Pivnicer: De la Fontana Fritto Misto la coliba lui Romulus (3)

CAPITOLUL TREI, în care servim o cupă de înghețată, la două lingurițe, și parcurgem câteva zeci de kilometri și vreo 2.800 de ani de istorie, prin forumuri, palate, biserici și terme, pe muzica lui O sole mio

Traseu: Via Flaminia – Piazza della Repubblica - Fontana delle Naiadi - Basilica Santa Maria degli Angeli - Muzeul Termelor lui Dioclețian – Arcul lui Titus – Grădinile Farnese – Reședințele imperiale de pe Palatin - Forul Roman – Piazza di Spagna

Gourmet: Mic dejun la River Palace Hotel; lasagna și vin Frascati la Taverna Madonna Dei Monti 16, nu departe de Forumul lui Traian; un Frascati și o cupă de înghețată, la două lingurițe, la Dobar-Doris

Ziua 3, 22 aprilie 2023. Dimineața ne întâmpină cu un soare roman, se anunță 23 de grade, vreme perfectă pentru umblet urban. Coborâm la metrou și, trei stații mai încolo, ieșim în Piazza della Repubblica, cu a sa Fontana delle Naiadi. Situată pe colina Viminal, cândva era numită Piazza dell' Esedra, fiind parte a Termelor lui Dioclețian. Expuse în soarele de april, cele două Palazzi dell' Esedra, având fântâna în centru, ne încântă sufletele de călători. Cu cele patru nimfe, ale oceanelor, râurilor, lacurilor și apelor subterane, și cu statuia centrală – zeul Glaucus ținând în brațe un delfin, Fântâna Naiadelor evocă triumful omului asupra forțelor naturii. În mitologia greacă, Glaucus e ocrotitorul și salvatorul marinarilor și pescarilor; deși născut muritor, s-a transformat în zeitate a apelor după ce a descoperit și mâncat o plantă magică, devenind nemuritor. Această fontana are o poveste amuzantă. La inaugurarea din 1911, statuia centrală cuprindea un delfin, o caracatiță și trei tritoni, nefiind deloc pe placul romanilor, care au poreclit-o fritto misto (un fel de mâncare italiană, un amestec de fructe de mare în crustă crocantă). Doi ani mai târziu, a fost înlocuită de actuala reprezentare, inaugurarea finală având loc în 1914.

Dacă dai zoom potrivit din partea opusă acestor palazzi, printre stropii de apă ai Fontanei delle Naiadi se vede unul din carele triumfale de pe uriașa clădire Altare della Patria, monumentul național dedicat regelui Victor Emanuel al II-lea, situat la capătul marelui bulevard Via Nazionale. În opoziție față de palate vezi Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, ultima operă a lui Michelangelo Buonarotti. Construirea ei a început în 1561, pe când artistul avea 86 de ani. E încorporată în ruinele termelor antice. Nici nu e de mirare că s-a întâmplat asta, dat fiind că Dioclețian a fost unul dintre cei mai aprigi persecutori ai creștinilor. Clădirea centrală a termelor sale, întinse pe 13 ha, putea găzdui în același timp 3.000 de oameni. În incinta lor se găseau 2.400 de bazinete. Cel mai mare bazin, natatio, măsura 4.000 mp! Băile au fost construite cu sudoarea și sângele sclavilor creștini, martiri care, împreună cu cei șapte arhangheli visați de călugărul sicilian Antonio Lo Duca, au dat numele bisericii.

Până să ajungem la cele mai mari terme romane, pătrundem în Bazilica Îngerilor și a Martirilor, importantă biserică din lumea catolică. Lăcașul se află înlăuntrul frigidarium-ului termelor dioclețiene, unde odinioară se făceau băi în apă rece. Biserica lui Michelangelo se integrează perfect în ansambul termelor prigonitorului Dioclețian, o cruce mare pe o fațadă concavă, ițită din ruine milenare. Lăcașul de azi este și nu este al lui Michelangelo: chiar dacă desenul arhitectural îi aparține, fiind chiar expus acolo, interiorul s-a schimbat dramatic, devenind baroc în sec. XVIII. Coloanele de granit ce sprijină cupola, cu o circumferință de 5,2 m, se numără printre cele mai mari din Roma.

Dincolo de vitraliile superbe, de operele de artă cu tematică religioasă, de mormintele unor papi și generali, înlăuntrul bisericii găsim câteva instrumente științifice remarcabile, datând din secolele XVII și XVIII: un pendul al lui Galilei și La Meridiana, ceasul solar integrat în pavaj. Construită de astronomul Francesco Bianchini, La Meridiana este o linie de bronz de 45 m de-a lungul căreia sunt reprezentate constelațiile și zodiile. Cu ajutorul acestei linii, străbătută treptat de-a lungul anului de lumina care răzbate prin oculus-ul lăcașului, sunt marcate exact datele echinocțiilor , solstițiilor și sărbătorilor pascale. La ieșire, operele moderne ale sculptorului Igor Mitoraj de pe porțile de bronz ne urmăresc obsesiv, având ca fundal Piața Esedra. Ne plimbăm un pic, imortalizând spectacolul străzii. Aci, jos, suprindem câte un chioșc cu bunătăți reci și dulci ori câte o doamnă trasă de un teckel sârmos în lesă; dincolo, sus, focalizăm câte un pescăruș care se odihnește, minuscul, pe aripa unei acvile de marmură cocoțate pe un pallazo al pieței, iar mai încolo, spre gară, aproape de cer, statuia aurită a unui Crist lucind în soarele de aprilie.

Muzeul Termelor lui Dioclețian, parte a Muzeului Național Roman, e găzduit de mănăstirea din apropiere. Chiar dacă construcția a fost terminată în 1565, la un an după moartea artistului, proiectul e atribuit tot lui Michelangelo Buonarotti. Băile devenite mănăstire și apoi muzeu au intrarea chiar lângă Gara Termini, căreia i-au împrumutat numele. Ne vedem nevoiți să trecem pe lângă homeless-ii triști care își fac veacul în apropierea gării, ca să pătrundem într-unul dintre cele mai cuprinzătoare muzee ale antichității, care conține peste 10.000 de inscripții, sculpturi, fresce, mozaicuri și alte obiecte străvechi.

Coloane, statui fără cap, fântâni fără apă, tălpi și picioare încremenite în eternitatea lor de piatră, busturi și capete de împărați, pictura murală a unui călugăr, cu pisică și ochelari, sarcofage, Meduze în mozaicuri, zeități de marmură și bronz, acte privind comunitatea iudaică, basoreliefuri cu gladiatori, fragmente de conducte din plumb, amulete, blesteme și vrăji scrijelite în metal... În mijlocul grădinii mănăstirii tronează uriașe capete de animale, de taur, rinocer, elefant; unele datează din antichitate, fiind descoperite lângă Columna lui Traian, la sfârșitul sec. XVI. O muzică stranie de voci răsună din boxele ascunse, incantații înspăimântătoare care sperie un cuplu de turiști.

Rupți de oboseală după orele petrecute în bazilică și terme, suntem nevoiți să pornim spre Forumul Roman, căci biletele comune cu intrarea în Colloseum sunt valabile până la 14.30. Așa că, setoși și flămânzi, luăm metroul și apoi ne vedem luați de șuvoiul de oameni care se îndreaptă spre cele două importante obiective turistice. Căutând o intrare diferită de cea comună, întreb un vânzător de suveniruri. Mă face „animale” pentru că nu am apucat să-i mulțumesc și mă îndrumă greșit. În fine, ajungem să dibuim direcția cea bună; în timp ce ne odihnim lângă Arcul lui Constantin, cu ochii la Colloseum, ne alungă setea sacagiii moderni care vând sticla de apă la jumătate de litru cu doi euro.

Urcăm ușor pe Via Sacra, soarele de aprilie arde precum în iunie, la capăt se vede Arcul lui Titus, în dreapta niște coloane cocoțate pe un uriaș postament, în stânga o cerșetoare bătrână care stârnește curiozitatea și mila unei turiste cu telefonul în mână. Noi facem coadă la baza coloanelor ciobite pe vârful cărora aterizează în răstimpuri câte un pescăruș. Ultima pasăre o fi chiar sufletul lui Apolodor din Damasc, marele arhitect executat de Hadrian fiindcă și-a spus părerea legată de acest templu...

Și iată-ne ajunși la Forul Roman! Această imensă piață, situată la baza Colinei Palatin, a fost cândva inima vechii Rome, cel mai râvnit loc din Cetatea Eternă. Nu coborâm deocamdată în Forum, pe Via Sacra, prin dreapta Arcului lui Titus, ci o luăm la stânga, urcând pe Palatin, prin Grădinile Farnese, pentru a arunca o privire asupra întregului. De pe prima terasă, ochiul telefonului și al aparatului cuprinde întregul Forum. De la dreapta la stânga se înșiruie, de o parte și de alta a Viei Sacra, toate monumentele, toate ruinele vechii lumi, cărora li s-au adăugat construcțiile medievale: dincolo - Basilica Santa Francesca Romana, Basilica lui Maxențiu și Constantin, Templul lui Romulus devenit Biserica Sfinților Cosma și Damian, dincoace – Casa Vestalelor și Templul Vestei; dincolo – Templul lui Antoninus și al Faustinei, Basilica Aemilia, Curia, dincoace – Regia, Templul lui Castor și Pollux, Basilica Julia, Columna lui Phocas, Templul lui Saturn, Arcul lui Septimius Severus, Rostra.

Pentru vizitatorul ostenit după cuprinderea atâtor ruine, mai spectaculoase sunt totuși Orti Farnesiani, grădinile care poartă numele celui care le-a creat, pe la 1550: cardinalul Alessandro Farnese. Dincolo de panoramă, acest parc urban aflat în nordul Colinei Palatin, acolo unde își avea locuința de vară, în urmă cu jumătate de mileniu, înaltul și puternic prelat întemeietor, oferă o încântare aparte călătorului. După ce urcă scările abrupte, marcate de patina secolelor, aleile dezvăluie arbori exotici de tot felul, portocali încărcați de fructe, leandri în ghivece antice, pini, chiparoși și măslini. Dintr-un colț poți cuprinde cu privirea întreaga splendoare a Colosseumului, în vreme ce un localnic și blând pescăruș pozează simpatic într-un picior. Dintr-altul, vezi uriașa clădire Altare della Patria și mai departe Vaticanul, iar la poalele dealului, multimilenarul For Roman.

Dacă părăsești aceste grădini, care au aparținut cândva și împăratului francez Napoleon al III-lea, și te îndrepți spre zona sudică a colinei, te întâmpină ceea ce a mai rămas din glorioasele reședințe imperiale romane. Aici s-a născut, în 63 î.Hr., Caius Octavius Thurius, viitorul împărat Augustus. Aici găsim și ruinele casei sale, în care a locuit înainte de a deveni împărat, dar și Casa Liviei, de fapt a lui Augustus și a Liviei, în care a trăit alături de soția sa, o reședință modestă pentru un conducător de imperiu, aproape neînsemnată în comparație cu viitoarele palate construite aici. Tot pe Palatin și-a cumpărat casă și Marcus Tullius Cicero (106 î.Hr. – 43 î.Hr.), marele orator și politician roman. Pe Palatin au locuit și împărații Tiberius, Caligula, Claudius și Nero, primul dintre ei construind și întâiul palat în adevăratul sens al cuvântului, Domus Tiberiana.

Ne mișcăm printre ziduri străvechi, de dimensiuni uriașe, ruinele unor construcții magnifice năruite de-a lungul mileniilor. Înlăuntrul acestei glorii murale efemere, descopăr o gaură circulară, în care își face veacul la soare un gușter gras și mulțumit. Al cărui suflet de împărat s-o fi reîncarnat în reptila asta fotogenică? Să fie cel al lui Domițian, cel care a construit Domus Augustana, Domus Flavia și stadionul, rezolvând și problema apei prin prelungirea apeductului lui Claudius? Sau o fi sufletul lui Hadrian, al lui Antoninus Pius, al lui Septimius Severus, împărați care au restaurat palatele lui Domițian? Cel din urmă a și refăcut și extins edificiile de pe Palatin, grav afectate de incendiul din 191, construind în partea de sud Septizonium, o uriașă fațadă decorativă a palatului imperial, vizibilă de la mare depărtare, amplasată pe direcția Viei Appia.

Din toată această grandoare n-a mai rămas aproape nimic. Ruinarea a început o dată cu Tetrahia, prin anii 300 d.Hr., când cei patru conducători ai Imperiului au abandonat Roma, stabilindu-și capitalele în alte orașe. Cel mai mare distrugător al Palatinului a fost papa Sixtus al V-lea, care la sfârșitul sec. XVI a transformat fostele palate imperiale în material de construcție pentru biserici. Așa trecu gloria Romei antice, pentru a face loc gloriei catolice...

Coborâm agale panta care duce la Arcul lui Titus și în sfârșit pătrundem în Forum, înconjurați de mulțimile nesfârșite de turiști, de grupurile ghidate de vorbitori în toate limbile pământului, purtând ca reper câte un steguleț. Aici vezi un mic drapel cu sigla SPQR, colo - un minuscul sombrero, alături - o improvizată eșarfă identificatoare. Clădit pe rămășițele Templului lui Venus și al Romei, în spatele nostru se află un lăcaș ce ascunde multe comori: Basilica Santa Francesca Romana. Nu am vizitat-o, doar am surprins un pescăruș al înălțimilor odihnindu-se pe capul unei statui, dar și extraordinara sa campanilă, considerată cea mai frumoasă din Roma. Fondată prin veacul VIII, reconstruită mai târziu și consacrată în veacul XVI, biserica adăpostește două pietre purtând amprentele genunchilor Sfinților Petru și Pavel, ale căror rugăciuni ar fi întrerupt zborul lui Simon Magul, provocându-i prăbușirea. Tot acolo se află un confesional din marmură creat de Bernini.

În dreapta, vedem trei bolți uriașe, rămășițele unei clădiri colosale. Chiar dacă au fost rivali până la moarte, ceea ce i-a unit pe împărații care au dat numele Bazilicii lui Maxențiu și Constantin a fost tocmai această ultimă mare realizare a epocii imperiale romane. Începută de Maxențiu, fiu de august, proclamat împărat al Imperiului Roman de Apus după destrămarea Tetrahiei, și finalizată de Constantin, fiu de caesar și învingător în anul 312 în bătălia de la Podul Milvius (Ponte Milvio), în urma căreia Maxențiu s-a înecat din Tibru, bazilica a fost cândva cea mai impunătoare clădire din For. Construită pe o platformă de 100 m pe 65 m, avea cca 4.000 mp, coloanele sale monolitice de marmură, înalte de 14,5 m, cu circumferința de 5,4 m, fiind cele mai mari din Roma antică. Una dintre ele susține azi statuia Fecioarei Maria din fața Bazilicii Santa Maria Maggiore.

Bazilica avea un plafon asemănător Panteonului, cu casete octogonale și hexagonale, acoperit cu țigle de bronz aurit. Pe latura cea mai bine păstrată, de pe Via dei Fori Imperiali, în timpul lui Mussolini puteau fi admirate hărți ale Imperiului Roman. Rămășițele statuii colosale a lui Constantin, amplasată cândva în absida bazilicii și având 13 m înălțime, se găsesc azi în Muzeele Capitoline. Pornind de la fragmentele rămase, statuia primului împărat creștin a fost reconstituită și dezvelită recent la Roma. Lucrarea a fost realizată cu ajutorul tehnologiei 3D, din poliuretan întărit cu rășină amestecată cu praf de marmură și mică, fiind expusă în grădina Vilei Caffarilli, chiar pe locul Templului lui Jupiter Optimus Maximus.

Mai jos, tot pe dreapta, vedem Templul divinului Romulus, ridicat nu în memoria întemeietorului Cetății Eterne, ci a fiului omonim al lui Maxențiu, mort prematur. Început de Maxențiu și terminat tot de Constantin, templul a devenit în sec. V atrium al Bisericii Sfinților Cosma și Damian. Mai încolo, la stânga față de Via Sacra, se află rămășițele Casei Vestalelor (Atrium Vestae) și ale Templului Vestei. Primul templu al Vestei ar fi fost construit de regele Numa Pompilius (715-673 î. Hr.), care ar fi ridicat și întâia Casă a Vestalelor. Focul sacru al zeiței Vesta, ocrotitoarea familiei, a ars la Roma neîntrerupt de la întemeierea sa, fiind întreținut de preotesele virgine numite vestale. Supuse unui jurământ de castitate, ele slujeau în templu vreme de trei decenii, de la vârsta de 6 ani până la 36 de ani, fiind pedepsite prin îngroparea de vii dacă nu își îndeplineau datoria.

Osteniți de atâta încărcată și amenințătoare istorie, scăpăm de șuvoiul enervant al turiștilor și inscripțiilor, găsind un moment de liniște pe o bancă, sub ramurile uriașe ale unui arbust de glicină multisecular. Apoi, cu forțe proaspete, continuăm călătoria noastră în timp, pe Via Sacra, și admirăm Templul lui Antoninus și al Faustinei. Se pare că marea și singura iubire adevărată a ctitorului său, împăratul Antoninus Pius, fiul adoptiv al împăratului Hadrian, a fost chiar denigrata sa soție, Faustina Maior. A iubit-o atât de mult încât a deificat-o și i-a ridicat un templu, în felul său un Taj Mahal roman. Fiica lor, Faustina Minor, avea să devină soția împăratului Marc Aureliu. După moartea lui Antoninus Pius, zeificat la rându-i, templul a fost dedicat acestui cuplu imperial, dar a devenit inevitabil biserică în sec. XI, una consacrată Sfântului Laurențiu. Coloanele sale corintice, înalte de 17 m, păstrează urmele frânghiilor cu care zeloșii creștini demolatori au încercat zadarnic să le doboare. Dacă propunerea din epocă a Senatului nu ar fi fost refuzată de împărat, poate că azi luna septembrie ar fi purtat numele antonin, iar octombrie s-ar fi numit faustin...

În centru, lângă Templul Vestei, se află ruinele palatului lui Numa Pompilius, Regia. A adăpostit
sanctuarul lui Marte și scuturile sacre, cult introdus de acest rege, care ar fi descoperit un scut de forma cifrei 8, presupus a fi de origine divină. Pentru a-l proteja, a poruncit să fie realizate alte 11 obiecte similare, păzite de preoții salieni. În Regia exista o arhivă care cuprindea diferite legi, cronologia evenimentelor istorice, a triumfurilor și a consulilor, calendarul zilelor sacre, textele jurămintelor și rugăciunilor, formulele sacrificiilor. În timpul Republicii, a devenit reședința lui Pontifex Maximus, liderul colegiului sacerdoților, conducătorul ceremoniilor religioase. Între cei care au deținut această funcție s-a numărat și Iulius Caesar, dictatorul ucis cu 23 de lovituri de pumnal în 15 martie 44 î.Hr. După asasinatul săvârșit în Teatrul lui Pompei, trupul său a fost adus în Regia. Vestigiile actuale aparțin edificiului reconstruit în timpul consulatului lui Gnaeus Domitius Calvinus (sec. I î.Hr.).

Pe dreapta, după Templul lui Antoninus și al Faustinei, se disting vagi ruine. Din Bazilica Aemilia, datând din sec. II î.Hr., nu a rămas mare lucru, doar niște urme de ziduri și coloane. Ridicată inițial în spatele unui rând de tabernae, unele destinate vânzării de bijuterii și parfumuri, a suferit de-a lungul veacurilor multe distrugeri și refaceri. Sala sa uriașă avea 70 m lungime și aproape 30 m lățime. Ca orice bazilică romană antică, nu servea unor funcții religioase, ci era destinată politicii, întrunirilor, justiției și negoțului. A fost incendiată de vizigoți în veacul V și distrusă complet de un cutremur în sec. IX.

La stânga, vedem spectaculoasele rămășițe ale unui alt templu. În mitologia greacă, Castor și Pollux, numiți și Dioscuri, erau două divinități simboluri ale dragostei frățești. Sedusă de Zeus, transformat în lebădă, Leda, soția regelui Tindar din Laconia (Sparta), aduce pe lume, precum păsările, două ouă. Dintr-unul se ivesc Castor și Clitemnestra, din tatăl Tindar, din celălalt – Pollux și Elena, avându-l ca tată pe Zeus. Pentru romani însă, care i-au adoptat ca protectori, Dioscurii au fost doi cavaleri ce li s-au alăturat în bătălia împotriva latinilor din 496 î.Hr., de pe malurile lacului Regillus, și care au anunțat victoria în Forum, caii lor adăpându-se din izvorul nimfei Juturna, zeița fântânilor. Acolo s-ar fi înălțat atunci primul templu dedicat lor. Templul lui Castor și Pollux a fost restaurat în veacul II î.Hr. și reconstruit în 6 d.Hr., în timpul lui Augustus. Realizat pe un postament de 50 pe 30 m, avea opt coloane corintice, înalte de 12,5 m. În interior se găseau statuile Dioscurilor, dar și o tablă cu lungimi și greutăți folosite de negustorii de pe Via Sacra. De la baza treptelor sale, oratorii se adresau poporului, iar equites, clasa ecvestră a bogaților Romei, defilau prin fața templului de 15 iulie, sărbătorind victoria de la Regillus. Caligula, împărat care se considera egalul zeilor, a construit un pod între palatul său, de la baza Palatinului, și acest templu, dar și un altul care ducea la templul lui Jupiter de pe Capitoliu. Din Templul lui Castor și Pollux au rămas în picioare doar trei coloane. Arheologii au descoperit în subsol un spațiu ocupat în antichitate de un bărbier sau dentist.

Tot pe stânga, pe axa templului Dioscurilor, a existat cândva o bazilică de proporții uriașe. Pe locul
primului edificiu, numit Sempronia, zidit la sfârșitul sec. II î.Hr. de cenzorul Sempronius Gracchus și năruit de un incendiu, Caesar a început ridicarea Basilicii Julia. Avea 109 pe 40 m, trei niveluri, coloane dorice, fiind finalizată de Augustus. Azi nu mai există decât vagi rămășițe din zidurile și coloanele sale.

La capătul din dreapta, se distinge Curia, sediul Senatului roman. Întâia clădire, Curia Hostilia, a fost
zidită de regele Tullus Hostilius în sec. VII î.Hr. Extinsă în sec. I î.Hr. pentru a găzdui 600 de senatori, distrusă apoi de un incendiu, a fost reclădită de Caesar și adăugită de Augustus, primind numele de Curia Julia. Năruită de un alt foc, a fost reconstruită de Dioclețian, la finele veacului III d.Hr. Patru secole mai târziu a devenit biserică, iar după 1.200 de ani, Mussolini a hotărât să-i redea statutul de monument antic. Curia mai păstrează o parte din soclul pe care se afla statuia de aur a zeiței Victoria, amplasată de Octavian Augustus în urma victoriei de la Actium. Zeița a fost venerată mai bine de trei secole, altarul său fiind îndepărtat de Constantius (361 d.Hr.), restabilit de Iulianus (361), iar îndepărtat de Gratianus (382) și readus în 393 de Eugenius, ultimul împărat roman politeist. Curia a fost devastată în timpul jafului vizigoților din 410. Uriașa sa poartă de bronz, cântărind 1.600 kg, a fost dusă în Bazilica Sfântul Ioan din Laterano în sec. XVII. În actuala clădire se găsesc două basoreliefuri antice, reprezentând cele trei animale supuse sacrificiului (suovetaurilia) în timpul ritualurilor de purificare: sus, ovis, taurus (porc, oaie, taur).

Pe axul central al Forumului, se găsesc Columna lui Phocas, Templul lui Saturn și, ușor în stânga, Rostra, iar mai la dreapta, după Curia, Arcul lui Septimius Severus. Columna cu pricina, ultimul monument construit în Forumul Roman, datează din 608 î.Hr., măsoară peste 13 m și fost înălțată în cinstea împăratului bizantin Phocas, cel care a donat Pantheonul papei Bonifacius IV, pentru a-l transforma în biserică. În apropiere au fost replantate smochinul sacru, amintind de arborele sub care au fost găsiți Romulus și Remus, dar și măslinul și vița-de-vie, simboluri ale prosperității Romei.

Saturn (Cronos, la greci), zeul timpului și al agriculturii, a fost exilat din Olimp de Jupiter (Zeus) și a
ajuns în Latium, învățându-i pe oameni să cultive pământul. În onoarea lui, erau organizate Saturnaliile, cea mai mare sărbătoare din epoca romană. Celebrate la sfârșitul perioadei de însămânțare, începeau cu sacrificarea unui porc, în așteptarea unor recolte bogate. În Roma, festivitățile durau între 17 și 23 decembrie, în timpul lor se organizau banchete, erau interzise declarațiile de război și pedepsele cu moartea, se făceau eliberări de sclavi și se dădeau amnistii. Sclavii făceau schimb de haine cu proprietarii lor, erau ospătați de aceștia, se comportau ca oameni liberi, puteau spune orice fără consecințe. Primul templu al lui Saturn din Forum data de la sfârșitul sec. V î.Hr., în subsolul său fiind păstrate tezaurul Republicii, flamurile și insignele legiunilor romane, arhive, unele legi gravate în bronz, acte ale Senatului. A fost restaurat în sec. I î.Hr. și în sec. III d.Hr., în urma unui incendiu. Au rămas în picioare opt coloane, iar subsolul poate fi vizitat.

Plasat lângă Curia, înalt de 23 m și lat de 25 m, Arcul lui Septimius Severus, unul dintre cele mai bine
conservate monumente din Forum, a fost ridicat în 203 d.Hr., fiind dedicat împăratului omonim, dar și fiilor acestuia, Caracalla și Geta. E împodobit cu basoreliefuri care reprezintă scene din războaiele cu parții. Pe edificiu ar fi fost amplasate inițial o cvadrigă (sau o sestigă) de bronz și statuile celor trei. După moartea tatălui lor, Caracalla și Geta au devenit coîmpărați, primul asasinându-și fratele și condamnându-l la uitare (damnatio memoriae), prin ștergerea numelui și a reprezentării sale de pe monument.

Mai avem de văzut, între Templul lui Saturn și Arcul lui Septimius Severus, Rostra, tribuna oratorilor și magistraților. Mai multe tribune au existat în fața unor temple din Forum. Prima de acest fel, din timpul Republicii, se afla lângă Curia. Fusese ornată, prin sec. IV î.Hr., cu șase pinteni de bronz (rostra), pradă luată de pe vasele dușmanilor, în timpul războaielor latine. În cursul reamenajării Forumului, Iulius Caesar a mutat Rostra pe locul unei tribune din fața Templului Concordiei. Acolo a și fost depus trupul său după asasinat, în timpul funeraliilor din 44 î.Hr. Și tot acolo au fost expuse rămășițele lui Cicero, decapitat din răzbunare, un an mai târziu, din ordinul lui Marc Antoniu. Poporul roman a putut vedea capul și mâinile cu care oratorul a scris Filipicele, cele 14 discursuri în urma cărora marele său dușman, devenit membru al celui de-al doilea Triumvirat, a fost declarat inamic al statului.

Ieșiți din Forul Roman, astăzi cuib a sute de pescăruși și obsesie a milioane de turiști, încheiem o fabuloasă aventură: într-o singură zi, am parcurs doar câteva zeci de kilometri, cu metroul sau pe jos, dar am călătorit în timp, înapoi, vreo 2.800 de ani. De la hotelul de mileniu III la Fontana delle Naiadi, de veac XIX d.Hr., și Biserica Îngerilor și Martirilor, din sec. XVI, prin Termele lui Dioclețian (de la începutul veacul IV d.Hr.), la Arcul lui Titus (sec I d.Hr.), Templul lui Castor și Pollux (sec. V î.Hr.) și Lapis Niger (sec. VIII î.Hr.).

Ne mai rămâne timp să ne pozăm cu africanul simpatic din apropierea Forumului Roman, care vrea să ne vândă persuarsiv ceva, dar și cu un Panda uriaș care dansează pentru copiii mari și mici. În drum spre casă, găsim un mic local unde ne astâmpărăm foamea și setea pe muzica acordeonului unui artist stradal, un O sole mio răsplătit cu 5 euro, spre indignarea riveranilor... Seara ne prinde lângă Piazza di Spagna, unde servim, inevitabil, bunătăți la Dobar-Doris, un Frascati și o cupă de înghețată la două lingurițe, ca doi îndrăgostiți din mileniul trecut.

O vizită la Băile lui Dioclețian. În Roma antică existau peste 900 de complexe termale. Cel mai mare dintre ele, Termele lui Dioclețian, se afla pe Colina Viminal. A fost construit în ultimii ani ai sec. III și primii ani ai sec. IV d.Hr. și avea lungimea de 380 m și lățimea de 365 m. Bazinele erau alimentate prin apeductul Aqua Iovia, care se ramifica dintr-un alt apeduct, Aqua Marcia. Apa era colectată inițial într-un bazin uriaș, pe locul căruia a fost clădită Gara Termini în anul 1876. Un roman antic își începea vizita acolo în garderoba numită apoditerium, apoi se îmbăia în apă rece în frigidarium. Urma o baie în apă caldă în tepidarium, o intrare la saună (sudotarium) și una în apă fierbinte, în caldarium. În plus, avea la dispoziție o piscină uriașă, dar și o încăpere pentru masaj.

Termele și Tetrarhia. Băile lui Dioclețian, împărat între anii 284 și 305 d.Hr., au fost construite de fapt în onoarea lui de către împăratul Maximian (286-305). Lucrările au început în timpul Tetrarhiei, în 298, și au fost terminate în 306, fiind continuate, după moartea lui Maximian, de împăratul Constantius Chlorus (305-306). Tetrahia (285-305) a fost un sistem de conducere instituit de Dioclețian. Inițial, în 285, l-a desemnat caesar pe Maximian, un foarte competent comandant militar. Un an mai tâziu, l-a numit august, Maximian devenind coîmpărat: în timp ce Dioclețian conducea partea orientală a imperiului, lui Maximian îi revenea cea occidentală. Ulterior, Dioclețian le-a acordat titlul de caesar lui Galerius, iar Constantius Chlorus a devenit caesar al lui Maximian. Roma era doar o capitală simbolică, fiecare tetrarh avându-și propriul oraș de reședință: Dioclețian – la Nicomedia (actualul Izmit, Turcia), Maximian la Mediolanum (Milano, Italia), Galerius la Sirmium (Sremska Mitrovica, Serbia) și Constantius Chlorus la Augusta Treverorum (Trier, Germania). Dioclețian a făcut o singură vizită la Roma, în 303. Ulterior, l-a convins pe Maximian să renunțe la funcția de împărat, iar Galerius și Constantius Chlorus au devenit împărați.

Cel mai vechi arc. Arcul împăratului Titus (79-81 d.Hr.) este cel mai vechi dintre zecile arcuri de triumf construite în Roma. A fost ridicat în perioada 81-85, după moartea sa, de Domițian, fratele și succesorul său. Monumentul comemorează cucerirea Ierusalimului și înfrângerea evreilor răsculați din Palestina. O primă revoltă a zeloților a izbucnit și fost înăbușită în anul 6 d.Hr. O a doua a avut loc în perioada 66-73, fortăreața Masada fiind ultimul punct de rezistență. Reprimarea a început în timpul lui Nero, sub comanda generalui Vespasian, fiind continuată de fiul acestuia, Titus, după ce tatăl său devenise împărat. În anul 70, Titus a cucerit Ierusalimul, distrugând orașul și Templul lui Irod. Arcul comemorează faptele de arme ale lui Vespasian și Titus în Iudeea, fiind un simbol al pierderii libertății pentru evrei. Un basorelief înfățișează apoteoza lui Titus, purtat spre cer pe aripile unui vultur; un altul îl arată pe împăratul zeificat în carul său; alte scene reprezintă soldații jefuitori purtând obiectele din Templu. Arcul a fost restaurat în 1821, după ce o bună parte din decorațiunile originale, între care și cvadriga de bronz, s-au pierdut.

Palat sau behăială? Numele Palatium, de unde provine cel al colinei Palatin, ar fi fost inspirat de Pallas, bunicul lui Evandru, unul dintre coloniștii greci ajunși în Italia pe timpul lui Enea. Alții cred însă că denumirea colinei ar veni de la balatus (behăială, în latină) sau de la pasco (păscut), romanii fiind un popor de păstori. Din Palatium, unde se afla reședința modestă a lui Augustus, primul împărat roman, derivă în mod ironic și cuvântul palat. (*)

Coliba lui Romulus și cioara piromană. La multe sute de ani de la întemeierea orașului, un vizitator
al Romei de la finalul Republicii și începutul Imperiului putea descoperi peștera unde lupoaica i-a hrănit pe gemeni, dar și copacul replantat în Forum, unde ar fi ajuns coșul cu bebelușii abandonați. Același vizitator ar fi putut trece pragul casei în care a locuit întemeietorul Romei. Pe Palatin și Capitolin exista câte o colibă comemorativă, acoperită cu stuf, a lui Romulus. În anul 12 î.Hr., una dintre ele a fost distrusă de foc, în urma unei întâmplări stranii: o cioară a scăpat pe acoperiș o bucată de carne arzândă furată de pe altar. Moartea generalului și politicianului Agrippa, prieten al lui Augustus, ar fi fost prevestită de acest eveniment. Deși n-au fost găsite urme ale colibelor, se știe că ele au existat cel puțin până în veacul IV d.Hr., când erau menționate ca repere importante ale orașului. (*,**)

Lapis Niger, un mister străvechi. În anul 1899, Giacomo Boni, renumit arheolog italian, a excavat
sub un altar, Lapis Niger – Piatra Neagră, care se găsea în apropierea Curiei. Sanctuarul era format din dale de piatră neagră, dispuse într-un dreptunghi 3,5 pe 4 metri, înconjurate de o bordură, datând din veacul I î. Hr. Sub aceste dale, amplasate în timpul lui Iulius Caesar, Boni a descoperit vestigii mult mai vechi, probabil de la începutul regalității romane. Între acestea, o stelă de piatră cu o inscripție rămasă nedescifrată până azi, care ar face referire la un rege. Unii autori romani credeau că acolo nu se afla un altar, ci tocmai mormântul lui Romulus sau, poate, mormântul lui Faustulus, păstorul care a descoperit gemenii alăptați de lupoaică. Alții au presupus că acolo era înmormântat Hostus Hostilius, tatăl celui de-al treilea rege al Romei, Tullus Hostilius. Alături de Vulcanal, altarul din fața Templului lui Saturn, Lapis Niger reprezintă ceea ce a mai rămas din vechiul Comitium, locul de adunare pentru romani care a precedat Forumul și care ar data din perioada regalității.

Legendele întemeierii. Două mituri fondatoare derivă din epopeile lui Homer. Primul spune că
întemeietorul Romei ar fi fost fiul Romus al lui Odiseu și al vrăjitoarei Circe, a cărei insulă se afla în apropierea coastelor Italiei. Al doilea mit îl identifică pe Enea ca fondator: în urma războiului troian, acesta ajunge, după nouă ani pe mare, pe țărmul Italiei, pentru a reîntemeia acolo cetatea ionică distrusă de greci. A treia versiune, transmisă de istoricul Titus Livius (59 î.Hr. – 17 d.Hr.) se referă la gemenii Romulus și Remus, născuți de preoteasa virgină Rhea Silvia în orașul Alba Longa, aflat la sud de viitoarea cetate a Romei. Aceasta a devenit vestală nu din voință proprie, ci după ce tatăl său, Numitor, fu detronat de unchiul Amulius. Noul rege n-a dorit urmași pe linia fratelui, impunându-i preoția nepoatei sale. Totuși, Rhea Silvia a rămas însărcinată, susținând
că fusese violată de zeul Marte. Dacă istoricul s-a îndoit de această versiune, unii au pomenit de un falus violator, ieșit din focul sacru pe care îl păzea preoteasa... Cum-necum, Amulius a poruncit ca pruncii să fie aruncați în Tibru, însă slujitorii au abandonat coșul cu bebeluși la marginea apei, de unde i-a salvat lupoaica mitică, în prezența unei ciocănitori (cele două vietăți sunt consacrate zeului Marte). Cum
numele lupoaicei derivă din latinescul lupa (prostituată), lupanarul fiind bordelul antic, unii autori moderni speculează că ar fi fost mai plauzibil ca o curvă să-i fi salvat pe gemeni. Găsiți de păstorul Faustulus, Romulus și Remus au crescut în casa acestuia, îngrijiți de soția sa Acca Larentia, care mai avea 12 fii. Într-o bună zi, și-au regăsit bunicul Numitor, fostul rege, ajutându-l să-și recapete tronul. Ulterior, cei doi au decis să-și întemeieze propria cetate, dar nu s-au înțeles în privința colinei pe care să o facă: Romulus a ales să fie Palatin, iar Remus – Aventinul. În urma gâlcevii, Remus a sărit peste fortificațiile de pe Palatin; insultat, Romulus își ucide fratele, strigând: „Așa să piară oricine va sări peste zidurile mele!”. El devine singurul conducător al noii așezări, căreia îi și dă numele: Roma.