marți, 22 octombrie 2019

Salonul arădean de vin și gastronomie, un adevărat deliciu lipsit de viciu



De trei ani încoace, Aradul are un festival de vin cu care se poate mândri în fața oricui. Într-un cadru atrăgător, cu standuri organizate după cele mai democratice principii, având design-ul folosit de Festivalul Ro-Wine, în coorganizarea unui partener comercial de prestigiu, Vicii și delicii mi-a plăcut în toate ale sale: ținută, participanți, licori. Cu excepția unui singur lucru: numele ales.
Voi lăuda organizatorii pentru că au pus la dispoziție gratuit un mijloc de transport în comun participanților la festival. Într-un stat tot mai restrictiv, așa cum este al nostru, în care nu poți să mergi la restaurant pentru a savura un pahar de vin decât cu taxiul, firobuzul, metroul, rata, microbuzul ori macrobuzul, aceasta este cea mai bună cale de a-ți păstra reputația și permisul auto. Că au reușit să facă o selecție a participanților stabilind un preț inaccesibil băutorilor de joasă speță, scandalagiilor, chilipirgiilor și cârtitorilor de tot felul. Că au izbutit să aducă un număr mai mare de expozanți, printre aceștia numărându-se destule crame de prestigiu. Că au asigurat una dintre cele mai plăcute ambianțe de festival în care m-am aflat vreodată. 
 
De toate acestea mi-am putut da seama într-o sâmbătă, a doua zi a salonului de vin și gastronomie, căci vineri avusesem în dormitorul bunicii o extraordinară degustare de șampanii Carassia susținută de prietena Negele Enikő. Mi-am luat soția de mână, am făcut câțiva pași și ne-am suit în microbuzul gratuit care pleca din oră în oră din stația de la Podgoria. Din goana ori din nemișcarea mașinii am putut surprinde imensa catedrală ortodoxă, stăpânii de căței prin parcuri, zorelele azurii ale unei benzinării, bannerele festivalului de vin, gara arădeană – una dintre cele mai frumoase din partea asta de Europă, o mașină de epocă, biserica și stadionul aflate în construcție în Vlaicu, frumusețea unei zile văratice de octombrie.
 
După vreo zece ani de muncă în domeniu, am avut bucuria să constat că măcar unul din cinci participanți la salonul de vin a avut sau are legătură cu clubul nostru de vin. O parte dintre membrii de altădată s-au aflat chiar în spatele standurilor, servindu-i cu ce aveau mai bun pe iubitorii de vin prezenți. Și dacă pe cei vechi și pe actualii degustători neautorizați îi cam știm, pe cei noi și încă necunoscuți e posibil să-i fi întâlnit în festival... Cât despre creatorii de vin, am avut bucuria reîntâlnirii cu Manu Reolon, oenologul de la MaxiMarc, membru cu drepturi depline în club. Merlot-ul său proaspăt îmbuteliat a fost pentru mine un adevărat deliciu. Am avut plăcerea să-l revedem pe Balla Géza și să conversăm despre vremurile și mai bune de altădată, în fața unui excelent pahar de rosé din Cadarcă de culoare provensală. Vica Necula a fost din nou o bună gazdă la stand, asemenea noului promotor de la Villa Vinèa, Claudiu Toma, care ne-a oferit un excelent Pinot Noir. Bine ne-am simțit iar alături de Sorin Scheuleac, care ne-a dovedit încă dată că Miorița Vinconului a rămas coniacul nostru preferat.
 
Buni amfitrioni au fost oamenii Cramelor Recaș, între care Claudiu Crintoae, la al căror stand puteau fi degustate noile vinuri din gamele Sole, Cuvée Uberland  ori Solo Quinta, dar și unul dintre cele mai bune Chardonnay-uri încercate vreodată, din noua, exclusivista și premiata gamă La Stejari. La standul Daiconi, Tina și Andrei ne-au împărtășit mai vechile licori ale casei. Boris, marele nostru prieten inoxidabil de la Crama Oprișor, ne-a încântat cu noile star-uri ale casei din gamele Smerenie, Passarowitz 1718, Eticheta Roșie, Drăgaică Roșie, La Cetate etc. Căutați-le, luați-le, savurați-le, crama din Mehedinți revine în forță și calitate! Cu Cosmin Smadu și Nicolae Ene, la standul Casei Ștefănești, am avut multe de băut și conversat, înviind în gând și în intenție vechi soiuri românești. Oameni buni, vinuri de calitate în fiecare sticlă. Prietenul nostru Cătălin Păcurar, al cramei Liliac și mai ales al Oanei Calistru, membră originară a CDViN, ne-a dat un spumant pe care l-am cerut iar și iar în pahar. Am mai fost invitați și bine primiți la Crama Dorului și la standul Produse moldovenești, unde un alt Ombun ne-a servit, între altele, o remarcabilă Rară Neagră și un puternic Saperavi din gama Individo de la Château Vartely.
 
Din nou, spre marele nostru regret, nu am ajuns, să vizităm toate standurile. Poate că a făcut-o în locul nostru Zoli, vechi și destoinic membru de club, care ne-a povestit ce a găsit de soi pe la cramele prezente. În privința secțiunii destinate gastronomiei, acolo ar mai fi de lucrat măcar în privința numărului participanților. De calitatea celor prezenți nu se poate plânge nimeni, cu atât mai puțin noi, cei care am avut plăcerea revederii cu Ja și Giuliano, restauratori, amici și parteneri ai clubului, și cu Salvo Lo Castro, cunoscutul amfitrion-chef de la Picasso. Pe „străzile” salonului ne-am mai intersectat cu alte nume cunoscute în lumea vinului, precum Sergiu Nedelea, reputat somelier, cu un Zoli și mai mare decât Zoli-ul clubului, acela fiind Szövérdfi-Szép Zoltán, creatorul festivalului timișorean caritativ RoVinHud și magnific al vinului prezent în odăile bunicii, cu Neluțu Muller, de la magazinul Bibliotheka din Timișoara. Și i-am putut felicita pentru efort pe Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, și pe Vlad Cherchezan, managerul salonului.
 
O surpriză plăcută a fost  Crama Dradara de la Mocrea. Oenologul Cosmin Reaboi ne-a prezentat mai multe vinuri proaspete, din vițe tinere. La prima îmbuteliere, Sauvignon Blanc-ul, Feteasca Regală și cupajul alb care include și un Muscat se arată vinuri de terroir, pline de personalitate, cu bună aciditate, cu arome incitante. Prea tânăr, Cabernet Sauvignon-ul ne îndeamnă să mai așteptăm niște ani până să descoperim ce reprezintă cu adevărat. La fel de tânără, Feteasca Neagră oferită ca probă de tanc, pe care nu am recunoscut-o ca atare în pahar, nu a fost neapărat feblețea mea, dar asta nu înseamnă că nu va cuceri lumea, băutorii, piața. Două standuri, acela al cramei tulcene Delta Dunării, care comercializează vinuri sub brandul La Sapata, și cel de la Averești, ne-au întâmpinat cu alți prieteni: Roberto Pieroni, coproprietar al primei vinării amintite, și Răzvan Demian, somelier omniprezent în lumea vinului românesc. Băbeștile La Sapatei și Busuioacele Avereștiului sunt vinuri care nu vor dezămăgi un oenofil autentic.
Pe când îmi făceam griji că nu reușisem să recunosc Feteasca Neagră de la Dradara, vine Adina, Pivnicera, cu un pahar de vin și mă pune să ghicesc, împreună cu un tânăr amic, ce-o fi în el. E un cupaj, zice amicul. E, zice Adina. Are Cabernet Sauvignon? întreb eu. Are, răspunde doamna mea. Are Merlot? Are. Dar Fetească Neagră? Sigur că da. Bravo, Vali, bravo, Dragoș!  Am ghicit. E un cupaj clasic din Dealu Mare. Și cum Adina spune că vine de la Davino, am conchis: e Flamboyant!
 
Mărturisesc că și la această ediție de festival am găsit prea puțin din ceea ce înseamnă rele apucături, patimă, desfrâu, dezmăț, destrăbălare, vițiu, preacurvie, păcat, pierzanie, deșănțare, imoralitate, perversitate ori depravare, adică mai nimic din înțelesurile cuvântului viciu. În schimb am aflat destule ilustrări ale atâtor bucurii știute, am găsit pe chipuri desfătare, farmec, delectare, încântare, plăcere, savoare, voluptate, vrajă, adică a tot ceea ce înseamnă deliciu. Chiar dacă sună frumos și nu s-a găsit altă rimă în titlu, Vicii și delicii rămâne pentru mine un salon select mai ales fiindcă reprezintă doar ilustrarea ultimului cuvânt, fapt minunat pentru care au muncit atâția și atâția arădeni implicați în eveniment, dar și toți apropiații noștri de pretutindeni aflați de partea cealaltă a standurilor de vin și mâncare. Cu toții au trudit pentru a da farmec acestui festival, arătând fără îndoială că vinul cel bun, asemenea bucatelor alese, nu înseamnă vițiu, ci mai ales deliciu...
 

luni, 19 august 2019

Austria, Mein Schatz! Zotter Schokoladen Manufaktur sau cum să încerci marea de ciocolată cu degetul (IV)


Am să vă spun ceva de dulce, cu adevărat de dulce. Dacă ai vrea să încerci marea de ciocolată cu degetul (la o adică, poate fi și degetul acela anume pe care orice bebe îl apreciază încă din burta mamei), probabil că Zotter Schokoladen Manufaktur ar fi cea mai potrivită alegere.
Are tot ce-i trebuie: pare infinită, pe apele sale ciocolatii alunecă mici gondole cu conținut dulce ori bărcuțe pline cu praline,  în adâncurile sale de culoarea pudrei de cacao înoată pești cu arome de fistic și scorțișoară, o muzică exotică te îndeamnă să ronțăi, să sugi și să devorezi ciocolată la nesfârșit...
 
La Bergl, localitatea în care se află fabrica de ciocolată Zotter, am ajuns din întâmplare. Amfitrionul nostru de la Bad Blumau ne-a pomenit în treacăt de ea și așa se face că nu am rezistat tentației. La concurență, vroiam să ne dăm cu un tren de epocă prevăzut cu vagon restaurant ori să ne cocoțăm pe un castel cocoțat, la rândul său, pe o stâncă. Cum nu puteam să le facem pe toate într-o singură zi, am ales varianta cea mai apetisantă. 
De văzut, am văzut totuși extraordinarul castel de care pomeneam, proprietate a Casei de Liechtenstein, aflat la Riegersburg, în această pitorească parte a landului Stiria. Am luat-o pe așa-zisa stradă a castelelor (Schlosserstrasse), către Vulkanland, o zonă de terme din estul Austriei. Schloss Riegersburg îți apare în toată splendoarea, în funcție de curbele șoselei, ca o ilustrație de basm ce există aievea pe o stâncă vulcanică. 
 
Pentru vechii mayași, ciocolata era hrana zeilor. Mai aproape de zilele noastre, pentru Josef Zotter, un adevărat Prometeu ciocolatier, ea reprezintă hrana tuturor oamenilor, un dar smuls zeilor, adus pe Pământ și oferit muritorilor înlăuntrul unei fabrici cum nu este alta în lume. Josef Zotter a fondat în 1999 singura companie din Europa care produce ciocolată organică. A făcut-o după ce inițial se bucurase de succes în calitate de cofetar în Graz, acolo unde a deschis pe rând mai multe cofetării, începând cu anul 1987. Cum afacerea sa din capitala Stiriei a început să scârțâie pe la mijlocul anilor ‘90, fondatorul a avut ideea strălucită să treacă la producția de ciocolată. 
 
La Zotter Schokoladen Manufaktur, încă de la intrare îți dai seama că numai un spirit jucăuș putea crea această manufactură dulce. Statui șocante, zburdalnice, indecente tronează în curte și în interior. Un tablou cu nuduri nenumărate pozând în peisajul de la Bergl îți ia ochii în holul recepției. Și asta după ce ai văzut băiatul-statuie care face pipi de la intrare, înconjurat de copii gălăgioși care se amuză la fiecare jet slobozit. Zotter îi întâmpină cu un îndemn ghiduș pe cei 300.000 de vizitatori pe care îi are anual: „Copii, supravegheați-vă părinții!”. Primești un telefon la gât care îți spune totul despre ceea ce ai de văzut și adulmecat, iar în turul scurt poți să guști peste 30 de mostre de ciocolată. În realitate, numărul mostrelor pe care le poți savura, însumând ingredientele și bunătățurile care alcătuiesc ciocolata, este mult mai mare, cel puțin dublu. Și nu ai nici o limită, pentru 16 euro poți gusta, mânca, devora oricât. 
 
Culoare transparente îți dau ocazia să privești sacii cu boabe de cacao, cuvele de inox și malaxoarele care procesează totul, laboratoarele, baricurile de ciocolată, o uzină care miroase irezistibil. Și în timp ce faci turul său, nesupravegheat de nimeni, alături de alte zeci de pofticioși de toate vârstele și de toate poftele, poți gusta tot ce are legătură cu ciocolata: boabe de cacao din multe țări ale lumii (Belize, Bolivia, Brazilia, Congo, Republica Dominicană, Ecuador, Guatemala, Madagascar, Nicaragua, Panama, Peru și Togo), pudră de vanilie, unt de cacao, boabe de cafea, ciocolată în diferite stadii de procesare, aromele prafurilor de scorțișoară, alune, migdale, fistic, arome de fructe deshidratate, de zmeură, căpșuni, anason, mentă etc. Cu lingurița de porțelan primită la intrare, un testechoco, echivalent al testevinului somelierilor, te îndopi cu lichidul vâscos și dulce al fântânilor de ciocolată, privești la robotul care îți spune „Bine ai venit!” și guști ceea ce îți oferă alt roboțel după ce tot tu ai făcut comanda pe o tabletă. 
 
Nu ai cum să reziști tentației de a gusta bomboanele cu endorfină, adevărata rețetă a fericirii, apoi te hlizești la discul rotitor cu bărcuțe pline de ciocolată, asculți în căști Mitzi Blue Radio Active în vreme mai savurezi niscaiva bucățele din același produs irezistibil, cu tot felul de parfumuri exotice, ca să pătrunzi apoi în cabinetul dotat cu două scaune stomatologice unde poți degusta nemaivăzuta, nemaiauzita și nemaisavurata ciocolată cu aromă de... dezinfectant stomatologic.
La urmă, dacă mai reziști, pătrunzi în barul unde ți se prepară ciocolată caldă, la alegere, după pofta inimii. Și alegerea și pofta îți sunt facilitate de mici gondole cu fiecare produs, care alunecă lin pe o bandă transportoare în această mică Veneție cu canale de cacao și ciocolată.
 
De la boaba maronie la barul de ciocolată, te trezești că ai parcurs într-o oră și jumătate drumul de mii de kilometri pe care îl face sămânța cacaotierului până să devină ciocolată. Și nu orice fel de ciocolată, ci una organică, supusă unui comerț echitabil. Zotter procesează anual 300 de tone de boabe de cacao și 150 tone de unt de cacao, din care produce 650 de tone de ciocolată. 
Și dacă Josef Zotter se numără printre cei mai buni ciocolatieri ai lumii, fabrica sa, cu o cifră de afaceri de 22 de milioane de euro, se află în topul primilor 25 de producători de ciocolată ai lumii. Nu e de mirare că cei 185 de angajați beneficiază zilnic de o masă copioasă, gătită cu ingrediente de calitate provenite de la fermele organice din împrejurimi, cu care patronul fabricii colaborează de mai mulți ani.
 
Dincolo de cifre însă, de măsurătorile firești care fac exprimabilă toată această afacere dulce, rămâne inefabilul locului, rămân aromele și savorile care nu se pot exprima în cuvinte. La plecare, după ce ne-am umplut buzunarele cu tot ce ne-a poftit sufletul, fără să știm măcar cât ar putea costa toate acestea, am primit cadou o geantă potrivită pentrul transportul ciocolatei. Și am auzit din nou limba română, grație unei tinere care aștepta și ea la coadă și care ne-a lămurit  că acest dar este oferit celor care cumpără produse Zotter în valoare mai mare de 50 de euro. 
 
Înainte să părăsim Austria pentru lua o nouă masă copioasă, fabuloasă, în Ungaria, pe graniță, la Határmenti Vigadó, am mai vizitat un magazin de Sekt-uri aflat în apropierea fabricii de ciocolată. După ce ne-am umplut portbagajul și cu spumantele tradiționale austriece, am pornit în drumul cu peripeții către casă. Noroc cu Google Maps, care ne-a scos la timp de pe autostradă, pentru a evita un ambuteiaj și vreo două ore de întârziere, prilej să revedem Budapesta din goana reținută a mașinii.