duminică, 3 octombrie 2010

Poveste cu bloggeri, gentlemeni şi fluturi pe struguri la Cramele Recaş


Iniţial ar fi trebuit să scriu aici despre purcei la proţap, ciocolată Eurocrem, ţuică de loză, pleşkaviţa şi în general despre ceea ce mai rămas din ţara lui Arkan şi a lui Radovan Karadjici, acolo unde am fost recent cu prilejul Festivalului Vinului de la Vârşeţ. A intervenit însă o fericită întâmplare care mi-a mutat acţiunea din Voivodina chiar în viile şi hrubele Banatului nostru, printre oameni şi vinuri despre care e inevitabil să povestesc aici.
Invitaţia a venit de la prietenii mei bloggeri de pretutindeni, prin intermediul lui Răzvan Jurca, care m-a chemat acolo la rugămintea directorului de vânzări al Cramelor Recaş, Ciprian Roşca. Acesta e motivul pentru care o parte din clubul Vestik a luat drumul Recaşului într-o Lada Niva pe care doctorul veterinar Silviu Radu a avut grijă să o conducă prudent pe şoseaua care leagă Aradul de Timişoara şi Lugoj. A fost o dimineaţă rece de toamnă, cu trafic urban aglomerat, care ne-a făcut să întârziem un picuţ de la întâlnirea cu acţionarul Philip Cox şi invitaţii sosiţi de la Bucureşti pe calea aerului. Am trăit o senzaţie ciudată întâlnind în carne şi oase ID-urile virtuale cu care conversez aprins de vreun an încoace despre lucruri bune, vin şi poezia taninilor. Însă trebuie să ştiţi că oricum puteţi recunoaşte un blogger de vin, dacă vă intersectaţi cu el prin vreo podgorie, prin aceea că are mereu un aparat foto agăţat de gât şi, în timp ce pozează, ţine în mână şi paharul golit al tuturor degustărilor trecute şi viitoare.
La cramă am fost preluaţi de Mr. Cox şi plimbaţi prin vie, cu microbuz şi Alibus, printre tractoare, bene şi culegători care-şi vedeau de treabă sub ochii atenţi ai unui pontator cu pix şi caiet cu pătrăţele. Pe urmă am luat-o agale pe drumul de ţară, părăsind plantaţia cu Negru de Drăgăşani şi pozând viile nesfârşite, oameni cu coşuri, dealuri şi depărtări. Erau tot staff-ul vinul.ro acolo şi câţiva bloggeri colaboratori. Cu toţii am fost duşi apoi într-o vie cu Cabernet Sauvignon şi lămuriţi de Mr. Cox despre tot şi toate. Ba chiar ne-a arătat încotro se întind dealurile Lipovei şi locurile unde stăm, ne-a povestit de mistreţi şi de alte sălbăticiuni care vin dintr-acolo să facă stricăciuni în vie, dar şi de vânătorii politicieni, care uneori ar face bine să se împuşte şi între ei.
După experienţa aproape iniţiatică de la Crama Basilescu, îngrijită de oenologul Gabriel Lăcureanu, mi se făcuse dor de o degustare la cisternă, iar Mr. Cox nu a stat prea mult pe gânduri şi ne-a invitat prin labirintul de megarecipiente să dăm drumul la câteva robinete. În paharele oferite de oenologul australian Hartley Smithers au curs numai vinuri albe, unele aproape finalizate, ca Pinot Gris şi Chardonnay, altele foarte tinere, precum Sauvignon Blanc şi Muscat Ottonel, prilej pentru Răzvan să spună că bem socată. A fost unul din cele mai reuşite momente ale întâlnirii, petrecut în hala plină de cisterne şi baricuri, iar în acea zi şi canalizarea mirosea frumos a vin tânăr.
La cramă ne aştepta o primă serie de vinuri spre degustare, cele comerciale, şi totul a început cu un spumant roze - Codorniu, Pinot Noir, turnat în pahare pentru toată lumea chiar de amfitrion. N-am apucat aşadar să discutăm prea mult despre starea viticulturii româneşti ori de alte probleme economice arzătoare, că a şi început degustarea. S-au servit: Castle Rock Fetească Regală, V Sauvignon Blanc, V Chardonnay, Muscat Ottonel/Fetească Regală Schwaben, V Rose, V Pinot Noir, Fetească Neagră/Merlot Castle Rock, V Cabernet Sauvignon, toate din 2009. Dintre vinurile acestea ale casei destinate oricărui buzunar am ales pentru topul personal Sauvignon Blanc şi cupajul Muscat Ottonel/Fetească Regală.
După o pauză cu discuţii, cafea, fum şi comparaţii, am fost poftiţi la masă. Mr. Philip Cox, căruia i s-a alăturat între timp doamna Elvira Cox, au fost gazde excelente, iar atmosfera a fost una de întâlnire între vechi prieteni, la un pahar din vinul cel mai bun, şi nu de acţiune publicitară oarecare cu bloggeri, ziarişti şi patroni de cramă în rolurile lor sobre. În lumina cuminte a lămpilor sălii, vegheaţi de sticlele prăfuite şi, poate, de un ochi atent şi mulţumit al lui Bachus, am mâncat şi am stat la taclale de parcă acţiunea nu s-ar petrece în încăperea unei crame moderne, de mileniu trei, ci undeva departe în timp, într-un timp medieval, la chateau-ul seniorial al vreunui nobil care şi-a invitat amicii la ospăţ între două vânători cu şoim pe dealurile domeniului. Însuşi Mr. Cox, un gentleman care vorbeşte foarte bine limba română, părea un domn fără vârstă, venit din alt veac, mânat de un spirit al viţei-de-vie să creeze vinuri undeva pe colinele molcome ale Banatului. Şi dacă această viziune poate părea cam livrescă, nu e de vină reporterul, ci poate vinurile băute înainte şi după întâmplarea ospăţului şi atmosfera plăcută de hrubă cu lumini pale şi oglinzi în care chipurile capătă un tremur imperceptibil, aproape spiritual, stimulând imaginaţia şi cuvintele. O foarte scurtă pană de curent şi o mână cu brichetă Zippo care a aprins lumânările chiar ne-a transportat, preţ de câteva minute, într-un cadru medieval, aproape de nesurprins cu aparatele foto.
În partea a doua a degustării ne-am întâlnit cu vinurile premium ale casei: Cocoş Chardonnay 2009, Sole Fetească Regală 2009, Sole Chardonnay - versiune nouă 2009, Solo Quinta 2009, Cocoş Syrah 2009, La Putere Fetească Neagră 2009, La Putere Merlot 2009, La Putere Cabernet Sauvignon 2009, Cuvée Überland 2006, 2007, 2008, 2009 , iar senzaţia seriei a şi fost această verticală de la urmă, care a stârnit papilele profesionale ale specialiştilor. De la un capăt de masă, puţin excentric, eu am ales pentru mine 2006-le, mai puţin generos în buchet, însă amplu în postgust ca o simfonie de fructe de pădure; am văzut 2007-le cucerind nările, însă estompându-şi, mai grăbit decât primul, gustul de prune uscate pe cotăriţa bunicilor, şi cele două 2008 şi 2009, mature pentru vârsta lor, de parcă ar fi luat cu sine toată încărcătura senzorială a anilor trecuţi. La o altă pauză de ţigară am putut constata că părerile şi topurile sunt destul de împărţite; eu voi duce însă toate aceste vinuri cu mine în vinoteca arădeană, şi dintr-un imbold egoist de colecţionar, dar şi din credinţa că fiecare conţine un fior, o amintire, condimentul inconfundabil al anilor respectivi, duhul pământului bănăţean închis într-o sticlă.
Şi apoi, în inocenţa mea provincială, aveam să mă întâlnesc întâia oară în viaţă cu un Masi. De parcă Mr. Cox ar fi vrut să ne arate calea de la vinul bun la vinul cel mai bun, la vinul suprem. Întrebându-l, am aflat că vinul său preferat produs la Recaş este Sole Chardonnay 2006 şi că apreciază Cuvée Charlotte drept cel mai bun vin produs în România. Lucruri pe care le ştiam deja şi mi le spuneam şi eu, de la o vreme, în sinea mea de blogger.
Ultima parte a degustării a fost o experienţă intensă, ameţitoare: Cono Sur 20 Barrels Sauvignon Blanc 2007 (Chile), Marlborough Nobilo Sauvignon Blanc 2007 (Noua Zeelandă), Hardys Tumbarumba Eileen Hardy Chardonnay 2005 (Australia), Planeta Chardonnay Sicilia 2008 (Italia), Planeta Rose Syrah Sicilia 2009 (Italia), Barossa Valley E&E Black Pepper Shiraz 2004 (Australia), Cono Sur Carmenere Reserva 2008 (Chile), Piccini Brunello di Montalcino Villa al Cortile Toscana 2004 (Italia), Robert Mondavi Napa Valley Cabernet Sauvignon 2005 (SUA), Masi Costasera Amarone Classico Reserva 2004 (Italia), Masi Campolongo di Torbe Amarone della Valpolicella Classico 2003 (Italia) şi Gonzales Byass Nectar Pedro Ximenez Dulce Jerez (Spania). E ca şi cum te-ai fi apucat să citeşti în aceeaşi seară şi Leopardi, şi Walt Whitman, şi Nichita Stănescu, ca să parcurgi apoi, până nu se întunecă, câte un roman de Llosa, de Faulkner, de Thomas Mann şi de Hesse, şi să vizionezi câte un film de Fellini, de Peter Weir, de Minghella şi Almodóvar. Eu n-am mai apucat să notez nimic pe hârtie şi în mine însumi, cu toate că descopeream pe rând, în fiecare dintre vinurile sorbite, cele mai irezistibile arome. La urmă am reuşit totuşi să scrijelesc un "Est! Est!! Est!!!" în dreptul lui Masi Costasera şi un "Supremul" la Masi Campolongo. Jerez-ul de pe urmă a fost un nectar consolator, deşi într-un fel eram cu toţii de neconsolat că întâlnirea trebuie să ia totuşi sfârşit.
Se însera când ne-am luat rămas bun şi am pornit spre Timişoara în trei echipaje auto: un Lexus pentru Timişoara, condus de stăpânul vinurilor, un microbuz pentru aeroport cu oaspeţii din ţară, şi o Lada Niva cu destinaţia Arad, condusă cu grijă aparte de Silviu. Şi peste toate vinurile şi viile se lăsase o noapte liniştită, pregătind în taină întâmplările şi senzaţiile de mâine.
A trebuit să mă gândesc bine care a fost pricina cea mai profundă pentru care am ajuns la Cramele Recaş. Nici acum nu ştiu dacă nu cumva era obligatoriu să fiu acolo pentru a surprinde un surâs de copil, un fluture pe struguri ori un gentleman la lumina lumânărilor. Am fotografiat bloggeri la benă şi degustători cu obiectivul foto vârât în struguri, baricuri în tihna lor subterană, lămpi şi sticle învechite, vii tinere în soare. Şi am degustat nişte vinuri minunate, 39 în total, despre care nu poţi povesti de-a lungul unei postări, ci de-a lungul unei cărţi. Nu am putut însă vorbi aici numai despre vin, căci savoarea lui constă şi în anturajul cu care îl împarţi, în felul inefabil în care se perindă norii deasupra viilor şi a chipurilor, în farmecul personal al celui care-ţi este amfitrion şi ghid, în oamenii alături de care şi pentru care evoci culoarea, gustul şi buchetul unei clipe, încercând să le redai apoi, graţie unei ştiinţe inexacte, în aceste cuvinte.


Galerie foto

4 comentarii:

  1. deși n-am apucat să stăm mai deloc la vorbe, m-am bucurat totuși să-l văd la figură pe pivnicer :-) salutări zic!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare, Andrei şi andreiard! Pesemne că ne e dat să tăifăsuim mai întâi prin fiinţele astea virtuale cu care ne proiectăm aici, în spaţiul pozelor şi al cuvintelor. Am însă o presimţire că vor fi destule prilejuri de vorbă şi de vorbe şi pentru persoanele noastre reale, prin podgorii şi prin vii, pe lângă baricuri şi feteşti destupate. Cu aparatul foto şi paharul în aceeaşi mână, amândouă păstrând încă aroma unui Masi din 2003 pe care nu l-au gustat decât vreo câteva mii de muritori.

    RăspundețiȘtergere
  3. ... si daca n-o fi fetesti, merge si un Cabernet.

    RăspundețiȘtergere
  4. Absolut, absolut, merge şi un Cabernet Franc, şi un Merlot, şi chiar un Burgund. Cadarca o pregăteşte acum amicul meu Titi din Vestik, tocmai a adus-o de la Eger, împreună cu un Egri Bikaver. Pe urmă e un Refosk sloven, dar şi un Vranac de la Vârşeţ, başca un Riesling de Rin de la Castel Peter pentru la vară. Dat fiind că Valpolicella s-a dus deja, ne mai rămâne un Quinta dos Quatro Vento.
    Şi tot aşa, şi tot aşa...

    RăspundețiȘtergere