Dublă degustare cu artificii, Jean Moscopol, vinuri de la Budureasca şi arici întâmplători

Unsprezece vinuri de la Budureasca au tot şezut cuminţi în vinotecă aproape o lună de zile până să găsim anturajul şi prilejul potrivit unei prime degustări. De vină pentru toată această aşteptare au fost poate astrele, călătoriile, programul aglomerat al amicilor de pretutindeni şi pur şi simplu întâmplarea.
Toată povestea a început la Vinvest, în faţa unor frapiere pline cu Feteşti Regale şi Riesling-uri şi Fumé-uri irezistibile. Între timp soarele a răsărit şi a apus de câteva zeci de ori iar noi, "vesticii", am deschis şi descris mai multe sticle de LacertA, călătorindu-ne însă şi până la Drăgăşani, de Ziua Bunicii Maria Ştirbey. Ba mai mult, ne-am trezit şi cu un melon în arcadele vinotecii, care şi acum se face că plouă, continuând să locuiască în pivniţă, odihnindu-se pe maşina de scris neutilizată din îndepărtaţii ani '90.
Cum toată lumea înţelege că unsprezece vinuri sunt greu de dovedit în câţiva prieteni, am hotărât să le degustăm în două rânduri, împărţindu-le în două categorii: albe şi roşii. O primă serie de şase vinuri, albe, am izbutit să le deschidem în ultimul weekend. Pentru aceasta am fost nevoit să mă reped până la Timişoara, de unde am "achiziţionat" doi buni prieteni: pe colegul de bancă de pe timpul RSR cu care am pătimit în anii '70 şi '80 în sălile, holurile şi subsolurile Şcolii generale 21 de lângă Piaţa de Fân, dar şi pe camaradul gazetar alături de care am trăit în ultimul sfert de veac gloria şi decăderea presei tipărite. Pe cel dintâi l-am adus chiar de acasă, de la locuinţa sa aproape de vară şi aproape de la ţară, pe care şi-a construit-o cu gust la marginea Timişoarei, într-un loc minunat de lângă Dumbrăviţa unde poţi chiar să vânezi fazani cu arcul şi nevăstuici cu ajutorul câinelui maidanez al casei. Ba poţi chiar vedea familioane de potârnichi trecând agale prin plaţul rezidenţial al vecinului care n-a apucat încă să-şi ridice şi el o vilă prin preajmă. După ce-am admirat micul Buda din living şi peisajul cu stâlpi şi ţevi de apă în curs de îngropare, ne-am înghesuit în Yaris şi ne-am hurducăit pe drumul de ţară care duce direct la centura Timişoarei, ajungând în cele din urmă la Arad, acolo unde ne aşteptau vinurile albe bine răcite ale noului producător din Dealu Mare.
Acţiunea se petrecea într-o sâmbătă iar noi am deschis pe rând, fără urmă de remuşcare, toate cele şase vinuri: Riesling 2009 şi Fetească Albă 2009, Fetească Regală 2008 şi Sauvignon Blanc 2009, Fumé 2009 şi Tămâioasă Românească 2007, degustându-le şi notându-le aproape profesional, în patru. Era o seară cu cu focuri de artificii şi muzică de tăiat venele răsunând insuportabil pe ştrandul arădean, un kilometru mai încolo peste digul Mureşului, ca de la un casetofon imens şi demodat pe care un copil neastâmpărat l-a dat de al dracului prea tare numai ca să le facă în ciudă vecinilor ciufuţi.
Am dat note de 80 fără un pic şi de 80 şi un pic, iar preferatele grupului au fost în ordine Fumé-ul, Tămâioasa Românească, Feteasca Regală şi Riesling-ul. Primul dintre ele e un cupaj de trei vinuri, Sauvignon Blanc, Fetească Albă şi Riesling, absolut remarcabil, la un preţ mai mult decât prietenos, pe care îl recomandăm, cu baxul, oricărui iubitor de vin. Tămâioasa e o licoare suavă, demidulce, excelentă ca desert, cu parfumul său uşor şi cuminte, cu aromele puţin alcoolizate şi extrem de fine. Cât despre Regală, e ca o codană frumoasă şi înmiresmată, de care îţi aminteşti ca de o iubită din tinereţe despre care n-ai spus încă nimănui şi ai prilejul să o faci acum. Şi-n timp ce construiam această elaborată şi pozitivă critică la adresa unor vinuri de la Budureasca, căţeluşa Rita a început brusc latre, iar Lucky, motanul blogger, şi-a zburlit şi el părul bicolor şi ne-am trezit cu toţii că ne suim pe gard, că pozăm şi admirăm în noapte o familie de arici care patrula în căutare de delicatese prin curtea vecinului.
A doua zi, mai exact a doua seară, după ce amicii timişoreni vor fi plecat deja către casă, să-şi conserve bucuria amintirilor oenologice şi tristeţea deziluziilor fotbalistice de culoare alb-violet, am luat-o de la capăt cu degustarea, dat fiind că nu reuşisem încă să dovedim, în patru, cele şase vinuri albe cu capul lui Decebal şi cu alte motive originare pe etichetă. Doctorul veterinar Silviu Radu, însoţit de o prietenă şi de noua sa bicicletă alături de care n-a reuşit încă să-şi frângă tibiile şi peroneele pe la concursurile de mountain bike, s-a îndrăgostit şi el fără scăpare de Fumé, dar şi de Riesling, vinuri pe care le-a savurat cu o plăcere evidentă, extrem de fotogenică.
A fost frumos, a fost o degustare de sâmbătă şi una de duminică, cu aceleaşi vinuri şi cu prieteni diferiţi. Atât de frumos că nici nu ne-am dat seama că între timp înflorise lămâiţa, că porumbeii curţii ciuguleau fără teamă seminţele imaginare căzute din iederea zidurilor, că Poli a pierdut campionatul la Galaţi şi că, la mijloc de mai, aproape că venise toamna pentru o seară.
În mod consolator, eu am admirat afişul primit în dar, o reclamă uruguayană la vin de prin anii '20, pe care scrie: El vino es la mas sana e higienica de las bebidas. Ah, şi am uitat să vă spun că toate vinurile marca Budureasca au fost acompaniate gastronomic de excelente aperitive pe bază de zacuscă şi brânză îmbogăţite cu cremă de trufe, după o reţetă secretă divulgată de concurenţă. În plus, la desert ne-am răsfăţat cu Lemon Drizzle Cake, realizată cu măiestrie de Pivniceră după o reţetă regală culeasă din Cartea Regală de Bucate a principesei Margareta. Şi ca să alungăm zgomotele vulgare ale exteriorului, am asigurat un fond muzical cu tandreţe italiană, cu fado şi cu nemuritoare melodii româneşti cântate de Cristian Vasile, Gion, Jean Moscopol şi alţi trubaduri ai lumii vechi de care nu ne-am despărţit niciodată, chiar dacă între timp am schimbat şi secolul, şi mileniul.
De fapt, muzica trecutului o purtăm mereu cu noi, în memoria afectivă şi în cea digitală, în inimă şi pe stick-ul din FM-transmitter-ul maşinii, pe microSD-ul telefonului mobil, pe CD-urile şi DVD-urile casei, pe vinilurile ascunse în bibliotecă, pe casetele prăfuite ţinute în dulapul demodat de la subsol. Şi avem pregătit mereu butonul magic care face ca melodii ca Tot ce-i românesc nu piere, Adio, doamnă, Zaraza, dar şi Piazza Grande şi Barco Negro să răsune prin preajmă ori de câte ori deschidem câte un vin bun în tihna cuminte de acasă. Pe acel buton vom apăsa fără îndoială şi la următoarea degustare, cu vinuri roşii, de la Budureasca.
Galerie foto