CAPITOLUL
DOI,
în care, după
o conversație cu profetul lui Michelangelo, se face legătura între 
pisici,
Strasbourg și moartea lui Caesar, scoborând și urcând tot felul de scări, precum
cele ale sceleraților și ale rău-platnicilor
Traseu:
Via Flaminia - Gara Termini – Basilica Santa Maria Maggiore – Basilica San
Pietro in Vincoli – Statuia lui Moise - Scalinata dei Borgia o Vicus
Scelleratus – Domus Aurea - Colloseum 
- Palazzo delli Quirinale – Largo Torre
di Argentina - Piazza di Spagna
Gourmet: Mic dejun la River Palace Hotel; la Restaurantul Il Faraone din apropierea Collosseum-ului, pannini uriaș, câte un pahar din vinul alb al casei, cafea ristretto; bruschete mixte, o sticlă de Ribolla Gialla și două espresso la Ristorante Angelino ai Fori, de lângă Forumul Roman; la Ristorante Doris, un vin alb din Lazio – Frascati de la Villa Simone, pizza Capriciosa, înghețată de vanilie
Ziua
2, 21 aprilie 2023. De Ziua Romei, 21 aprilie, data
întemeierii (de către Romulus, în anul 753 
î.Hr.), ne-am propus să vizităm
patru repere eterne: bisericile Santa
Maria Maggiore și San Pietro in
Vincoli, Scalinata dei Borgia o Vicus
Scelleratus și Colloseum.
După un dublu espresso de dimineață, coborâm la
metrou și, patru stații mai încolo, ne și trezim la Gara Termini în apropierea
căreia se află una dintre cele patru bazilici papale, Santa Maria Maggiore. În 
metrou e imposibil să nu auzim pe cineva
vorbind românește: o tanti din Galați combate, în mod aprins, la telefon,
conversând cu rudele din țară. Când ajungem la bazilică, soarele arde deja,
anunțând de dimineață maxima zilei, 22 de grade. După ce trecem de filtrul
cerberilor municipali, ajungem să admirăm copleșiți acest lăcaș imens,
eclectic, făcut să impresioneze, făcut să spiritualizeze.
Există o legendă legată de ctitorirea acestei
biserici, căreia i se mai spune Santa
Maria della Neve
(Sfânta Maria a
Zăpezii). Se spune că unor soți bogați, care nu puteau avea copii și care se
hotărâseră să-și doneze averea pentru ridicarea unei biserici dedicate Sfintei
Marii în cazul în care se va întâmpla doritul miracol, li s-a arătat în vis
chiar Născătoarea de Dumnezeu. Aceasta le-ar fi spus că în 5 august se va
întâmpla o minune pe locul unde ar trebui construită biserica. Cum chiar a nins
în acea zi de vară dintr-un an oarecare al secolului al IV-lea și cum,
bineînțeles, și Papa Liberiu a avut un vis similar, lăcașul a fost ridicat la
începutul veacului următor pe Colle
Esquilio chiar pe suprafața acoperită de zăpadă în august.
De fapt, biserica e și mai impresionantă decât
legenda, fiind cu adevărat maggiore.
Tema florală, 
petalele albe evocând miraculoasa ninsoare, se regăsește splendid
pe tavanul lăcașului. Am admirat tăcuți aceasta sacră minunăție arhitectonică,
pornind apoi, pe străzile aparent labirintice, către lăcașul numit San Pietro in Vincoli, locul unde se
află lanțurile care ar fi fost purtate de Sfântul Petru, întemnițat în Închisoarea Mamertină situată la baza
colinei Capitoliu. Tullianum e numele
vechi al acestei temnițe, care are legătură cu un vechi canal, o ramificație a
sistemului antic de canalizare Cloaca
Maxima. În acel canal erau aruncate trupurile celor executați, care
ulterior ajungeau în Cloaca Maxima.
Printre cei încarcerați la Tullianum s-au numărat Sfinții Petru și Pavel și conducătorul gal
Vercingetorix. Și se mai află în lăcașul Sfântul
Petru în Lanțuri și celebra statuie a lui Moise, opera lui Michelangelo
care adună în fața lăcașului nenumărate autocare de turiști tot timpul anului.
O statuie atât de măiestrită încât marmura pare gata să prindă viață, să se
ridice deasupra privitorilor și să le impună pe loc respectarea celor zece
porunci și poate chiar multe altele.
Un bun prieten care a călătorit prin Italia în anii ‘90,
pe când se afla într-unul din marile orașe din 
Peninsulă, a conversat cu un
turist american aflat întâmplător prin preajmă. Cum veni vorba și de Roma,
amicul meu i-a povestit călătorului de una-alta, inclusiv de aceea că Moise se
afla în Cetatea Eternă. Și ce face el
acolo?, l-a întrebat, senin, americanul... De fapt, Moise face toți banii
care te pot duce să vizitezi Roma și San
Pietro in Vincoli, precum face și David, stând și dânsul de multă vreme în
Galeriile Academiei din Florența, deși nu se cunoaște exact ce caută domnia sa
acolo...
Al treilea loc emblematic, Scalinata dei Borgia o Vicus Scelleratus, pe care l-am vizitat la
ieșirea din 
lăcașul unde-și petrec cumva discret eternitatea lanțurile Sf.
Petru și statuia celebră a lui Michelangelo, are o dublă semnificație: una
relativ romantică, legată de amanta unui papă, cealaltă absolut sinistră,
trimițând la un eveniment care a dus în cele din urmă la înlăturarea ultimului
rege al Romei. Astfel, se spune că balconul situat deasupra arcului scărilor ar
fi fost al unei oarecare curtezane Vanozza, amanta Papei Alessandro VI Borgia.
Dar se mai spune și despre un oribil asasinat, săvârșit în veacul al VI-lea î.
Hr. Pe locul actualelor scări, care leagă acum Via Cavour de Piazza San
Pietro in Vincoli, s-ar fi aflat o stradă numită Vicus Cuprius, locul unui omor care a schimbat istoria.
Penultimul rege al Romei, Servius Tullius, avea două
fiice, Tullia Major și Tullia Minor. Pe prima, o fire blândă, a căsătorit-o cu
ambițiosul Lucius Tarquinius, cel care avea să devină ultimul rege roman. Pe
cea mică, de felul ei invidioasă și intrigantă , a dat-o de soție lui Arruns
Tarquinius. Aceasta din urmă a pus la cale un complot pentru răsturnarea
tatălui ei de pe tron, încercând să-și convingă soțul să devină noul rege. Cum
acesta a refuzat, femeia a apelat la cumnatul său, Lucius Tarquinius. Cu
ajutorul 
lui, complotul a avut loc și s-a soldat cu asasinarea surorii, a
soțului și a tatălui Tulliei Minor, Servius Tullius. Trupul vătămat al fostului
rege a fost aruncat pe Vicus Cuprius
și călcat apoi cu carul în care se află chiar fiica sa, viitoarea regină. Ajuns
rege, Lucius Tarquinius Superbus a fost înlăturat în cele din urmă de la putere
printr-o revoltă populară și a murit în exil. Roma s-a transformat în Republică
pentru aproape jumătate de mileniu, iar Vicus
Cuprius, strada pe care s-a petrecut fapta abominabile a Tulliei Minor, a
devenit Vicus Scelleratus.
Pășind cu grijă pe atâta tragică istorie, cu ochii
la starving artist-ul african care
interpreta la chitară o 
melodie sfâșietoare și care chiar locuiește sub arcul
de deasupra scărilor, am pornit încet-încet către una dintre cele mai mari și
emblematice construcții romane, Colosseum. Uriașul amfiteatru este vizibil de la mare
distanță și are ceva intimidant și 
înfiorător, chiar dacă îl privești prin
vizorul aparatului foto. Gigantic, păgân, măreț, labirintic, înfricoșător! Cam
asta îți vine în minte dacă ai vrea să îl caracterizezi, să-l cuprinzi în
cuvinte. Ele, cuvintele, nu pot descrie grandoarea macabră a acestui edificiu
vechi de aproape două mii de ani, ridicat în timpul domniei a trei împărați, la
sfârșitul primului veac de după Hristos.
Mă gândesc la toate astea privind la imensitatea
asta de marmură, la uriașul zid exterior cu bolți care 
parcă stau să cadă, cu
blocuri de piatră crăpate, abia susținându- se una pe alta, într-un echilibru
foarte precar. Cu piatra și metalul și materialele de construcție cu care s-a
clădit acest uriaș templu al martiriului creștin au fost ridicate, reparate,
înfrumusețate bisericile noii Rome, ale noului, actualului și singurului Zeu
biruitor.
Îl admirăm de sus, de pe colina pe care se află
Palatul lui Nero, Domus Aurea. Îl
privim și fotografiem 
de la înălțime, în peisajul acesta cu pini, palmieri și
chiparoși, atât de straniu și exotic pentru niște urmași ai dacilor. Numărăm în
gând cele 80 de arce și poate vedem și cohortele de spectatori însetați de
sânge și violență, privind la fiarele umane și la fiarele sălbatice care se
sfâșie în arenă pentru gloria Imperiului păgân. Vor fi fost 55.000 la număr
privitorii, după cum a fost dimensionat Colloseumul,
ori poate mai mulți.
Înainte să intrăm în imensul amfiteatru, ne odihnim
într-un restaurant din apropiere, unde servim câte 
un uriaș pannini, câte un
pahar din vinul alb al casei, câte o cafea ristretto. E așa de multă lume la
intrare, probabil că fiecare flux de turiști e aidoma unei zile de la începutul
primului mileniu, cu zecile de mii de spectatori surescitați. Acum nimeni nu
mai luptă însă în arenă, se vede doar spațiul imens și întortocheat unde erau
ținute fiarele deșertului. Și cei prezenți nu mai aclamă, ci doar își fac mii
de selfie-uri, din toate unghiurile posibile. Scările de acces sunt înalte și
obositoare, prin marea înghesuială răzbate un 
zumzet continuu de voci care bolboresc
în toate limbile pământului. Trec grupuri conduse de ghizi cu stick-uri în
vârful cărora se află eșarfe, animăluțe, stegulețe, toate numai bune pentru a
recupera și orienta oițele rătăcite.
Fiecare arc oferă voyeurilor splendoarea unei
arhitecturi fără seamăn. Sunt destui pescăruși aproape 
domestici, care pozează
de aproape pentru toată lumea: pentru cuplurile de asiatici și africani
gălăgioși, pentru nordicii atât de civilizați și reținuți, pentru turiștii de
profesie și pentru copiii susținuți de mămici atât cât să nu ajungă pe marginea
zidului, atât cât să nu atingă pasărea marină. Or fi și aceștia, pescărușii Colloseumului, aidoma celui fotografiat
ieri la Forumul lui Traian, niște spirite înaripate ale foștilor împărați,
niște suflete ale gladiatorilor uciși, niște duhuri ale martirilor creștini.
După o oră și un pic, de contemplare și imortalizare,
oboseala ne alungă din marele amfiteatru. E 
timpul să ne adăpostim de soarele
roman din aprilie la umbra unei terase. Găsim localul Angelino ai Fori, cu vinuri de top și vedere la Vittoriano și Forumul lui Traian. Ne delectăm cu niște bruschete mixte, cu o
sticlă de Ribolla Gialla și apoi cu
două espresso. În cele două ore petrecute aici am surprins spectacolul străzii,
pe chitaristul 
care acoperea cu acordurile sale rumoarea traficului, pe
chelnerii în vervă ai restaurantului, ba chiar și o uriașă mascotă de urs Panda
și pe doi miri despre care nu se știe exact ce căutau acolo. În plus, am sunat
un bun prieten italian, pe oenologul Emanuele Reolon, punând la cale o
întâlnire de duminică, aici, la Roma.
Ușor obosiți de umblet, de multitudinea senzațiilor,
de amploarea informațiilor, de ritm și de vin, o 
luăm din loc către casă, către
River Palace Hotel. Ca un bonus,
trecem pe lângă Palazzo delli Quirinale,
muzeu și totodată una dintre 
reședințele președintelui republicii, apoi prin Piazza di Spagna, la ora crepusculului.
Nu ne putem abține și ne întoarcem la Dobar-Doris,
mic local cu terasă ergonomică, pentru un vin alb din Lazio, pentru o pizza
Capricciosa și pentru o înghețată de vanilie. Nu mai avem puterea să vizităm
apoi și barul hotelului; eu mă cufund în scris, în jurnalul zilei, și apoi
într-un somn adânc, înaintea provocărilor din ziua care vine.
Legătura dintre pisici, Strasbourg și moartea lui Caesar. Largo di Torre
Argentina, o mare piață a 
Romei situată în vechiul Câmp al lui Marte, cuprinde patru temple din perioada Republicii și
rămășițele Curiei lui Pompei, locul
în care a fost asasinat, în anul 44 î. Hr., Iulius Caesar. În această piață, al
cărei nume provine din numele latin al orașului Strasbourg, Argentoratum, funcționează un adăpost
pentru pisici care adăpostește peste 90 de feline. Gattara de Roma este un termen care desemnează din vechime femeile
care își dedică viața salvării și îngrijirii pisicilor. 
Și dacă mâțele romane
și-au găsit ocrotitoare încă din antichitate, în Vechiul Egipt aceste animale
erau considerate sacre. Atât de sacre încât, în veacul I î.Hr., istoricul
Diodorus Siculus a văzut cu propriii ochi cum un grup de egipteni mânioși a
linșat un membru al unei delegații romane care a omorât din greșeală o pisică.
(*)
Amfiteatru,
arenă, mormânt gigantic. Lucrările la Colosseum au fost începute,
în 72 d.Hr., de 
Vespasian, deschiderea oficială a făcut-o Titus în 80 d.Hr.,
construcția fiind finalizată în 83 d.Hr., de Domițian. Se numea Amfiteatrul Flavian, după dinastia
împăraților care l-au ridicat folosind 100.000 mc de travertin, cărămizi,
blocuri de tuf și ciment roman, blocurile mari fiind legate cu ajutorul a 300 t
de fier. Axul principal al acestei clădiri ovale măsoară 189 m, iar cel
secundar, 156 
m. Toate ordinele arhitecturale, doric, ionic și corintic, sunt
reprezentate pe primele trei niveluri ale amfiteatrului. Avea două intrări
principale: Porta Triumphalis, folosită
la procesiunile triumfale și pentru intrarea gladiatorilor, și Porta Libitinaria, utilizată pentru
îndepărtarea celor morți în lupte. Construit pe locul unui lac artificial,
parte din marele parc al lui Nero din centrul Romei, care includea Domus Aurea și statuia Colossus a acestui împărat (36 m), Amfiteatrul Flavian are o fundație de 12
m grosime. Cu un perimetru de 520 
m și o
înălțime de 55 m, putea găzdui 55.000 de spectatori.
Jocurile de gladiatori, deși interzise oficial de Constantin
cel Mare în 325 d.Hr., au continuat până în 404, când Honorius le-a oprit
definitiv, după ce un călugăr care încercase să pună capăt luptei a fost ucis
cu pietre de spectatorii indignați. Totuși, arena a mai fost
folosită ulterior pentru vânătoare de fiare sălbatice. La sfârșitul veacului
VI, nu mai era utilizată pentru evenimentele romane, atunci fiind atașată o
capelă, iar zona de sub arenă a devenit cimitir. Se estimează că în această
arenă au pierit de-a lungul veacurilor 400.000 de oameni și un million de
animale. În sec. XII, Colosseum –
nume împrumutat de la statuia lui Nero - a fost transfomat în castel fortificat
de familia Frangipani. Un cutremur puternic l-a avariat grav în sec. XIV, o
parte a pereților exteriori prăbușindu-se. Papa Benedict al XIV-lea a sfințit
construcția în 1749, declarând că trebuie protejată în semn de respect pentru
sângele 
martirilor care au sfârșit acolo. În următoarele două secole au avut
loc mai multe lucrări de restaurare, ultimul proiect derulându-se între anii
2013 și 2016. Considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii, Colloseum rămâne o importantă atracție turistică a Romei, având
încă legături cu Biserica Romano-Catolică: în Vinerea Mare, procesiunea cu
torțe numită „Calea Crucii”, condusă
de Papă, începe de acolo.
Semnalul pentru moarte. În jocurile de gladiatori organizate de Octavianus
Augustus, în numele său, 
al fiilor și nepoților săi, au luptat cca 10.000 de
gladiatori, iar împăratul Traian a desfășurat tot atâția gladiatori în jocurile
care au însoțit triumful său asupra dacilor. (*) Din cei 20.000 de gladiatori din
tabăra de antrenament a împăratului Gaius, doar doi nu se temeau de moarte,
tocmai de aceea fiind de neînvins. Nu există nici o o dovadă că spectatorii din
Colosseum își exprimau dorința ca un
gladiator să fie ucis, întorcând degetul mare în jos. Dimpotrivă, indiciile
arheologice arată că ridicarea degetului mare în sus constituia semnalul pentru
moarte.
Vandalism arhitectural. Renascentistul Palat
Farnese, atât de emblematic pentru Roma, a fost clădit 
prin vandalizarea Colosseumului și Teatrului lui Marcellus. Astfel, Papa Paul al III-lea (născut
Alessandro Farnese) i-ar fi permis nepotului său să extragă din Colosseum atâta piatră cât putea scoate
în 12 ore, iar acesta din urmă a angajat 4.000 de lucrători, care au muncit
frenetic de dimineață până seara. Distrugerea monumentului a continuat până
aproape de zilele noastre. În anii 1930, guvernul 
fascist al Italiei a arat
zona Forumului Roman pentru a permite
spectaculoase parade militare pe Via dell’ Impero, între Colosseum
și Piazza Venezia. Împăratul bizantin
Constans al II-lea s-a dovedit unul dintre marii distrugători ai Romei: în 663
d.Hr., în timpul unei vizite de 12 zile (prima vizită la Roma întreprinsă de un
împărat al Imperiului Roman de Răsărit în două sute de ani), el a poruncit ca metalul
clădirilor importante să fie îndepărtat, luând și chingile care împiedicau
imobilele să se prăbușească. (*)
Violul care a pus capăt regalității. Potrivit istoricului Titus Livius, sfârșitul
perioadei Regalității 
(753-509 î.Hr.) a venit în urma unui viol. În timpul
asedierii orașului apropiat Ardea, la beție, mai mulți tineri romani au inițiat
un joc: să încalece pe cai și să meargă la casa fiecăruia, pentru a verifica
loialitatea propriilor soții. Inițiatorul a fost chiar Lucius Tarquinius
Collatinus, convins de integritatea și virtuțile nevestei sale, Lucreția. Astfel,
dacă toate celelalte soții au fost găsite petrecând, singura consoartă
virtuoasă s-a dovedit Lucreția: ea lucra la războiul de țesut și i-a primit cum
se cuvine pe oaspeți, oferindu-le de mâncare. Lui Sextus Tarquinius, care era
fiul regelui roman, i-a căzut cu tronc soția camaradului său. S-a întors singur
într-o altă seară în casa lui Collatinus și i-a cerut Lucreției să se culce cu
el, sub amenințarea pumnalului. Cum aceasta nu a cedat, i-a spus că o omoară
împreună cu unul din sclavii săi (care apare în tabloul lui Tițian), ca să
rezulte că 
ea a săvârșit adulter. Pentru a nu fi supusă dezonorării, Lucreția i-a
cedat agresorului, însă, după ce acesta s-a întors la Ardea, ea a povestit totul
soțului și tatălui său, iar apoi s-a sinucis. Unul dintre cei veniți la locul
tragediei, Lucius Iunius Brutus (acel Brutus care l-a ucis pe Caesar în 44
î.Hr. se considera urmașul acestuia), a smuls pumnalul din trupul Lucreției,
jurând că va scăpa Roma de regi. A urmat o revoltă populară condusă de el, romanii
fiind nemulțumiți de lucrările extenuante la 
canalizarea Romei și de cumplitul
viol. Ultimul rege roman, Tarquinius Superbus, a fost obligat astfel să aleagă
calea exilului, alături de fiii săi. Totuși, regele alungat a încercat
recucerirea Romei, cu sprijinul regelui etrusc Lars Porsenna, însă asediul
asupra cetății a eșuat. După o ultimă încercare de a-și recăpăta tronul, Tarquinius
Superbus a fost învins definitiv în bătălia de lângă Lacul Regillus. Se spune
că de partea romanilor ar fi luptat chiar eroii Castor și Pollux, fiii lui Zeus,
și că aceștia și-ar fi adăpat caii în Forumul
Roman. În acel loc a fost înălțat un templu dedicat Dioscurilor. (**)
Ziua întemeierii. Data întemeierii Romei, 21 aprilie 753 î.Hr., a fost stabilită
de savantul Marcus 
Terentius Varro (116-27 î. Hr.), cu ajutorul astrologului Lucius Tarutius Firmanus. Momentul
conceperii lui Romulus, ca urmare a violării vestalei virgine Rhea Silvia de
către zeul Marte, a fost calculat, în virtutea unui horoscop invers, că s-ar fi
petrecut în dimineața zilei de 24 iunie 772 î.Hr., între orele 7 și 8.14. (*)
Prima brigadă de pompieri. În anul 6 d.Hr., în timpul împăratului Augustus, au fost înființate cohortes vigilum, unități de veghe care cuprindeau prima forță de poliție publică și prima brigadă de pompieri. Sarcina acestor vigiles era aceea de a patrula pe străzi când romanii se aflau la jocuri, în scopul prevenirii furturilor. (*)
Insula
Felicles, zgârie-norul antichității. În Roma imperială, vilele
celor bogați, numite domus,
reprezintă
un model de extindere pe orizontală. În schimb, locuințele plebei, acele insulae, echivalentul blocurilor moderne,
s-au tot extins pe verticală, până într-atât încât unii împărați au decis să
impună niște norme de înălțime. Prin veacul III î.Hr., majoritatea insulae-lor aveau trei etaje, numite tabulate, contabulationes, contignatione.
Una dintre insulae, aflată lângă Forum Boarium,
a devenit celebră în urma unui incident legat de un bou, care a scăpat din
piață și a urcat scările acesteia până la etajul 
trei, prăbușindu-se apoi în
gol, spre groaza locatarilor și a trecătorilor. Așa se face că împăratul
Augustus a legiferat că înălțimea maximă a unei insula este de 70 de picioare (20 m). La rândul său, Traian a
redus înălțimea maximă a imobilelor particulare la 60 de picioare (18 m). În
ciuda acestor legi, insulae-le Romei
au continuat să se înalțe nestăvilit spre cer, clădirile de 5 sau 6 etaje
devenind tot mai numeroase. Cea mai mare și celebră a fost Insula Felicles, construită la sfârșitul sec. II d.Hr., care avea
dimensiunile unor zgârie-nori din zilele noastre. (***)
Scara
rău-platnicilor. În cazul unor insulae, parterul întreg era ocupat de un singur locatar, primind,
datorită dimensiunilor, numele de domus.
Etajele superioare erau însă împărțite în cenacula,
locuințe pentru cei săraci. În cazul altor insulae,
parterul era împărțit în mai multe spații, numite tabernae, care puteau fi ateliere, depozite sau prăvălii. Acestea
aveau uși boltite care dădeau spre stradă, iar uneori conțineau și mici spații
de locuit pentru cei care munceau acolo, unde se ajungea cu ajutorul unei
scări. O grijă veșnică pentru acești locatari era aceea să-și plătească chiria,
iar atunci când nu mai voiau sau nu mai puteau să o facă, proprietarul le lua
scara.(***)
Mobilier
roman. Principalul element de mobilier al unei locuințe
romane era patul, folosit pentru 
odihnă, pentru primirea musafirilor și pentru
scris și citit. Paturile erau construite mai ales din lemn; cele de o singură
persoană se numeau lectuli, iar cele
matrimoniale, pentru două persoane - lectus
genialis; paturile pentru trei persoane din sălile de mâncare purtau numele
triclinia. Existau însă și paturi de
șase persoane, cele mai scumpe fiind turnate în bronz. Mesele romane, numite mensae, erau diferite de cele moderne:
aveau forma unor etajere de marmură cu un picior sau erau măsuțe cu trei sau
patru picioare. Unele erau trepiede 
pliabile, cu picioare metalice având la
bază gheare de leu. Scaunele obișnuite erau de forma unor bănci – scamna – sau a unor scaune de bucătărie
– subsellia – care nu aveau brațe sau
spătar. Fotoliul, numit thronus, era
asociat divinității, iar cathedra –
scaunul cu spătar nu se regăsea în casele oamenilor de rând. Paturile erau
acoperite cu cuverturi și pături, având și perne. 
Alături de podoabele casei,
exista și o veselă diversificată, care spunea totul despre proprietar, în
funcție de materialul din care era realizată. Săracii foloseau vesela de
ceramică; cei înstăriți dețineau vase și tacâmuri de argint, unii
comercianți având obiceiul să dăruiască
de Saturnalii o astfel de veselă clienților. În cazul celor mai bogați dintre
romani, vesela folosită era cea de aur, împodobită cu giuvaiere. (***)
Gens togata vs Gallia bracata. Toga era simbolul vestimentar al superiorității romanilor,
care își 
spuneau gens togata, adică
națiunea purtătoare a acestui veșmânt. Înainte ca stola să devină îmbrăcămintea oficială a femeilor respectabile, toga era purtată de ambele sexe. În
schimb, femeile divorțate și prostituatele erau obligate să poarte un alt tip
de haine. În timpul campaniilor electorale, candidații purtau togi imaculate,
înălbite cu ajutorul acelui produs urât mirositor numit urină, pe care
Vespasian pusese o taxă profitabilă. Chiar cuvântul „candidat” derivă cel
latin, candidates, care însemna
„înălbit”. 
Îmbrăcămintea obișnuită a
locuitorilor romani cuprindea mantale, tunici și chiar pantaloni, acest din
urmă articol vestimentar pătrunzând în oraș o dată cu atât de diverșii săi
locuitori, proveniți din toate colțurile imperiului. Purtarea de pantaloni era
considerată însă un obicei barbar, doar nu degeaba Galia de la nord de Alpi era
numită Gallia bracata, iar civilizata
Galie de la sud – Gallia togata. Cu
jumătate de veac înainte de căderea Imperiului Roman de Apus, un împărat,
Honorius, chiar a interzis purtarea pantalonilor la Roma. (*, **)
Casa de Aur, rotitoare. Una dintre culmile luxului roman era reprezentată de Domus Aurea. În această Casă de Aur a împăratului Nero, ospețele ar fi loc în săli de formă circulară, care se roteau ziua și noaptea, în acord cu deplasarea astrelor. Mecanismul care făcea posibilă rotirea încăperilor a fost descoperit în anul 2009 de arheologii italieni.
Primul
recensământ. Unul dintre cei mai importanți regi
romani a fost Servius Tullius (578-534 
î.Hr.), care ar fi introdus primul
recensământ, reprezentând o metodă de ordonare și numărare pe ranguri a
locuitorilor. Despre el, Cicero spunea: „A
împărțit poporul în felul acesta, pentru a garanta că puterea votului se afla
sub controlul nu al prostimii, ci al celor bogați, și a procedat în așa fel
încât cea mai mare putere să nu stea în cel mai mare număr – un principiu pe
care s-ar cuveni să-l apărăm întotdeauna în politică”. (*)
Democrația
romană, țarcul de oi și omul nou. Se pare că democrația
romană din epoca Republicii, 
definită sintetic prin sigla SPQR - Senatul și Poporul Roman, a respectat principiile stabilite
de acel mare rege, Servius Tullius. Astfel, către sfârșitul acestei perioade
care a durat 500 de ani, Senatul, corpul legiutor al Republicii, era compus din
600 de membri proveniți din rândurile celor foarte bogați, care au urmat o
carieră politică, ocupând mai multe funcții publice. În cazul rar în care un
cetățean roman fără sânge albastru era primul din familie care devenea senator
sau consul, funcția supremă în Republică, acesta era numit homo novus/omul nou, un termen clasic care a căpătat noi tâlcuri în
ideologia dictaturilor moderne precum comunismul. Dacă numărul senatorilor e
cunoscut, în ce privește electoratul care reprezenta Poporul, cifrele nu sunt
tot atât de certe. La mijlocul 
sec. I î.Hr., corpul larg al alegătorilor era
format din cca 1.000.000 de cetățeni, toți bărbați, răspândiți pe un teritoriu
de milioane de kilometri pătrați. De votat, însă, votau doar cei de la Roma,
într-un număr necunoscut, de câteva mii de oameni, potrivit celor mai sceptici
autori. Secția antică de votare era un loc îngrădit care purta numele de ovile, însemnând staul, țarc pentru
oi. (**)
Galerie foto: Colloseo, Domus Aurea, Gourmet, Palazzo delli Quirinale, Piazza del Popolo, Piazza di Spagna, River Palace Hotel, Santa Maria Maggiore, San Pietro in Vincoli, Scalinata dei Borgia o Vicus Scelleratus, Vario
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu