joi, 13 septembrie 2018

Șase zile prin Mitteleuropa (VI). La Târgul AGRA, cu mascote, pleșkavița, Refošk și kürtőskalács



Ziua 6, sâmbătă, 25 august 2018. E o dimineață noroasă la Maribor. Fiecare Buddha de pe pereți ori din paturile casei a dormit cât se poate de bine, levitând deasupra tuturor întâmplărilor trecute și viitoare. De amorul artei și pentru un râs sănătos, punem un Guță pe Youtube la smart tv-ul casei, ca să celebrăm desprinderea de România sudistă, cu nunțile ei maneliste, cu bădălăii și dragnii (ori dragonii) săi de prost gust, cu țațele agramate puse în funcții după intensitatea cu care deconează, confirmând zicala țăranilor înțelepți cum că jale-o fi de satul/țara în care ajunge curul cap și lindicul pârcălab.
Ne prostim prin apartament, iar Zoli are grijă să transforme ursulețul din camera lui Dan, care de fapt e ditamai ursul de pluș, într-un jurnalist cu acte în regulă, pe numele său tot Dan... 
 
În program avem astăzi o vizită la Târgul Internațional AGRA, organizat în Gornja Radgona, o localitate de 3.500 de locuitori căreia cu îngăduință putem să-i spunem orășel. Urmează să vizităm acolo și o secțiune dedicată producătorilor de vin, unde ne așteaptă Bruno Gaberšek, un wine lover și un #winelover, bun prieten cu Luiz Alberto, amicul nostru care a întemeiat comunitatea cu pricina.  
Din Maribor până la  Gornja Radgona sunt vreo 40 de kilometri, pe care îi facem în 40 de minute. Dani conduce ușurel, de pe autostradă și de pe șosea putem admira acest peisaj de mică Austrie, cu munți nu foarte înalți, cu multe păduri,  cu case împrăștiate având flori la ferestre. De fapt, jumătate din teritoriul sloven e acoperit de păduri. 
 
Ferme mici ne întâmpină la marginea copacilor, sunt destule plantații viticole și totul emană o liniște patriarhală. Iluzia acestei păci depline se spulberă când ajungem la destinație, și nu din cauza puternicelor zgomote ale lumii, cât din pricina numărului enorm de mașini printre care trebuie să ne strecurăm în timp ce căutăm un loc de parcare. Târgul este imens!!! Cel mai mare de acest fel din această parte a Europei. Adună anual mii de expozanți din zeci de țări și cam 120.000 de vizitatori, preponderent din statele Europei Centrale și ale fostei Iugoslavii. Gornja Radgona se află în apropierea graniței cu Austria și nu departe de frontiera cu Ungaria. Pentru a face față numărului mare de mașini, organizatorii au transformat și terenurile de fotbal, și liziera pădurii în parcare.
 
Suntem acreditați ca jurnaliști la acest important târg agricol, dar în același timp suntem și vizitatori entuziaști. Să spunem că expozițiile și târgurile agricole de pe la noi, cu halele lor și cu spații lor destinate participanților, încap cu totul numai în sectorul AGRA destinat taurinelor și cabalinelor. În jurul zecilor de hale se află tarabele micilor artizani, dar și hectare întregi cu mașini agricole, restaurante, manejuri ș.a.m.d.  E forfotă și entuziasm, în ciuda ploii din ce în ce mai dese. Miroase a toate bunătățile gătite la tarabe, a clătite și pleskavița, a bere și zahăr ars. O fanfară de țigani zice o melodie puțin tristă, puțin veselă, care ne transportă parcă într-un film de Kusturica.
 
Vizităm grajdurile cailor, animale superbe, unii sunt cai lipițani, căci Lipica, localitatea care dă numele acestei cunoscute rase, se află în Slovenia. La taurine, aceeași îngrijire, aceeași curățenie impecabilă. În ochii fiecărui animal poți citi nu numai grija, ci și dragostea stăpânilor săi. O fetiță șade în țarcul vacii, în vreme ce mama și sora sa se află de cealaltă parte îngrăditurii. Bea lapte dintr-un flacon în timp ce împinge blând cu mânuța capul vitei ce-și tot apropie periculos coarnele lungi de fața ei. O imagine care poate caracteriza întregul târg, dar și o lume rurală sănătoasă, care a dispărut sau se află pe cale de dispariție, din păcate, în România.
 
Lângă manej se află o scenă acoperită, spectatorii și-au luat locul pe scaune în vreme ce un band cu cântăreți simpatici interpretează melodii dansante. Apar pe rând o mulțime de mascote: un Țărănel și o Țărăncuță, un Măr și, poate, un Morcov ori Dovlecel, un Tăuraș și un...  Cangur. Dansează superb, fac poze cu participanții, iau la dans câte o duduiță din public ori încântă câte un copilaș. E o atmosferă de bâlci de altădată, îmbrăcat în straie ceva mai moderne. După ce am umplut cardurile aparatelor foto cu mii de poze, am trecut la ceva mult așteptat: târgul de vin, situat într-o hală anume. Bruno Gaberšek ne așteaptă, facem cunoștință cu acest entuziast negociant de vinuri sloven care reprezintă nu mai puțin de 78 de crame locale reunite sub numele Family Estate Slovenia
 
La standul lui Bruno am putut degusta, pe rând, Valdhuber Laški Rizling 2017, Guerila Pinela 2016, Verus Vinogradi Sauvignon 2017, Pra-Vino Šipon, Guerila Retro selection (Zelen, Rebula, Pinela, Malvazija) 2015, St. Rupert Frelih Echo Rdeče 2017, Joannes Protner Renski Rizling 2016, Korenika&Moškon Refošk,  Mačkovci Marof Grand Vin Modra Frankinja (Blaufränkisch) 2015, Korenika&Moškon Cabernet Sauvignon 2007, Penina Istenič No. 1 Brut. Pentru mine am reținut Refošk-ul, Sauvignon Blanc-ul, Cabernet-ul vechi de 10 ani și extraordinarul Blaufränkisch de la Marof. La urmă, de dragul degustătorilor neautorizați ce suntem, Bruno a mai deschis un spumant minunat. Am plecat de acolo cu câteva baxuri de vin și cu promisiunea acestui wine lover sloven că ne  vom revedea cât de curând, în… dormitorul bunicii.
 
Șederea la târg am încheiat-o cu o masă copioasă pe bază de pleșkavița, dar și cu niște chimney cake, adică kürtőskalács cu... înghețată. 
Întorși la Maribor, am mai găsit vreme și energie pentru o nouă vizită, nocturnă de data aceasta, la Stara Trta, iar unii dintre noi, mai entuziaști, au reușit și să se delecteze cu mai multe felii de pizza la restaurantul Ancora
A doua zi, duminică, ne aștepta nu foarte lungul drum către casă, căci Mariborul se află la cinci ore și jumătate de Arad. Doar că nu am mai fi plecat din Slovenia, din țărișoara asta prosperă, din astă mică Austrie ori mică Slavie venețiană, ale cărei orașe și târguri și plaje și peșteri le-am vizitat de-a lungul a șase zile de vis.


Mai multe imagini: Buddhapart, Târgul AGRA, Maribor by night
 

marți, 11 septembrie 2018

Șase zile prin Mitteleuropa (V). Un imn dedicat unei vițe-de-vie cvadricentenare



Ziua 5, vineri, 24 august 2018. Ajungem la Maribor/Marburg an der Drau, al doilea mare oraș al Sloveniei după capitala Ljubljana. Sosim un pic mai repede decât ne-am propus, căutăm apartamentul nostru relativ central, rezervat pentru două nopți și șase persoane. Intrarea se face oarecum inițiatic,  trebuie să dai un telefon apoi să urci scările acestei clădiri austro-ungare ca să-ți deschidă tanti menajera, o doamnă în vârstă care refuză să vorbească sârbește, ci preferă să schimbe câteva vorbe într-o germană precară. Primim telecomanda de la barieră și parcăm mașina în curtea cvartalului. Cum venirăm cu două ore mai iute, locuința nu este încă pusă la punct, așa că nici nu apucăm să ne lăsăm bagajele și plecăm iute spre destinație. La ora unsprezece începe o festivitate unică, dedicată cele mai vechi vițe-de-vie din lume, încă aflată pe rod. 
 
Ne strecurăm prin centrul orașului căutând malul Dravei, acolo unde se află Old Vine House, vechea clădire pe zidurile căreia crește Stara Trta, vița multicentenară. E cumplit de cald, o mâță superbă se strecoară dintr-un gang printre picioarele noastre, la capătul acestei străzi medievale se află râul Drava și bătrâna vie. S-a adunat ceva lume, oficialități, două ba chiar trei band-uri, adică o fanfară, o formație a capella și un grup popular care folosește  instrumente ciudate ne încântă pe rând cu melodii dansante. Se intonează și imnul dedicat viței-de-vie, foarte asemănător celebrului Gaudeamus igitur. Și poate sunt chiar patru formații, dacă punem la socoteală și grupul viticultorilor din Malečnik, cei care au de montat un spectaculos instrument de alungat păsările din vie, o instalație de vânt specială căreia putem să-i spunem cu încredere Pârâitoarea.  
 
După discursuri și și pahare de vin servite, pentru doi euro, la standurile producătorilor prezenți, ne întoarcem „acasă”, Dani deschide bariera cu telecomanda inițiatică, apartamentul e superb, asemenea unei expoziții de artă. Lucrări cu Buddha tronează pe pereți, sunt cinci camere în total, o baie splendidă, de 18 mp, și o toaletă minusculă. Interiorul clasic, cu odăi de 4 metri înălțime, a fost transformat total, rezultând un apartament inteligent, în care totul este comandat cu ajutorul unei tablete: luminile și intensitatea lor, roletele nenumăratelor ferestre, încălzirea ori aerul condiționat. Un mobilier modern, un bar select, o sticlă de vin și șase pahare ne întâmpină în living. Bucătăria e minunată de asemenea, are un ceas enorm de forma unei cafele în care îl poți poza pe Dan cu ochelarii săi troțkiști, un Buddha imens pare că-și mișcă pleoapele spiritual în spatele său, ferestrele dau pe două străzi, lumina e perfectă. 
 
Am zăbovi un pic dar nu ne lasă ceremonia de la Stara Trta, așa că ne întoarcem pe malul Dravei. Continuăm ședința foto, locul s-a cam golit însă, e vremea să servim câte o pizza la Pizzeria Verdi de după colț, o afacere de familie în care el și ea, bucătarul și doamna care servește, fac tot-tot-tot. Regăsim o normalitate pierdută în această țară care și ea a fost, în felul său, parte din marele lagăr comunist. Mai sunt destule de renovat, mai este mult de muncă, dar altfel, câtă splendoare!
 
În apartament chiar ajungem să lenevim în fotoliile nesfârșite, în fața televizorului smart, urmărind meciuri din campionatul italian ori spaniol. La noi acasă nu mai e nimic de văzut. Pe Poli au dat-o afară din țara lor, așa cum au făcut și cu Timișoara, și cu Aradul, și cu Brașovul, și cu Oradea și cu Baia Mare. Și nu le-am zis Temesvár, Kronstadt, Nagyvárad ori Nagybánya, așa cum li s-ar mai putea spune în toată lumea civilizată. Acum joacă Voluntari cu Călărași și Giurgiu cu Chiajna. Cum zice și Dan, ne-ar face plăcere să mai vedem câte o partidă UTA - Poli, într-o ligă a noastră, bănățeano-transilvană. Ori poate Jiul cu Olimpia Satu Mare, FC Bihor cu Gloria Bistrița, U Cluj cu ASA Tg Mureș. Să mai zic? Simțim cu toții ciuda firească, îndreptățită, că măcar Transilvania ar fi putut fi așa, ca țărișoara asta de două milioane de locuitori; un loc fără hoți, un loc în care se vorbesc limbi din Mitteleuropa, un loc cu oameni serioși și muncitori, un loc lipsit de șmecheri, un loc bine organizat  și bine trasat, precum cartea sa funduală tricentenară.


Seara, dăm o fugă în Lidl, Adina ne gătește niște spaghete cu pesto dumnezeiești, dăm gata rosé-ul din partea casei și ce mai găsim prin portbagaj, niște Domni de Rouă. Și adormim o dată cu Buddha, uitând orice amărăciune, părăsind visul urât care este lumea din care venim pentru o ușoară levitație prin acest apartament inteligent creat din pasiune de niște oameni care își iubesc țara în mod inteligent.

duminică, 9 septembrie 2018

Șase zile prin Mitteleuropa (IV). Croazieră de-a lungul țărmului unei mici Slavii venețiene




Ziua 4, joi, 23 august 2018. Ar fi trebuit să mergem azi în vizită la două crame italiene din apropierea graniței cu Slovenia, dar asta n-a mai fost posibil din motive independente de voința noastră. Așa că ne reconfigurăm traseul și pornim din nou spre Portorož, pentru o croazieră prin stațiunile slovene. Corabia noastră, Svetko, pleacă la 14.30 de la debarcaderul central, oprește apoi la Grand Hotel Bernardin și alunecă lin, pe lângă orașelul medieval Piran, către stațiunea Izola. E timp până una-alta de niște pizza la localul cu chelner poliglot cu care ne înțelegem în engleză-italiană-germană-sârbă, thank you, grazie, danke, hvala. Slovenia e o țară cosmopolită, cca 90% dintre locuitorii care alcătuiesc populația activă vorbesc o limbă străină, 56% sunt vorbitori de engleză, 42% cunosc germana și 15% sunt vorbitori de italiană. La asta ne gândim în timp ce urcăm pe corabia Svetko, în soarele ăsta dogoritor de sfârșit de august.

 

La hotelul Bernardin, care este o construcție impresionantă, lipită de faleza înaltă, vasul se umple până la refuz. 
Primim gratuit apă și vin, un Laški Rizling, în timp ce ne îndepărtăm lin de țărm, pe lângă iachturi și bărci și catamarane și jet ski-uri care se deplasează în toate direcțiile de-a lungul coastei slovene. 
Piranul are far și biserică străveche și fortăreață crenelată, zici c-ai ajuns într-o nemuritoare republică venețiană, călător în trecut și viitor.  
Faleza e piezișă, la bază vezi plajele înguste și pietroase, în ochiul aparatului foto se arată răzleț umbrele și șezlonguri și oameni mici, furnici, care urcă și coboară pe poteci înguste la baza acestui peisaj cu mare, cu țărm abrupt și pini și chiparoși din marea țară mediteraneană.

 

La Izola ajungem euforici, în două ore avem vreme de o înghețată, de o prăjitură, de o baie și de cercetarea unei biserici străvechi, care-cum. Izola pare izolată, plaja e destul de întinsă, însă nu poți intra în mare fără încălțări, malul pietros este totuși atât de plin de trupuri bronzate, de voci care bâzâie în toate limbile lumii. Intri în apa minunată, valurile te poartă în larg, spre adâncimi nebănuite, vasele din port se leagănă într-un balans neuniform. Dușul merge cu fise, baia e cu fise, se disting în zare siluetele metalice ale portului Koper și, poate, Ankaranul cu hotelul nostru ascuns între pini și măslini , o altă perspectivă asupra acestei mici Slavii venețiene. Suim pe corabie, facem cale îndărăt, lumina cade perfect pe vechile lăcașuri și fortificații, de pe mare așezările apar cu contururi identificabile, aproape familiare.

 

În Portorož rămânem pentru o baie de seară, Zoli și-a dus deja Raluca și Toyota la Ancarano, Dani sare de pe ponton în marea calmă, înotăm ușor în apele calde în vreme ce soarele se ascunde după un grand hotel, luminând pescărușii de pe fiecare pilon înfipt în mare. Ajungem „acasă” obosiți și bronzați, pentru o ultimă cină cu chelnerul Božo.  Îi dăruim o sticlă de vin, ne aduce o tavă cu caracatiță și calamari proaspeți, de Adriatica, e cea mai grozavă cină de la Bandima și din ultimii ani, încheiată cu efuziuni, cu poze și cu o sticlă de afinată.