CAPITOLUL
TREI, în care servim o cupă de înghețată, la două lingurițe, și parcurgem
câteva zeci de kilometri și vreo 2.800 de ani de istorie, prin forumuri,
palate, biserici și terme, pe muzica lui O sole mio
Traseu: Via Flaminia – Piazza della Repubblica - Fontana delle Naiadi - Basilica Santa Maria degli Angeli - Muzeul Termelor lui Dioclețian – Arcul lui Titus – Grădinile Farnese – Reședințele imperiale de pe Palatin - Forul Roman – Piazza di Spagna
Gourmet: Mic dejun la River Palace Hotel; lasagna și vin Frascati la Taverna Madonna Dei Monti 16, nu departe de Forumul lui Traian; un Frascati și o cupă de înghețată, la două lingurițe, la Dobar-Doris
Ziua
3, 22 aprilie 2023. Dimineața ne întâmpină cu un soare roman, se anunță 23
de grade, vreme 
perfectă pentru umblet urban. Coborâm la metrou și, trei stații
mai încolo, ieșim în Piazza della
Repubblica, cu a sa Fontana delle
Naiadi. Situată pe colina Viminal, cândva era numită Piazza dell' Esedra, fiind parte a Termelor lui Dioclețian. Expuse
în soarele de april, cele două Palazzi
dell' Esedra, având fântâna în centru, ne încântă sufletele de călători. Cu
cele patru nimfe, ale oceanelor, râurilor, lacurilor și apelor subterane, și cu
statuia centrală – zeul Glaucus ținând în brațe un delfin, Fântâna Naiadelor evocă
triumful 
omului asupra forțelor naturii. În mitologia greacă, Glaucus e
ocrotitorul și salvatorul marinarilor și pescarilor; deși născut muritor, s-a transformat în zeitate a apelor după ce a
descoperit și mâncat o plantă magică, devenind nemuritor. Această fontana are o poveste 
amuzantă. La
inaugurarea din 1911, statuia centrală cuprindea un delfin, o caracatiță și
trei tritoni, nefiind deloc pe placul romanilor, care au poreclit-o fritto misto (un fel de mâncare italiană, un amestec de
fructe de mare în crustă crocantă). Doi ani mai târziu, a fost
înlocuită de actuala reprezentare, inaugurarea finală având loc în 1914.
Dacă dai zoom potrivit din partea opusă acestor palazzi,
printre stropii de apă ai Fontanei delle
Naiadi
se vede unul din carele triumfale de pe uriașa clădire Altare della Patria, monumentul național
dedicat regelui Victor Emanuel al II-lea, situat la capătul marelui bulevard
Via Nazionale. În opoziție față de palate vezi Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, ultima operă a lui Michelangelo Buonarotti. Construirea
ei a început în 1561, pe când artistul avea 86 de ani. E încorporată în ruinele termelor antice. Nici nu e de mirare că s-a întâmplat asta, dat fiind că Dioclețian
a fost unul dintre cei mai aprigi persecutori ai creștinilor. 
Clădirea centrală
a termelor sale, întinse pe 13 ha, putea găzdui în același timp 3.000 de
oameni. În incinta lor se găseau 2.400 de bazinete. Cel mai mare bazin, natatio, măsura 4.000 mp! Băile au fost
construite cu sudoarea și sângele sclavilor creștini, martiri care, împreună cu
cei șapte arhangheli visați de călugărul sicilian Antonio Lo Duca, au dat
numele bisericii.
Până să ajungem la cele mai mari terme romane,
pătrundem în Bazilica Îngerilor și a Martirilor, importantă biserică din lumea
catolică. Lăcașul se află înlăuntrul frigidarium-ului
termelor dioclețiene, unde odinioară se făceau băi în apă rece. Biserica lui
Michelangelo se integrează perfect în ansambul termelor 
prigonitorului
Dioclețian, o cruce mare pe o fațadă concavă, ițită din ruine milenare. Lăcașul
de azi este și nu este al lui Michelangelo: chiar dacă desenul arhitectural îi
aparține, fiind chiar expus acolo, interiorul s-a schimbat dramatic, devenind
baroc în sec. XVIII. Coloanele de granit ce sprijină cupola, cu o circumferință
de 5,2 m, se numără printre cele mai mari din Roma.
Dincolo de vitraliile superbe, de operele de artă cu
tematică religioasă, de mormintele unor papi și 
generali, înlăuntrul bisericii
găsim câteva instrumente științifice remarcabile, datând din secolele XVII și
XVIII: un pendul al lui Galilei și La
Meridiana, ceasul solar integrat în
pavaj. Construită de astronomul Francesco Bianchini, La Meridiana este o linie de bronz de 45 m de-a lungul căreia sunt
reprezentate constelațiile și zodiile. Cu ajutorul acestei linii, străbătută
treptat de-a lungul anului de lumina care răzbate prin oculus-ul lăcașului, sunt marcate exact datele echinocțiilor ,
solstițiilor și 
sărbătorilor pascale. La ieșire, operele moderne ale
sculptorului Igor Mitoraj de pe porțile de bronz ne urmăresc obsesiv, având ca
fundal Piața Esedra. Ne plimbăm un pic, imortalizând spectacolul străzii. Aci, jos,
suprindem câte un chioșc cu bunătăți reci și dulci ori câte o doamnă trasă de
un teckel sârmos în lesă; dincolo, sus, focalizăm câte
un pescăruș care se
odihnește, minuscul, pe aripa unei acvile de marmură cocoțate pe un pallazo al pieței, iar mai încolo, spre gară, aproape
de cer, statuia aurită a unui Crist lucind în soarele de aprilie.
Muzeul Termelor lui Dioclețian, parte a Muzeului
Național Roman, e găzduit de mănăstirea din 
apropiere. Chiar dacă construcția a
fost terminată în 1565, la un an după moartea artistului, proiectul e atribuit
tot lui Michelangelo Buonarotti. Băile devenite mănăstire și apoi muzeu au
intrarea chiar lângă Gara Termini, căreia i-au împrumutat numele. Ne vedem
nevoiți să trecem pe lângă homeless-ii
triști care își fac veacul în apropierea gării, ca să pătrundem într-unul dintre
cele mai cuprinzătoare muzee ale antichității, care conține peste 10.000 de
inscripții, sculpturi, fresce, mozaicuri și alte obiecte străvechi.
Coloane, statui fără cap, fântâni fără apă, tălpi și
picioare încremenite în eternitatea lor de piatră, 
busturi și capete de împărați,
pictura murală a unui călugăr, cu pisică și ochelari, sarcofage, Meduze în
mozaicuri, zeități de marmură și bronz, acte privind comunitatea iudaică,
basoreliefuri cu gladiatori, fragmente de conducte din plumb, amulete, blesteme
și vrăji scrijelite 
în metal... În
mijlocul grădinii mănăstirii tronează uriașe capete de animale, de taur,
rinocer, elefant; unele datează din antichitate, fiind descoperite lângă Columna lui Traian, la sfârșitul sec.
XVI. O muzică stranie de voci răsună din boxele ascunse, incantații înspăimântătoare
care sperie un cuplu de turiști.
Rupți de oboseală după orele petrecute în bazilică
și terme, suntem nevoiți să pornim spre Forumul 
Roman, căci biletele comune cu
intrarea în Colloseum sunt valabile până la 14.30. Așa că, setoși și flămânzi,
luăm metroul și apoi ne vedem luați de șuvoiul de oameni care se îndreaptă spre
cele două importante obiective turistice. Căutând o intrare diferită de cea
comună, întreb un vânzător de suveniruri. Mă face „animale” pentru că nu am
apucat să-i mulțumesc și mă îndrumă greșit. În fine, ajungem să dibuim direcția
cea bună; în timp ce ne odihnim lângă Arcul
lui Constantin, cu ochii la Colloseum, ne alungă setea sacagiii moderni
care vând sticla de apă la jumătate de litru cu doi euro.
Urcăm ușor pe Via
Sacra, soarele de aprilie arde precum în iunie, la capăt se vede Arcul lui Titus, în 
dreapta niște
coloane cocoțate pe un uriaș postament, în stânga o cerșetoare bătrână care
stârnește curiozitatea și mila unei turiste cu telefonul în mână. Noi facem
coadă la baza coloanelor ciobite pe vârful cărora aterizează în răstimpuri câte
un pescăruș. Ultima pasăre o fi chiar sufletul lui Apolodor din Damasc, marele arhitect
executat de Hadrian fiindcă și-a spus părerea legată de acest templu...
Și iată-ne ajunși la Forul Roman! Această imensă
piață, situată la baza Colinei Palatin, a fost cândva 
inima vechii Rome, cel
mai râvnit loc din Cetatea Eternă. Nu coborâm deocamdată în Forum, pe Via Sacra, prin dreapta Arcului lui Titus, ci o luăm la stânga,
urcând pe Palatin, prin Grădinile Farnese,
pentru a arunca o privire asupra întregului. De pe prima terasă, ochiul
telefonului și al aparatului cuprinde întregul Forum. De la dreapta la stânga
se înșiruie, de o parte și de alta a Viei
Sacra, toate monumentele, toate ruinele vechii lumi, cărora li s-au adăugat
construcțiile medievale: dincolo - Basilica
Santa Francesca Romana, Basilica lui
Maxențiu și Constantin, Templul lui
Romulus devenit 
Biserica Sfinților
Cosma și Damian, dincoace – Casa Vestalelor
și Templul Vestei; dincolo – Templul lui Antoninus și al Faustinei, Basilica Aemilia, Curia, dincoace – Regia, Templul lui Castor și Pollux, Basilica Julia, Columna lui Phocas, Templul lui
Saturn, Arcul lui Septimius Severus,
Rostra.
Pentru vizitatorul ostenit după cuprinderea atâtor ruine,
mai spectaculoase sunt totuși Orti
Farnesiani, 
grădinile care poartă numele celui care le-a creat, pe la 1550:
cardinalul Alessandro Farnese. Dincolo de panoramă, acest parc urban aflat în nordul
Colinei Palatin, acolo unde își avea locuința de vară, în urmă cu jumătate de
mileniu, înaltul și puternic prelat întemeietor, oferă o încântare aparte
călătorului. După ce urcă scările abrupte, marcate de patina secolelor, aleile
dezvăluie arbori exotici de 
tot felul, portocali încărcați de fructe, leandri
în ghivece antice, pini, chiparoși și măslini. Dintr-un colț poți cuprinde cu
privirea întreaga splendoare a Colosseumului, în vreme ce un localnic și blând pescăruș
pozează simpatic într-un picior. Dintr-altul, vezi uriașa clădire Altare della Patria și mai departe
Vaticanul, iar la poalele dealului, multimilenarul For Roman.
Dacă părăsești aceste grădini, care au aparținut
cândva și împăratului francez Napoleon al III-lea, și te 
îndrepți spre zona
sudică a colinei, te întâmpină ceea ce a mai rămas din glorioasele reședințe
imperiale romane. Aici s-a născut, în 63 î.Hr., Caius Octavius Thurius,
viitorul împărat Augustus. Aici găsim și ruinele casei sale, în care a locuit
înainte de a deveni împărat, dar și Casa
Liviei, de fapt a lui Augustus și a Liviei, în care a trăit alături de
soția sa, o reședință modestă pentru 
un conducător de imperiu, aproape
neînsemnată în comparație cu viitoarele palate construite aici. Tot pe Palatin
și-a cumpărat casă și Marcus Tullius Cicero (106 î.Hr. – 43 î.Hr.), marele
orator și politician roman. Pe Palatin au locuit și împărații Tiberius, Caligula,
Claudius și Nero, primul dintre ei construind și întâiul palat în adevăratul
sens al cuvântului, Domus Tiberiana.
Ne mișcăm printre ziduri străvechi, de dimensiuni
uriașe, ruinele unor construcții magnifice năruite 
de-a lungul mileniilor.
Înlăuntrul acestei glorii murale efemere, descopăr o gaură circulară, în care
își face veacul la soare un gușter gras și mulțumit. Al cărui suflet de împărat
s-o fi reîncarnat în reptila asta fotogenică? Să fie cel al lui Domițian, cel
care a construit Domus Augustana, Domus Flavia și stadionul,
rezolvând și problema apei 
prin
prelungirea apeductului lui Claudius? Sau o fi sufletul lui Hadrian, al lui
Antoninus Pius, al lui Septimius Severus, împărați care au restaurat palatele
lui Domițian? Cel din urmă a și refăcut și extins edificiile de pe Palatin,
grav afectate de incendiul din 191, construind în partea de sud Septizonium, o uriașă fațadă decorativă
a palatului imperial, vizibilă de la mare depărtare, amplasată pe direcția Viei Appia.
Din toată această grandoare n-a mai rămas aproape
nimic. Ruinarea a început o dată cu Tetrahia, prin 
anii 300 d.Hr., când cei patru conducători ai
Imperiului au abandonat Roma, stabilindu-și capitalele în alte orașe. Cel mai
mare distrugător al Palatinului a fost
papa Sixtus al V-lea, care la sfârșitul sec. XVI a transformat fostele palate
imperiale în material de construcție pentru biserici. Așa trecu gloria Romei
antice, pentru a face loc gloriei catolice...
Coborâm
agale panta care duce la Arcul lui Titus
și în sfârșit pătrundem în Forum, înconjurați de
mulțimile nesfârșite de
turiști, de grupurile ghidate de vorbitori în toate limbile pământului, purtând
ca reper câte un steguleț. Aici vezi un mic drapel cu sigla SPQR, colo - un
minuscul sombrero, alături - o improvizată eșarfă identificatoare. Clădit pe
rămășițele Templului lui Venus și al
Romei, în spatele nostru se află un lăcaș ce ascunde multe comori: Basilica Santa Francesca Romana. Nu am vizitat-o,
doar am surprins un pescăruș al înălțimilor 
odihnindu-se pe capul unei statui,
dar și extraordinara sa campanilă, considerată cea mai frumoasă din Roma.
Fondată prin veacul VIII, reconstruită mai târziu și consacrată în veacul XVI,
biserica adăpostește două pietre purtând amprentele genunchilor Sfinților Petru
și Pavel, ale căror rugăciuni ar fi întrerupt zborul lui Simon Magul,
provocându-i prăbușirea. Tot acolo se află un confesional din marmură creat de
Bernini.
În
dreapta, vedem trei bolți uriașe, rămășițele unei clădiri colosale.
Chiar
dacă au fost rivali până la 
moarte, ceea ce i-a unit pe împărații care au dat
numele Bazilicii lui Maxențiu și
Constantin a fost tocmai această ultimă mare realizare a epocii imperiale
romane. Începută de Maxențiu, fiu de august,
proclamat împărat al Imperiului Roman de Apus după destrămarea Tetrahiei, și
finalizată de Constantin, fiu de caesar
și învingător în anul 312 în bătălia de la Podul Milvius (Ponte Milvio), în
urma căreia Maxențiu s-a înecat din Tibru, bazilica a fost cândva cea mai
impunătoare clădire din For. Construită pe o platformă de 100 m pe 65 m, avea
cca 4.000 mp, coloanele sale monolitice de marmură, înalte de 14,5 m, cu
circumferința de 5,4 m, fiind cele mai mari din Roma antică. Una dintre ele
susține azi statuia Fecioarei Maria din fața Bazilicii Santa Maria Maggiore.
Bazilica
avea un plafon asemănător Panteonului, cu casete octogonale și hexagonale,
acoperit cu țigle
de bronz aurit. Pe latura cea mai bine păstrată, de pe Via dei Fori Imperiali, în timpul lui
Mussolini puteau fi admirate hărți ale
Imperiului Roman. Rămășițele statuii colosale a lui Constantin, amplasată
cândva în absida bazilicii și având 13 m înălțime, se găsesc azi în Muzeele
Capitoline. Pornind de la fragmentele rămase, statuia primului
împărat creștin a fost reconstituită și dezvelită recent la Roma. Lucrarea a
fost realizată cu ajutorul tehnologiei 3D, din poliuretan întărit cu rășină
amestecată cu praf de marmură și mică, fiind expusă în grădina Vilei Caffarilli, chiar pe locul Templului lui Jupiter Optimus Maximus.
Mai jos, tot pe dreapta, vedem Templul divinului Romulus, ridicat nu în memoria întemeietorului
Cetății Eterne, ci a fiului omonim al lui Maxențiu, mort prematur. Început de
Maxențiu și terminat tot de Constantin, templul a devenit în sec. V atrium al Bisericii Sfinților Cosma și Damian. Mai
încolo, la stânga față de Via Sacra,
se află rămășițele Casei Vestalelor (Atrium Vestae) și ale Templului Vestei. Primul templu al Vestei
ar fi fost construit de regele Numa Pompilius (715-673 î. Hr.),
care ar fi ridicat și întâia Casă a Vestalelor. Focul sacru al zeiței Vesta,
ocrotitoarea familiei, a ars la Roma neîntrerupt de la întemeierea sa, fiind
întreținut de preotesele virgine numite vestale. Supuse unui jurământ de
castitate, ele slujeau în templu vreme de trei decenii, de la vârsta de 6 ani
până la 36 de ani, fiind pedepsite prin îngroparea de vii dacă nu își
îndeplineau datoria.
Osteniți de atâta încărcată și amenințătoare
istorie, scăpăm de șuvoiul 
enervant al turiștilor și inscripțiilor, găsind un
moment de liniște pe o bancă, sub ramurile uriașe ale unui arbust de glicină
multisecular. Apoi, cu forțe proaspete, continuăm călătoria noastră în timp, pe
Via Sacra, și admirăm Templul lui Antoninus și al Faustinei. Se pare
că marea și singura iubire adevărată a ctitorului său, împăratul Antoninus
Pius, fiul adoptiv al împăratului Hadrian, a fost chiar denigrata sa soție,
Faustina Maior. A iubit-o atât de mult încât a deificat-o și i-a ridicat un
templu, în felul său un Taj Mahal roman. Fiica lor, Faustina Minor, avea să
devină soția împăratului Marc Aureliu. După moartea lui Antoninus Pius, zeificat
la 
rându-i, templul a fost dedicat acestui cuplu imperial, dar a devenit
inevitabil biserică în sec. XI, una consacrată Sfântului Laurențiu. Coloanele
sale corintice, înalte de 17 m, păstrează urmele frânghiilor cu care zeloșii
creștini demolatori au încercat zadarnic să le doboare. Dacă
propunerea din epocă a Senatului nu ar fi fost refuzată de împărat, poate că
azi luna septembrie ar fi purtat numele antonin,
iar octombrie s-ar fi numit faustin...
În
centru, lângă Templul Vestei, se află
ruinele palatului lui Numa Pompilius, Regia.
A adăpostit
sanctuarul lui Marte și scuturile sacre, cult introdus de acest
rege, care ar fi descoperit un scut de forma cifrei 8, presupus a fi de origine
divină. Pentru a-l proteja, a poruncit să fie realizate alte 11 obiecte similare,
păzite de preoții salieni. În Regia
exista o arhivă care cuprindea diferite legi, cronologia evenimentelor
istorice, a triumfurilor și a consulilor, calendarul zilelor sacre, textele
jurămintelor și rugăciunilor, formulele sacrificiilor. În timpul Republicii, a
devenit reședința lui Pontifex Maximus,
liderul colegiului sacerdoților, conducătorul ceremoniilor religioase. Între cei
care au deținut această funcție s-a numărat și Iulius Caesar, dictatorul ucis
cu 23 de lovituri de pumnal în 15 martie 44 î.Hr. După asasinatul săvârșit în
Teatrul lui Pompei, trupul său a fost adus în Regia. Vestigiile actuale aparțin edificiului reconstruit în timpul
consulatului lui Gnaeus Domitius Calvinus (sec. I î.Hr.).
Pe
dreapta, după Templul lui Antoninus și al
Faustinei, se disting vagi ruine. Din Bazilica Aemilia, 
datând din sec. II î.Hr., nu a rămas mare lucru,
doar niște urme de ziduri și coloane. Ridicată inițial în spatele unui rând de tabernae, unele destinate vânzării de bijuterii
și parfumuri, a suferit de-a lungul veacurilor multe distrugeri și
refaceri. Sala sa uriașă avea 70 m lungime
și aproape 30 m lățime. Ca orice bazilică romană antică, nu servea unor funcții
religioase, ci era destinată politicii, întrunirilor, justiției și negoțului. A
fost incendiată de vizigoți în veacul V și distrusă complet de un cutremur în
sec. IX.
La
stânga, vedem spectaculoasele rămășițe ale unui alt templu. În
mitologia greacă, Castor și Pollux, 
numiți și Dioscuri, erau două divinități
simboluri ale dragostei frățești. Sedusă de Zeus, transformat în lebădă, Leda,
soția regelui Tindar din Laconia (Sparta), aduce pe lume, precum păsările, două
ouă. Dintr-unul se ivesc Castor și Clitemnestra, din tatăl Tindar, din celălalt
– Pollux și Elena, avându-l ca tată pe Zeus. Pentru romani însă, care i-au
adoptat ca protectori, Dioscurii au fost doi cavaleri ce li s-au alăturat în
bătălia împotriva latinilor din 496 î.Hr., de pe malurile lacului Regillus, și
care au anunțat victoria în Forum, caii lor adăpându-se din izvorul nimfei
Juturna, zeița fântânilor. Acolo s-ar fi înălțat atunci primul templu dedicat lor.
Templul lui Castor și Pollux a fost
restaurat în veacul II î.Hr. și reconstruit în 6 d.Hr., în timpul lui Augustus.
Realizat
pe un postament de 
50 pe 30 m, avea opt coloane corintice, înalte de 12,5 m. În
interior se găseau statuile Dioscurilor, dar și o tablă cu lungimi și greutăți
folosite de negustorii de pe Via Sacra.
De la baza treptelor sale, oratorii se adresau poporului, iar equites, clasa ecvestră a bogaților
Romei, defilau prin fața templului de 15 iulie, sărbătorind victoria de la
Regillus. Caligula, împărat care se considera egalul zeilor, a construit un pod
între palatul său, de la baza Palatinului, și acest templu, dar și un altul
care ducea la templul lui Jupiter de pe Capitoliu. Din Templul lui Castor și Pollux au rămas în picioare doar trei
coloane. Arheologii au descoperit în subsol un spațiu ocupat în antichitate de
un bărbier sau dentist.
Tot pe
stânga, pe axa templului Dioscurilor, a existat cândva o bazilică de proporții
uriașe. Pe locul 
primului edificiu, numit Sempronia,
zidit la sfârșitul sec. II î.Hr. de cenzorul Sempronius Gracchus și năruit de
un incendiu, Caesar a început ridicarea Basilicii
Julia. Avea 109 pe 40 m, trei niveluri, coloane dorice, fiind finalizată de
Augustus. Azi nu mai există decât vagi rămășițe din zidurile și coloanele sale.
La
capătul din dreapta, se distinge Curia,
sediul Senatului roman. Întâia clădire, Curia
Hostilia, a fost
zidită de regele Tullus Hostilius în sec. VII î.Hr.
Extinsă în sec. I î.Hr. pentru a găzdui 600 de senatori, distrusă apoi de un
incendiu, a fost reclădită de Caesar și adăugită de Augustus, primind numele de
Curia Julia. Năruită de un alt foc, a
fost reconstruită de Dioclețian, la finele veacului III d.Hr. Patru secole mai
târziu a devenit biserică, iar după 1.200 de ani, Mussolini a hotărât să-i
redea statutul de monument antic. Curia
mai păstrează o parte din soclul pe care se afla statuia de aur a zeiței
Victoria, amplasată de Octavian Augustus 
în urma victoriei de la Actium. Zeița
a fost venerată mai bine de trei secole, altarul său fiind îndepărtat de
Constantius (361 d.Hr.), restabilit de Iulianus (361), iar îndepărtat de
Gratianus (382) și readus în 393 de Eugenius, ultimul împărat roman politeist. Curia a fost devastată în timpul jafului
vizigoților din 410. Uriașa sa poartă de bronz, cântărind 1.600
kg, a fost dusă în Bazilica Sfântul Ioan
din Laterano în sec. XVII. În actuala clădire se găsesc două basoreliefuri
antice, reprezentând cele trei animale supuse sacrificiului (suovetaurilia) în timpul ritualurilor de
purificare: sus, ovis, taurus (porc, oaie, taur).
Pe axul central al Forumului, se găsesc Columna lui Phocas, Templul
lui Saturn și, ușor în stânga, 
Rostra,
iar mai la dreapta, după Curia, Arcul lui Septimius Severus. Columna
cu pricina, ultimul monument construit în Forumul Roman, datează din 608 î.Hr.,
măsoară peste 13 m și fost înălțată în cinstea împăratului bizantin Phocas, cel
care a donat Pantheonul papei Bonifacius IV, pentru a-l transforma în biserică.
În apropiere au fost replantate smochinul sacru, amintind de arborele sub care
au fost găsiți Romulus și Remus, dar și măslinul și vița-de-vie, simboluri ale
prosperității Romei.
Saturn
(Cronos, la greci), zeul timpului și al agriculturii, a fost exilat din Olimp de
Jupiter (Zeus) și a 
ajuns în Latium, învățându-i pe oameni să cultive pământul.
În onoarea lui, erau organizate Saturnaliile,
cea mai mare sărbătoare din epoca romană. Celebrate la sfârșitul perioadei de
însămânțare, începeau cu sacrificarea unui porc, în așteptarea unor recolte
bogate. În Roma, festivitățile durau între 17 și 23 decembrie, în timpul lor se
organizau banchete, erau interzise declarațiile de război și pedepsele cu
moartea, se făceau eliberări de sclavi și se dădeau amnistii. Sclavii făceau
schimb de haine cu proprietarii lor, erau ospătați de aceștia, se comportau ca
oameni liberi, puteau spune orice fără consecințe. Primul templu al lui Saturn
din Forum data de la sfârșitul sec. V î.Hr., în subsolul său fiind păstrate
tezaurul Republicii, flamurile și insignele legiunilor romane, arhive, unele
legi gravate în bronz, acte ale Senatului. A fost restaurat în sec. I î.Hr. și
în sec. III d.Hr., în urma unui incendiu. Au rămas în picioare opt coloane, iar
subsolul poate fi vizitat.
Plasat
lângă Curia, înalt de 23 m și lat de
25 m, Arcul lui Septimius Severus,
unul dintre cele mai bine
conservate monumente din Forum, a fost ridicat în 203
d.Hr., fiind dedicat împăratului omonim, dar și fiilor acestuia, Caracalla și
Geta. E împodobit cu basoreliefuri care reprezintă scene din războaiele cu
parții. Pe edificiu ar fi fost amplasate inițial o cvadrigă (sau o sestigă) de
bronz și statuile celor trei. După moartea tatălui lor, Caracalla și Geta au
devenit coîmpărați, primul asasinându-și fratele și condamnându-l la uitare (damnatio memoriae), prin ștergerea
numelui și a reprezentării sale de pe monument.
Mai avem de văzut, între Templul
lui Saturn și Arcul lui Septimius
Severus, Rostra, tribuna
oratorilor
și magistraților. Mai multe tribune au existat în fața unor temple din Forum. Prima de acest
fel, din timpul Republicii, se afla lângă Curia.
Fusese ornată, prin sec. IV î.Hr., cu șase pinteni de bronz (rostra), pradă luată de pe vasele dușmanilor,
în timpul războaielor latine. În cursul reamenajării Forumului, Iulius Caesar a
mutat Rostra pe locul unei tribune
din fața Templului Concordiei. Acolo
a și fost depus trupul său după asasinat, în timpul funeraliilor din 44 î.Hr. Și
tot acolo au fost expuse rămășițele lui Cicero, decapitat din răzbunare, un an
mai târziu, din ordinul lui Marc Antoniu. Poporul roman a putut vedea capul și
mâinile cu care oratorul a scris Filipicele,
cele 14 discursuri în urma cărora marele său dușman, devenit membru al celui
de-al doilea Triumvirat, a fost declarat inamic al statului.
Ieșiți din Forul Roman, astăzi cuib a sute de
pescăruși și obsesie a milioane de turiști, încheiem o 
fabuloasă aventură:
într-o singură zi, am parcurs doar câteva zeci de kilometri, cu metroul sau pe
jos, dar am călătorit în timp, înapoi, vreo 2.800 de ani. De la hotelul de
mileniu III la Fontana delle Naiadi, de veac XIX d.Hr., și Biserica Îngerilor
și Martirilor, din sec. XVI, prin Termele lui Dioclețian (de la începutul
veacul IV d.Hr.), la Arcul lui Titus (sec I d.Hr.), Templul lui Castor și
Pollux (sec. V î.Hr.) și Lapis Niger (sec. VIII î.Hr.).
Ne mai rămâne timp să ne pozăm cu africanul simpatic
din apropierea Forumului Roman, care vrea să 
ne vândă persuarsiv ceva, dar și cu
un Panda uriaș care dansează pentru copiii mari și mici. În drum spre casă,
găsim un mic local unde ne astâmpărăm foamea și setea pe muzica acordeonului
unui artist stradal, un O sole mio răsplătit
cu 5 euro, spre indignarea riveranilor... Seara ne prinde lângă Piazza di Spagna, unde servim, inevitabil,
bunătăți la Dobar-Doris, un Frascati
și o cupă de înghețată la două lingurițe, ca doi îndrăgostiți din mileniul
trecut.
O vizită la Băile lui Dioclețian. În Roma antică existau peste 900 de complexe termale. Cel mai mare 
dintre
ele, Termele lui Dioclețian, se afla
pe Colina Viminal. A fost construit în ultimii ani ai sec. III și primii ani ai
sec. IV d.Hr. și avea lungimea de 380 m și lățimea de 365 m. Bazinele erau
alimentate prin apeductul Aqua Iovia,
care se ramifica dintr-un alt apeduct, Aqua
Marcia. Apa era colectată inițial într-un bazin uriaș, pe locul căruia a
fost clădită Gara Termini în anul 1876. Un
roman antic își începea vizita acolo în garderoba numită apoditerium, apoi se îmbăia în apă rece în frigidarium. Urma o baie în apă caldă în tepidarium, o intrare la saună (sudotarium)
și una în apă fierbinte, în caldarium.
În plus, avea la dispoziție o piscină uriașă, dar și o încăpere pentru masaj.
Termele
și Tetrarhia. Băile lui Dioclețian, împărat între anii 284 și 305 d.Hr., au fost
construite de 
fapt în onoarea lui de către împăratul Maximian (286-305).
Lucrările au început în timpul Tetrarhiei,
în 298, și au fost terminate în 306, fiind continuate, după moartea lui
Maximian, de împăratul Constantius Chlorus (305-306). Tetrahia (285-305) a fost un sistem de conducere instituit de
Dioclețian. Inițial, în 285, l-a desemnat caesar
pe Maximian, un foarte competent comandant militar. Un an mai tâziu, l-a numit august, Maximian devenind coîmpărat: în
timp ce Dioclețian conducea partea orientală a imperiului, lui Maximian îi
revenea cea occidentală. Ulterior, Dioclețian le-a acordat titlul de caesar lui Galerius, iar Constantius
Chlorus a devenit caesar al lui
Maximian. Roma era doar o capitală simbolică, fiecare tetrarh avându-și propriul oraș de reședință: Dioclețian – la
Nicomedia (actualul Izmit, Turcia), Maximian la Mediolanum (Milano, Italia),
Galerius la Sirmium (Sremska Mitrovica, Serbia) și Constantius Chlorus la
Augusta Treverorum (Trier, Germania). Dioclețian a făcut o singură vizită la
Roma, în 303. Ulterior, l-a convins pe Maximian să renunțe la funcția de
împărat, iar Galerius și Constantius Chlorus au devenit împărați.
Cel
mai vechi arc. Arcul împăratului Titus (79-81 d.Hr.) este cel mai vechi dintre
zecile arcuri de
triumf construite în Roma. A fost ridicat în perioada 81-85, după moartea
sa, de Domițian, fratele și succesorul său. Monumentul comemorează cucerirea
Ierusalimului și înfrângerea evreilor răsculați din Palestina. O primă revoltă
a zeloților a izbucnit și fost înăbușită în anul 6 d.Hr. O a doua a avut loc în
perioada 66-73, fortăreața Masada fiind ultimul punct de rezistență. Reprimarea
a început în timpul lui Nero, sub comanda generalui Vespasian, fiind continuată
de fiul acestuia, Titus, după ce tatăl său devenise împărat. În anul 70, Titus a cucerit Ierusalimul,
distrugând orașul și Templul lui Irod. 
Arcul comemorează faptele de arme ale
lui Vespasian și Titus în Iudeea, fiind un simbol al pierderii libertății
pentru evrei. Un basorelief înfățișează apoteoza lui Titus, purtat spre cer pe
aripile unui vultur; un altul îl arată pe împăratul zeificat în carul său; alte
scene reprezintă soldații jefuitori purtând obiectele din Templu. Arcul a fost
restaurat în 1821, după ce o bună parte din decorațiunile originale, între care
și cvadriga de bronz, s-au pierdut.
Palat
sau behăială?
Numele Palatium, de unde provine cel
al colinei Palatin, ar fi fost inspirat de
Pallas, bunicul lui Evandru, unul dintre coloniștii greci
ajunși în Italia pe timpul lui Enea. Alții cred însă că denumirea colinei ar
veni de la balatus (behăială, în
latină) sau de la pasco (păscut),
romanii fiind un popor de păstori. Din Palatium,
unde se afla reședința modestă a lui Augustus, primul împărat roman, derivă în
mod ironic și cuvântul palat. (*)
Coliba
lui Romulus și cioara piromană. La multe sute de ani
de la întemeierea orașului, un vizitator 
al Romei de la finalul Republicii și
începutul Imperiului putea descoperi peștera unde lupoaica i-a hrănit pe
gemeni, dar și copacul replantat în Forum, unde ar fi ajuns coșul cu bebelușii
abandonați. Același vizitator ar fi putut trece pragul casei în care a locuit întemeietorul
Romei. Pe Palatin și Capitolin exista câte o colibă comemorativă, acoperită cu
stuf, a lui Romulus. În anul 12 î.Hr., una dintre ele a fost distrusă de foc,
în urma unei întâmplări stranii: o cioară a scăpat pe acoperiș o bucată de
carne arzândă furată de pe altar. Moartea generalului și politicianului
Agrippa, prieten al lui Augustus, ar fi fost prevestită de acest eveniment. Deși
n-au fost găsite urme ale colibelor, se știe că ele au existat cel puțin până
în veacul IV d.Hr., când erau menționate ca repere importante ale
orașului. (*,**)
Lapis
Niger, un mister străvechi. În anul 1899, Giacomo Boni, renumit
arheolog italian, a excavat 
sub un altar, Lapis
Niger – Piatra Neagră, care se
găsea în apropierea Curiei.
Sanctuarul era format din dale de piatră neagră, dispuse într-un dreptunghi 3,5
pe 4 metri, înconjurate de o bordură, datând din veacul I î. Hr. Sub aceste
dale, amplasate în timpul lui Iulius Caesar, Boni a descoperit vestigii mult
mai vechi, probabil de la începutul regalității romane. Între acestea, o stelă
de piatră cu o inscripție rămasă nedescifrată până azi, care ar face referire
la un rege. Unii autori romani credeau că acolo nu se afla un altar, ci tocmai
mormântul lui Romulus sau, poate, mormântul lui Faustulus, păstorul care a
descoperit gemenii alăptați de lupoaică. Alții au presupus că acolo era
înmormântat Hostus Hostilius, tatăl celui de-al treilea rege al Romei, Tullus
Hostilius. Alături de Vulcanal, altarul
din fața Templului lui Saturn, Lapis Niger reprezintă ceea ce a mai
rămas din vechiul Comitium, locul de
adunare pentru romani care a precedat Forumul și care ar data din perioada
regalității.
Legendele
întemeierii. Două mituri fondatoare derivă din
epopeile lui Homer. Primul spune că 
întemeietorul Romei ar fi fost fiul Romus al
lui Odiseu și al vrăjitoarei Circe, a cărei insulă se afla în apropierea
coastelor Italiei. Al doilea mit îl identifică pe Enea ca fondator: în urma
războiului troian, acesta ajunge, după nouă ani pe mare, pe țărmul Italiei,
pentru a reîntemeia acolo cetatea ionică distrusă de greci. A treia versiune,
transmisă de istoricul Titus Livius (59 î.Hr. – 17 d.Hr.) se referă la gemenii
Romulus și Remus, născuți de preoteasa virgină Rhea Silvia în orașul Alba
Longa, aflat la sud de viitoarea cetate a Romei. Aceasta a devenit vestală nu
din voință proprie, ci după ce tatăl său, Numitor, fu detronat de unchiul
Amulius. Noul rege n-a dorit urmași pe linia fratelui, impunându-i preoția
nepoatei sale. Totuși, Rhea Silvia a rămas însărcinată, susținând 
că fusese
violată de zeul Marte. Dacă istoricul s-a îndoit de această versiune, unii au
pomenit de un falus violator, ieșit din focul sacru pe care îl păzea
preoteasa... Cum-necum, Amulius a poruncit ca pruncii să fie aruncați în Tibru,
însă slujitorii au abandonat coșul cu bebeluși la marginea apei, de unde i-a
salvat lupoaica mitică, în prezența unei 
ciocănitori (cele două vietăți sunt
consacrate zeului Marte). Cum
numele lupoaicei derivă din latinescul lupa (prostituată), lupanarul fiind
bordelul antic, unii autori moderni speculează că ar fi fost mai plauzibil ca o
curvă să-i fi salvat pe gemeni. Găsiți de păstorul Faustulus, Romulus și Remus
au crescut în casa acestuia, îngrijiți de soția sa Acca Larentia, care mai avea
12 fii. Într-o bună zi, și-au regăsit bunicul Numitor, fostul rege, ajutându-l
să-și recapete tronul. Ulterior, cei doi au decis să-și întemeieze propria
cetate, dar nu s-au înțeles în privința colinei pe care să o facă: Romulus a ales să fie Palatin, iar Remus –
Aventinul. În urma gâlcevii, Remus a sărit peste fortificațiile de pe Palatin;
insultat, Romulus își ucide fratele, strigând: „Așa să piară oricine va sări
peste zidurile mele!”. El devine singurul conducător al noii așezări, căreia îi
și dă numele: Roma.
Galerie foto: Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, Forumul Roman, Gourmet, Muzeul Termelor lui Dioclețian, Orti Farnesiani, Palatin, Piazza dell' Esedra, Vario, Via Sacra
