miercuri, 20 iunie 2018

VieVinum 2018... E (atât de) frumos și la Viena!


Pentru noi, fiecare weekend poate deveni un festival de vin. În virtutea acestei plăcute realități,  între 9 și 11 iunie ne-am aflat în capitala Austriei și totodată în capitala străbunicilor ori bunicilor noștri, pentru a participa la VieVinum 2018, prestigios festival de vin aflat la a X-a ediție, care se desfășoară în Palatul Hofburg.
Ne-am văzut nevoiți să nu putem onora o invitație la festivalul orădean al vinului, Salonul Vinurilor Millésime, primul de acest fel și de această amploare, organizat în perioada 8-10 iunie pe malurile Crișului Repede. De vină a fost, cum spuneam, festivalul vienez la care am fost acreditați ca jurnaliști de vin și la care participăm pentru a doua oară. Așadar ne vom cere iertare Oradiei Mari, un oraș care a crescut în toate ale sale atât de spectaculos în ultimii ani, cu scuza firească, nevinovată, că este frumos și la Viena, în fosta noastră capitală chezaro-crăiască...

Vreo patru mașini au plecat, din Arad și Timișoara, pentru a ne duce pe noi înșine la Viena. Am fost unsprezece cu toții, însă numai patru am încăput într-o arcadă a Palatului Hofburg, pentru una dintre cele mai reușite fotografii ale acestei ieșiri. Mariana venise de la Novaci, Gorj, dintr-un loc oarecum exotic în comparație cu micile sau prea micile noastre Viene din vestul României. Cum era și firesc, seara de vineri am pretrecut-o la Bad Blumau, pentru a n-a oară, la pensiunea Teichhof-Samwald și, pentru o oră și un pic, în bazinele complexului balnear creat de marele arhitect Friedensreich Hundertwasser. Ne-am bălăcit puțin din cauză că am ajuns târziu și din pricina fulgerelor unei furtuni stârnite o dată cu înserarea. Cum restaurantul băilor era închis, am găsit unul în noapte, vreo zece kilometri mai încolo, la Bad Waltersdorf. Un local cu platouri apetisante, cu vinuri ale casei (Weinhof Franz Pichler) și cu pisic grandios, numai bun de ședință foto în brațele tuturor mămicilor și duduilor grupului.

Sâmbătă, cazare la un hotel vienez de lângă Prater, fuga la Hofburg pentru degustarea rezervată presei, apoi direct în saloanele marelui palat, apucând să degustăm produsele a câteva zeci din cele peste 550 de crame prezente la festival. Am reținut pentru mine câteva din cele 22 vinuri servite în cadrul degustării Tasting with Respect, ale celor 22 de producători membri ai Asociației internaționale respect-BIODYN, proveniți din Austria, Germania, Ungaria și Tirolul de Sud (Italia). Degustarea a fost cumva atipică pentru niște oenofili ca noi, obișnuiți cu servirea vinurilor albe ori rosé mai întâi și apoi cu cea a vinurilor roșii. 

Astfel, am degustat la început câteva pahare de Pinot Noir și Sankt Laurent, Blaufränkisch ori cupaje de Blaufränkisch, vinuri nu foarte complexe, tipice pentru aceste zone ale Europei, trecând apoi la minunatele și expresivele vinuri albe din soiurile Grüner Veltliner, Weissburgunder ori Riesling, dar și la un excepțional Ruster Ausbruch. Am remarcat Anning Pinot Noir 2013 de la Weingut Loimer (Austria), tipic și elegant, ușor condimentat, un foarte fin Cuvée rot 2016 (Merlot, Cabernet Franc, Syrah, Petit Verdot, Cabernet Sauvignon, Tempranillo) Cassiano IGT Manincor (Südtirol), un Pinot Blanc din 2016 Pannobile de la Gsellmann (Austria), Morstein Riesling 2016 GG VDP.Grosse Lage de la Wittmann (Germania) și minunatul, superbul Ruster Ausbruch Pinot Cuvée (Pinot Blanc, Pinot Gris, Chardonnay) din 2016 de la Feiler-Artinger (Austria), un nectar divin pentru orice oenofil.
Masa de prânz o luăm, recidivând, la restaurantul L'Asino Che Ride, la vreo cinci minute de  mers față de locul desfășurării festivalului. Traversăm străzile printre fiacruri și biciclete bizare, printre taxiurile de lux și turiștii ce fac selfie, cu ochii la clădirile impunătoare, la statuile aurite, la această îngrijire trufașă, neverosimilă pentru cineva din Europa de Est care tocmai execută, de trei decenii încoace, un salt cultural mortal peste Cortina de Fier. La Viena nimic nu-ți dă impresia că Imperiul ar fi căzut acum un veac, că ea, aroganta ființă urbană, ar fi capitala unui mic stat de 83.000 kmp și 8,5 milioane de locuitori. Totul pare intact, șters de praful istoriei recente, o glorie lustruită, de bronz și fier și marmură și travertin strălucește în fiecare detaliu, în fiecare melon, în fiecare gheată de vizitiu.
 
 În Heldenplatz, Eugeniu de Savoia, eliberatorul și cuceritorul nostru, al tuturor bănățenilor, e aproape gata să țâșnească pe calul său de bronz în galop către nevăzutele oști otomane care ar  năvăli iar  prin centrul Europei. Împărăteasa Maria Tereza veghează rece în propria-i piață deasupra tuturor furnicilor umane care mișună prin patrulaterele largi desenate de arhitecții marelui oraș. Kaiser Franz Josef e un nume, e un monument și e un chip omniprezent în geometria urbană pe care o colindăm și noi, ușor uluiți de acest vast muzeu, perfect îngrijit, ale cărui exponate imense, cazone, pline de forță și  semeție, sunt gata să se pună în mișcare la o adică, inversând sensul roții lumești, al istoriei, al timpului. Și nu cred că avem acest sentiment din cauză că vom fi gustat prea multe GrüVe ori Blaufränkisch-uri pe la VieVinum...
 
Așa că ne refugiem, mici și modești, în restaurantul italian având pe firmă un asin, pentru un meniu latin și vinuri latine, pentru o cafea adevărată, ristretto, pentru un salut în română al chelnerului din încăperea alăturată. Ne întoarcem la festival. Regăsim restul grupului, care-cum veniți de la Timișoara și chiar din Viena. Am reușit să degust prea puțin din cât mi-am  propus în cele câteva ore rămase, căci ziua se încheia la șase. Totuși, m-am bucurat de licorile producătorilor din districtul Wachau, de vinurile de la cei doi Pichler, F X și Rudi, viitoare Smaragde valorând multe-multe zeci de euro, și mai ales de extraordinarele vinuri de la standul Nikolaihof. Cum făcusem cunoștință cu acest producător din Wachau în urmă cu patru ani și cum ne-am apucat să depănăm amintiri și fotografii de altădată împreună cu drăguța promotoare de la stand, am fost serviți, alături de vinurile tinere, Riesling-uri și GrüVe-uri, și cu câteva licori de colecție: un Riesling Spätlese din 1983 de pildă sau câte un Riesling Smaragd din 1992 și 2002. Și asta a fost cea mai frumoasă experiență a mea de la VieVinum 2018! Am mai fost pe la unii și pe la alții, dus de prieteni în zig-zag, la standuri cu blonde apetisante, aflate la a nu știu câta generație de viticultori. Din Burgenland, am apucat să degust licorile de la Prieler, din sticle cu etichete superbe. 
 
Și brusc s-a făcut ora șase, am luat-o spre hotel, unii pe jos (lui Claudiu o să-i spunem de acum Pas Mare, Aragorn), alții cu metroul, în virtutea unui abonament cu preț prietenos, iar alții cu taxiul. Eu zic că e o experiență plăcută. Pentru doi euro în plus, să privești Viena din Mercedes, la ceas de seară, în drum spre hotel sau restaurant, cu gândul la Wiener Schnitzel-ul enorm, servit de exemplu undeva în centru, împreună cu un Blaufränkisch de-al locului. Să mai povestesc și experiența de gradul trei a întâlnirii cu recepționerul indian al hotelului, cu accentul său de Hrundi V. Bakshi pe care nici Peter Sellers, din raiul său cinematografic, nu ar putea să-l imite vreodată suficient de bine. 
 
De dimineață, duminică, chitiți să ne întoarcem până seara acasă, am fost haihui prin Viena. Haihui vine vorba, căci aveam totuși câteva repere. Între ele, Ruprechtskirche (Biserica Sfântul Rupert), cel mai vechi lăcaș din oraș, orologiul Der Anker, cu ale sale fețe domnești Prinz Eugen von Savoyen de la ora X și Kaiserin Maria Theresia de la ceasul XI, Wiener Stephansdom (Catedrala Sfântul Ștefan), prilej de suire în turla destinată cândva pompierilor, 343 de trepte, cu gâfâială și lipsă de aer și chinezi pe scările înguste. Am panoramat Viena de la 67 de metri altitudine, această splendoare gotică, barocă, ascuțită, colorată, într-o continuă mișcare, admirându-se pe ea însăși, un pol de civilizație și cultură care absoarbe tot ce-i intră în raza de atracție, un Babilon austriac atât de ritmat, clădit pe muzică de Mozart.
Spre casă, e lejer pe autostradă, eolienele se rotesc încet, OMV trece pe lângă noi, la Paprika ne așteaptă ultimul festin al ieșirii, cu ficat de gâscă gătit în multe feluri, Zoli nu adoarme la volan, la graniță e liniște, acasă la Arad, în insignifiant de Mica noastră Vienă, ne așteaptă un Pinot cu coadă și blană sârmoasă, de o culoare numită Maro ca mistrețul de veterinarul inspirat al familiei.




Mic îndreptar de viticultură austriacă

Scurt istoric. Austria are o istorie vitivinicolă bogată, datând din epocile preromană și precreștină, soiurile de vie reprezentative fiind plantate de... celți. Prima școală în domeniu a fost înființată în 1860, la Klosterneuburg, influențând dezvoltarea viticulturii în întregul imperiu austro-ungar, inclusiv în Transilvania. După cel de-al doilea război mondial, districtul Wachau a devenit o emblemă a calității, grație unui mic grup de viticultori care și-au propus și au reușit să realizeze vinuri premium.
Scandalul dietilenglicolului. În 1985, Austria s-a aflat în central unui imens scandal, provocat de anumiți producători și comercianți care au falsificat vinurile ieftine dulci și demidulci prin introducerea dietilenglicolului, o substanță toxică, pentru a crea iluzia unor vinuri mai complexe, de recoltă târzie, implicit mai scumpe. O parte din vinurile falsificate au fost exportate în Germania și au ajuns pe rafturile magazinelor germane, în blenduri realizate de importatori. Afacerea oneroasă s-a soldat cu zeci de arestări în Austria și Germania, cu distrugerea a 27.000.0000 de litri de vin și cu reformarea întregii industrii viticole austriece.
Regiuni viticole. Suprafețele cultivate cu viță-de-vie numără cca 46.000 ha, majoritatea soiurilor cultivate fiind cele albe. Soiul emblematic este Grüner Veltliner, sau GrüVe, dar connaisseur-ii pot degusta și minunate Rieslinguri de Rin, Sauvignon Blanc-uri și Chardonnay-uri made in Österreich. Țara cuprinde patru regiuni viticole: Viena; Niederösterreich (Austria Inferioară) – cu districtele  Carnuntum, Kamptal, Kremstal, Thermenregion, Traisental, Wachau, Wagram și Weinviertel; Burgenland – cu districtele Neusiedlersee-Hügelland, Neusiedlersee (Seewinkel), Mittelburgenland, Südburgenland; Steiermark (Styria) – cu districtele Südsteiermark, Südost Steiermark și Weststeiermark. Între soiurile albe specifice se numără Grüner Veltliner, Neuburger, Rotgipfler, Welschriesling, Zierfandler, iar între cele roșii Blaufränkisch, Blauer Wildbacher, Zweigelt.
Producători. Printre cei mai cunoscuți producători și cel mai cunoscute brand-uri regăsim: Alzinger, Bernhard Ott, Birgit Eichinger, Bründlmayer, Christian Fischer, Domäne Wachau, Edlmoser, Forstreiter, Franz Nachbaur, Franz Proidl, F X Pichler, Gerhard Markowitsch , Gernot&Heike Heinrich, Gesellmann, Geyerhof, Gross, Hannes Sabathi, Hans&Anita Nittnaus, Hans Igler, Hiedler, Hogl, Lagler, Johann Donabaum, Johanneshof  Reinisch, Josef Pöckl, Josef Gager, Josef Jamek, Josef Leberl,  Juris, Jurtscitsch, K Alphart, Kloster am Spitz, Knoll, Kollwentz, Kracher, Krutzler, Kurt Langerer, Laurenz V, Leth, Lomer, Ludwig Ehn, Ludwig Neumeyer, Machherndl, Malat, Manfred Jäger, Mantlerhof, Martin Hirtzberger, Muhar-van der Niepoort, Neumeister, Nigl, Nikolaihof, Pasler, Pitnauer, Prager, Prieler, Rieder, Rosi Schuster, Rudi Pichler, Schloss Gobelsburg, Sattlerhof, Schlossweingut Graf Hardegg, Schloss Halbturn, Schmel, Schwertführer, Stadlmann, Stift Göttweig, Tement, Tinhof, Triebaumer, Umathum, Undhof Salomon, Uwe Schiefer, Velich, Wieninger, Winzer Krems, Zahel, Zull.
Alois Kracher. Regretatul Alois Kracher, cel mai faimos producător al Austriei, a făcut cunoscute vinurile țării în lume. Fiul său produce astăzi în Illmitz, Burgenland, vinuri dulci albe din struguri afectați de mucegai nobil, cele mai bune vinuri de desert austriece. În 1994, un Welschriesling 1981 al lui Alois Kracher învingea într-o degustare în blind un Château d’Yquem 1983. Kracher a fost declarat în scurt timp cel mai bun vinificator de soiuri albe la International Wine Challenge. Împreună cu oenologul Manfred Krankl, a mai creat vinuri dulci pentru proteica cramă Sine Qua Non din California.
Moric și vițele centenare. Din vițele centenare de Blaufränkisch ale unei parcele situate la Lutzmannsburg, lângă granița cu Ungaria, Roland Velich creează vinul Moric, o altă comoară oenologică a Austriei.
Clasificare. În districtul viticol Wachau există un sistem propriu de clasificare a vinurilor. Viticultorii grupați în organizația Vinea Wachau împart vinurile în trei categorii: Steinfeder -  un vin foarte ușor și buvabil, slab alcoolizat, bun de consumat tânăr,  Federspiel – echivalentul unui Kabinett german, cu 11,5-12,5% volum alcoolic, obținut din struguri mai copți, de băut în cinci ani, și Smaragd -  echivalentul unui Spätlese german, de recoltă târzie, cu volum alcoolic mai ridicat, pretându-se la o învechire mai mare de șase ani. Membrii organizației respectă regulile din Codex Wachau, care presupun să nu cumpere struguri din alte părți și să elaboreze vinuri expresive și pure.
Districtus Austriae Controllatus. Din 2013, pentru recolte începând cu anul 2012, Austria a introdus, după model francez, propriul sistem de apelațiuni de origine controlată, sub denumirea de Districtus Austriae Controllatus (DAC). Astfel, există 10 DAC, patru pentru Niederösterreich – Kamptal, Kremstal, Traisental, Weinviertel, una pentru Viena - Wiener Gemischter Satz și cinci în Burgenland –Eisenberg, Leithaberg, Mittelburgenland, Neusiedlersee și Rosalia.
Ruster Ausbruch. În satul Rust din Burgenland se produce vinul de desert Ruster Ausbruch, echivalentul unui Tokaji, mai alcoolizat însă și cu aciditate mai scăzută. Alături de TBA-urile marca Kracher, acesta e cel mai cunoscut vin al regiunii, Viticultorii din Rust s-au retras din schema de apelațiuni de origine controlată DAC.

Bibliografie:
Dominé, André Wine, Editura Ullman, 2010
Evil, Susan (consultant) – Vinurile lumii, Editura Litera, 2010 
Johnson Hugh, Robinson Jancis – Atlasul mondial al vinului, Editura Litera, 2015  
Patic Mihai – Enciclopedia viei și vinului, Editura Tehnică, București, 2006  
The Wine Opus, Editura Dorling Kindersley, Londra, 2010




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu