Cotnari, mon amour! Flashtasting cu Cătălin, pe Cătălina, deasupra Ţării Moldovei

Privind în urmă, după o călătorie de vreo 1.500 de kilometri dus-întors, îmi dau seama că mica mea excursie de weekend în Moldova la Cotnari şi la Crama Gramma a fost una dintre cele mai frumoase pe care le-am făcut vreodată. Am traversat Ardealul, secuimea şi o bună parte din ţara lui Ştefan cel Mare în compania mezinului vestic, căruia i s-a făcut dor de bunica sa din satul ieşean Bădeni. Având această pricină şi acest pretext, am condus pe rând Logan-ul său de-a lungul Carpaţilor, fotografiind tot-tot-tot, pe ritm de samba, salsa, rumba, soft jazz şi blues. Joi seara am ajuns la destinaţie, în casa bunicii, urmând ca a doua zi să facem cunoştinţă cu cea mai cunoscută podgorie a Moldovei.
Din praful zilei, în curba de la Scobinţi, Cătălin Avasâlcei ne-a preluat într-un SUV şi ne-a transportat la Cotnari. De fapt, Cotnari SA e o imensă fabrică de vin, un conglomerat de cuve gigantice, de inoxuri şi sticle, de linii de îmbuteliere care strecoară vinul în sticle sub privirile concentrate ale angajatelor şi ale Fecioarei Maria. Cătălin, directorul naţional de vânzări de la Casa de vinuri Cotnari, companie nou creată de garda tânără, copiii acţionarilor principali de la Cotnari SA, a fost o gazdă excelentă, ne-a dus peste tot, ne-a scoborât pe cele două niveluri subterane, prin hrube şi vinoteci fabuloase, între sute de mii de sticle care-şi trăiesc bătrâneţea ascunse de priviri indiscrete şi deocheante.
Podgoria Cotnari este atestată documentar din anul 1448 şi-l are ca patron spiritual şi istoric pe Ştefan cel Mare. Un tablou al domnitorului sanctificat dar şi iute vărsătoriu de sânge poate fi văzut în holul de la intrare. Am vrut să ştiu dacă pot atinge câteva obiecte care au avut legătură directă cu cel mai cunoscut voievod moldovean iar Cătălin m-a îndrumat către muzeul vinului din Hârlău, vorbind şi de un pod din vremea lui Ştefan, dar şi de Biserica Cuvioasa Parascheva din Cotnari, ctitorită de acesta în 1493. Din hol, am pornit într-o vizită de plăcere prin curte, prin pădurea de cisterne, prin jungla de inox, prin halele cu linii de îmbuteliere şi oameni la treabă. Construit în anii '60, combinatul a căpătat un nou look, unul mai puţin comunist, o dată cu reutilările din ultimii ani. Impresia e de ordine, de modern times, de industrie prosperă a cărei marfă preţioasă este vinul. Nişte zugravi se ocupau la înălţime de zidurile clădirilor, motostivuitoarele circulau în viteză la câţiva centimetri de picioarele noastre, imensele cisterne de inox luceau în soarele de mai. O linie de îmbuteliere cu o capacitate de 6.000 de sticle pe oră, în care tocmai se îmbuteliază Tămâioasa Românească, ne transpune în ritmul industrial al combinatului, oferindu-ne o imagine dinamică a forţei companiei. La urma-urmei, la asta trebuie să te şi aştepţi atunci când vizitezi crama unei societăţi care deţine 1.700 de hectare de vie. Modernitatea de la suprafaţă capătă însă un aspect de vechi, de atemporal dacă apuci să cobori în hrubele construite totuşi în perioada comunistă. Butoaiele enorme, de 3.000 şi 5.000 de litri, te transpun parcă într-o altă epocă, mult mai îndepărtată de prezent. Cine le curăţă? Un singur angajat, suficient de ergonomic la trup încât să se strecoare prin orificiul boltit croit pe măsura unui trup de copil. Tristeţea e că el, curăţătorul vechilor butoaie, se apropie de momentul pensionării şi încă nu şi-a găsit un ucenic care să-i continue munca.


Locul cel mai interesant se află pe un nivel mai jos, la mulţi metri sub pământ. În underground-ul combinatului se păstrează un milion de sticle de vin, iar noi am vizitat o vinotecă fabuloasă cu 300.000 de sticle. Cea mai veche şi cea mai scumpă totodată este Grasa de Cotnari din anul 1956, vin de 500 de euro sticla. Câteva sute de sticle cu Grasa anului '56 sunt păstrate ca valori şi în Tezaurul BNR. Un culoar strâmt şi parcă fără de sfârşit, nerecomandat claustrofobilor, îţi permite să vizitezi această vinotecă senzaţională. Acolo poţi simţi aromele a sute de mii de vinuri care îmbătrânesc frumos în lumea lor subterană. Etichete cu anii te plimbă în timp, culoarea vinului e sublimă, mucegaiul le înnobilează, e un loc în care pasionaţii intră uşor în extaz.
Când ieşim la lumină, ne cuprinde o ameţeală stranie, un amestec de fericire păstrat în nări şi în suflet iese la suprafaţă o dată cu noi. Ca să ne aducă la realitate, la propunerea mezinului vestic, Cătălin ia o sticlă de vin şi nişte pahare şi ne suie pe dealul unde se află biserica lui Ştefan, sediul administrativ al Cotnari SA, dar şi Grasa 300, o vie veche de multe zeci de ani, cu trunchiul mai gros decât stâlpii de beton care o susţin. Doi stâlpi înalţi poartă în vârf noua siglă a Castelului Cotnari, dar şi vechea denumire a IAS-ului, pe care intemperiile şi istoria se pare că nu au reuşit să o şteargă cu totul. Biserica e stranie, de o simplitate cucernică şi cuceritoare, ferestrele au ogive şi rozete iar chipul Sfintei Parascheva este dotat cu un difuzor-sirenă.
Mai sus, vedem staţia meteo a combinatului Cotnari SA, o biserică nouă cu clopot care sparge norii şi un Ştefan de lemn în iarba Grasă de mai, păzitorul etern al acestor locuri. Chipul statuii aduce puţin cu cele ale moailor, statuile de piatră de pe Insula Paştelui. Mai aflăm de rachetele cu care se trage în nori şi apoi pozăm castelul cu campanilă, sediul administrativ al combinatului, construcţie începută de asociaţia viticultorilor în perioada interbelică şi terminată după război. Castelul a fost renovat în interior, urmând să fie refăcute şi faţadele, şi terasa cu belvedere a cărei panoramă este mascată acum de nişte tei măreţi.
O luăm apoi în jos şi iar în sus, spre Dealul Cătălina, locul unde s-ar afla o cetate dacică fortificată. De fapt, din cetate n-au mai rămas decât două ziduri, şi acelea scăzând cu ochii. O parte din pietrele care au format cândva sistemul de apărare din fiecare murus dacicus se găsesc acum în curţile şi zidurile caselor de la poalele acestui deal de 400 de metri înălţime. Cu ani în urmă, autorităţile au finanţat construirea unui acoperiş de sticlă şi cabluri de oţel, de formă semicilindrică. Acum, acolo e un peisaj suprarealist, cu două imense arcade ruginite de oţel, cu un caroiaj de cabluri fluturând pe albastrul cerului, cu două biete ziduri străvechi şi cu câteva crengi de salcâm înflorit zbuciumate de vânt. În acest cadru am săvârşit împreună cu Mihai şi Cătălin un flashtasting cu vinul care poartă numele acestui deal, Cătălina, un foarte soft cupaj din 2011 de Frâncuşă, Fetească Albă şi Tămâioasă Românească din gama de retail. Un vin accesibil, de petrecere, foarte potrivit unei ieşiri la iarbă verde, pe un deal de pe care poţi întrezări o bună parte din Ţara Moldovei. Mă uit în jur, o splendoare, umbre şi soare, albastru infinit, sate presărate la poale, Hârlăul, Bădenii ascunşi de o colină. Mi-ar fi plăcut să văd aici profesori şi studenţi ieşeni la arheologie, săpând mai mult sau mai puţin neremunerat în căutarea a ceea ce a mai rămas din cetatea dacică. În căutarea unei identităţi. În locul oamenilor văd însă cai, iepe şi mânji care pasc fericiţi în legea lor, pe un fundal idilic cu turle de biserici şi castele de Cotnari.
Mai facem o poză cu Mihai la crucea Eroului Necunoscut, dacic, roman, turc, moldovean, rus, neamţ ori chiar român, apoi Cătălin ne duce la sediul noii societăţi pe care o reprezintă, Casa de vinuri Cotnari, adică la Castelul Vlădoianu. Aici sunt de găsit un vechi conac de la 1901, construit de viceguvernatorul BNR Vasile Vlădoianu, dotat cu grădină japoneză de epocă RSR şi cu hale în curs de ridicare. Vreo 400 de hectare de viţă-de-vie, unele plantate după moda nouă, prin GPS, fix 3.646 de viţe la hectar, la o distanţă mai mare decât deschiderea braţelor lui Mihai, reprezintă averea noii companii fondate de fiii acţionarilor de la Cotnari SA. Când renovarea va fi terminată, vom avea aici probabil una dintre cele mai cochete crame din România, suficient de modernă şi de îndrăzneaţă încât să vinifice în sec zeci de recolte de Grasă şi Tămâioasă Românească de Cotnari. Până atunci însă, noi am avut privilegiul să vizităm curtea castelului, crama în renovare, hala în construcţie, viile şi vechea pivniţă a moşiei Vlădoianu. Am scoborât la lumina telefoanelor mobile într-o hrubă boierească boltită, lipsită temporar de lumină electrică, cu imense butoaie asemănătoare cu cele văzute la combinatul Cotnari, dar şi cu vechi sticle de vin în containere ruginite. O experienţă de-a dreptul iniţiatică, demnă de boierii trecutului. La suprafaţă, la capătul rândurilor de vie, am făcut cunoştinţă cu câinele Raj, ciobănescul german de poliţie care astăzi păzeşte averea noilor proprietari ai moşiei Vlădoianu, şi am luat pulsul acestei remarcabile transformări în care a intrat lumea de ieri de la Cotnari.
La finalul zilei, Cătălin, gazda noastră perfectă, a programat o masă urmată de degustare la sediul Cotnari SA. Despre vinurile servite şi despre euforia momentului voi povesti într-o nouă postare, pe un alt site al clubului nostru de vin.


Galerie foto: Cotnari SA, Cătălina, Castelul Vlădoianu
Galerie video: Îmbuteliere, Vinoteca