miercuri, 14 iulie 2010

Cum am degustat 8 vinuri într-o megacisternă la crama Domeniilor Viticole Franco-Române din Săhăteni

După patru zile şi patru nopţi petrecute în Dealu Mare, la conacul Basilescu, în compania agreabilă a oenologului Gabriel Lăcureanu, printre baricuri şi mese întinse, ni s-a făcut de plecare şi a trebuit să o luăm îndărăt, către Ardealul nostru de margine. Totuşi, în duminica noroasă a plecării, ne mai programasem să dăm o fugă până la Săhăteni, la crama Domeniilor Franco-Române (DFR), al cărei oenolog este Daniel Dorneanu, amic şi partener de afaceri cu membrii clubului Vestik Titi&Clara. N-am ştiut însă că şi acolo ne aşteaptă noi experienţe senzoriale, în anturajul vinurilor şi al obiectelor cu ajutorul cărora acestea sunt create. Despre Domeniile Viticole Franco-Române, pliantele, bloggerii şi site-urile de specialitate scriu că au fost înfiinţate recent de Denis Thomas, un proprietar şi vinificator din Bourgogne care şi-a propus să creeze la noi în ţară o plantaţie ecologică. Viile se întind pe 40 de ha, majoritatea lor fiind plantate în urmă cu 10 ani la Săhăteni, Breaza şi Năieni, din soiuri nobile de la noi şi din Hexagon: Fetească Albă, Fetească Neagră, Pinot Noir, Chardonnay, Merlot. Aceleaşi surse virtuale descriu viticultura biolunară practicată de DFR în zonă ca pe o agricultură ecologică armonizată cu fazele lunii. Strugurii se obţin dintr-o vie supusă exclusiv unor tratamente naturale, se culeg în perioadele cu lună nouă, când seva urcă şi este concentrată în fruct (de aici provine numele colecţiei Crai Nou, care aminteşte şi de cântecul românesc omonim), şi sunt storşi în perioadele cu lună plină, atunci când fermentarea atinge maximul. Vinurile bio, produse din 2007, în premieră naţională, de DVFR la Săhăteni poartă pe etichetă certificarea internaţională Ecocert, care atestă că solul şi via nu au fost tratate cu cu produse chimice. În curtea cramei, o căruţă de flori se odihneşte printre pietre mai mari sau mai mici. Dacă te aşezi alături, la adăpostul umbrei celor două chioşcuri rustice, acoperite cu trestie, poţi poza o piramidă de sticle. Din nişte căzi largi cresc ierburi şi flori. Înăuntru ne aşteaptă o scurtă vizită în halele cu utileje şi rezervoare imense, cu butoaie de plastic, cu linii de îmbuteliere şi depozite de baxuri şi sticle. Obiectivul aparatului foto poate surprinde un detaliu de pe cisterna nr. 8, câteva baricuri Transilvania Bois, eticheta galbenă cu conacul Bunescu şi vinul D'Alba, stivele de sticle care oglindesc deformat chipurile uimite ale vizitatorilor. Titi&Clara discută pătrunşi tot felul de afaceri cu amfitrionul, în vreme ce Pivnicerul caută un cadru sugestiv care merită să facă parte din universul blogului său. Afară se zăresc nişte rezervoare gigantice în care altădată se pregătea vinul. Unul a fost transformat în magazin, altul va deveni în curând sală de degustare. Sunt de fapt nişte cilindri imenşi de beton, cu o mică deschidere la baza de sus, un orificiu care avea altădată o cu totul altă destinaţie decât aceea de lampă. Într-unul din cilindri, adică în magazin, Titi&Clara discută cu Daniel chestiuni precise legate de criza economică, creşterea TVA şi alte treburi complicate, contabile, timp în care e numai bine pentru Pivnicer să pozeze panseluţele de la intrare, farfuriile şi cănile de lut care împodobesc chioşcurile, scoarţele ţărăneşti de pe pereţi. Oenologul cramei scoate la iveală nişte pahare cu o interesantă formă tronconică şi destupă pe rând o mulţime de sticle, cu vinurile locului ori cu vinuri franţuzeşti, cu vinuri mai mult sau mai puţin bio. Daniel e un tip de treabă, un amfitrion plăcut, care ştie să te plimbe peste tot şi mai ales să-ţi ofere spre degustare vinurile cele mai bune. Buticul de prezentare al casei a fost amenajat într-una din cele patru megacisterne de vin dezafectate, care conţineau cândva sute de mii de litri din vinul RSR. Ai şi un sentiment straniu să intri acolo unde odinioară ai fi putut înota în licoare de struguri , precum o fiinţă vino-acvatică în mediul său preferat. Am regăsit cu plăcere pe rafturi câteva produse bio pe care le aveam deja în vinotecă, graţie prietenilor din Nădlac. Mai sunt însă şi multe vinuri franţuzeşti acolo, tot ecologice, din care gazda noastră a destupat vreo trei: unul alb - Sauvignon sur Lie, Domaine St. Paul, 2007, unul rosé - Grenache, Domaine La Colombette, şi unul roşu, Domaine le Garrigon, 2009. Despre primul şi despre ultimul n-aş vrea să povestesc aici, în schimb rosé-ul ne-a cucerit pe toţi, vinul fiind pe măsura etichetei atrăgătoare. Ne-au plăcut, în schimb, cele mai multe dintre vinurile locale, produse în Dealu Mare, ale casei, care ne-au fost oferite spre degustare în compania unor bucăţi de pâine, caşcaval şi mezeluri uscate. Am băut, pe rând, un Chardonnay, Crai Nou, 2009 (eco), un Merlot Rosé 2008, un Merlot 2007, o Fetească Neagră, Crai Nou, 2007 (eco), şi un Merlot, Crai Nou, 2007 (eco), toate produse de Domeniile Franco-Române. Dintre acestea, Pivnicerul a dus cu sine, în vinoteca arădeană, amestecate în câteva baxuri, Chardonnay-ul şi Feteasca Neagră din gama Crai Nou, vinuri bio, şi Merlot-ul 2007. Fusese a şasea degustare în cinci zile, timp în care am încercat zeci de vinuri, servite din cele mai diverse recipiente: baric, cisternă, Bag-in-Box, sticlă. Dacă ar fi să rezum totul, aş spune că gustul inconfundabil acestei ieşiri oenologice a membrilor clubului Vestik este unul de Fetească Neagră, băută la ea acasă. Poate că în post-gustul prelung al acestui vin valah am revăzut cu încântare întregul film al călătoriei prin cele patru crame din Dealu Mare: viile cu nectarine de la Basilescu, degustarea cu ochii larg închişi de la SERVE, conacul cu vechi amintiri şi cărămizi de dinainte de 1850 al bunicului Bucur Bunescu, rezervoarele enorme amenajate anume pentru a pune în valoare minunatele vinuri ale lui Daniel de la Săhăteni. Ne-am dat seama cu toţii cât suntem de norocoşi că am putut trăi o asemenea aventură oenologică, mulţumind în gând Celui care, acolo sus, ne iubeşte. Şi dacă experienţa în sine a degustării şi locuirii în lumea viilor din Dealu Mare a fost una memorabilă, şi drumul propriu-zis, dus-întorsul prin Ţara Ardealului, Buzău şi Prahova, trebuie povestit, în vorbe şi imagini, în gusturi şi mirosuri, în atingeri de tot felul. (va urma)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu