Aniversare liniştită cu vinuri de la Crama Basilescu şi Pinot Noir-uri surpriză

Aş vrea să fie mereu septembrie. Să ardă soarele mai blând, să mergem în vizită la Enira, să facem flashtasting pe tren, să fie ziua lui Silviu şi să degustăm vinuri în ultima încăpere, odaia interzisă din Clinica de Animale Mici. De fapt, toate acestea s-au şi întâmplat ori se vor întâmpla în curând.
La început de septembrie, doctorul veterinar Silviu Radu, de felul său decreţel, ca şi Pivnicerul şi alţi membri Vestik, a împlinit o frumoasă vârstă cvadragenară. Evenimentul a fost marcat într-una din puţinele seri ploioase ale ultimelor luni chiar în clinica şic de pe strada Octavian Goga. Din lipsă de timp, de creveţi şi de altă obositoare organizare, am consumat pizza şi am deschis vreo şase vinuri de la Basilescu, unul de la Budureasca şi două vinuri-surpriză.
Silviu mirosea a medicamente de câini, pisici şi veveriţe sud-africane, a suferinţă, tratată ori curmată, de animal mic şi mijlociu ce nu poate să cuvânte. O muscă oarecare i se aşezase pe creştet, rătăcindu-se în părul scurt, parcă anume pentru reuşita şedinţei foto necesare acestei postări.
Doi amici de la Timişoara au adus cu sine cadouri şui, un tort special a cărui inscripţionare în engleză a lăsat-o nedumerită pentru totdeauna pe cofetara de bună credinţă care l-a creat, dar şi un decantor cu toartă din care până la urmă am servit apă numai de dragul de a face lucrurile pe dos ori din speranţa copilărească şi sinceră că acest conţinut se va transforma la un moment dat în vin. Trebuia să fie o seară a Cramei Basilescu, doar aveam destule vinuri de la acest producător de top din Dealu Mare care aşteptau cuminţi în vinotecă să le acordăm puţină atenţie.
Asta am şi făcut, deschizând pe rând Vinicerul alb din 2008, Feteasca Albă Ancestral 2008, Rosé-ul Eclipse 2010, cupajul alb Genesio 2010, Merlot-ul Eclipse 2009 şi Feteasca Neagră Eclipse 2009. Primul e un vin pe care îl putem recomanda oricărui profan ori pasionat care vrea să-şi asigure un vin ieftin şi bun în cantităţi mari pentru consumul curent, de vară, ori pentru nunţi, botezuri şi alte evenimente fericite, cu invitaţi nu neapărat cunoscători, dar care doresc să bea şi un vin pe lângă atâtea altele. Din păcate, Feteasca Albă, pe care o degustasem cu plăcere la Vinvest 2011 şi pe care o remarcasem între alte Feteşti, avea un defect de dop şi n-am putut să ne bucurăm de ea de ziua lui Silviu. De rosé nu am de gând să povestesc nimic aici. Cupajul Genesio, ale cărui nume şi etichetă sunt în curs de schimbare, e un vin pe care l-am ţinut minte şi asta se va întâmpla şi de acum încolo. Aşteptăm să-şi capete noua înfăţişare pentru a-l comanda la viitoarele degustări.
M-am luat cu vinurile şi am uitat să spun că ne gândisem să asortăm o Tămâioasă Românească Origini 2007 de la Budureasca la tortul timişorean în formă de tot ceea ce n-aţi dori să consumaţi vreodată, o glumă reuşită a departamentului de şotii din Asociaţia Vestik pe seama aniversărilor cu un anume prefix, din ce în ce mai mare. Nu toţi am mai ajuns însă şi la vinul demidulce pomenit mai sus, altminteri excelent, din pricina gestului intempestiv al lui Cristi de a descuia răcitorul personal de vinuri şi a pune la bătaie de ziua colegului său de clinică două Pinot Noir-uri, unul franţuzesc - Vincent Lahaye Pommard 1er Cru "Les Arvelets" 2007 - adus chiar de la el de acasă, din Burgundia, iar altul unguresc, Hangács Pinot Noir 2008 de la St. Andrea, Eger. De fapt, Cristi, un foarte bun connaisseur al lumii vinului, e îndrăgostit de cunoscuta provincie franceză, pe care a şi vizitat-o în urmă cu câţiva ani, şi e în stare să vorbească ore în şir de de Grand Cru-uri şi Premier Cru-uri, de Pinot Noir şi Chardonnay, de Appelation d'Origine Contrôlée şi aşa mai departe şi aşa mai departe. În sinea Pivnicerului, duelul Pinot Noir-urilor a fost câştigat în mod paradoxal de vinul unguresc, unul excepţional, pe care cu siguranţă îl vom căuta cu toţii cu prima ocazie în care vom vizita ţara vecină. L-am servit la temperatura de 18-19 grade Celsius, contrar a ceea ce susţinea în urmă cu câteva zile un cunoscut om de vin, care ne explica ritos cum serveşte Pinot Noir-ul aşa, pe la 14 grade, poate mai puţin, ca acesta să ajungă imediat în pahar la 16 grade, susţinând că asta şi numai asta e temperatura de servire a tuturor vinurilor de acest soi de pe mapamond. E drept, cel franţuzesc a fost servit pe la 12 grade, direct din frigider, am fost nevoiţi să-l încălzim în mâini pentru a-l aduce la o temperatură rezonabilă şi a-l convinge să-şi deschidă aromele. A făcut-o încet, ca un vin delicat care-şi manifestă din plin caracterul de soi şi reprezintă perfect ceea ce Cristi întărea mereu când aducea vorba de Pinot Noir: feminitatea, fineţea blândă, suavă a ceea ce iubim dintotdeauna.
În seara târzie de început septembrie, eu m-am îndrăgostit însă fără scăpare de Pinot Noir-ul unguresc de St. Andrea. O poezie pură, transparentă, de culoarea rubinului, într-un pahar rotit la lumina lunii, uşor irizată de stropii trecători de ploaie...
Către dimineaţă, ploaia a încetat, vinurile au fost deja gustate iar musca vedetă din părul discret al lui Silviu continua să se plimbe uşor împleticit prin pădurea de ţepi. Mi-am imaginat că s-ar putea întâlni la un moment dat pe-acolo, pe acea planetă blajină, chiar cu omuleţul lui Gopo, pornit şi el în marea aventură a căutării adevărului în clipă, în aripă şi în vin.