marți, 31 mai 2011

Underground arădean cu simpatii şi amărăciuni timişorene în alb-violet

Printre miile de foldere care se găsesc în cele şase computere ale casei mele se numără şi unul numit cât se poate de clar, de sugestiv: HAI POLI! Desigur, unora li s-ar putea părea ciudat ca un arădean să ascundă o asemenea blasfemie pe hardul calculatorului. Să spunem atunci că, de fapt, sunt doar un timişorean exilat la Arad din motive de soartă şi din alte cauze prea lungi ca să le înşir aici. Şi să vă explic aşadar ce anume ţin cu sfinţenie în folderul cu pricina.
O minge cu şiret din anii '70. Foarte asemănătoare cu cele din anii '20-'30, adică din timpurile în care Chinezul şi Ripensia câştigau campionatul României. Chipul sepia al lui Nedelcu. O sticlă de lapte, goală, din cele pe care ni le împărţea antrenorul prin '76, după antrenament, la baza UMT de la Pădurea Verde. Articolul O ligă pentru noi înşine. Tricouri decolorate mirosind a Dero. Tenişi chinezeşti. Poze cu victoria lui Poli cu Dinamo din 1987, 2-1, când era cât pe-aci să-ncepem revoluţia. Mutra frustrată, negricioasă, a lui Lucescu ameninţându-ne cu retrogradarea. Generali bucureşteni cu chipie sovietice. Pletele lui Păltinişanu fluturând în vântul victoriei cu Celtic, 1-0. Albume cu mii de chipuri de timişoreni care au crezut în victorie. Mândria de a fi bănăţean. Adică de a mă fi născut şi a fi trăit într-un loc din care oamenii nu pleacă, din care nu emigrează, ci în care vin, tot vin. Numele ungureşti ale lui Dobay şi Kotormany. Poze vechi cu Chinezul, Ripensia şi Poli. Anticomunismul din mine. Fericirea de a elimina Şahtiorul brazilian al aceluiaşi Lucescu. Discuri zgâriate cu Phoenix. Vederi alb-negru din Timişoara, cu Corso şi Surogat. Slujnice din Regat pe Surogat. Cam asta ţin în folderul ăla. Şi un fular pe care scrie acelaşi lucru, HAI POLI! Şi coiful de cavaler. Şi nesfârşita nostalgie după mirosul ierbii de pe stadioanele timişorene. Şi emoţia duminicilor (sau sâmbetelor) când călătoream pe scările tramvaiului şase (pentru necunoscători, Timişoara are tramvai de la 1867) din Piaţa Traian până la stadionul 1 Mai să aplaud cum Timişoara bate Bucureştiul, cum Politehnica bate echipa Miliţiei, Armatei şi Securităţii. Şi programele cu litere roz ale meciurilor şi cojile de seminţe mestecate febril. Şi dezamăgirea înfrângerilor cu arbitri. Şi ghetele de colecţie ale lui Giuchici, Pascu şi Varga. Şi figura severă, incoruptibilă a lui Jackie Ionescu, într-un trening de câştigător al Cupei. Şi plăcerea de a povesti despre toate astea cu concitadinii trecuţi de patruzeci de ani (druckeri, pentru neavizaţi). Şi fair-play-ul pe care alţii nu l-au avut şi nu-l vor avea poate niciodată. Şi întreaga civilizaţie a Vestului (pentru turişti, în 1884, Timişoara era primul oraş iluminat electric din Europa). Şi cele zece titluri ale Timişoarei câştigate pe teren înaintea comunismului de ieri şi de azi. Şi credinţa că fotbalul e un vin străvechi, din perioada interbelică.
Când scotocesc prin folderul HAI POLI! îmi dau seama câtă tristeţe emană bucuria altora. A celor care astăzi sărbătoresc retrogradarea echipei de pe Bega. Căci a doua zi, când se vor trezi din beţia de a fi campionii unei mari mârşăvii, vor realiza că trăiesc tot în acelaşi târg deprimant, printre milenarii câini vagabonzi, printre gunoaiele şi bojdeucile la care duc încă neconstruitele lor autostrăzi. Vor continua să ia şi să dea şpaga aşa cum dai o duşcă pe gât, din generaţie în generaţie, ca pe o ştafetă slinoasă, transmisibilă, ca pe o tradiţie, ca pe o fatalitate ancestrală. Fără speranţa că într-o bună zi, printr-un accident genetic ori politic, se mai poate schimba ceva.
Şi ca să-mi alung dezgustul, îi invit pe Mimo, pe Manea, pe Roti, pe Vlătă şi pe Vlaicu la o miuţă la Pădurea Verde. Nu uit să-i chem şi pe Dembo şi Dumitru, să dea şi ei un gol la păianjen, un gol aproape imposibil de surprins cu aparatul Smena din copilărie. După meci vom merge să bem ceva la Cina, iar ei vor lua apoi avionul de Guadalajara şi Los Angeles, împreună cu naţionala, intrând la loc în televizorul cu pureci care ne-a adus atâta bucurie din 1970 încoace.
Dacă vreau, uite acum deschid uşa cămării cu damigene şi sticle goale şi mici cisterne pline cu vin. Şi ce văd? Acelaşi fular cu HAI POLI!, printre cele mai felurite obiecte care populează cotloanele pivniţei mele arădene. Printre poze vechi şi printre aparatele ruseşti care le revelează, printre ţuici de Ferendia şi vişinate de Podgoria, printre dopuri, tirbuşoane şi cutioare pline cu suveniruri. Fularul îl poartă chiar şi statueta - suport de sticlă cu chipul de tablă al unei bătrâne doamne berbante, ţinând poşeta într-o mână şi paharul de vin în cealaltă. Îl regăsesc până şi în arcadele vinotecii, ca laitmotiv al simpatiei şi amărăciunii mele în
alb-violet.
Dacă vreau, chiar acum deschid valiza cu amintiri, cu obiecte RSR-iste, cu carnete de şcolar şi legitimaţii de pitic la UMT, cu foi cu pătrăţele cu lucrări de control şi meciuri de go. Şi ce găsesc? Un program oarecare cu un meci amical din 1989, Politehnica Timişoara - Universitatea Craiova. O mică amintire cu colţurile îndoite, despre echipa asta retrogradată, de 11 jucători şi 400.000 de oameni, care într-un decembrie mai fierbinte decât altele v-a scos pe toţi din foame şi v-a adus pe toţi în Europa. Şi văd că asta n-a folosit la nimic.

14 comentarii:

  1. E neplacut pentru un oras cum este Timisoara ce se intampla cu prima echipa, fie ea FC sau Politehnica, in functie de ce acte citesti. Exista un mod banditesc si smecheresc de a face lucrurile, si iata ca acum, dincolo de performanta sportiva si palmares, trebuie sa se plateasca pentru asta. Dar stai linistit, daca palmaresul si locul in liga I pot fi luate de diversi, amintirea performantelor din mintile vesticilor nu o poate lua nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  2. George, eşti fain şi consolator. Şi ai dreptate, e neplăcut pentru Timişoara ce se întâmplă cu o echipă de acolo, de fotbal, să zicem. Problema însă este una care ţine de ţară, de comunitatea largă şi pestriţă căreia îi spunem când cu dragoste, când cu dezgust, România. Ştii, eu îmi lipesc/dezlipesc pe parbrizul maşinii, după o sinusoidă personală, ventuza aia de supermarket cu I love RO. Acum sunt în faza de dezlipire. Noroc cu vinurile din Dealu Mare şi cu puţinii prieteni pentru care din când în când mai trec Carpaţii.

    RăspundețiȘtergere
  3. He he, capul si paharul sus:)
    Ne vedem la Iasi, sper. Putem acolo sa analizam mai profund cele intamplate.
    Nu conteaza ce:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca modul smecheresc si banditesc apartine in mare parte conducatorilor acestor cluburi (uff si ai mei....de bucurie iar n-avura parte), nu ca prin asta am minimiza murdaria numita Sandu+Dragomir. Dar in primul rand cred ca trebuie sa incerc eu sa devin cinstit, inainte de a o cere altora. Toata lumea ocareste vanzatorul de ceapa si castraveti ca n-are casa de marcat, sa plateasca si el pentru autostrada Timisoara - Craiova, inainte de a o cere, insa pentru TM, Craiova, dinamo, Bistrita, urziceni si altii e normal sa nu plateasca CAS-uri de 3-4 ani? Sa-si faca firme paralele unde sa mute doar valoarea, ascunzand datoriile sub pres? Apai nene Iancule, batuta-ti fie calea, si sper sa te vezi si cu Mititelu p-acolo prin mocirla!
    Si mai vine si George asta sa mai toarne paie pe foc cu campionii lui!!!
    :))))doar o gluma, George, sper ca ti-ai dat seama! Felicitari inca o data pentru Championship! Si pentru faptul ca azi am aflat ca Dorinel ramane in continuare.

    RăspundețiȘtergere
  5. Postul Pivnicerului - in aceeasi nota maiestuoasa cu care ne-a obisnuit. Eram tentat sa zic:"Felicitari", dar cred ca e mai potrivit "multumim"!
    Am fost si eu la meci pe Paltinisanu acum vreo 12-13 ani..Poli-Steaua 1-0, gol Roti din lovitura libera..din pacate Poli nu mai avea sanse de scapare...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai enumerat nişte echipe mai sus, Berbecutio. Îmi permit să observ că dintre ele numai Dinamo n-a plătit pentru vina de "a nu fi devenit cinstit înainte de a o cere altora". La o adică, de ce să nu începem curăţenia cu Steaua, Dinamo şi Rapid? De ce să nu retrogradăm Steaua, de pildă, în divizia Promoţie pentru scandalul valizei cu bani? De ce să nu ajungă Dinamo în liga a treia pentru mişmaşurile financiare, iar Rapidul în liga a patra pentru
    afacerile loteristice ale lui Copos? De ce să ne dorim în continuare un selecţioner de naţională prins că trişează la cazinou? De ce să avem un selecţioner băiatu' lu' tăticu', care i-a mai plătit cândva şi postul de antrenor la Rapid? Ştii de ce? Pentru că toate se întâmplă la Bucureşti. Acolo se împart banii, acolo se construiesc stadioanele mântuirii fotbalului românesc, acolo sunt deformatorii de opinie, bişniţarii şi securiştii de serviciu, canaliile duioase, lăudătorii plătiţi ai canalelor sportive. Şi masele periculoase, care pot sparge geamuri, dacă nu le dai pâine şi circ.
    E un cancer, Berbecutio, care omoară fotbalul, dar şi societatea românească. Nu e galopant, o face încet dar sigur.
    Povestea cu CAS-ul şi autostrăzile e doar praf în ochi. Şi apoi, dacă retrogradezi o echipă forţă financiară şi umană, cu sute de mii de suporteri, există şansa să mai recuperezi vreodată datoria cu pricina?
    Ai să vezi, la anul, "marile echipe" din Bucureşti vor scăpa şi de echipa din Vaslui, şi de cele din Cluj, şi de cele din Mediaş şi Ploieşti, le vor retrograda şi pe astea şi vor ajunge în sfârşit pe podium. Iar sub ele, la câteva puncte, vor fi ilustre team-uri din Mioveni, din Chiajna, din Brăneşti, Băicoi, Sascut, Dolhasca şi Dor Mărunt. Adversarele perfecte, liga întâi. Dar asta nu mai are nici o legătură cu fotbalul.
    La o adică, pe mine nici nu mai interesează cu cine joacă Steaua, care sunt echipele satelit ale lui Dinamo şi ce echipă frumoasă e Rapidul. Eu îmi doresc să merg la derbiul UTA-Poli şi să ştii că nici nu mai contează în ce ligă se întâmplă asta. Pe-aici, prin Timişoara, prin Cluj, prin Braşov şi Sibiu, prin Arad şi Oradea, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Chiar poţi întâlni oameni cu conştiinţă în ochi. Să fii cinstit poate însemna să câştigi un campionat în fiecare zi, să joci mereu în prima ligă. De aici, din condiţia de om, nu te poate retrograda nimeni. Asta e o valoare perenă.

    RăspundețiȘtergere
  7. Desi am aterizat si eu in Bucuresti de aproape 15 ani, purtat de mirajul buna-starii si al non-plafonarii caracteristice orasului (foarte) mic de provincie in care m-am nascut, sunt total de acord cu cele de mai sus. Sper ca am reusit sa exprim corect faptul ca n-am nicio afinitate fata de echipe departamentale ale militiei, armatei ministerului X, etc, la care vrem nu vrem cotizam din buzunar luna de luna. Deocamdata insa avem un sistem de valori in care multi ani smecheria, ciobanismul, marlanismul, preacurvia, hotia nepedepsita/nedemonstrata vor "vinde", aducand acoliti de aceeasi teapa. (si fiind la un pahar de rose lungesc vorba cu o mica paranteza/paralela: acum cativa ani eram un contestatar vehement al taxei pentru TVR/Radio-ul national; intre timp insa mi-am schimbat punctul de vedere la 180 de grade si asta s-a intamplat doar datorita lucrurilor de calitate pe care le putem vedea/asculta aici. Sunt de apreciat atribute ca: impartialitate, non-cancan, profesionalism, HD liber in aer, reportaje pertinente si bine documentate, reporteri/producatori experimentati, lipsa balbaielilor enervante, etc. Acum dau cu placere 4 lei/luna pentru asta.)
    Punctual, mi l-as dori pe Piturca la Craiova, in oricare dintre variantele posibile: preluand actuala echipa sau dand nastere uneia noi, insa n-am sa uit niciodata faza de la Casino sau nesimtirea de care a dat dovada dupa ultimele meciuri la nationala ca selectioner - deci aici NU. Cat despre frustratul/necalificatul Razvanel - mi-am pus mainile in cap cand l-a ales Sandu de selectioner. Din cate imi amintesc erau 4 variante: Hagi, Dan Petrescu, ?, si el. L-am considerat de prima oara cea mai proasta varianta (despre Hagi, cred ca inca mai are ceva de spus ca antrenor, dar s-a aruncat de fiecare data cu capul inainte in proiecte pierzatoare din fasa).
    Mi-e greu sa cred (de fapt sper din tot sufletul ca nu) ca la anul va prinde primele 2 locuri vreuna din Bucuresti. Pentru ca a disparut posibilitatea "decontarii" blaturilor cu bani din Champions League, doi la mana - vad lucruri interesante la echipe desconsiderate pana acum: U Cluj, CFR, Medias, Astra, Otelul, Vaslui, poate chiar si Sportul.
    La ideea cu liga inferioara in care s-ar intalni Craiova cu UTA sau cu TM, da-mi voie sa nu subscriu. Am vazut atatea meciuri ale Caracalului in B si C, de o notorietate/corectitudine/calitate mai mult decat indoielnica incat...mai bine stau acasa. Si mai am inca un gand diferit de viziunea ta: am vazut Poli live de pe stadion cu Sportul (cu cateva etape inainte de final) + alte cateva meciuri. Raman la parerea ca strict din punct de vedere sportiv nu merita sa fie in primele 3-4. Cum nu merita nici Craiova sa ramana in "A".(in etapa 28-30? aveam 8 goluri marcate acasa). Mie mi-a facut placere sa vad de pe stadion meciuri ale Stelei sau Urziceniului in cupele Europene. De fapt atractia mare a fost adversarul: Tottenham, Valencia, Liverpool, etc.
    Dand la spate murdaria si lipsa de valoare a acestui sezon tocmai incheiat, mie mi-au placut cat de cat U Cluj, Mediasul, Vasluiul si Rapidul. Incerc sa tes/anulez si eu constrangerile incat sa ajung la Iasi peste 2 saptamani - mi-ar placea o discutie "live" pe acest subiect si nu numai.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mă gândeam, făceam exerciţii de imaginaţie în legătură cu ce s-ar fi întâmplat dacă un selecţioner sau fost selecţioner al Olandei, Franţei, Germaniei ori Statelor Unite ar fi fost prins, filmat trişând la cazinou. Şi, de fapt, nici nu trebuie să dai dovadă de imaginaţie ca să înţelegi că acolo ar fi dispărut definitiv din sport şi din viaţa publică.
    Mai grav decât să trăieşti şi să gândeşti în stil balcanic nu poate fi decât să ţi se pară că e foarte normal să trăieşti aşa, să nu-ţi doreşti să schimbi ceva, să nu-ţi doreşti integritate. Căci asta e fără speranţă.

    RăspundețiȘtergere
  9. Domnilor, iar eu am un prosop în perfectă stare de pe vremea când UTA era o glorie( nu eram născută). Tata mi-a zis (imaginaţi-vă): ,,ai grijă de el.'' Iar pasiunea asta maniacă merge mai departe când tata, bărbatul meu şi fiul nostru stau toţi trei şi răcnesc în cor la meciuri. HihihI...

    Cât despre mine: eu ţin cu sportul în general. Ce mi-e Aradul, ce mi-e Timişoara, să câştige cei mai inimoşi!

    RăspundețiȘtergere
  10. Acum, că ai aruncat prosopul, Eva, mă străduiesc să-l prind din zbor şi să îl flutur în văzul tuturor. Timişorenii nu mi-ar ierta însă o asemenea trădare, alb-roşul de pe acest fetiş rival, şi dacă acţiunea s-ar petrece pe arena utistă, ar afişa pe dată un banner simpatic cu avertismentul: "Cu o cheie de paişpe vă demontăm tot stadionul".
    Sunt foarte curios ce părere au despre asta, de cheia de paişpe bănăţeană şi despre cele 10 titluri naţionale câştigate de echipele timişorene Chinezul şi Ripensia înainte ca Bătrâna Doamnă şi "marile echipe" bucureştene să existe, cei trei suporteri dragi din viaţa ta.
    Altfel, vreau să ştii că-mi este extrem de simpatică viziunea ta despre fotbal, despre fanii lui şi despre răcnirea în cor la meciuri. O schiţă ironică extrem de binevenită pe acest forum plin de încrâncenare microbistică.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ştiam eu că dacă scriu ,,prosop'' se interpretează. Dar puteam să nu fiu sinceră!? :) (Iar şi dacă era vorba de alt obiect de îmbrăcăminte, parcă tot se interpreta, dat fiind că sunt femeie etc...hihihi...)

    Merci, dacă zici tu că am o viziune originală( dar nu numai despre fotbal, ai observat? :))... Cât despre cheia de paişpe,oooo, ştiu şi despre asta ceva. Tot de la tata, pasionat de mecanică...Era aia pe care o găseam greu în lada ordonată nemţeşte cu scule când mă solicita tata să i-o caut, el fiind cu capul sub maşină, nu? Hihihi...

    Cât despre ,,fraternizarea masculină''(+ ,,spiritul de vestiar''), mi se pare o chestie mişto. E evidentă la cele trei generaţii dragi mie şi eu dragă lor, de care îţi vorbesc. Mă fac să mă simt trei în unu: fiică, iubită, mamă. În sensul ultimei din înşiruire, am obligaţia de a bântui după echipament sportiv, măsura şase ani. Aaaa, şi mă regăsesc perfect în reclama aia cu şosetele negre de pe gazon. Eu am rolul albirii acolo. Eeee, dar e plăcut să vezi bărbaţi şi ,,bărbăţei' fericiţi, ăla-i scopul final( şi al câştigării campionatelor şi al vinurilor etc. Nu-i aşa?)

    RăspundețiȘtergere
  12. Mi-a făcut plăcere să conversez cu tine despre fotbal şi despre fraternizarea masculină. Acum că ştiu aproape totul despre Eva, mă gândesc cât de norocoşi sunt reprezentanţii celor trei generaţii asupra cărora îţi exerciţi rolul albirii şi mai ales al iubirii. Şi nu ştiu de ce nu mă pot împiedica să cred că faci asta nu de acum, din vremea asta cu bloguri şi internauţi, ci cumva chiar de la începutul lumii...
    Că veni vorba de fericire şi de câştigarea campionatelor, de fotbal, de vin, de cuvinte, să ştii că în sport, spre deosebire de alte domenii ale străduinţei şi pătimirii omeneşti, jucătorii chiar pot atinge perfecţiunea. Asta nu se întâmplă aproape niciodată în viaţa de zi cu zi şi rar se întâmplă într-o altă profesie. Dacă nu putem la socoteală suma miilor de gesturi de afecţiune care trec neobservate numai din cauză că încă nu s-au inventat nişte contabili pentru asta iar noi suntem mereu ocupaţi cu campionatele şi target-urile noastre.
    Mă gândesc totuşi că am luat-o binişor pe arătură cu discuţia noastră care a pornit de la fotbal, de la pricina supărătoare a excluderii unei echipe de fotbal dintr-o ligă oarecare. În ideea asta, privind lucrurile de la capătul arăturii cu pricina, îmi pot închipui că Dumnezeu a construit lumea asta urbană, cu stadioane şi alergători şi mămici care le poartă de grijă, înşurubând o parte din elemente tot cu o cheie de paişpe, nereproductibilă, pe care o ţine înadins la el ca nu cumva nişte suporteri supăraţi pe micile imperfecţiuni ale creaţiei sale să se apuce de demontat. Şi să ştii că Îi înţeleg perfect această precauţie paternă...

    RăspundețiȘtergere
  13. Discuţia dintre noi nu putea decât să fie un excurs în zona micilor ,,mari pasiuni''. E excelent ce a ieşit. Pentru că despre fotbal ştiu totuşi puţin, am luat-o pe ocolite şi am ajuns la ...ceea ce contează. La încă un soi de empatie=comuniune=camaraderie care este idealul de ,,a fi împreună şi de a împărtăşi''( şi în sport, şi în familie, şi-ntre prietenii de blog..., şi la o masă cu vinuri). Căci ce-ar fi vinul fără conversaţii subtile şi stadionul fără argoul suporterilor? Dar bloggingul fără divagaţii? :)

    Bine, mai trec eu pe aici.:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Bine, atunci am să te consider o camaradă virtuală.

    RăspundețiȘtergere