Un Vinvest 2013 picant-dulce-amar, cu gust de pleşkaviţa, Let's Chocolate şi Mavrud

Au trecut multe zile de la încheierea celui mai important festival de vin din vestul ţării şi eu tot n-am apucat să

scriu nici măcar un rând despre Vinvest 2013. Şi nu e la mijloc vreo lene ori vreo lipsă de inspiraţie, ci numai criza cronică de timp în care am intrat de la o vreme. Viaţa noastră de degustători s-a aglomerat teribil în ultimul timp. Pe lângă summit-urile de vin consacrate la care participăm constant de câţiva ani, în 2013 a trebuit să organizăm un număr sporit de degustări în dormitorul bunicii. Numai în opt zile am numărat patru evenimente găzduite de CDViN. Dacă punem la socoteală şi cele două zile petrecute la VinVest, care au inclus şi Gala vinurilor premium, adică o a cincea degustare în aceleaşi opt zile, sunt deja prea multe evenimente de susţinut şi de povestit. Ca să nu mai amintesc că a trebuit să aloc în acelaşi interval scurt şi o zi pentru semănăturile primăverii la Ferendia...

Fiindcă am un ceas liber, profit din plin de el pentru a relata câte ceva despre festivalul timişorean. În primul rând, mă bucur că acest eveniment important a ajuns la a zecea ediţie şi mai ales mă bucur că el a putut avea loc în 2013, un an de criză cumplit pentru lumea largă, în genere, şi pentru cea a vinului, în speţă. De aceea trebuie să apreciez efortul organizatorilor şi să spun că datorăm cu toţii sărutări de mâini doamnei Lucia Pârvu. Totuşi, fiindcă rămân un autentic pasionat de vin şi un neautorizat critic de vin, nu pot să nu observ cu tristeţe cât de mult s-a restrâns festivalul. Producători mai puţini, standuri lărgite, consumatori şi mai puţini şi nu neapărat de calitate. Noi însă, vesticii, am venit şi mai mulţi anul acesta, cu zecile, de la Arad şi Timişoara, ba chiar am şi susţinut după puterile noastre Gala vinului premium. Despre acest eveniment în eveniment aş spune că a fost unul de ţinută, dacă ţinem cont de spaţiul desfăşurării, de calitatea servirii

şi a participanţilor, de atmosferă şi de bufetul apetisant oferit, însă mie la gală mi-a cam lipsit vinul cel bun. Am remarcat, între cele albe, Sauvignon Blanc-ul 2011 de la Liliac şi Rieslingul Spätlese 2011 marca Moez GmbH, iar dintre cele roşii mi-au rămas în amintire un extraordinar cupaj bulgăresc de Mavrud şi Rubin 2009 de la Villa Yustina, din soiuri locale baricate în butoaie locale, şi frumoasa Fetească Neagră Stonewine 2011, de Miniş, marca Wine Princess.

Cât despre standuri, acolo parcă am întâlnit mai multe vinuri premium. La Crama Oprişor, de pildă, unde ne-am bucurat de ospitalitatea lui Gabi Roceanu, a Luminiţei Tzakis şi a nelipsitului Boris Ionescu, care nu au cruţat pentru noi nici o Smerenie, nici o Cutie Paleologu şi nici o Nenumită, fiind foarte atenţi la fiecare Detaliu, fie el şi

unul alcătuit Măiastru din dulci Chardonnay-uri şi Pinot Noir-uri semnate Veronica Gheorghiu. La Casa de vinuri Cotnari m-am reîntâlnit cu febleţea mea din urmă Grasa de Cotnari 2011 din gama Colocviu la Moscova, soi tradiţional vinificat în sec, un produs pe care eu îl consider unul dintre marile vinuri româneşti şi care a intrat intempestiv în topul meu subiectiv.

La Cramele Recaş am fost alintat cu toată gama de vinuri, şi credeţi-mă că e una destul de largă! Numai terminatul Cuvée Uberland mi-a cam lipsit, însă m-am consolat cu noile spumante şi în general cu orice fel de vin care poartă pe el vreun Cocoş, vreun Castel Huniade, vreun chip de urs ori vreun nume latin de soare. Jos pălăria în faţa calităţii vinurilor celui

mai mare producător bănăţean! Am mai apucat să dau pe la standul Liliac, producător care cu câteva zile îşi epuizase vinurile în faţa membrilor clubului Vestik, deveniţi încă de la prima întâlnire fanii producătorului ardelean. În premieră, am degustat două vinuri proaspete din noua gama Crepuscul, un Gewürztraminer 2012 şi o splendidă Fetească Regală 2012. Florin Preda şi Vica Necula m-au ispitit şi la standul Cramei Basilescu, acolo unde a au avut de oferit o minunată Fetească Albă 2011, de calitatea celor cu care m-a tot alintat cu ani în urmă, chiar în Urlaţi, oenologul Gabi Lăcureanu. În plus, m-am trezit în pahar şi cu o ancestrală şi impresionantă Fetească Neagră 2009 şi, în mod conciliant, cu un surprinzător cupaj Golem roşu 2008. Ca unul care a degustat în mod

critic acest vin în toate etapele evoluţiei sale, nu pot decât să spun acum, după un număr de ani, că ori a evoluat, graţie unei alchimii neştiute, într-un mod pozitiv, ori a fost reparat în virtutea unei chimii bine stăpânite, ori este alt vin decât cel cunoscut de mine.

Între standurile vizitate l-am adăugat şi pe cel al firmei TM Inox, care promovează vinurile producătorului bulgar Villa Yustina. Vinuri de calitate la preţuri decente, între care am reţinut un Chardonnay baricat, cupajul de Mavrud şi Rubin prezent la Gala vinului premium şi un excelent Cabernet Sauvignon 2009 din gama superioară Monogram.

Să mai spun că m-am delectat cu bunătăţi de ciocolată la gală şi la stand, urmând îndemnul care este totodată şi numele firmei care distribuie produsele, Let's Chocolate. Şi asta a cam fost tot. Rămân cu regretul că nu am reuşit să vizitez şi celelalte standuri, între care cele ale cramelor Borha, Budureasca, Anastasia, Petro Vaselo, Budureasca ş.a. Poate la festivalurile viitoare...

O bună parte din membrii clubului Vestik au folosit prilejul participării la Vinvest pentru o masă de calitate la restaurantul Karageorge al prietenului nostru Mladen Galovici. Am servit specialităţi sârbeşti de top, între care nişte aperitive unice şi o pleşkaviţa irezistibilă, şi ne-am bucurat de o caldă ospitalitate. În ultima zi a festivalului am dat fuga şi până la restaurantul Camelot, pentru o pită cu untură şi un platou cu de toate.

Când mă gândesc la toate acestea, deşi au trecut doar câteva zile de la încheierea Vinvest, iar mi se face dor de Timişoara. E mare păcat că ele, festivalurile de vin, fie ele şi de criză, se întâmplă aşa de rar!

Galerie foto