luni, 1 aprilie 2013

GoodWine 2013, o radiografie sentimentală


Când mergi foarte des pe la festivalurile de vin, când ajungi să cunoşti în amănunt gamele fiecărui producător, există pericolul să intri într-o banal repetitiv, într-o plictiseală a déjà vu-ului, déjà connu-ului. Aparent, asta ar fi putut să mi se întâmple când am hotărât să mă sui în tren şi să pierd nopţile pe drumul dintre oraşul meu transilvan şi marea capitală ex-centrică a României.
Şi totuşi, nu e nimic plictisitor în a degusta aceleaşi vinuri, în a te întâlni cu aceiaşi oameni, chiar dacă parcă din ce în ce mai puţine, chiar dacă parcă din ce în ce mai puţini. Şi asta fiindcă şi vinurile, şi oamenii continuă să evolueze, nu neapărat în bine, nu neapărat în rău, iar cel care îi observă, cel care scrie, poate fi martorul subiectiv, virtual, al acestei evoluţii.
Mai pe şleau, în călătoria asta s-au petrecut cam aceleaşi lucruri ca şi în alte dăţi. Pe sunetul roţilor de tren, am degustat cu mezinul vestic unul din vinurile noastre preferate, am dat două zile pe la GoodWine şi Caru' cu Bere, am privit Bucureştiul de la fereastra unui hotel, ne-am plimbat prin Centrul Vechi, am filosofat cu taximetriştii despre fotbal şi criză, despre soartă şi vin, am pozat câinii vagabonzi şi pulsul dezordonat al marelui oraş, am surprins chipurile, am râs şi am bârfit, am fost gata-gata să ne pierdem, să ne lăsăm seduşi pentru totdeauna de singurul megalopolis românesc, pe ale cărui betoane cineva a zugrăvit o inimă caldă.
Cât despre festivalul de vin, fiecare îl trăieşte, îl simte, îl parcurge după propriile puteri şi îndatoriri. Eu o fac de plăcere, din cea mai pură senzualitate. Uneori pariez în gând pe anumite vinuri, le urmăresc apoi evoluţia şi premiile, îmi dau seama că adesea valoarea lor nu este direct proporţională cu preţul. Nu-mi place să iau notiţe, nu-mi place să scuip, nu-mi place să fac pe cunoscătorul, să-mi dau aere, să mă afişez, însă am părerile mele ferme şi cred în flerul propriu. Nu depind de asta, nu aştept cadouri pentru asta, nu trăiesc din asta. Sunt prea mulţi cei care exersează arta cabotinismului. Îmi place să cred că fac reportaje într-un pahar cu vin şi că pozez reflexia lumii în curbura unei sticle uşor pătate de un soi nobil. Poate că ediţia aceasta a GoodWine, care s-a suprapus cu Paştele catolic, a fost un pic mai tristă decât cele trecute. Şi nu neapărat fiindcă s-ar simţi tot mai puternic, prin hala C1 de la Romexpo zisă pavilion, vântul îngheţat al crizei. Cine ştie să vadă, să radiografieze toate mai marile sau mai micile "apartamente" numite standuri în care angajaţii producătorilor şi chiar patronii se ostenesc să îi servească pe vizitatori cu tot ce au mai bun, poate înţelege că situaţia nu e roză, cu atât mai puţin rosé. Au dispărut din festival mulţi dintre micii producători, iar dintre cei medii şi mari destui au hotărât să nu mai vină. Mi-ar fi plăcut să-i reîntâlnesc la stand, să polemizăm, să ciocnim un vin mare sau mic, să facem planuri. Pe unii i-am regăsit în mulţime, în mulţimea uşor rarefiată de vizitatori. În schimb, am avut bucuria să reîntâlnesc destul de mulţi bloggeri şi oameni de media care poartă de     grijă vinului. Mihai ne-a făcut albume de familie de breaslă. Am unul cu Vali Ceafalău pe care aş putea să-l intitulez "De 2xVali". M-am bucurat să îl salut pe Răzvan Jurcă şi să adulmecăm arome din acelaşi pahar. Ochiul meu şi al aparatului foto i-a mai cuprins în cadru şi pe George Mitea, pe Mona Arsulescu, pe Roxana şi Alexandru Farca, pe Dan Micuda ş.a. Ca de obicei, mult mai marele, mai profesionalul şi mult mai cunoscutul Cătălin Păduraru era peste tot, pe toate monitoarele, pe la toate standurile, prezentând cu prestanţă noutăţile sau lipsa lor. Cel mai mult am conversat însă şi am împărtăşit păreri cu Radu Rizea, un companion plăcut, mereu la înălţime, un fel de Bachus condeier, blând şi expresiv, al tuturor festivalurilor din colţul ăsta de lume.
Au fost atât de mulţi somelieri, impecabili în "uniformele" lor aparte, şi atât de multe fete frumoase în stare să eclipseze totul, chiar şi vinurile, încât aproape că au alungat atât tristeţea crizei planetare, cât şi a celei din lumea vinului în speţă. Însă acest izbutit machiaj nu poate să ascundă întrutotul lipsa de substanţă şi incertitudinile legate de viitor.
Şi dacă mă întrebaţi ce vin mi-a lăsat în memorie buchetul său inconfundabil, nu am să ştiu să vă răspund. Şi asta fiindcă primul lucru    care m-a izbit, chiar de la intrare, la GoodWine-ul din urmă a fost un puternic miros de gudron, de cremă  ghete, mirosul acela din vechile şcoli ale RSR şi RPR ale cărori pardoseli femeia de serviciu le dezinfecta cu motorină. Mi-am amintit atunci de o glumă a unui prieten din lumea vinului care povestea despre un Riesling de Rin tipic, cu parfum de asfalt turnat în urmă cu trei zile, şi mi-am zis că iau parte la un festival de asemenea Riesling-uri ale căror odori cumulate produc în hală acest efect olfactiv. Poate că un spaţiu care emană un asemenea miros nu este cel mai potrivit pentru găzduirea celui mai important eveniment de acest fel din România. Am ajuns să regret World Trade Plaza şi strălucirea festivalurilor din anii trecuţi. Şi nici nu e nevoie să fac o comparaţie aici cu festivalul budapestan VinCE, acela care se ţine într-un hotel de cinci stele. Dar poate că organizatorii, al căror efort rămâne lăudabil, chiar dacă perfectibil, or fi având motivele lor să aleagă spaţiul cu pricina, dacă nu
cumva chiar n-au avut de ales.
  Despre vin şi producători, despre căldura şi răceala de la standuri, despre prietenii situaţi de cealaltă parte a pultului al căror vin pare că nu se termină niciodată, mi-am propus să scriu în parte şi în detaliu pe cdvin.ro şi vestik.ro, un pic mai încolo.



Galerie foto

4 comentarii:

  1. Am citit - si acum stiu sa raspund, daca ar veni Ingerul sa ma-ntrebe ce as vrea sa devin cand voi fi mare: Pivnicer!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu tot asta îmi doresc, ce coincidenţă! Am putea să-i dăm acelaşi răspuns împreună. Iar dacă mie El, Îngerul, îmi va spune că am devenit asta deja, că am cucerit deja acest drept, nu aş şovăi să-i dau o recomandare, să-i pun o vorbă bună şi celui care îmi scrie atât de frumos aici.

      Ștergere
  2. Fluiera a criza si Romania are reactii contradictorii.Ani de zile,prin 2000-2005 era atata nevoie de somelieri,producatorii luau avant,consumatorii aveau fonduri...insa doar cativa somelieri romani in tara,majoritatea reveniti cu experienta de afara.Dupa acesti ani au aparut ca ciupercile,ba cu diplome false de prin afara,ba cu "reconversie",fara experienta (macar de Maitre D'Hotel) ,fara cunostinte si mai ales fara perspective.E trendy ?Nu ...e tragic !Romania e o tara defazata,ca de obicei !

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, e un defazaj cu care ne-am obişnuit să conlocuim, să supravieţuim. Jumătatea plină a paharului este totuşi că avem somelieri, că s-a dus dracului comunismul, că evoluăm şontîc-şontîc. Jumătatea plină a paharului mai conţine totuşi vinuri de top, crame reutilate, somelieri cu experienţă internaţională, high-life, connaisseurs şi bloggeri de vin, împătimiţi de tot felul, festivaluri perfectibile, o intensă, dinamică şi polemică viaţă oenologică. Eu cred că defazajul în materie de vin e recuperabil. Cu societatea în ansamblu trebuie să avem însă o răbdare oarecum mai centenară. Căci singura revoluţie care ne mai rămâne de făcut, după ce aventura cu miros de ciorapi supraelastici şi negru de fum a comunismului a eşuat atât de lamentabil, este deplina restauraţie a valorilor.

    RăspundețiȘtergere