joi, 28 ianuarie 2010

Ilustrată din Lipova în amintirea unchilor de pretutindeni



Se întâmpla în urmă cu vreo treizeci de ani, adică în cele mai grele timpuri. Antonio, un unchi italian din familia soţiei mele sosit în vizită în România, ori de câte ori vedea câte o barză pe vreun stâlp de curent, oprea extaziat Fiat-ul şi exclama cu un accent inimitabil: "Cydonia, cydonia!" Pentru el, pentru străinul venit din paradisul lumii normale în iadul P+4 cu fabrici şi uzine al lui Ceauşescu, berzele reprezentau o apariţie miraculoasă, o întâlnire cu unele dintre cele mai frumoase păsări de pe Terra, dispărute de la o vreme din regiunea în care locuia.
Mi-am amintit această poveste rostită ani de-a rândul în familie în luna august a anului trecut, atunci când am făcut o călătorie de plăcere în compania soţiei şi a unei prietene, din Arad, prin Lipova, până la Ususău. La intrarea în comuna de lângă Mureş, trona un cuib de berze minunate pe acelaşi banal stâlp de curent. Erau atât de frumoase, atât de cochete, de serafice în pedanteria lor, în timp ce-şi curăţau penele în lumina cuminte de vară, că am încremenit la o oarecare depărtare, de teamă să nu tulbur acel ritual aproape nepământean.
După întâlnirea cu berzele, ne-am întors de-a lungul Mureşului spre Lipova, cu ochii la ruinele cetăţii Şoimoş, care străjuiesc râul şi drumurile. Dând zoom cu aparatul digital pe turnurile erodate, am descoperit cum cresc arborii din pietrele seculare, ca din dintr-un templu cambodgian aninat de nu ştiu cine pe dealurile din jur. La o privire mai atentă, de ochi de cinefil care a văzut "Blow-up", am desluşit şi trupul de balerină al unei turiste care se lupta disperată cu vântul într-o încercare candidă de a-şi păstra pe cap pălăria de soare. Voyeurul şi-a continuat apoi drumul spre oraşul cu bazar turcesc, pentru a servi o cafea pe terasa celei mai reprezentative clădiri din oraş şi pentru a respira aerul medieval al prezentului.
Un chelner grăbit a adus ceştile cu espresso şi ne-am dat seama că bem ceva mai bun decât tot ceea ce ni se oferise în mai multe rânduri prin localurile bucureştene. Sigur, am băut şi cafele cu mult mai bune, la Arad, în Timişoara şi mai ales în patria unchiului Antonio, dar comparaţia era totuşi necesară.
Bazarul e de fapt o construcţie deşelată, vopsită parcă prea viu, atât cât să se şi scorojească nu după mult timp, plină de magazine, de oameni de la ţară cu plase de rafie, dar şi de posesori de maşini ultimul răcnet care vin să se afişeze în acest punct central, de o mulţime pestriţă, în continuă mişcare. Cu toată forfota, un citadin adevărat percepe toate acestea ca pe o tihnă provincială în care i-ar plăcea să-şi petreacă o fărâmă din marile vacanţe.
Mai ştiu că la întoarcere am cumpărat nişte pălării de paie de la un butic de pe marginea drumului, că localnicii din Păuliş ne îmbiau cu tot felul de bunătăţi expuse în faţa caselor, că tramvaiele mergeau spre Ghioroc ducând acasă oameni cuminţi, cu chipuri de ţărani obosiţi care se întorc seara la cuib după nişte treburi complicate la oraş.

Mi-am zis că e absolut necesar să povestesc toate cele de mai sus din pricina unei alte prietene, de data aceasta din spaţiul virtual, care obişnuieşte să-şi fotografieze cărţile dragi şi să le expună pe blog, stârnind nostalgiile bibliofililor. Ea mi-a povestit că avea un unchi în zonă, la Lipova, pe Bela bacsi, şi că i-ar plăcea să viziteze aceste locuri. Aşa că m-am gândit să o plimb un pic, cu ajutorul cuvintelor şi al fotografiilor, prin locurile natale ale unchiului, ai cărui părinţi fuseseră cândva în slujba unui grof local poreclit "Faţa neagră", din cauza obiceiului (nedovedit) de a ieşi noaptea pe drum pentru a jefui trecătorii. Era necesar să fac asta, adică acest exerciţiu oarecum turistic, cu atât mai mult cu cât Bela bacsi şi-a petrecut toată copilăria la castelul grofului, jucându-se cu copiii lui.
Ca să nu uit, un ultim amănunt, cât se poate de important. Nepoata unchiului se numeşte Diana Alzner.

5 comentarii:

  1. Lipova are o istorie frumoasă. Ştii că avea şi port? În amonte de podul vechi, pe malul drept al Mureşului, la Radna.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru ca a amintit cerculet de Radna, acolo este Basilica minor Maria Radna.Biserica a fost construita intre anii 1756-1767 in locul unei veche capele(1520) a calugarilor franciscani.Capela avea o icoana tiparita pe hartie,icoana care in mod miraculos nu a ars desi capela a fost incendiata de otomani in 1695.Icoana se gaseste si astazi in manastire in rama de argint.Rama a fost facuta(1770) de aurarul oficial al curii imperiale.In 1895 este facut altarul nou din marmura de carrara.In 1992 Papa Ioan Paul al doilea confera bisericii titlul de Basilica Minor.Din cate stiu eu acest titlu il au doar trei biserici din tara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bănuiam e ceva legat de port, dar nu ştiam unde anume a fost. De vină pentru asta e un istoric timişorean cu pipă, Ioan Haţegan, care obişnuieşte să îşi plimbe elevii prin Piaţa Unirii şi să le arate una din pietrele cubice ale pieţei pe care este reprezentată harta cetăţii Timişoara. Aceeaşi grijă pentru locurile încărcate de istorie ale Banatului o arată Haţegan în nenumăratele cărţi de istorie, una de referinţă pentru subiectul Lipova fiind "Cultură şi civilizaţie medievală la Mureşul de Jos". Iar într-o alta, "Cronologia Banatului II/2. Vilayetul de Timişoara 1552-1716", la p.279-280 scrie despre prevederile Tratatului de la Sremski Karlovci (Karlowitz)(1699): "Eyaletul Timişoara, supus cetăţii Timişoara, cu toate părţile şi apele aparţine stăpânirii Înaltului Devlet cel veşnic; graniţa sa care este din partea Transilvaniei şi graniţa sa din partea Mureşului, apoi hotărnicită cu malurile de dincoace ale râului Tisa; cetăţile Sebeş şi Lugoj şi Lipova şi Cenad şi Kuciuk Kanizsa (Novi Knezevac), Becei şi Becicherec (Zrenjanin), şi Ranik, care sunt înlăuntrul hotarului de mai sus, după cum s-a explicat, sunt din hotarele Transilvaniei de dinainte de acest război. (...)Celor care vin din locurile supuse mai sus zisului cezar nemţesc, aflate în partea de sus a apelor mai sus amintite, atât raialelor austriece cât şi altora, când vin cu vase încărcate pe apele Mureşului şi Tisei şi pe fluviul Dunărea, după voia lor, la coborâre sau urcare, la sosire şi la plecare, la trecere să nu li se facă nici o piedică, nici o pagubă; aceştia să vină şi să meargă cu uşurinţă." Rostul venirii vaselor era aducerea mărfurilor în porturi, cetatea Lipovei fiind una dintre cele mai importante din zonă, era logic să aibă şi un port. Bazarul era probabil aprovizionat în bună parte cu mărfurile aduse pe calea capricioasă a apei Mureşului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-ai făcut o surpriză foarte plăcută! Acum înţeleg nota auriu-melancolică pe care o căpăta glasul lui Bela bacsi când povestea despre Lipova...
    Descopăr privind fotografiile un orăşel cuminte şi liniştit cum a fost cândva şi Alba Iulia, înainte ca delirul modernizării să-i distrugă aerul vechi.
    Şi aflu, minune mare!, că pe lângă bazar turcesc, Lipova avea şi port...
    Am auzit de Maria Radna, nu ştiam că e tot acolo.
    Îţi mulţumesc pentru călătorie!Şi pentru berze...

    RăspundețiȘtergere
  5. Plăcerea a fost de partea mea, Diana. Am ştiut întotdeauna că unele lucruri care încă nu au
    fost scrise au fost deja scrise. Nu e nevoie decât de un prilej pentru a-ţi dovedi asta, atunci când mai apare vreo umbră de îndoială. Prilejul în acest caz a fost faptul că tu ai adus vorba.

    RăspundețiȘtergere