Ziua Cramei Avincis, patru degustări în 24 de ore

De la o vreme, am început să mă simt ca acasă la Drăgăşani. Maşina ştie singură drumul, toate curbele, toate radarele, Dunărea, Banatul, Strehaiele de dus-întors, Şimianul şi Ada-Kalehul, Oltenia cu furnale şi miros de fân cosit.
De Rusalii, am recidivat, bifând încă o ieşire la kilometrul zero al Drăgăşanilor. De fapt, aşa se numeşte şi hotelul cu iz de pâine proaspătă la care tragem mereu, în care avem rezervate aceleaşi camere, aceleaşi lipii, aceeaşi maşină care ne suie în podgorie. Şi toate se desfăşoară după tipic, urmează ziua unei crame, iar seara suntem invitaţi la un chef de tabără la Via Sandu.
Acum, a doua zi de Rusalii, a fost Ziua Cramei Avincis. Duminică seara însă, ne-am regăsit la Via Sandu, cu gazdele noastre generoase, cu micul Sandu, cu Oliver şi Raluca, cu prietenii de la Cluj şi de la Bucureşti. Am construit şi desenat avioane, am jucat mâţa şi twister în iarbă, am devorat bunătăţile aduse ori pregătite la grătar, am fotografiat furtuna de dincolo de Olt, apusul violet, luminiţele şi fulgerul din spatele unui chip de copil. Câinele Isă, guvernatorul canin al împrejurimilor, era la locul lui, aşteptând o bucată de somon, un colţ de pită, ceva. Negrii de Drăgăşani, care erau puiandri acum nu ştiu câte anotimpuri, au crescut mari, s-au adunat şi ei la festin.
Apoi s-a făcut dimineaţă şi am luat-o mai întâi către Crama Ştirbey, pentru un spumant pe terasă şi o şedinţă foto cu câinii, bondarii şi fluturii casei, iar apoi ne-am mutat pe Dealul Dobruşa, la sărbătoarea cramei soţilor Valeriu şi Cristiana Stoica. A fost, ca de obicei, un eveniment de ţinută, într-un spaţiu arhitectural impecabil. N-am numărat paharele băute, poate că e mai bine nici să nu o fac retroactiv, însă cum era să ratez Crâmpoşia, Feteasca Regală, Rosé-ul ori Cuvée-ul Amélie? Gazdele noastre au avut grijă să nu ne lipsească nimic, transpunându-ne într-un modern eveniment boieresc de veac 21. Am avut parte şi de îmbrăţişările Angelei şi ale lui Ghislain, am reîntâlnit prieteni de la Vinul.ro şi Crama Oprişor, celebrităţi consacrate, bloggeri de dincolo şi de dincoace de Carpaţi. Ne-am bucurat de compania şi ajutorul lui Mihai Oprea şi al soţiei sale, împreună cu care am fotografiat tot ce mişca în jur: invitaţii, căluşarii aduşi din împrejurimi pentru un spectacol plin de ritm pe gazonul cramei, zmeul care plana
deasupra noastră, chipurile gazdelor.



Când totul stătea să ia sfârşit, Oliver a venit cu o invitaţie incitantă: ce-ar fi să ne adunăm din nou seara la Via Sandu, pentru o degustare gen Cellar Tales? Cum să refuzi aşa ceva? Ba mai mult, ne-a pus să alegem: vinuri internaţionale ori locale. Am zis să fie Prince Ştirbey şi nu am nici un regret acum, fiindcă degustarea finală de la Via Sandu, a patra în numai 24 de ore, a fost senzaţională. Oliver a adus vreo patru Feteşti Regale, pentru o verticală care a decurs în ordinea 2005, 2009, 2006, 2003. Oenologul Casei Ştirbey a dovedit astfel că acest soi alb are un bun potenţial de învechire, vinul din 2003 fiind încă în viaţă, încă expresiv, un deliciu pentru degustătorul pasional de vin. După regalul cu Regale au urmat două Feteşti Negre, din 2008 şi 2006, ultimul fiind unul dintre cele mai bune vinuri româneşti pe care le-am băut vreodată, unul pe care l-aş nota cu 90 şi ceva de puncte şi pentru care aş fi gata să intru prin efracţie în vinoteca lui Oliver. Mai ştiu că am făcut o cam aprinsă polemică pe teme istorice şi politice, că Dan, celălalt vestic prezent, a admirat inelele lui Saturn prin telescopul gigantic al casei, că am jucat cu micul Sandu tenis cu piciorul pe un teren improvizat din ancorele viei.
Poate părea o nebunie, dar toate aceste întâmplări au încăput în orele care s-au scurs de duminică seara până luni seara. Mi-amintesc spusele unei prietene dragi, smulsă din rutina slujbei pentru o vacanţă de două zile la Drăgaşani. Venită întâia oară acolo şi cazată la Crama Avincis, după mai multe plimbări pe Dealurile Dobruşa şi Olt şi după un şir de degustări cu vinurile lui Ghislain şi Oliver, a exclamat: Să ştii că aş putea să mă obişnuiesc cu modul ăsta de viaţă! Ei bine, privind la anii din urmă, eu îmi dau seama că am făcut-o deja...


Galerie foto: Via Sandu, Ştirbey, Ziua Avincis