În mod Franc şi Amarone, despre summit-ul VinCE Budapest 2013

 

De fiecare dată când călătoresc la Budapesta am bizara impresie că distanţa care ne separă de capitala maghiară este tot mai mică. Există mai multe explicaţii în legătură cu această percepţie. Una ar fi că prilejul călătoriei, aşa cum s-a întâmplat şi acum, la început de martie, este cel mai adesea vinul. O alta, că autostrăzile noastre şi ale lor, oricât de încet s-ar construi una spre alta, tot progresează în timp, scurtând drumul cu câteva zeci de minute. Mai este apoi de vină şi fusul orar, care ne oferă cadou o oră de pierdut vremea prin Budapesta. Dacă pun la socoteală şi arhitecturile urbane atât de asemănătoare, diferenţiate doar de proporţii, e de înţeles de ce mă simt atât de acasă în cea mai apropiată capitală europeană, deşi nu ştiu o iotă de maghiară.

Aşadar VinCE 2013. Un pic mai puţin strălucitor, mai mulţi producători prezenţi, însă mai zgârciţi cu vinurile cele mari, cu vinurile cele scumpe. În schimb, am remarcat o prezenţă românească foarte crescută la acest summit al vinului central-european. Am contribuit şi noi un pic la asta, cu grupul nostru de 18 persoane venite din Timişoara şi Arad, fără să mai punem la socoteală şi aripa maghiară a CDViN, plecată separat la VinCE, pentru cursuri şi deplin huzur oenologic în toate cele trei zile de weekend ale festivalului. Noi am fost acolo numai sâmbătă, cu vreo şase-şapte maşini, toate plecate când-cum din oraşele noastre, ca să ajungă în final la acelaşi hotel din Hunyadi tér. Grupul a numărat o însemnată parte a CDViN, dar şi prieteni din Timişoara, cum ar fi amfitrionii restaurantului Karageorge şi echipa doamnei VinVest, Lucia Pârvu, prezentă întâia oară la VinCE.

De organizare s-a ocupat ca de obicei Pivnicera, bună vorbitoare de limba maghiară şi excelentă interfaţă cu această splendidă rămăşiţă imperială numită Magyarország. Am avut însă cu noi alţi cinci-şase cunoscători ai aceleiaşi limbi, aşa că numai străină nu puteam numi ţara în care se petrece acţiunea. O oarecare străinătate am simţit totuşi, în calitatea autostrăzilor, în cuminţenia traficului, în civilizaţia din jur. Şi totuşi, criza se simte tot mai bine în ţara vecină, în preţurile crescute, în tristeţea chipurilor de pe stradă, în drumurile judeţene proaste, în clădirile pe care nu au mai apucat să le renoveze, în homeless-ii din cabinele telefonice. Până să ajungem să o simţim însă, să spunem că am plecat din Arad în patru vestici, singurul mare absent fiind doctorul veterinar Silviu Radu, ţintuit la clinică de pricini profesionale dar şi personale. Am călătorit pe muzică de Nelu Pitic şi Compania, trecând graniţa pe la Nădlac şi făcând joncţiunea cu prietenul Mladen, patronul restaurantului sârbesc din Timişoara, în primul Mol de pe autostradă. Drumul până la hotelul budapestan din Hunyadi tér a durat două ore şi 45 de minute fix. Au ajuns pe rând acolo restul membrilor CDViN, dar şi trupa VinVest, însoţită de fotoreporterul inoxidabil Costi Duma. Hotelul în care am stat este amenajat la ultimele trei etaje ale unei vechi clădiri imperiale, cu curte interioară care seamănă izbitor cu cele ale marilor clădiri de dinainte de 1918 din Timişoara şi Arad, cum ar fi Bega Mică de pildă ori Palatul Cenad. De pe o terasă de la mansardă ni s-a înfăţişat, într-o splendoare înceţoşată, Budapesta anului 2013: Cetatea Budei, Szent István Bazilika, Parlamentul, Statuia Libertăţii. Ochiul aparatului foto a mai surprins geometria colorată a pieţei şi o pasăre aproape corvină care şi-a pierdut probabil inelul din cioc în timpul unui zbor de rutină deasupra marii capitale ungare.

La Hotel Corinthia, gazda VinCE, am ajuns puţin înainte de prânz, după o scurtă plimbare pe la Oktogon. A urmat ritualul lipirii brăţărilor de hârtie, primirea paharelor Schott Zwiesel şi a carneţelelor de rigoare şi regăsirea luxoaselor spaţii ale hotelului de cinci stele, înţesate acum de producători, de standuri, de domni distinşi, de impecabile doamne, domnişoare şi domniţe. A doua limbă vorbită acolo a fost fără îndoială româna şi nu cred că exagerez dacă spun că numărul vorbitorilor ei a fost de ordinul sutelor. Am întâlnit mai multe chipuri familiare, cum ar fi cele ale lui Bogdan Bocşe şi al Getei Bocşe, ca să nu mai vorbim de chipul inconfundabil al lui Dan Săvulescu, prezent aici nu pentru a face cunoscute vinurile SERVE la stand, ci pentru un workshop cu breasla profesională care se ocupă de marketingul companiei de la Ceptura. Noi am făcut aglomeraţie însă la standurile producătorilor veniţi din România, grupaţi în linie chiar la intrarea într-unul din saloanele hotelului: Prince Ştirbey, Petro Vaselo, Nachbil, Avincis. Mai încolo, între producătorii maghiari, se afla şi Wine Princess, şi patronul său Balla Géza, ca reprezentant al zonei Ménes, adică Miniş. I-am reîntâlnit, la Ştirbey, pe baronul Jakob Kripp

şi pe oenologul Oliver Bauer, am fost servit cu noile vinuri albe şi mi-am propus în gând să-mi fac o comandă de Tămâioasă Românească vinificată în sec. La Petro Vaselo m-am îndrăgostit de Chardonnay-ul Maletine, iar la Nachbil am degustat cam tot ce se poate gusta, cum ar fi vinul de terroir Versil - Grüner Silvaner, dar şi o foarte specială, minerală, acidă Fetească Regală pe care abia aştept să o introduc într-un blind în Vestik club, alături de mai parfumatele reprezentante de pe Târnave, din Drăgăşani şi din Dealu Mare ale acestui soi românesc. Cu Herr Johann Brutler m-am întreţinut vreme îndelungată, discutând entuziast despre filosofia sa germanică de vinificare, despre Rieslingul său de Rin şi introducerea screw caps, despre viitoare degustări cu vinurile Nachbil. La urmă, dar nu în cele din urmă, i-am reîntâlnit cu plăcere pe soţii Valeriu şi Irinel Stoica, veniţi pentru întâia oară la VinCE pentru a-şi promova vinurile Avincis. Alături de ei, Angela şi Ghislain, prietenii noştri care au susţinut recent în clubul Vestik o reuşită degustare cu aceleaşi vinuri. Şi la acest stand a fost înghesuială, iar eu am făcut conversaţie dar nu am uitat să cer un deget din tânărul Cabernet Sauvignon 2011, unul din vinurile mele preferate.

În rest, ce să mai fi făcut? Vesticii s-au răspândit peste tot, au făcut cunoştinţă cu producători precum Patricius, Heumann şi Bock. La acest din urmă stand s-a putut degusta un fabulos Cabernet Franc din 2008, într-o înghesuială deplină de trupuri ungureşti. Eu însă m-am dus ţintă pe terasa Heinemann, la Cava, la Gallo, la Cecchi, la Lafite Rotschild, la Masi. Aş vrea să nu fi fost dezamăgit, însă am fost. Vinurile mari şi scumpe din anii trecuţi au cam lipsit. A trebuit să aştept momentul deschiderii unui Masi, Costasera Amarone Classico 2008, care pentru mine a fost vinul numărul unu degustat la VinCE 2008.

După o noapte petrecută în hotelul à la Bega Mică din Hunyadi tér, am luat-o către casă. Pe autostradă, am oprit la Lajosmizse, pentru a servi nişte porţii de gulyás şi de paprikás absolut fabuloase. Şi pe loc ne-am făcut planuri ca anul acesta să nu mai ratăm Borfesztivál, sărbătoare a vinului care are loc în Cetatea Budei în fiecare septembrie.

Galerie foto