Câteva trăsnăi cu bicicleta Ucraina, potcoave de cai morţi şi vinuri La Cetate

 După o scurtă dar surprinzătoare hibernare dincolo de preocupările obişnuite legate de club, de vin şi de scris, am zis că e timpul să ies din bârlog şi să scot din el, dacă se lasă, şi o parte dintre vestici. De obicei o fac prin câte-o postare, care poate ţine loc de excursie şi aventură ori chiar îndeamnă la asemenea ieşiri din monotonia existenţei.
Poate că pentru unii ceea ce facem noi, acest experiment continuu în piscina cu vin, reprezintă o preocupare frivolă, chiar ruşinoasă, pe care nici un om cu scaun la cap nu şi-ar trece-o în CV alături de profesiunea serioasă alături de care şi-a propus să-şi traverseze soarta din tinereţe până la adânci bătrâneţi. Poate că indivizii serioşi, aceia care nu s-au abătut niciodată de la calea bătută pe care defilează, la costum şi cravată, majoritatea covârşitoare a oamenilor, nu concep să alegi ca imagine a ceea ce faci un motan care închină un pahar cu vin. Că li se pare ridicol să scrii din perspectiva unei pisici despre trăiri şi muriri interioare pe câte un blog anodin. Poţi să-i condamni pentru asta? Pentru faptul că nu înţeleg de ce te-ai apucat să organizezi degustări pe autostradă, pe cazemată ori pe cetăţi strămutate de care nu a auzit nimeni? Nu cred. Şi nu atât din pricina nedumeririi pe care le-o stârneşti, cât fiindcă îţi dai seama că aşa, înlăuntrul rutinei şi judecăţii lor contabile, de slujbaş căruia nu-i ajung niciodată banii şi căruia, între viaţă şi moarte, i s-a dat un anume număr de închideri şi deschideri ale uşii de la serviciu ori mai degrabă de la servici, sunt de fapt profund nefericiţi. Şi atunci, în loc să-i judeci, mai bine le dedici un flashtasting subacvatic, pe tunuri ori pe catalige...

Mă gândesc la toate astea în timp ce pedalez pe o veche bicicletă Ucraina în jurul mult mai vechii cetăţi a Aradului din care răsar două mari turle în paragină şi invizibile ţevi de Kalaşnikov. În căşti aud muzică de Nelu Pitic feat. Silviu Radu la Vestik Club, în minte revăd filmul anului care se pregăteşte să treacă. Mă gândesc la anturajul pestriţ care s-a format în jurul acestui joc cu pahare şi limpidităţi şi postgusturi inefabile pe care l-am creat. Unii fac surf în Portugalia, alţii schiază în Dubai, alţii se pregătesc să deguste flori de Jamaica la Guadalajara. Se întrec cu bicicletele pe pistele inexistente ale oraşului, dau fuga la un sushi undeva într-un megalopolis al Asiei, apoi vin la câte-o degustare cu baroni şi miniştri în dormitorul bunicii, acolo unde-i aşteaptă şi-i identifică motanul alb-negru al casei căruia ne-am obişnuit să-i spunem Lucky.
În ce mă priveşte, călătoriile mele sunt mai scurte, mai previzibile, eterne reîntoarceri din cetate în lumea satului. Le fac uneori singur, alteori alături de nepotul risipitor; dezgropăm potcoave de cai morţi care au mâncat jăratec în raiul cailor rechiziţionaţi de istorie şi vechi alambicuri în care distilăm gustul dulce amar al anilor din urmă, renovăm în gând construcţiile trecutului din care am emigrat cu toţii şi care astăzi se ţin doar în pilonii nevăzuţi ai sufletelor părinţilor şi bunicilor. Acolo bem vinurile alese ale oraşului, acolo le împărţim egal cu omul nostru din Panama care priveşte totul prin dioptriile îndepărtării rurale şi tot acolo plănuim să plantăm universul cu viţa-de-vie a acestei nostalgii care nu vrea să ţină cont în nici un chip de chibzuinţă ori de preţul benzinei . 
Şi-atunci nu ar trebui să vă miraţi că între trăsnăile plăcute pe care am reuşit în ultima vreme să le săvârşim se numără şi aceea că am convins nişte comercianţi de butic să vândă vinuri premium şi că acestea au trecere la anumiţi clienţi din cartier, dintre aceia pentru care calitatea e mai importantă decât preţul, dintre aceia care nu întreabă: Aveţi un vin roşu, tare şi dulce?
Puteţi considera că rândurile de mai sus, care ne-au plimbat pe atâtea continente dinlăuntru şi dinafară, sunt oarecum efectul unor pahare consumate cu măsură, la ore însă nechibzuite, dintr-un anume Shiraz, Merlot, Fetească Neagră ori Pinot Noir, dintr-o anume gamă La Cetate, produse la o anume cramă căreia prietenii obişnuiesc să-i spună Oprişor. Cam asta le recomandă doamna de la buticul menţionat clienţilor cu conştiinţă în ochi. Restul e doar rutină.