La Drăgăşani, acasă la Prince Ştirbey, de ziua tuturor bunicilor

Am simţit că a trecut prea multă vreme de la ultima aventură oenologică pe dealurile Drăgăşanilor, aşa că  invitaţia din acest an la Ziua Bunicii lansată de prietenii de la Crama Ştirbey a venit ca o bucurie mult aşteptată. De fiecare dată când particip la această sărbătoare de 1 Mai, alternativa perfectă la chefurile cu mici şi bere prin care cei mulţi celebrează Ziua Muncii al cărei fum de grătar se vede poate din spaţiu, am sentimentul întoarcerii în timp. Departe de a o asimila cu o petrecere câmpenească ori
doar cu ziua unei anume crame, pentru mine Ziua Bunicii este o o sărbătoare nostalgică. Mă teleportează într-un trecut select, mă pune în faţă cu un mod de viaţă pe care unii s-au străduit să-l facă dispărut sub şenilele tancurilor şi ale vulgarităţii proletare. E ziua tuturor bunicilor care au avut de suferit din cauza comunismului şi în acelaşi timp e o celebrare a civilizaţiei şi a frumosului, a viţei nobile care a învins hibrizii. Dacă mă gândesc bine, aproape fiecare dintre vestici a avut câte o bunică al cărei destin a fost frânt de comunism, de închisoare, de deportare, de nebunia egalitară care a pustiit partea aceasta de lume. Cumva, participând la sărbătoarea de la Ştirbey, în acel loc minunat reconstruit pe vechile temelii, refac în în gând splendoarea libertăţii care a însoţit tinereţea bunicilor dragi care nu mai sunt, casele şi gospodăriile confiscate, blândeţea unui timp mai răbdător cu oamenii. Şi-mi dau
seama că spiritul bunicilor continuă să trăiască în noi, că este neînfrânt, că învie în fiecare an din bătrâna viţă ascunsă sub pământ şi umple lumea de parfumul florilor, de aroma fructelor, de gustul vinului cel bun.
Cât despre noi, despre cei care călătorim dintr-o margine de Ardeal şi Banat în inima Olteniei, 2013 este al treilea an în care celebrăm, alături de familia Ştirbey, Ziua Bunicii. În anul care a trecut, clubul de vin şi autografe din dormitorul bunicii s-a îmbogăţit cu un Llosa, Silviu a mai schimbat câteva prietene, Mihai a călătorit pe câteva continente, Dan a mai făcut un milion de proiecte irealizabile, Adina a devenit "soţia noastră", iar eu am scris, am scris, am scris... Cu excepţia mezinului Mihai, ne-am regăsit la Crama Ştirbey, în compania mai multor prieteni din club. Totul s-a desfăşurat după tipic: drumul de cinci şase ore până la Drăgăşani, cazarea la Kilometrulzero, hotelul cu parfum de lipie şi Fetească Albă nefiltrată, cheful decuseară de la Via Sandu, sărbătoarea de la Ştirbey, vizita la Crama Avincis, întoarcerea, prea curând, acasă. În seara de 30 aprilie, ne-am bucurat iar de ospitalitatea lui Cornel Sandu în vârful de deal cu câini negri de Drăgăşani şi vedere la Olt, am fost răsfăţaţi cu o senzaţională mâncare cu aromă de vin gătită de Oliver Bauer, ne-am reîntâlnit cu vechi prieteni bloggeri, cu familia Kripp, cu Raluca Bauer, cu Ghislain Moritz şi Angela Prado, cu oenofilul Călin de la Cluuuuj. Am povestit, am savurat, am devorat, am efuzionat, am degustat ori am băut vinurile Casei Sandu şi am făcut cunoştinţă cu vinul Sauvignonasse al noii Case Bauer. Şi ne-am retras euforici, pe serpentinele dintre vii, într-o maşină condusă de dna Mihaela, la acelaşi Kilometruzero din buricul Drăgăşanilor.
De 1 Mai, am sărit în microbuz şi am luat-o spre Crama Ştirbey, pe acelaşi drumuri înguste şi sinuoase care taie dealurile din jurul oraşului. Era cald şi Oltul strălucea în zare ca o Dunăre mai mică, îndiguită parcă pentru plăcerea ochiului călător. La cramă, între flori şi bondari, un cvartet de coarde umplea atmosfera cu miniaturi clasice. Doamna baron, îmbrăcată încântător, ne-a recepţionat cu căldură, apoi ne-am reîntâlnit cu domnul baron şi ne-am pupat cu Raluca şi cu Oliver, înainte să ne trezim cu un splendid pahar de spumant în mână. De data aceasta, eu am fotografiat mai puţin şi am băut mai mult, îmbătându-mă la toate modurile, inclusiv la cel propriu, de aromele Drăgăşanilor marca Prince Ştirbey. În răcoarea cramei, ajutat de Călin de la Cluuuuj şi acompaniat de un liliac de jucărie care i se zbâţâia deasupra capului, Oliver servea invitaţii cu fiecare dintre cele 15 vinuri ale cramei, inclusiv cu unul marca Bauer. Am stat cuminte la coadă printre invitaţi, bloggeri, pasionaţi, prieteni şi nu am ratat nici unul din gusturile oferite în pahar. Anul acesta m-am îndrăgostit de spumantul extrabrut de Crâmpoşie, de Tămâioasa în sec, de Novac şi de surprizele unei degustări orizontale 2006 organizate de Oliver pe terasa însorită cu vedere la Olt.
Aceasta a cuprins, în ordine: Sauvignon Blanc Vitis Vetus, Sauvignonasse, Fetească Regală Genius Loci, Novac, Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Merlot, Cabernet Sauvignon, Tămâioasă Românească dulce. Pentru mine, alături de verticala de Prince Matei de la Goodwine, orizontala de la Ştirbey intră în topul evenimentelor oenologice ale anului 2013. Am degustat trei vinuri albe încă vii, încă pline de expresivitate, închizând în sine gustul unic al anului 2006. Iar roşiile au fost de-a dreptul senzaţionale, şi asta nu din pricină că aş fi băut deja prea mult până atunci, deşi o făcusem, ci pentru multitudinea de senzaţii, emoţii şi fioruri pe care le-au stârnit în rândurile norocoşilor prezenţi la degustare. Şi dacă ar trebui să aleg numai unul dintre toate, aş lua cu mine Feteasca Neagră, un vin care te face să te întrebi de ce nu se cultivă acest soi cu precădere pe dealurile Drăgăşanilor, alături de Novacul şi de Negrul locului. Acea Fetească de şapte ani dovedeşte generozitatea şi consistenţa acestui soi tipic românesc, ba este şi dovada vie că el se pretează la învechire, alături de  cunoscutele soiuri internaţionale nelipsite de pe orice terroir.
Când am luat-o spre Kilometrulzero, era seară şi dealul mi s-a părut mai abrupt. Totuşi, am reuşit să mai pozez nişte vii, nişte peisaje, nişte trandafiri la capăt de rând şi florile de pe căpiţele de fân. Mai ştiu că în ultima vreme crama Ştirbey s-a îmbogăţit cu măgarul Anton, că Oscar, cocoşul unic al gospodăriei, stăpâneşte peste cele cincizeci de găini din dotare, că de partea cealaltă a dealului se clădeşte o cramă care va purta numele oenologului Casei Ştirbey. Şi mai ştiu că aceia dintre membrii clubului Vestik care nu au avut şansa să fie prezenţi la Ziua Bunicii şi să deguste vinurile elaborate de Oliver Bauer se vor reîntâlni în curând cu ele în cadrul unei degustări organizate acasă, la Arad, în... Dormitorul Bunicii.
Povestea Drăgăşanilor leat 2013 nu se încheie aici, fiindcă nu am apucat să descriu reîntâlnirea de a doua zi cu prietenii de la Crama Avincis şi Via Dobruşa. O voi face pe unul din site-urile clubului, de îndată ce cuvintele vor găsi o altă albie potrivită în care să curgă. O altă albie ori poate un alt pahar...

Galerie foto