marți, 11 septembrie 2018

Șase zile prin Mitteleuropa (V). Un imn dedicat unei vițe-de-vie cvadricentenare



Ziua 5, vineri, 24 august 2018. Ajungem la Maribor/Marburg an der Drau, al doilea mare oraș al Sloveniei după capitala Ljubljana. Sosim un pic mai repede decât ne-am propus, căutăm apartamentul nostru relativ central, rezervat pentru două nopți și șase persoane. Intrarea se face oarecum inițiatic,  trebuie să dai un telefon apoi să urci scările acestei clădiri austro-ungare ca să-ți deschidă tanti menajera, o doamnă în vârstă care refuză să vorbească sârbește, ci preferă să schimbe câteva vorbe într-o germană precară. Primim telecomanda de la barieră și parcăm mașina în curtea cvartalului. Cum venirăm cu două ore mai iute, locuința nu este încă pusă la punct, așa că nici nu apucăm să ne lăsăm bagajele și plecăm iute spre destinație. La ora unsprezece începe o festivitate unică, dedicată cele mai vechi vițe-de-vie din lume, încă aflată pe rod. 
 
Ne strecurăm prin centrul orașului căutând malul Dravei, acolo unde se află Old Vine House, vechea clădire pe zidurile căreia crește Stara Trta, vița multicentenară. E cumplit de cald, o mâță superbă se strecoară dintr-un gang printre picioarele noastre, la capătul acestei străzi medievale se află râul Drava și bătrâna vie. S-a adunat ceva lume, oficialități, două ba chiar trei band-uri, adică o fanfară, o formație a capella și un grup popular care folosește  instrumente ciudate ne încântă pe rând cu melodii dansante. Se intonează și imnul dedicat viței-de-vie, foarte asemănător celebrului Gaudeamus igitur. Și poate sunt chiar patru formații, dacă punem la socoteală și grupul viticultorilor din Malečnik, cei care au de montat un spectaculos instrument de alungat păsările din vie, o instalație de vânt specială căreia putem să-i spunem cu încredere Pârâitoarea.  
 
După discursuri și și pahare de vin servite, pentru doi euro, la standurile producătorilor prezenți, ne întoarcem „acasă”, Dani deschide bariera cu telecomanda inițiatică, apartamentul e superb, asemenea unei expoziții de artă. Lucrări cu Buddha tronează pe pereți, sunt cinci camere în total, o baie splendidă, de 18 mp, și o toaletă minusculă. Interiorul clasic, cu odăi de 4 metri înălțime, a fost transformat total, rezultând un apartament inteligent, în care totul este comandat cu ajutorul unei tablete: luminile și intensitatea lor, roletele nenumăratelor ferestre, încălzirea ori aerul condiționat. Un mobilier modern, un bar select, o sticlă de vin și șase pahare ne întâmpină în living. Bucătăria e minunată de asemenea, are un ceas enorm de forma unei cafele în care îl poți poza pe Dan cu ochelarii săi troțkiști, un Buddha imens pare că-și mișcă pleoapele spiritual în spatele său, ferestrele dau pe două străzi, lumina e perfectă. 
 
Am zăbovi un pic dar nu ne lasă ceremonia de la Stara Trta, așa că ne întoarcem pe malul Dravei. Continuăm ședința foto, locul s-a cam golit însă, e vremea să servim câte o pizza la Pizzeria Verdi de după colț, o afacere de familie în care el și ea, bucătarul și doamna care servește, fac tot-tot-tot. Regăsim o normalitate pierdută în această țară care și ea a fost, în felul său, parte din marele lagăr comunist. Mai sunt destule de renovat, mai este mult de muncă, dar altfel, câtă splendoare!
 
În apartament chiar ajungem să lenevim în fotoliile nesfârșite, în fața televizorului smart, urmărind meciuri din campionatul italian ori spaniol. La noi acasă nu mai e nimic de văzut. Pe Poli au dat-o afară din țara lor, așa cum au făcut și cu Timișoara, și cu Aradul, și cu Brașovul, și cu Oradea și cu Baia Mare. Și nu le-am zis Temesvár, Kronstadt, Nagyvárad ori Nagybánya, așa cum li s-ar mai putea spune în toată lumea civilizată. Acum joacă Voluntari cu Călărași și Giurgiu cu Chiajna. Cum zice și Dan, ne-ar face plăcere să mai vedem câte o partidă UTA - Poli, într-o ligă a noastră, bănățeano-transilvană. Ori poate Jiul cu Olimpia Satu Mare, FC Bihor cu Gloria Bistrița, U Cluj cu ASA Tg Mureș. Să mai zic? Simțim cu toții ciuda firească, îndreptățită, că măcar Transilvania ar fi putut fi așa, ca țărișoara asta de două milioane de locuitori; un loc fără hoți, un loc în care se vorbesc limbi din Mitteleuropa, un loc cu oameni serioși și muncitori, un loc lipsit de șmecheri, un loc bine organizat  și bine trasat, precum cartea sa funduală tricentenară.


Seara, dăm o fugă în Lidl, Adina ne gătește niște spaghete cu pesto dumnezeiești, dăm gata rosé-ul din partea casei și ce mai găsim prin portbagaj, niște Domni de Rouă. Și adormim o dată cu Buddha, uitând orice amărăciune, părăsind visul urât care este lumea din care venim pentru o ușoară levitație prin acest apartament inteligent creat din pasiune de niște oameni care își iubesc țara în mod inteligent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu