E 9 mai 2024, prima noastră zi la Faro. Câtă eliberare! Cronicarul a fost mai puțin harnic decât
călătorul în prima sa zi în Portugalia. Epuizat
după o zi plină, solară în capitala provinciei Algarve, singurele sale cuvinte
scrise în jurnal fură: „Faro, pastel (de
nata), wine bar, berzele bisericoase, restaurant, centru, cina acasă cu cocos,
papaya, șuncă, salamuri și foarte buna brânză locală, vinuri de top”.
Fotografiile redau însă totul, stârnind cuvintele, la multe luni de la
întâmplare. La gura sobei, rememorez întâmplările într-o zi de februarie 2025. 
După
experiența nu tocmai fastă a întâlnirii cu orașul Bruxelles, aterizarea la Faro a
fost lină și foarte 
dorită. Dimineața ne-a găsit în balconul nostru, un patio minuscul de unde putem observa și zooma
avioanele care aterizează și decolează 
continuu. E ora șapte și un pic, Adina
își fumează țigara și tabieturile în fața ceștii de cafea, decorul e cu plante
și scoici, porumbeii șed la altfel de streșini. Arhitectura s-a schimbat, odată cu dispoziția noastră, e o plăcere să fim aici. Mai ales că în curând
urmează revederea cu Dani, student aflat în program Erasmus, cu temă turistică,
la Faro. În felul nostru, și noi ne aflăm aici din aceleași pricini, doar că nu
mai suntem studenți de prea mult timp, din celălalt mileniu.
Reperul
nostru, Mercado Municipal, se găsește
la câteva minute de pensiune, Inn Faro –
Casa 
Amarela. Un pic mai încolo e și locul de cazare al lui Dan. Iar
studentul locuiește la vreo zece minute de mers pe jos, într-un bloc situat în
apropierea stadionului echipei Farense. Mergem să-l întâlnim pe la 10 dimineața,
ghidați de gps pe străzile unui oraș nu foarte mare ca populație, însă destul
de întins. E multă emoție în îmbrățișare, i-am descoperit și balconul, el ne
arată patiseria preferată din apropiere, Trigo
Dourado, unde servim câte un pastel de nata și minunată cafea portugheză, apoi
ne duce înapoi, către pensiunea noastră, să ne prezinte Mercado Municipal.
O clădire imensă,
pe trei nivele, care la subsol găzduiește un supermarket Auchan cu stand
generos de 
vinuri și cu multe, multe produse locale. La parter e o mare piață,
cu brutării, produse agricole, carne și pește, cafenele și tot felul de
magazine. După o aventură pe cărările gps-ului, îl recuperăm pe Dan și pornim la
pas prin Faro, pe lângă arborii de jacarandá, o explozie de flori violet, pe lângă vechi clădiri
tradiționale, cu azulejos și balcoane
din fier forjat, deasupra cărora vezi avioane uriașe. Trecem pe Rua de Santo
Antonio, Rua Manuel Belmarço și
Rua da Misericórdia,
pășind pe pavajul ornamentat cu pești și păsări, pe sub copertine ușor mișcate
de briză. Ni se deschide în față o piațetă, cu 
portocali încărcați de fructe,
lângă o clădire impozantă, Palatul Belmarço, pe-al cărui turn se află mai multe cuiburi
uriașe de berze. Ședință foto! Dani ne duce la wine barul Bago, acolo
unde este un client respectat, și comandă un excepțional Arinto dos Açores de
la crama António
Maçanita. Îl sorbim pe o terasă, relaxați, imortalizând cupluri de polițiști cu
pantaloni scurți, berze, giruete și lămpi stradale.
Ne aflăm în apropierea
centrului istoric, Cidade Velha, un zid uriaș delimitează interiorul orașului 
medieval (Vila-Adentro), iar zona adiacentă, situată în afară, în care s-au
stabilit maurii după recucerirea creștină, se numește Mouraria. Undeva, prin preajmă
se află Teatrul Lethes, o copie miniaturală a Scalei din Milano.
Ca o gazdă bună,
studentul ne conduce către centru, către portul de agrement și docurile
orașului. Faro 
este legat de ocean prin brațele unei lagune, fiind despărțit
de Atlantic de mai multe insulițe și de Parcul Natural Ria Formosa. Sunt trei
porți de intrare ale vechii cetăți, una dintre ele, Arco da Vila, ne
întâmpină imediat inainte de intrarea în port. Și acest monument e suport
perfect pentru cuiburile de berze, ai căror pui sunt în siguranță alături de
câte-o cruce metalică și de statuia Sfântului Toma de Aquino, ocrotitorul
orașului.
Încăpem cu toții în
literele orașului, F-a-r-o, dar numai trei dintre noi se regăsesc în poză,
fotograful 
fiind chiar Dani, ghidul nostru. Tot el ne conduce pe străzi
înguste, pe lângă o mănăstire capucină cu cruce, clopot și turle cu berze,
către restaurantul favorit. Prilej de foto cu pisici famelice, macarale,
muncitori suiți pe olane, cu câte un steag al Ucrainei fluturând pe o alee cu
leandri. Drumul e presărat cu arbori exotici, florile de jacarandá ning
pe caldarâm, un dud uriaș ne îmbie cu fructele sale coapte. Chefe Branco
e restaurantul preferat al lui Dani, dar
și al multor localnici. Mesele au numere desenate pe scoici, ședem la 7 cu
ochii în meniu, dar și la tv, unde sunt meciuri de fotbal și știri despre
războiul 
din Ucraina. În timp ce servim aperitivul – salada cenoura algarvia,
salată de morcovi în ulei de măsline, hotărâm să comandăm o specialitate
din meniul zilei (pratos do dia):
vitela assada no forno, o excelentă friptură de vițel, la 10 euro
porția. O stropim cu un vin din Douro, un Touriga Nacional 2022 de la crama 100
Hectares, cea mai scumpă etichetă din wine menu: 18 euro.
Dani rupe bine în
p
ortugheză, se înțelege cu chelnerii, îl știu deja, iar el are la rându-i
simpatii și antipatii. Și noi ne-am descurca, dacă ar fi să citim, cuvintele
scrise sunt ușor de înțeles pentru niște români; problema e pronunția, care ne
omoară, dar pe care Dani a ajuns s-o stăpânească în cele trei luni de ședere
aici. E o masă de nota 10, cu preț prietenos, cam 100 de euro pentru patru
persoane, incluzând apă, cafele, deserturi, vin.
De parcă n-am umblat
destul, Dani insistă să mergem la mall, la Forum Algarve. Sunt câțiva
kilometri 
până acolo, îi străbatem pe jos, călcând pavajul portughez, printre
blocuri, pe alei, pe bulevarde, cu ochii la culorile calde ale clădirilor, la
vegetația multicoloră, la arborii și arbuștii exotici, cu nume neștiut. Uriașul
mall e construit într-un stil arhitectonic nefamiliar nouă, românilor, având multe
spații deschise, inundate de soarele iberic, care reflectă un mod de viață
tradițional. La noi, 
mall-urile sunt uriașe cutii de beton, plastic și sticlă.
Aici, parcă ai intra într-un fort african fără ziduri, cu turnuri
impresionante, vizibile de la depărtare. Cifrele spun că Forum Algarve
găzduiește, între altele, 125 de magazine, 25 de restaurante și cinci săli de
cinema și că înregistrează opt milioane de vizitatori, localnici și turiști,
anual. Și noi ne adăugăm statisticii, pelerini din România care se așază
osteniți pe terasa unei cafenele, pentru o prăjitură algarvă, lângă excelenta
cafea portugheză.
Ne întoarcem cu un Uber acasă, la pensiune. Dani pășește strâmb pe
pragul lunecos al Casei Amarela
și suferă un mic accident la gleznă,
prilej să dăm fuga la farmacie și să conversăm într-o engleză precară cu o
angajată amabilă, care înțelege în cele din urmă că dorim un gel și o
gleznieră. Seara se încheie în nota scurtului jurnal de două rânduri pe care cronicarul
abia a fost în stare să-l scrie atunci, înainte de închide ochii și de a cădea
într-un relaxant somn algarv: „cina
acasă cu cocos, papaya, șuncă, salamuri și foarte buna brânză locală, vinuri de
top”.
Bunătățile au fost cumpărate de la Mercado
Municipal și tot de acolo am luat vinul: un splendid, mineral Soalheiro
Alvarinho 2023, la fel de frumos ca și prima zi petrecută la Faro.
De la 10.000.000 la 92.000 kmp. Cu o suprafață de peste 92.000 kmp și o populație
de cca 10.300.000 
de locuitori, Portugalia este cel mai vestic stat al continentului
european. Țara e delimitată de țărmul Atlanticului și de o frontieră de peste
1.200 km cu Spania, cea mai lungă graniță neîntreruptă din cadrul Uniunii Europene.
De-a lungul mileniilor, a fost stăpânită de celți, cartaginezi, romani,
vizigoți și mauri, devenind stat independent în anul 1139, în urma
Reconquistei. Primul său rege a fost Afonso Henriques (1139-1185). În secolele
XV și XVI a devenit un vast imperiu, în urma descoperirilor făcute de mari
exploratori precum Bartolomeo Diaz, Vasco da Gama, Fernando Magellan. Aceștia
au găsit o rută maritimă către India, descoperind totodată Brazilia și Capul
Bunei Speranțe. La 
apogeu, Imperiul Portughez cuprindea o suprafață de 10,4
milioane kmp. A înglobat colonii precum Brazilia, Mozambic, Angola,
Guineea-Bissau, Timor, Goa, Macao, São Tomé și Príncipe, Capul Verde. După cutremurul din
1755, care a distrus Lisabona, Imperiul Portughez a intrat în declin,
Războaiele Napoleoniene (1799-1815) și proclamarea independenței Braziliei
(1822) grăbindu-i sfârșitul. Monarhia a fost abolită în urma revoluției din
1910, urmându-i Prima Republică Portugheză. După o altă revoluție, cea din
1926, la cârma țării au trecut fasciștii, în 1933, regimul Estado Novo
conducând A Doua Republică Portugheză până în 25 aprilie 1974, când a fost
înlăturat de la putere în urma Revoluției Garoafelor. Coloniile africane,
Angola, Guineea Bissau, Mozambic, și-au câștigat independența în urma Războiului
de Peste Mări (1961-1974). În lume există astăzi peste 250 de milioane de vorbitori
ai limbii portugheze.
Civitas Ossobonensis alias Santa Maria Ibn Harun. Dovezi ale locuirii lagunei Ria Formosa, vatra
actualului oraș Faro, datează din Paleolitic. În veacul IV î.Hr., acolo se afla
o colonie feniciană. De-a 
lungul secolelor II-VIII d.Hr., așezarea a aparținut
imperiilor Roman și Bizantin, dar și vizigoților, Purta numele Ossonoba (Civitas Ossobonensis),
fiind sediu de dioceză (306-688), dar și principalul centru comercial din
această parte a Peninsulei Iberice, loc de negoț cu pește, grâne și minerale. A
fost cucerit de mauri în anul 713. Fortificat din timpurile bizantine, vechiul
oraș (Vila-Adentro) a căpătat perimetrul actual, delimitat de ziduri inelare,
în timpul stăpânirii maure, sub conducerea lui Yahia Ben Bakr (sec. IX), prinț
mozarab de origine evreiească. Acesta a condus revolta împotriva emirului de
Córdoba, teritoriul condus de el și de urmașii săi rămânând independent vreme
de jumătate de veac. Mozarabii erau creștini andaluzi care și-au păstrat
religia în timpul ocupației arabe în Peninsula Iberică (711-1492). Principala
intrare în cetate era Poarta Arabă (actualul Arco da Vila), din apropierea
portului. Începând cu sec. XI, orașul devenea cunoscut sub numele de Santa
Maria Ibn Harun. În anul 1147, timpul celei de-a Doua Cruciade, orașul maur a
fost devastat de un corp cruciat desprins din 
marea armată anglo-normandă care
cucerise Lisabona. După recucerirea creștină de la 1249, din timpul regelui
Afonso III al Portugaliei, pe locul vechii moschei a fost ridicată Catedrala, Sé de Faro
(Igreja de Santa Maria), sediul Episcopiei Faro începând cu 1540, anul când așezarea
a devenit oraș. Faro s-a dezvoltat în secolele XVII-XVIII, zidurile fiind
extinse. După reorganizarea administrativă din veacul XIX, orașul și-a
consolidat poziția de lider regional, devenind sediul nobilimii și burgheziei
locale, după cum o arată palatele și clădirile somptuoase construite în epocă.
Al-Gharb,
adică Vestul. Algarve, cea mai sudică regiune a
Portugaliei continentale, se întinde pe 
4.960 kmp (dimensiunea unui județ mic
la României) și are o populație de cca 400.000 de locuitori. Cele cinci secole
de stăpânire arabă și-au lăsat puternic amprenta, urmele sale fiind vizibile și
astăzi în arhitectura regiunii, care înglobează arce, arcade, curți, ferestre, hornuri
specifice și azulejos – plăcile de ceramică
decorată (în arabă, az-zuleij și înseamnă „mică piatră lustruită”). Chiar
numele regiunii este de proveniență arabă, derivând din „Al-Gharb”, adică „Vestul”,
marginea occidentală a Imperiului Arab. Sufixul „al-” se regăsește în cca
19.000 de cuvinte și expresii de origine arabă înglobate în limba portugheză. Dacă
Lisabona a fost recucerită în 1147, Algarve a fost ultima provincie eliberată de
sub stăpânirea maură, în 1249. Ulterior, stăpânii țării s-au proclamat regi ai
Portugaliei și ai Algarvelor, 
confirmând prin titulatură caracterul atât de distinct al
regiunii. În sec. XV, înființarea de către prințul Henric Navigatorul a unui observator și
a unei școli de navigație la Sagres, precum și construirea noului tip de navă
numit caravelă au facilitat marile descoperiri geografice portugheze. După
inaugurarea, în 1965, a Aeroportului din Faro, turismul a devenit principalul
factor de creștere economică a regiunii. După PIB per capita, Algarve este a
treia cea mai bogată provincie a țării, fiind devansată de Lisabona și Madeira.
Opt
secole de stăpânire arabă. Al-Andalus desemnează teritoriile
din Peninsula Iberică și din sudul 
Franței (Septimania) stăpânite de arabi
între anii 711, când a avut loc prima debarcare, și 1492, anul recuceririi
Granadei. Maurii, noii invadatori ai acestei părți a continentului european, erau
berberi din nordul Africii, de pe actualele teritorii ale Marocului și Algeriei.
Ulterior, termenul de „mauri” i-a desemnat pe toți cuceritorii musulmani ai
Peninsulei Iberice. În anul 711, 12.000 de oșteni berberi conduși de Tariq
ibn-Ziyad trec strâmtoarea care separă Africa de Europa și cuceresc în patru
ani Spania Vizigotă. Chiar numele Strâmtorii Gibraltar provine din arabul
„Gebel Tarik”, adică „Muntele lui Tarik”. Înaintarea maură a fost oprită de regele
franc Carol Martel, învingător în Bătălia de la Tours în 732, când se împlineau
100 de ani de la moartea Profetului Mahomed. În 755, dinastia omeyyadă se
înstăpânește în Spania, având capitala la Córdoba. Dacă primul regat portughez a
fost constituit în 1139, eliberarea țării fiind încheiată în 1249, prezența
arabă pe actualul teritoriu al Spaniei a continuat până la sfârșitul veacului
al XV-lea. Maurii au pierdut pe rând Córdoba (1236), Sevilla (1248) și în
cele din urmă Granada (1492).
Un seism catalizator. Începând cu anul 1577, capitala provinciei Algarve era
mai vesticul oraș Lagos. 
Cutremurul din 1755, care a distrus Lisabona, a
afectat toate așezările de coastă, inclusiv cele din sudul țării. Tsunamiul
care i-a urmat a devastat și orașul Lagos. În 1756, Faro, localitate afectată
de cutremur, nu însă și de valul uriaș, grație nisipurilor din laguna Ria
Formosa, a devenit noua capitală a provinciei.
Metrobus pentru 185.000 de
oameni, stadion de 30.000 de locuri. Dacă orașul propriu-zis Faro este capitala provinciei Algarve, cu o
populație de cca 40.000 de locuitori, municipalitatea omonimă 
numără
aproximativ 67.500 de suflete, fiind a doua cea mai populată din regiune, după
municipalitatea Loulé – 70.000 locuitori. Un proiect de transport în comun, cu
termen de finalizare 2029, va lega orașele Faro, Olhão și Loulé cu ajutorul
unei linii de autobuz rapide care va deservi aproape 185.000 de locuitori.
Algarve Metrobus va opri în 24 de stații, între care Forum Algarve, Aeroportul
Faro, Stadionul Algarve, mai multe gări, cele două campusuri universitare din
Faro. Important centru universitar, Faro găzduiește anual, în luna septembrie,
festivalul studențesc Semana Académica da Universidade do Algarve.
Estádio Algarve, un stadion cu 30.000 de locuri construit pentru a găzdui
meciuri ale Campionatului European de Fotbal din 2004, aparține
municipalităților Faro și Loulé. Cluburile de fotbal din cele două orașe joacă
pe propriile stadioane, mai mici, Estádio Algarve fiind folosit în prezent
pentru festivaluri, concerte și alte evenimente.
Un Arinto de Atlantic. Arinto
dos Açores, o varietate a soiului Verdelho, este cel mai
important soi de 
struguri din Insulele Azore, arhipelag care aparține
Portugaliei, situat în Oceanul Atlantic la cca 1.500 km de Lisabona. Vinul
servit la wine barul Bago din Faro provine de la producătorul Antonio Maçanita, având denumire de origine Pico - a două
insulă ca mărime din arhipelag. Din acest soi rezistent, potrivit condițiilor
climatice din Azore, a rezultat un vin mineral, cu bună aciditate, cu puternice
arome citrice. Antonio Maçanita
deține crame și plantații în Portugalia continentală, în Douro și Alentejo,
precum și în Insulelel Azore.
Surse: falaportugues.ro; Portugal, DK Eyewitness, 2024; Sul Informação Alentejo; Wikipedia
Galerie foto: Avioane, Faro, Gourmet, Păsări
