joi, 30 martie 2017

La Wineup 2017, pe Via Carassia, într-un Cluj pe care-l iubim ca Sarea-n bucate



De la o vreme, toate ieșirile noastre la WineUp au legătură cu Sarea-n bucate, chiar dacă acțiunea principală se petrece în orașul acela interesant din apropierea Turzii care este Clujul. De data aceasta am găsit un festival puțin altfel și am luat-o pe Via Carassia, la o plimbare de dimineață în compania unor vinuri tinere și neliniștite.

N-a fost să fie să ședem și noi trei zile și trei nopți în capitala Ardealului sub pretextul justificat al participării la unul dintre cele mai importante festivaluri de vin din țară. Vineri și duminică am fost mai mult pe drum, pe sus și pe jos, pe la Oradea și Alba, prin Țara Moților și prin alte țări, ale Emoțiilor. Am prins și soare, și ploaie, și lapoviță, două anotimpuri într-un weekend capricios de sfârșit de martie. Vineri, am avut grijă să savurăm niște vinuri minunate, hors concours, grație gazdei noastre care și-a desferecat răcitoarele anume pentru noi. Sâmbătă de dimineață ne-am plimbat prin târg, intersectându-ne căile cu cele ale prietenilor din lumea vinului prezenți în Cluj. Trupa de la Petro Vaselo ședea la soare pe terasa de la Camino, noi am luat micul dejun la terasa Viena, un peregrin cânta obsesiv Hare Krishna lipit de clădirea în care s-a născut Matia Corvin, era un  soare înșelător pentru toți, cu dinți de iarnă încă nealungată. 
 
Am salutat bloggeri rătăcitori și oameni de vin din lumea largă, pe drumul care ducea sigur către Muzeul de Artă, acolo unde ni s-a mutat festivalul. Ne-am simțit de parcă ne-ar fi furat cineva bucuria celorlalte două ediții, petrecute în superba clădire a cazinoului clujean. Nu că locul actual de desfășurare nu ar avea șarm, patină ori patimă. Decât că ne obișnuisem cu un anume standard și cu o anume ținută, rar egalate în materie de evenimente oenologice în România.

Altminteri, multe crame la stand, mulți prieteni și neprieteni, cunoscuți și necunoscuți, oameni de care ne amintim și oameni care nu își mai amintesc de noi. Ne-am bucurat să-i revedem pe organizatorii festivalului și să degustăm vinuri mai noi ori mai vechi pe la câteva standuri cu aură bună. Am dat pe la Liliac, acolo unde se aflau prietenii noștri Cătălin și Oana, pe la standul Produse Moldovenești, cu al său Ombun care s-a bucurat să ne servească cu o favorită Fetească Neagră, pe la Viile Metamorfosis, unde existau un mare Pinot Noir, dar și un Negru de Drăgășani de-a dreptul irezistibil. 
 

Într-un colț, l-am găsit și pe Călin de la Cluuuuj, vechi companion de pahar și festival. I-am reîntâlnit și pe Geta și Bogdan Bocșe, purtând o comoară la cărucior, pe Mihai Oprea și Mona Arsulescu, dar și alți cunoscuți care au dat cândva prin dormitorul bunicii. Ne-am revăzut cu plăcere cu Giancorrado Ulrich, Alfred Binder și Adrian Pașca de la Viile, cu Ghislain Moritz - oenologul Avincis, cu Florin Preda de la Licorna, cu Enikő de la Carastelec, cu prietenul nostru Vali Ceafalău care reprezintă Vinimondo, cu Marian Olteanu de la Gramma și Anca Maria și Nelu Vlădoi de la crama omonimă, cu Dorelul La Salinei, cu Ana Roxana, PR de Rotenberg, cu Marina care este de acum a Recașului, cu Luminița și Borisul Oprișorului, cu alți oameni mai importanți ori mai anodini de la crame mai mari sau mai mici prezente în festival. Am găsit și o cramă nouă, Galicea Mare, din Dolj, la prima ei ieșire în lume, cu vinuri interesante, chiar dacă încă neetichetate.
 
Să tot fi fost cu toții măcar 15 arădeni, grup în care am inclus-o cu plăcere și pe prietena noastră băimăreană Romana Furtună. Adriana a fost cel mai entuziast membru al clubului și singurul care a venit în cârje, cu piciorul în ghips, la festival, dovedind că pasiunea pentru vin nu ține cont de accidentele neplăcute de călărie. Ne-a lipsit foarte mult Dani, mezinul Vestik, aflat chiar de ziua lui la Groningen din pricini de studenție și din lipsa unor avioane de weekend care să zboare către România.
Să mai spunem că am efectuat tradiționala ședință foto pe scena din curtea muzeului, dar și pe scări, că am fost cuminți și am plecat cam pe când începuse concertul, că am cinat la Camino alegând un meniu gourmet, că a fost o sâmbătă minunată. 
 
A doua zi, Enikő ne invitase la restaurantul Via pentru o lansare de vinuri neliniștite pe nume Carassia, cele mai recente produse ale cramei Carastelec și totodată rațiunea pentru care fusese înființată această vinărie cu acționariat maghiar, aceea de a produce spumante prin metoda clasică. Într-un anume fel, a fost evenimentul weekend-ului pentru noi. Local select, bucate de top, spumante pe care le vom comanda cu baxul de îndată ce vor fi disponibile. Țineți minte cele trei nume: Carassia Clasic extra brut (60% Pinot Noir, 40% Chardonnay), Carassia rosé brut Blanc de Noir (Pinot Noir), Carassia Blanc de Blancs brut (Chardonnay), pentru că ele vor deveni în curând emblematice pentru Transilvania. În curte, la o cafea ori la o țigară, am apucat să fotografiem o pasăre stranie care comunica gălăgios cu lumea. Un fel de corb care strângea cordițe uscate de vie pentru cine știe ce cuib măiastru.
 
Pe urmă s-a făcut de plecare, am pornit către Turda, ne-a plouat și am prins și o lapoviță, cu ochii la munții înzăpeziți. Am tras nu la salină, ci la restaurantul Sarea-n bucate, pentru un prânz bogat și pentru o ședință foto inevitabilă. Seara, ne-am regăsit orașele de acasă, Timișoara și Arad. Cu sentimentul că mâine ne-am muta la Cluj. Din pricina festivalurilor și vinurilor sale, din pricina localurilor și muzeelor sale, din pricina ființei urbane care reprezintă chintesența Ardealului. Și mai ales din pricina oamenilor frumoși ai acestui mare oraș care este adevărata capitală a părții de lume în care trăim cu toții.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu