joi, 24 februarie 2011

Ghidul subiectiv al marilor vinuri mici

Poate că unii, mai cârtitori, mai obişnuiţi cu postările la minut, ca la un butic virtual cu sticle, preţuri şi postgusturi de blogger, ar putea spune că în ultima vreme m-am cam îndepărtat, bătând câmpii cu graţie, de la substanţa blogului de faţă, adică de la vin. Pentru ei, pentru mine şi pentru toţi prietenii mei care-mi suportă abaterile de la subiectul strict oenologic, m-am gândit să întocmesc, pornind de la restrânsa mea experienţă de degustător neautorizat, un ghid personal al marilor vinuri mici.
Să zicem că am putea înţelege prin "vinuri mici" acele licori care nu poartă neapărat pretenţioasa emblemă "Rezerve", care se găsesc prin supermarket-uri şi alte magazine nespecializate, ba chiar şi prin pivniţe de la ţară şi care te costă mai nimic sau oricum sub 10 euro sticla. Mi-amintesc că odată, pe vremea când încă nu ştiam că vinul e o întreagă poezie, am dus cu mine la o degustare organizată de nişte foşti amici un vin primit în dar care provenea din butoaiele unui popă dintr-o mare comună situată în Podgoria Miniş. Era un Burgund minunat, având proprietatea magică de a nu-şi face uitat gustul, ca un drog cuminte şi terminabil, care dăinuie aşa, cam o iarnă, şi despre care ai ce povesti mulţi ani de atunci încolo. Ei bine, la degustarea cu pricina, care cuprindea în rest vinuri cu patalama, Burgundul meu rustic a ocupat locul trei (în sinea mea, eu ştiam fusese de fapt primul, însă, neavând pe atunci virtuala calitate de Pivnicer, nu am îndrăznit să impun o asemenea impresie subiectivă). Şi fiindcă acum nu mai am nici măcar o picătură să vă dau să gustaţi din el (am primit în total vreo 30 de litri, pe care i-am savurat în porţii mici, de 250 ml, de-a lungul anului cu pricina), am să pomenesc în continuare de vinurile ieftine sau nu neapărat scumpe pe care le-am descoperit în ultima vreme prin supermagazine.
Dacă mă întrebaţi de Chile, preferatele mele sunt: Santa Helena, Varietal, Cabernet Sauvignon 2007 (capişon roşu); Misiones de Rengo, Sauvignon Blanc 2007 (face 16 lei şi poate că trebuia băut până în 2010); Concha y Toro, Sunrise, Sauvignon Blanc 2007 (vreo 20 de lei); Concha y Toro, Reserve, Cabernet Sauvignon 2006 şi Carmenere 2007 şi 2008 (preţ, 30 de lei şi un pic); Cono Sur, Tocornal, Carménère 2007 (vreo 14 lei). Pe ăsta din urmă l-am degustat recent cu doctorul Silviu Radu la un pahar de vorbă care a durat o noapte întreagă, şi el m-a rugat să-i iau un bax de îndată ce mai dau prin supermarket. Din Australia pot spune că Chardonnay 2007 de la Jacob's Creek, la 30 de lei şi ceva, îşi face toţi banii. După cum merită să cheltuiţi un pic peste 20 de lei pe sud-africanul Shiraz 2007 şi mai ales 2006 de la Nederburg. Am încercat de curând şi un superb şi cât se poate de uruguayan Chardonnay 2007 de la Don Pascual, în schimbul a peste 30 de lei.
De prin părţile noastre, de la vecinii unguri, printre multe alte vinuri despre care nu am ce şi nici nu vreau să povestesc aici, m-au cucerit un Villány Portugieser 2009 de la Gere Attila, rosé-urile Bock, Villány, 2009 şi Frittman, Kékfrankos, 2009, Cabernet Franc 2007 de la Jackfall, Villány. Pe astea însă nu ştiu cum aţi putea să le găsiţi altfel decât dând o fugă până la Mako sau oprindu-vă oriunde într-un oraş unguresc în timp ce traversaţi pusta în drum spre Europa.
De la vecinii sârbi, am auzit de multe vinuri mari, însă cum am fost cam leneş şi nu le-am străbătut încă ţara, călătorindu-mă doar până la Vârşeţ, nu vă pot recomanda decât un Traminac Adut 2007, de la Cramele Janko din Smederevo (vreo 30 de lei, în banii noştri).
Nu am găsit prin supermarket-uri vinuri ieftine italiene ori franţuzeşti pe care să le poţi bea. Din nefericire, nu am găsit nici vinuri scumpe care să mă încânte. Aşa că, supărat din pricina unor mărfuri jalnice, dar care poartă denumiri de origine pompoase, am renunţat să le mai cumpăr şi să experimentez degeaba pe banii mei.
În schimb, am putut bea vinuri rezonabile, de până la 30 de lei şi ceva sticla, de la producătorul spaniol Torres şi multe vinuri portugheze, 20-30 de lei sticla, ba chiar şi sub 20 de lei. Între ele, un Esteva Douro 2003, de la Casa Ferreirinha (care şi-a cam trăit traiul) şi un Pena de Pato roşu din 2004, Douro, Sogrape Vinhos.
În ce priveşte vinurile româneşti, poate că aici lista ar trebui să fie ceva mai lungă. M-au dezamăgit recomandările de pe unele site-uri specializate; tot urmându-le, în naivitatea mea de blogger onest, m-am ales cu dureri de cap şi mici găuri în buget, însă aceste greşeli nu se vor mai repeta. În nu puţinele întâlniri cu bloggerii de pe la noi, am putut constata că gusturile noastre nu se suprapun adesea, nici în privinţa vinurilor mari, nici în cea a vinurilor mici. Spre deosebire de mulţi dintre ei şi chiar în opoziţie cu ceea ce afirmă unii specialişti, eu cred în ierarhia stabilită de marile concursuri internaţionale şi ştiu sigur că un vin care a pătruns într-un top de prestigiu e un vin adevărat.
Revenind la licorile româneşti accesibile ca preţ, de la Cramele Recaş eu m-aş aproviziona din belşug cu primul Cocoş Shiraz, 2006/2007, cu Rieslingul La Putere din 2005 (s-ar putea ca 2011 să fie ultimul an în care acest vin mai poate fi băut cu plăcere) sau cu Sauvignon Blanc din gama V 2009. De la Crama Basilescu am băut recent un foarte plăcut Sauvignon Blanc 2008 din gama Edition (chiar dacă e mai mult demisec decât sec şi în ciuda lipsei caracterului de soi, aducând mai degrabă cu un cupaj de Chardonnay şi Riesling, acest vin în ediţie limitată este unul despre care ai ce povesti), o plină de prospeţime Fetească Albă 2009 şi extraordinara Fetească Neagră Eclipse din 2008, care putea fi achiziţionată odinioară la incredibilul preţ de 28 de lei. Şi aş mai spune aici de Burgundul din 2009, cu care oenologul Gabriel Lăcureanu m-a cadorisit la BIB şi pe care l-am savurat, culmea, mai în vară. De la SERVE, să nu ignoraţi rosé-urile din 2009 şi 2010, gama Terra Romana, şi nici Feteasca Neagră 2008 din aceeşi gamă, care, credeţi-mă pe cuvânt, îmbătrâneşte frumos. O minunată Fetească Neagră 2009 urmează să fie lansată pe piaţă în cursul acestui an, însă nu ştiu dacă o vom putea enumera în categoria vinurilor nu foarte scumpe.
Vinuri bune şi relativ ieftine poartă eticheta Domeniilor Viticole Franco-Române. Cele mai scumpe fac puţin peste 30 de lei. Pinot Noir-ul din 2008, Crai Nou, e remarcabil, Feteasca Neagră din acelaşi an şi aceeaşi gamă n-o să vă-nşele aşteptările, după cum sunt sigur că veţi degusta cu plăcere un Chardonnay 2009 ori un Riesling 2008, tot Crai Nou. Dacă vorbim de Cramele Halewood, nu vă veţi păcăli de veţi cumpăra oricare din vinurile albe produse la Sebeş. Mai au o autentică Fetească Neagră Hyperion 2009 şi un fabulos Kronos Pinot Noir 2009, preferatul meu înaintea tuturor. În plus, oricare din şampaniile Casei Rhein pot însoţi cu succes marile petreceri din familie. Mai de prin vest, puteţi alege de la Crama Elite din Podgoria Miniş un foarte plin de personalitate Pinot Noir Roberto, din 2006, sau un Merlot baricat din acelaşi an.
Dacă mă opresc aici cu înşiruirea e numai pentru că sunt zăpăcit şi uituc iar experienţa mea oenologică e destul de limitată. Nu pot vorbi de alte case de vinuri fiindcă am un deficit de călătorii şi de degustări în privinţa lor, pe care sper să-l repar în decursul săptămânilor, lunilor şi anilor ce vin.

2 comentarii:

  1. Hmmm..interesant de multe vinuri cantarite exact cum le-am vazut si eu. Ok, sunt si exceptii (DFR - albele nu m-au convins), dar putine. Poate avem ocazia sa cantarim cateva impreuna in toamna la cele cateva evenimente importante din domeniu, in Bucuresti.

    RăspundețiȘtergere
  2. M-aş bucura să facem asta, să cântărim şi convingerile, şi neconvingerile tale, într-un pahar cu vin. Tot visez că odată, cândva, într-un viitor aproape previzibil, cineva o să reuşească în sfârşit să lege Bucureştiul de Europa cu o autostradă. Şi Dealu Mare, aşişderea. Să nu mai fie o aventură de două zile şi-o noapte, undeva în Estul de la Sud, drumul nostru din Vest până în capitala ex-centrică în care zici că vor fi evenimente importante în domeniul vinului. Să pot să mă întorc şi eu în aceeaşi noapte acasă, cu Toyota mea, să văd dacă mă prinde un radar ori vreo fiolă buclucaşă prin judeţele pestriţe ale României, cu organe la pândă. Să simt şi eu că trăim în aceeaşi ţară.

    RăspundețiȘtergere