronomie, de civilizaţie şi de flamenco, unul cu care nu te întâlneşti foarte des prin părţile noastre de Europă.
Le voi oferi tuturor acestor prieteni un premiu de curaj pentru faptul că au făcut încă posibil acest festival al vinului. Pentru vinurile fiecăruia dintre aceşti producători, care au făcut efortul fizic şi financiar să participe la sărbătoarea vinului de la Timişoara, a meritat să fim acolo. De la Arad, noi am venit în câţiva prieteni, ei înşişi curajoşi şi dedicaţi cauzei vinului cel bun. 
Desigur, nu vă voi povesti despre lucrurile neplăcute, fiindcă adesea e mai uşor să arunci cu cuvinte decât să construieşti ceva. Un festival, de pildă. Rămân cu regretul că nu am reuşit să degust paella lui Gonzalo, hidalgo-ul rătăcitor cu vinuri spaniole în desagă şi cu Roxana alături printre morile de vânt ale oenologiei româneşti, că am ratat prima reprezentaţie a trupei de flamenco din ziua de sâmbătă, că nu am reuşit să particip şi duminică la Vinvest. Mi-am dus însă prietenii acolo şi continui să cred că acest festival va mai prinde multe ediţii, că reprezintă doar începutul unui şir nesfârşit de sărbători ale vinului celebrate la Timişoara şi că anii care vin ne vor aduce o mai bună şi firească organizare, mai mulţi producători de vin, condiţii de participare mai prietenoase, măcar pe măsura celor de la VinCE Budapesta (un model nu foarte îndepărtat, dar extrem de uşor de urmat). Le voi mulţumi
aşadar organizatorilor, pentru invitaţiile la festival şi pentru efortul de a-l face încă posibil. Iar iubitorilor de vin le voi spune că am degustat pentru a doua oară Negrul de Drăgăşani care a migrat în Dealu Mare, la plantaţia antinoriană a celor de la Vitis Metamorfosis, că am sorbit extraordinarele vinuri de la Vinarte, întreaga gamă relativ nouă de Prince Mircea, Matei şi Soare, că am fotografiat aglomeraţia de la standul Oprişor şi de la Crama Borha, că m-am reîntâlnit cu vechi prieteni şi cu
împătimiţi ai vinului. Nu voi povesti însă despre alte standuri la care vinul se terminase de vineri şi bătea vântul, despre indolenţa unor angajaţi scrobiţi cu testevinul de gât care dispăruseră din stand, lăsând în grija nimănui sticle şi obiecte plătite din greu de patronii fimelor participante, şi nici despre mirosul specific de toaletă balcanică pe care orice rafinat connaisseur l-a putut percepe în toaleta grandiosului centru de afaceri
timişorean. După cum nu voi povesti despre lipsa locurilor de parcare şi despre poliţiştii locali care amendau turiştii iubitori de vin ce se străduiau să-şi lase maşina cât mai aproape de clădirea de oţel şi sticlă care a găzduit Vinvestul. Toate acestea fac parte probabil din farmecul vieţii şi constituie cea mai bună lume posibilă pentru bănăţenii mei fuduli. Mi-aş fi dorit însă ca aceste lucruri să nu-mi fie atât de familiare şi să nu le 
reîntâlnesc.
În zilele şi lunile care vin, mi-am propus să vizitez alte festivaluri. Nu cred că mă mai duc la Bucureşti. Acolo am parte de aceeaşi familiaritate balcanică. Voi merge un pic mai la vest. Să mă ierte prietenii pentru asta, pentru că voi rătăci pe la Wachau, prin Toscana, Rioja şi Douro. Mai întâi însă voi da o fugă la Drăgăşani, în locurile acelea în care câţiva dintre cei mai buni oameni din oenologia românească se străduiesc să reclădească prin părţile noastre civilizaţia vinului.


Galerie foto






Video: Încă un flamenco  Alt flamenco

luni, 6 ianuarie 2014

Bilanţ 2013: 29 degustări, 14 vizite la crame, 14 evenimente, 19 flashtasting-uri, 106 articole


La început de an, contabilul din mine, un domn insipid, cu ochelari, chelie, burtică, îmbrăcat la costum cu cămaşă albastră şi cravată roşie cu picăţele, s-a apucat de bilanţuri. Şi ce credeţi că i-a ieşit în final despre 2013, tot inventariind articolele scrise pe cele două site-uri, Vestik şi CDViN, şi pe blogul Pivnicer? O nebunie de bilanţ! 29 degustări, 14 vizite la crame, 14 evenimente, 19 flashtasting-uri, 106 articole, adică de-a dreptul câte o acţiune ori o scriere marca Vestik o dată la două zile. Mai ştiţi pe cineva să facă asta în scumpa noastră patrie oenologică, Republica Viticolă România?
Anul trecut, am plimbat vinul românesc prin America şi prin toată Europa, l-am prezentat pe scena din dormitorul bunicii, l-am scos în lume de dragul lui însuşi. Dovada, povestea linkuită a tuturor isprăvilor noastre, o puteţi citi, privi, savura în rândurile lungi de mai jos.
 
Prin ianuarie, suflând în mâini, am organizat un happening cu gangsteri imberbi în sediul clubului, ciocnind paharele în sunet de jazz şi de adolescenţă pierdută. Un pic mai încolo, am dat o fugă la Timişoara pentru a prezenta vinurile Vinarte în restaurantul Karageorge al prietenului nostru Mladen Galovici şi, de parcă n-ar fi fost de-ajuns, la scurt timp am ţinut o Nedee cu aceleaşi vinuri în Vestik club.  
La începutul lui februarie, acasă, am pus la cale un mic festival arădean cu vestici, vinveşti şi Cabernet Sauvignon de la Crama Oprişor, şi tot acasă am petrecut o seară de Diamant cu Villa Vinèa şi nenea Ionel. Cum se lansa pe atunci o nouă ediţie a unuia dintre vinurile mele preferate, am organizat în vinoteca proprie un inedit skypetasting cu Cuvée Charlotte şi ne-am permis, ca un preludiu la VINCE Budapesta 2013, să facem o degustare de Furmint-uri în Vestik club. La urmă, am decis să pornim în căutarea  adevăratei Feteşti Negre, cu ajutorul unui blind aniversar organizat tot în dormitorul bunicii.  
Din prima zi, martie ne-a lăsat un gust dulce, în cadrul unei degustări cu domniţe, mărţişoare, vinuri de desert şi alte plăceri de primăvară timpurie. Ne-am bucurat apoi, tot în clubul propriu, de prezenţa vinurilor şi oamenilor  atrăgători de la Crama Avincis şi am povestit în mod Franc şi Amarone despre summit-ul VinCE Budapest 2013, în vreme ce mezinul vestic ne arăta cum se poate face un flashtasting cu vinuri olteneşti pe limba unei http://pivnicer.blogspot.ro/2013/03/flashtasting-cu-vinuri-oltenesti-pe.htmlagave. Ultimele zile ale lunii ni le-am petrecut în Bucureşti, la GoodWine, bucurându-ne de splendoarea unei verticale Vinarte, de un dulce detaliu marca Oprişor, trăind la vie en rosé cu prietenii din Drăgăşani, stând la taifas şi comparaţii cu oenologul Aurel Rotărescu, gustând colocviile Casei de vinuri Cotnari, vânând un Centaur, un Liliac şi Trei Fete Negre, ca apoi să povestim totul în cadrul unei radiografii sentimentale.

 

Şi uite aşa s-a făcut aprilie, cu o primă degustare-festin cu cinci vinuri şi invitaţi de pretutindeni în dormitorul bunicii, urmată de o foarte plăcută după-amiază cu menajeria maestrului Ma Cheng Xiang, urmată de o degustare de vinuri susţinută în stil Vestik la finalul unui vernisaj arădean. Mai apoi am pus în scenă un blind de cupaje premium şi ne-am dat seama că vinurile Cramei Liliac au pătruns în dormitorul bunicii, un fapt extraordinar care însă nu ne-a împiedicat să ne dăm un nou rendez-vous cu Vinarte. Despre festivalul Vinvest 2013 am purtat nişte conversaţii de salon, concluzionând că acesta a avut un gust picant-dulce-amar, în vreme ce inconfundabilul domn Săvulescu susţinea la sediul CDViN o degustare clasică, cu vinurile SERVE. La finele lunii, ne-am dat seama din nou că sweet is beautiful, vorbind cu Boris, în Detaliu, despre Crama Oprişor.

Întâia zi de mai am petrecut-o, ca de obicei, la Drăgăşani, acasă la Prince Ştirbey, devenind apoi vizitatori extatici, cu sau fără suzetă, la Crama Avincis. Întorşi acasă, am pregătit o întâmplare culturală cu sunet de tamburină, însă apoi ni s-a făcut iar dor de plecare şi am luat drumul Moldovei, pentru un flashtasting cu Cătălin pe Cătălina şi pentru o trăire de clipă la Crama Gramma. De parcă n-ar fi fost de-ajuns, ne-am mai dedat şila o degustare cu vinuri de Cotnari la ele acasă şi în curtea bunicii. Abia întorşi la Arad, ne aştepta o seară cu vinuri şi senzaţii magnum de la Crama Oprişor, dar şi un prilej de sărbătorire a unui mariaj fericit marca SERVE.

În debutul lunii iunie, aveam să trăim o bucurie inefabilă şi irepetabilă, în şaisprezece, la Crama Avincis şi să onorăm cu plăcere invitaţia la un festin http://cdvin.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=123:festin-cu-parfum-de-roze-la-prince-%C5%9Ftirbey-%C5%9Fi-crama-bauer-punct&Itemid=56#.Usf9hPvjp4ocu parfum de roze la Prince Ştirbey şi Crama Bauer punct. La scurt timp a urmat o călătorie pe Zweigelt şi pe Târnavă, în scopul hedonist de a participa la un grătar cu Marcel Farcaş. După meciul oenologic din deplasare, l-am pregătit pe cel de acasă, pentru încă o seară Premium, încă o seară Selection cu vinurile Villa Vinèa. O nouă reprezentaţie de top în dormitorul bunicii a avut drept cuvinte cheie: Cotnari, tămâioasă, aniversare, sabrare, joben. Un pic mai încolo, am luat parte la un maraton de ziua
Cramei Avincis: patru degustări în 24 de ore. Şi cum venise vara, ne-am gândit să-i trimitem mezinului globetrotter al Asociaţiei Vestik o scrisoare pătată cu un strop de Caloian Rosé.

Iulie a început cu o seară rosé, cu buburuze, nostalgii toscane şi guşteri care au cucerit dormitorul bunicii, iar câteva zile mai târziu am descoperit şi rezolvat cu toţii o interesantă aritmetică oenologică: Caloian plus Penfolds plus Rosemount plus Boris egal o degustare reuşită. Nu foarte departe de dormitorul bunicii, singurul pescar împătimit al grupului a găsit de cuviinţă să implementeze un flashtasting de succes pe baltă cu un Zweigelt Rosé.

Liliacul s-a întors în dormitorul bunicii cu câteva vinuri senzaţionale la început de august, apoi am avut un vernisaj cu surprize la frapieră, în urbea de pe Mureş: degustare la şevalet,alături de Casa de Vinuri Cotnari. Clubul a găzduit apoi un alt eveniment, o degustare sentimentală, pe ritm de Pinot Noir, purtând semnătura LacertA. Un dor de mari călătorii ne-a mânat apoi prin toată Europa. Voiajul vinului românesc globetrotter a debutat cu un flashtasting cu Nedeea la Paprika şi-n Giebelstadt, a continuat cu un altul, în ploaie, cu Novac de Ştirbey sub umbrelă, în oraşul studenţiei lui Oliver Bauer şi ne-a dus până în Ţările de Jos, printre mori de vânt şi vaci de ipsos. Tot la sfârşit de august am petrecut o zi perfectă, cu Fetească Neagră, la Marea Nordului, ca să ajungem apoi în Belgia, la Gent şi Bruges, plimbând o Rusalcă Albă şi o Fetească Regală, şi în Arbre, pentru o întâlnire cu Phillipe, Poupette şi Rosé de la Avincis. Nu puteam părăsi însă Beneluxul fără a organiza un flashtasting de Dealu Mare într-un burg, în Luxem-burg. Excursia a continuat în Franţa, următorul popas fiind aux portes d'Alsace, alături de Isabelle şi Cuvée Amélie, şi în Elveţia, la Lucerna, printre lebede, credite şi Rusalcă.


În septembrie, aventurile noastre s-au mutat în Italia, unde am trăit mai întâi o întâmplare cu Fetească Neagră şi
Malvasia la cooperativa agricolă Cinque Terre, iar apoi am vizitat şi savurat Pisa şi Volterra, piatră romană pe piatră etruscă, şi pe deasupra câte un vin românesc. Tot în Toscana am făcut o incursiune la noua cramă Marchesi Antinori de la Bargino, pentru o degustare de 100 de milioane de euro şi pentru un interviu cu Albiera Antinori, am săvârşit un flashtasting cu Nedee, Novac şi blonde apetisante, la Monteriggioni şi San Gimignano, şi i-am făcut Florenţei o declaraţie de dragoste în compania lui Cuvée Andrei. Ultimul popas cu degustare înainte de a ajunge în ţară l-am făcut în Austria, pentru a spune Adio, Italia! Bine te-am regăsit, Bad Blumau! Acasă, după 7.000 de kilometri şi "n" degustări prin toată Europa, am regăsit intimitatea plăcută a clubului, organizând neobosiţi un blind de Pinot Noir, o provocare de mult aşteptată.

Şi octombrie a fost o lună plină de evenimente, călătorii şi sărbători. Am trăit bucurii solare şi lacustre, în unsprezece, la Avincis, Prince Ştirbey şi Via Sandu, am pus în scenă un eveniment aromat în dormitorul bunicii şi am avut încă o întâlnire cu vinurile şi Borisul Cramei Oprişor. Oaspeţi din toată lumea au făcut cunoştinţă apoi cu câteva dintre cele mai bune vinuri româneşti, în cadrul unui festin hypnotic petrecut tot acasă la CDViN. Unul dintre cele mai intense, interesante, dătătoare de fiori evenimente din club s-a petrecut la sfârşitul lunii, atunci când am avut parte cu toţii de senzaţii tari şi de vin de Halloween în dormitorul bunicii.

Noiembrie a fost de fapt luna GoodWine-ului de toamnă, eveniment pe care l-am degustat şi povestit pe larg. Mai întâi am dat ochi cu ISPITA de la Crama Oprişor, iar prima zi la cel
mai important salon de vinuri din România am trăit-o şi descris-o cu peniţa muiată în călimara cu Negru de Drăgăşani. Apoi am petrecut o altă zi nemaipomenită alături de Prince Matei, printre Grase, Feteşti Regale şi alte frumuseţi de la stand. La urmă ne-am dat o plăcută întâlnire cu Wine Princess şi Jidvei, micile mari crame de acasă. La Arad, până să nu vină blânda iarnă, am lăsat să pătrundă din nou în club, în chip magnum şi magnific, Vinarte şi duhurile princiare ale anului 2000.

În decembrie, de Moş Nicolae, am petrecut o seară de borangic în dormitorul bunicii, iar Mihai a povestit cum s-a înfiinţat la o chermeză în
Westfalia, cu Drăgaica de braţ. Dacă vreo clipă am crezut că Oliver, Raluca şi vinurile Ştirbey au susţinut ultimul spectacol al stagiunii 2013 în Vestik Club, ne-am cam înşelat. Aveau să urmeze încă două bisuri la sediul CDViN, unul de 2xsărbătoresc, alături de vinurile SERVE, şi încă unul pentru cinci invitaţi şi pentru noi înşine. În plus, am mai avut puterea să participăm la un party cu degustare, în deplasare, pentru prietenii CDViN şi să ne bucurăm, ca nişte copii răsfăţaţi, de întâlnirea cu nobilele vinuri albe ale lui Gabi Lăcureanu. Ce mai an, 2013! La mulţi ani, 2014!

Galerie foto: Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie

joi, 12 septembrie 2013

Flashtasting prin Europa de-a lungul a şase mii de kilometri, cu vinul românesc în desagă

În ultimele săptămâni, 11 vinuri româneşti au străbătut Europa însoţite de patru membri Vestik şi de propriile arome inconfundabile. Ceea ce nu a făcut statul român pentru vinul autohton ne-am străduit să facem noi, primul ONG din ţară care şi-a propus prin statut să promoveze vinul românesc. Şi dacă România a fost singurul loc de pe mapamond în care destui oameni nu au înţeles cum poate cineva să   aibă un asemenea obiect de activitate, ei bine, dincolo de graniţe, am fost primiţi cu braţele deschise.
Timp de 15 zile, într-un Logan încăpător şi foarte de acasă, de-a lungul a peste 6.000 de kilometri şi a nouă ţări, cu sprijinul producătorilor însă pe banii proprii, am dus vinul în lumea bună, străduindu-ne să-i revelăm virtuţile, magia, frumuseţea. Şi dacă la înfiinţare magistratul nu a vrut să ne aprobe actele, tărăgănând cât a putut pe motiv că nu ne ocupăm cu lucruri serioase, în Germania, în Belgia, în Franţa ori Italia, am primit felicitări şi ne-am bucurat de respectul tuturor, emblema Lucky Motanul, somelier cu coadă şi melon, degustător de vin absolut neautorizat, transformându-se în brand internaţional.
Iată pe scurt povestea vacanţei noastre active în care vinul românesc a devenit globetrotter din pură pasiune:
La plecare, călătorii şi-au luat rămas bun de la Lucky Motanul, emblema lor inconfundabilă. Şi vorbesc aici de Monsieur Rosé 2012, de Mademoiselle Cuvée Amélie 2012 şi de domnişorul Cuvée Andrei 2010, de la Crama Avincis, de duduia Rusalcă Albă 2011 de la Crama Oprişor, de draga Fetească Neagră 2011 şi de cuplul Fetească Albă/Sauvignon Blanc de la SERVE, de Herr Novac de la Crama Ştirbey, de dra Feteasca Regală, de Herr Gewürztraminer şi Herr Kerner de la Villa Vinèa, de mândra Nedee 2011 de la Vinarte.
Pe drum, în Ungaria, înainte să trecem graniţa în Austria, ne-am oprit la restaurantul Paprika pentru un flashtasting cu Nedeea şi pentru un papricaş de viţel însoţit de un Villanyi Portugieser, toate elaborate şi servite ca la carte. Un pliant în ungureşte, însoţit de felicitările noastre, a ajuns la cine trebuie, Ungaria dovedindu-se încă o dată o ţară de nota zece în materie de vin şi gastronomie. Către seară, după ce am traversat Austria şi după o goană încrâncenată pe autostrăzile nemţeşti pline de maşini impecabile, am tras la o pensiune de lângă Würzburg unde nişte nuntaşi veseli şi legaţi la ochi tăiau cu toporul nişte ciorapi. Ca o coincidenţă, înainte să ducem Novacul la Würzburg, oraşul unde oenologul de la Ştirbey şi-a făcut studiile superioare, am dat de firma Bauer... elektro-service. Pe o ploaie torenţială, ne-am jucat cu umbrela şi cu vinul de Drăgăşani
nu departe de facultatea lui Oliver Bauer, iar apoi, uzi leoarcă, am pornit către Olanda cu treabă şi din plăcere. Înainte de a ajunge la Groningen, oraş în care aveam de lăsat o fiinţă extrem de dragă, am pus de un flashtasting cu Rusalcă în preajma unei mori de vânt. Olanda, ce plăcere! O ţară relaxată, cu canale, cu vaci, cu biciclete, cu ferme şi eoliene, cu poduri mobile şi case cu scări abrupte şi acoperişuri de stuf. La Aduard, lângă Groningen, am supt ţâţa unei vaci de ipsos şi ne-am distrat în cadrul unui flashtasting cu Fetească Albă/Sauvignon Blanc de la SERVE. Şi fiindcă nu a fost de ajuns, am dat o fugă în port, la Marea Nordului, pentru o şedinţă foto cu Fetească Neagră de la SERVE pe fundal cu valuri, pale de eoliene şi oi care pasc pe dig. O zi mai încolo am luat-o spre Belgia, prilej să poposim la Gent pentru a plimba cu trăsura aceeaşi duduie Rusalcă şi pentru un rendez-vous cu Feteasca Regală de la Villa Vinèa în centrul Bruges-ului. Seara târziu ne-am cazat la pensiunea lui Monsieur Philippe din orăşelul belgian Arbre, loc în care
am avut plăcerea să servim o cină fabuloasă la restaurantul 7 Meuses din vârful dealului şi să organizăm un flashtasting cu căţelul pensiunii şi cu un minunat Rosé de la Avincis. Pe urmă am trecut în ducatul Luxemburgului pentru a plimba cu rucsacul, în văzul lumii şi al elefanţilor albaştri, cupajul de Fetească Albă şi Sauvignon Blanc de la SERVE.


Am părăsit Beneluxul pentru o scurtă vizită în Franţa la pensiunea Aux portes d'Alsace, un loc cu multe păpuşi şi proprietară şui, care ne-a dăruit din dulceaţa sa de nectarine şi căreia i-am dăruit, în cadrul unui flashtasting negreşit, un Cuvée Amelie de la Avincis. Îndulciţi de această experienţă alsaciană prin locurile de baştină ale oenologului Ghislain Moritz, am zis să poposim apoi la Lucerna, pentru a-i hrăni lebedele şi pentru un experiment foto cu Rusalcă, turle ascuţite şi poduri cu flori. Gothards, al treilea tunel rutier ca lungime din lume, ne-a dus către bella şi dorita Italie. Am tras pentru două nopţi la Manarola, una dintre cele cinci localităţi din paradisul numit Cinque Terre. Seara, portul La Spezia ne-a întâmpinat cu infinite lumini, înainte să ajungem la destinaţie pentru un flashtasting nocturn cu Novac, Rusalcă şi Cuvée Amelie alături de alţi opt membri CDViN sosiţi acolo cu câteva zile în urmă. Nu ne-am lecuit de vin şi, în dimineaţa următoare, am mai supus unei şedinţe foto o Fetească Neagră de la SERVE în compania unui motan adormit şi a unei firme cu cooperativa locală. După o baie în apele Mării Ligurice şi după o masă excelentă cu vin alb la un restaurant întâmplător, ne-am gândit să ducem la Pisa aceeaşi Fetească Neagră creată de oenologul Aurel Rotărescu. În semn de respect, vinul s-a înclinat în faţa şi aidoma turnului devenit simbolul Italiei.
După Pisa, am luat cu adevărat calea Toscanei, cazându-ne la Montaione, într-un loc oarecum central, de unde puteam vizita totul: crame, oraşe, mare. Proprietarul, signore Moreno, pe care un membru mai hâtru al CDViN l-a poreclit ba Mourinho, ba Mercato, ba Murano, are plantaţie de măslini şi viţă-de-vie şi face grappa şi chiar vin santo. Noi însă am degustat cu mai multă plăcere vinurile de acasă şi grappa de Ferendia în cadrul unei reuniuni cu cei veniţi în Toscana, prilej cu care am descoperit că suntem 16 cu toţii. Următoarea destinaţie a fost Volterra, un orăşel de când lumea, piatră romană pe piatră etruscă, cu amfiteatru antic, cu străzi în pantă, cu porţi străvechi numai bune pentru un flashtasting cu Nedee. Trebuie să ştiţi că am mai călătorit la Siena şi la Tirrenia, o staţiune la Marea Ligurică, însă nu am fost însoţiţi acolo de nici un vin, căci vinurile, ca şi oamenii, au nevoie din când să se mai şi oprească din drum. Pentru scurt timp însă şi atâta cât noi, pasionaţii, să mâncăm o îngheţată, să facem o baie, să surprindem un detaliu sexy.
După atâta lipsă de flashtasting, am hotărât să ducem Nedeea pe zidurile de la Monteriggioni, cetate comparată de Dante cu infernul. Infernul concret este însă unul cât se poate de plăcut, de turistic, cu restaurante, gelaterii şi dolce vita, cu străzi înguste şi flori la ferestrele cu şolocaturi, cu oameni frumoşi care-şi trăiesc acolo clipa. În aceeaşi zi, cuprinşi parcă de o febră a degustării Toscanei, am dat fuga şi la San Gimignano, altă cetate, mai măricică, cu turnuri aproape milenare. De data aceasta ne-a însoţit Novacul, în rucsac, prilej de flashtasting în piaţa centrală cu fântână şi îndrăgostiţi. Şi tot Novacul ne-a făcut să agăţăm două austriece apetisante, în costume tiroleze, care degustau de zor nişte gelato unico al mondo. Şi chiar am crezut că asta o fi fost cireaşa de pe tort, însă pentru puţină vreme, căci în ziua următoare am ajuns în sfârşit la Florenţa, iar Florenţa este fără îndoială cel mai frumos lucru care ne-a fost dat unora să trăim, de neegalat poate decât de răsăriturile şi apusurile de soare de acasă, de la... Ferendia. Ei bine, la Florenţa, penultimul punct pe ordinea de zi a acestei excursii fantastice, am găsit de cuviinţă să împărtăşim bucuria de a fi pe Ponte Vecchio cu Cuvée Andrei. Acelaşi cuvée a fost subiectul unei şedinţe foto cu mim la Ufizzi şi cu armură medievală la Taverna Divina Commedia.


Ne-a fost extrem de greu să ne despărţim de Italia. Probabil că, dacă cineva ne-ar pune să alegem, să hotărâm în care altă ţară în afară de România am dori să trăim, am spune Italia. Să mai amintim că acolo, în Toscana, am mai vizitat un minunat orăşel numit Colle Val d'Elsa şi că am mai servit câte o cină fabuloasă la restaurantul La vecchia piazza din Tavarnelle Val di Pesa şi la Villa Spoiano, locuri în care unii dintre noi mai fuseseră şi în urmă cu patru ani. În plus, am vizitat şi crama Antinori de la
Bargino, o investiţie de 100 de milioane de euro, prilej numai bun de a-i lua un interviu, cu chipul lui Lucky Motanul pe masă, fiicei mai mari a marchizului Piero Antinori, Albiera, care este totodată vicepreşedintele companiei. Pe urmă a trebuit să luăm calea de întoarcere, traversând Peninsula şi trecând în Austria, o altă ţară încântătoare. Ultima destinaţie, Bad Blumau, băi de cinci stele unde ne-am propus să realizăm câte un flashtasting cu Kernerul şi Gewürztraminerul de la Villa Vinèa. Nu spa-ul ne atrage mereu acolo, căci spa-ul este un concept comun în Europa, ci arhitectura unică. În cadrul unui proiect şocant, creatorul complexului balnear, Hundertwasser, unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani, ne transportă într-o altă lume, în care toate liniile drepte se ondulează şi se transformă în vise o dată cu peisajul şi cu clădirile. Înainte să plecăm spre România, am mai făcut o şedinţă foto cu chipul de iederă de lângă băi, cu crapii şi dovlecii pensiunii la care am stat, ba am avut grijă să dăruim şi un Kerner gazdei, pentru conformitate şi aducere aminte. Apoi am trecut în Ungaria şi iar am luat masa la un local de pe autostradă, Lajosmizse, cu supă de pui ca la mama din Banat de acasă, cu gulaş ori paprika de viţel, cu Kekfrankos vinul casei, totul de nota zece fără îndoială.
Şi acesta ar fi doar rezumatul celor cincisprezece zile de umblet cu vin românesc la desagă prin Europa. Mai potrivit ar fi să povestim totul pe îndelete, episodic. Ceea ce se va şi întâmpla în zilele următoare, însă nu pe acest mic blog, ci în spaţiul virtual mai generos al cdvin.