Scrierile care urmează sunt reportaje, nu manuale de vinificaţie. Nu am lăsat sordidele consideraţii despre fermentaţia malolactică, drojdii şi sulfiţi ori aminoacizi să intervină asupra
povestirii, convins că poezia vinului este alcătuită mai degrabă din fascinaţia pe care această licoare o stârneşte cu ajutorul, dar şi asupra simţurilor omeneşti, decât dintr-un şir anost de compuşi chimici ale căror formule se regăsesc într-un curs de specialitate. După cum poezia cuvintelor se compune mai puţin din litere, virgule şi cantităţi de semne măsurate în kilobiţi, cât din emoţia pură a trăirilor trecute transferată, printr-o alchimie de 
nedivulgat, în ceva complicat şi pur totuşi, care încântă şi împărtăşeşte totul celor care nu participat încă la festinul cunoaşterii.Totul a început într-o zi călduroasă de aprilie, la Vinvest, în Timişoara, atunci când Clara, degustătoarea cu acte în regulă, însă ungureşti, a clubului nostru, s-a dus ţintă la standul SERVE din incinta salonului internaţional de vinuri pentru a degusta cu mare plăcere Cuvée Charlotte-ul anului 2007. De aici şi până la invitaţia lui Dan Săvulescu, directorul de vânzări de la SERVE, de a vizita crama şi viile de la Ceptura nu a fost decât un pas. Şi cum ştim cu toţii să ne ţinem de cuvânt,
după două luni am şi făcut-o. Ulterior, printr-un concurs de fericite împrejurări, trei dintre membrii clubului au devenit şi oaspeţii Cramei Basilescu, graţie invitaţiei oenologului Gabriel Lăcureanu.Să faci turism vini-viticol la 600 de kilometri depărtare de casă le poate părea multora o adevărată nebunie. Mai ales în aceste vremuri sindicaliste, în care toată lumea vrea să spargă capul cuiva în speranţa unor pensii şi salarii mai bune. Noi am făcut-o însă, am ales să călătorim în patria vinului, cu avionul şi cu maşina, pentru că ne-am permis
una ca asta şi fiindcă suntem membrii clubului Vestik, adică nişte incurabili iubitori de vin.Prima impresie pe care ţi-o lasă despărţirea de Transilvania, momentul cheie în care părăseşti Carpaţii şi o iei mai către sud, pe cărările asfaltate ale Vechiului Regat, e că ai intrat într-o altă ţară. Şi parcă toate se schimbă cu repeziciune prin această altă Românie văzută din goana maşinii: bisericile, oamenii, accentele, acoperişurile, stilul.
Intri într-o ţară a contrastelor, a sărăciei pigmentate pe alocuri de culorile vii, metalizate, ale halelor multinaţionalelor care au răsărit în ultimii ani printre buruienile şi cimitirele industriale ale regiunii subcarpatice şi Bărăganului. Poate că de aceea te vezi nevoit să cauţi frumuseţea undeva deasupra acestei lumi, pe colinele cu vii din zona Dealu Mare, pe lungul drum al vinului, prin locurile din care panorama se deschide generoasă şi pixelată, atât cât să nu vezi detaliile, ci numai globalitatea aproape castă a acestei întinderi valahe dintotdeauna. Şi ce regăseşti acolo sus, conform unui exerciţiu de memorie tributar atâtor nostalgii interbelice, sunt vechile conace care răsar din vii
ca nişte amintiri demne ale lumii de ieri, printre IAS-uri şi CAP-uri încă nedispărute din peisaj şi din conştiinţa oamenilor.
Aventura nu se încheie însă aici, ea continuă prin crame ultramoderne, pe lângă cisterne uriaşe şi linii de îmbuteliere gata să pornească, prin săli de degustare în care concurenţii încearcă să-şi amintească, cu ochii larg închişi, numele vinurilor sorbite, prin pivniţe neştiut
e cu baricuri în care sălăşluiesc cele mai bune vinuri ale României, prin bazine de milioane de litri transformate în ce nu te aştepţi, dar şi prin vii irigate în care cineva construieşte, bucăţică cu bucăţică, tradiţionale conace de piatră pentru reînvierea trecutului. Locurile unde s-a petrecut totul se numesc SERVE - Ceptura, Crama Basilescu (Urlaţi şi Pietroasele), Casa Bunescu (Valea Călugărească) şi Domeniile Viticole Franco-Române de la Săhăteni, iar întâmplările şi trăirile au fost atât de captivante încât au putut eclipsa orice fel de campionat mondial, fie el şi unul de fotbal, acompaniat de vuvuzele. (va urma)
Intri într-o ţară a contrastelor, a sărăciei pigmentate pe alocuri de culorile vii, metalizate, ale halelor multinaţionalelor care au răsărit în ultimii ani printre buruienile şi cimitirele industriale ale regiunii subcarpatice şi Bărăganului. Poate că de aceea te vezi nevoit să cauţi frumuseţea undeva deasupra acestei lumi, pe colinele cu vii din zona Dealu Mare, pe lungul drum al vinului, prin locurile din care panorama se deschide generoasă şi pixelată, atât cât să nu vezi detaliile, ci numai globalitatea aproape castă a acestei întinderi valahe dintotdeauna. Şi ce regăseşti acolo sus, conform unui exerciţiu de memorie tributar atâtor nostalgii interbelice, sunt vechile conace care răsar din vii
ca nişte amintiri demne ale lumii de ieri, printre IAS-uri şi CAP-uri încă nedispărute din peisaj şi din conştiinţa oamenilor.Aventura nu se încheie însă aici, ea continuă prin crame ultramoderne, pe lângă cisterne uriaşe şi linii de îmbuteliere gata să pornească, prin săli de degustare în care concurenţii încearcă să-şi amintească, cu ochii larg închişi, numele vinurilor sorbite, prin pivniţe neştiut
e cu baricuri în care sălăşluiesc cele mai bune vinuri ale României, prin bazine de milioane de litri transformate în ce nu te aştepţi, dar şi prin vii irigate în care cineva construieşte, bucăţică cu bucăţică, tradiţionale conace de piatră pentru reînvierea trecutului. Locurile unde s-a petrecut totul se numesc SERVE - Ceptura, Crama Basilescu (Urlaţi şi Pietroasele), Casa Bunescu (Valea Călugărească) şi Domeniile Viticole Franco-Române de la Săhăteni, iar întâmplările şi trăirile au fost atât de captivante încât au putut eclipsa orice fel de campionat mondial, fie el şi unul de fotbal, acompaniat de vuvuzele. (va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu