Happening cu gangsteri imberbi în sediul unui club de degustători de vin neautorizaţi

 Am auzit de prea multe ori, de la persoane care se apropie de vârsta a treia, dascăli cărunţi educaţi în comunism, cum că toţi copiii, elevii din ziua de azi sunt cu mult mai slabi decât cei de ieri, din RSR. Că a scăzut, vezi doamne, nivelul şi că ce bine era pe vremea lor, câtă seriozitate, câtă muncă, toate clişeele îngrozitoare pe care le putem auzi pretutindeni, astăzi, la aproape un sfert de veac de când s-a dus dracului lumea lui Ceauşescu. Mă gândesc că articolul de faţă reprezintă cumva un răspuns la această detestabilă atitudine nostalgică, în aceeaşi măsură în care şi simpla existenţă a unui club de vin în urbea noastră îngustă la minte reprezintă tot un răspuns şi o sfidare la adresa celor care duc dorul vremurilor cu parfum de săpun Cheia şi timbre cu Stalin.

Alex, Dani, Ramon şi Robi sunt colegi de clasa a 12-a la un liceu din buricul târgului. Fiecare şi-a ales deja un drum în viaţă, o facultate, o viitoare meserie de urmat. Primul vrea să devină specialist în cadastru şi se pregăteşte să ia drumul Timişoarei pentru asta. Cel de-al doilea a fost acceptat la o prestigioasă facultate din Olanda, cu profil bancar şi comercial, iar al treilea vrea să studieze design la Londra. Ultimul va pleca din toamnă la Cluj pentru a studia acolo arhitectura. Cu toţii vorbesc fluent cel puţin o limbă străină. Singurul hop care-i mai aşteaptă până să devină studenţi este examenul de bacalaureat.Cei patru sunt nişte copii/adolescenţi minunaţi. Mai multe lucruri îi apropie, poate şi faptul că sunt foarte diferiţi, însă principalul liant al prieteniei lor este acela că sunt creativi. 

Zilele trecute, ei m-au rugat să le împrumut clubul pentru o şedinţă foto mai puţin obişnuită. De fapt, au pus la cale un happening la care am participat şi eu cu plăcere, reintrând pentru o vreme în pielea de adolescent simpatic şi empatic. M-am trezit cu ei la uşă aducând o adevărată recuzită specifică filmelor cu gangsteri: pălării, meloane, haine de piele, pistoale false, automate şi Mausere care păreau reale, ochelari rotunzi, dolari şi cărţi de joc. Puseseră la cale un spectacol retro, o întoarcere foto în epoca prohibiţiei ori poate chiar a comisarului Moldovan şi au venit înarmaţi şi cu trepied şi DSLR-uri pentru a imortaliza întâmplarea. Ba mai mult, şi-au adaptat înfăţişarea şi frizurile, folosind geluri şi alte cele, pentru ca joaca să pară chiar reală. Şi poate că uneori chiar le-a reuşit, căci au trecut de mult de vârsta Pistruiatului. Şi-n vreme ce ei au urmat un scenariu ad-hoc, eu m-am mulţumit să fiu responsabilul cu making-off-ul, pozându-i de zor la rândul meu, în sediul plin de autografe al CDViN care în mod obişnuit găzduieşte degustări, şi nu scene cu gangsteri imberbi.

Ne-am distrat pe cinste cu toţii, cu armele butaforice, cu gesturile şi băuturile butaforice, printre autografele mai moderne decât protagoniştii spectacolului. Şi totuşi, câteva dintre star-urile ce zâmbesc din rame ar fi înţeles mai dramatic decât oricine dedesupturile întâmplării: Al Pacino, Robert de Niro, Jude Law, Michael Caine şi poate însuşi marele Mihail Kalaşnikov. Robi avea părul uns, haină de piele, mustaţă a la Clark Gable. Alex era tuns scurt şi arunca priviri  fioroase pe sub borurile largi ale pălăriei, speriind publicul, adică pe mine, de la înălţimea sa de unu nouş'ceva către doi metri. Ramon era un pic prea pletos pentru epoca acţiunii, însă o pălărie aplicată ulterior i-a dat un aer alendelonian, potrivindu-l bine pe scenă. Dani, cel mai tânăr dintre bătrânii gangsteri adolescenţi, şi-a pus melonul centenar şi a arborat un zâmbet de copil periculos, cu automatul la şold. A fost cât se poate de haios, au ieşit un pic şi pe-afară, la minus cinci grade, contrariind trecătorii serioşi şi bicicliştii îngheţaţi, cu ţinuta lor bizară şi cu pseudoarmele din dotare. Pe un zid, umbrele lor cu pălării şi ţevi de pistoale erau mult mai înspăimântătoare decât cei care le creau, în soarele cu dinţi de ianuarie. Robi poza ca un fotograf profesionist, contorsionat în cele mai dificile poziţii, reglând balansuri de alb, ISO-uri şi timere, la Nikon-ul său scump şi proaspăt cumpărat. Pentru recuzită şi portret propriu, adusese şi un Zorki antic.

După un ceas de şedinţă foto în club şi pe stradă, am luat-o către dig, coborând pe malul Mureşului. Acolo, pe faleză, cei patru au pus în scenă un atac în doi contra unu, cu pistoale şi răsturnări de pălării, cu atacatori şi victimă şi tot tacâmul cinematografic. Robi a surprins totul cu aparatul foto, iar eu l-am pozat la rându-mi cum poza totul. Ba am imortalizat amândoi o natură statică cu Mauser şi grămadă de oase care se aflau întâmplător prin preajmă. Un cadru de grup, demn de un album sepia, cu patru bandiţi dotaţi cu arme şi DSLR, a încheiat totul. Pe drum, i-am surprins cum parcurg în gaşcă aleile parcului vag înzăpezit, cum urcă şi coboară nişte trepte, pătrunşi de importanţa situaţiei. Schimbaseră continuu, de-a lungul întregului happening, hainele şi pălăriile, căutând de fiecare dată să obţină efectul artistic maxim. În club, au mai făcut o şedinţă cu joc de cărţi, cu dolari şi pistoale pe masă. La urmă au pus punct acţiunii şi ficţiunii, comandându-şi mai multe pizza şi devorându-le în sediul CDViN, în vreme ce eu m-am retras în pivniţă pentru a procesa dovezile acestui flashtasting retro, acestui flashmob de vacanţă în care m-am simţit fără de vârstă, dând anii înapoi nu numai până în '80, ci şi până prin '40, poate chiar '30.

Nici nu vreau să mă gândesc ce s-a fi putut petrece dacă întâmplarea asta s-ar fi derulat pe vremea aia de comunism oligrofen după care nostalgizează unii profesori care se plâng de calitatea elevilor de azi. Pe vremea aia în care buldozerul aştepta la capătul străzii ordinul de demolare a casei în care funcţionează astăzi un club de vin. Când miliţienii patrulau pe străzi în căutare de spioni cu pistoale cu apă, iar elevii ăia utecişti mult mai buni şi serioşi decât cei de azi erau învăţaţi că a-ţi turna colegii e chiar o virtute. Eu unul însă îi prefer pe tinerii de azi şi zic că le sunt superiori dascălilor lor nostalgici, cu carnet roşu de partid. Şi beau pentru asta, de unul singur, un pahar de vin premium în clubul CDViN, printre pistoalele şi obiectele de recuzită uitate de Robi, Alex, Dani şi Ramon. Ei au pus în scenă în dormitorul nedemolat al bunicii un eveniment ludic care pentru mine reprezintă de minune expresia creativităţii şi a libertăţii şi semnul desprinderii iremediabile de trecut. De trecutul dascălilor nostalgici şi moralişti.  

Galerie foto