1 august, ziua 2. Cuvântul cheie al
zilei: Il Calcio. După micul dejun, ne-am despărțit de Dieter,
Monica
și Mara, care au luat-o spre România, cu destinația finală Novaci. Efuziuni,
îmbrățișări, șnapsuri și vinuri cadou... Noi,
ceilalți, am pornit pe rând către Assisi. Cei mai 
conștiincioși,
dis-de-dimineață, în două echipaje, cei mai relaxați, pe la 10, tot în două
echipaje. Destul că, după un drum cu ploaie torențială prin Austria, am găsit
de cuviință, ăștia mai lenți, adică noi și alde Zoli, să ne rătăcim puțin prin
Italia, în căutarea unui restaurant bun. Și l-am găsit în cele din urmă,
printre lanuri de porumb și pârâuri cu nume de înghețată, la vreo 15 kilometri
distanță față de Udine, la Pagnacco.
Localul
Al Zuc, înființat în anii '70, este unul de familie și se află acum la a treia
generație de 
amfitrioni, pe numele lor Sabrina și Valentino. Am servit aici, în
șapte, socotindu-l și pe micuțul Elihu, câteva bunătăți demne de povestit, dar
am savurat și atmosfera caldă, de familie. O
tagliata de 
vită gătită magistral, care se topea în gură, ravioli cu ciuperci
de pădure și fondue din brânză de capră, tiramisu și niște cantucci grozavi,
cafea adevărată, ristretto, vinurile albe și roșii ale casei și un Cabernet
Franc foarte fin.
Cum
ne-am întins la mâncat și taifas vreo două ceasuri, ne-a fost cumva greu să
facem apoi drumul de
cinci ore până la Assisi. Și asta mai ales din cauza
aglomerației și a unei porțiuni finale de vreo 150 de kilometri care se afla în
reparație, pe care am condus noaptea. Mă rog, Dani a condus, cel mai tânăr
șofer al 
grupului. Ceilalți au ținut jurnale, au sforăit ori au privit
plictisiți sau încordați la șoseaua cu lumini parcă interminabilă, ca un joc pe
computer nereușit. După ce am parcurs cu viteza melcului turbat benzile înguste
și pline de denivelări, am ajuns în final, pe la 10 seara, la destinație.
Assisi
ne-a întâmpinat cu o splendoare de lumini, cu clădirile și străzile sale
medievale cocoțate pe 
deal, cu spectaculosul Hotel Il Castello, la care ne-am
și cazat. Am petrecut apoi câteva ore pe terasa hotelului în compania mai
multor sticle de vin și a prietenilor mai conștiincioși, care au ajuns cu
câteva ore mai devreme.
Cuvântul
cheie al zilei rămâne Il
Calcio. Despre asta vorbeau aprins unii dintre
clienții restaurantului Al Zuc, local pe care l-am și plasat în topul nostru
afectiv, semn că sigur ne vom întoarce acolo. Și tot despre asta vorbeam și noi
pe terasa de la Il Castello, privind pe smartphone meciul UTA-Steaua în care
Bătrâna Doamnă a fost egalată, spre amărăciunea 
suporterilor nepoliști, aproape
de minutul 90. Ne-am consolat însă cu mâncarea rămasă și cu faptul că o
chelneriță, româncă din Botoșani, ne-a lăsat în primire întreaga terasă, niște
carafe de vin și rugămintea să stingem luminile la plecare. Pare însă că
luminile din Assisi nu se sting niciodată, nici atunci când cei mai profani
dintre noi, veniți aici nu în pelerinaj, ci în vacanță, se duc la culcare cu
gândul la aventurile laice din zilele următoare.
Galerie foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu