Pe Valea Mureșului și pe Valea Oltului. Summit-ul nostru purificator de la Sibiu, de la Drăgășani, de la Cozia

Fără să fim șefi de stat, mari maeștri de lojă ori mici somități pe scara socială, călătoria noastră din 2019 la Drăgășani, de Ziua Bunicii Maria Știrbey, a trecut fortuit prin Sibiu. Cu o lună înaintea evenimentului, nu mai erau de găsit locuri de cazare acceptabile în zona Drăgășaniului pe o rază de 50 de kilometri, așa că am avut bucuria să revedem Hermannstadt-ul și să-i savurăm bunătățile.

Anul acesta ne-am strâns vreo zece pentru a sărbători ușor decalata Zi a Bunicii la Drăgășani. Plus cel mai mic degustător autorizat al clubului, Tudor, de doi anișori și un pic, fiu de membru fondator și mare amator de călătorii. 

 

Am pornit pe Valea Mureșului, pe drumul tradițional, pe lângă Mănăstirea Maria Radna și Cetatea Șoimoșului care străjuiește orașul Lipova. Cu o seară înaintea evenimentului de la Prince Știrbey, ne-am cazat la Sibiu la Vila Anca, într-un loc cu vedere la Carpații înzăpeziți. În orașul președintelui, cu câteva zile înaintea Summit-ului informal al șefilor de stat din Uniunea Europeană, gradul de ocupare în hoteluri se apropia de 100%. Nu exista ochi de acoperiș tipic burgului sibian care să nu-și aibă propriul trăgător de elită, propriul înger păzitor de președinți. Noi am fost însă mai atenți la minunile orașului, cum ar fi Podul Minciunilor, Piața Mare, Turnul Sfatului. Și greu am găsit, printre gardurile de tot felul, Tango Restaurant&Pub, unde am ajuns din pricină că la Benjamin Steakhous&Bar nu mai era de găsit nici un loc. A fost o seară cu excelente steak-uri de vită autohtonă și cu vinuri de top din  străinătate, ne-am dedat la Prosecco și la două vinuri roșii, între care un Malbec remarcabil.

 

De dimineață, pe Valea Oltului, am luat-o către Râmnicu Vălcea spre Hotel Ramada, locul nostru de cazare pentru noaptea viitoare. De acolo, cu un microbuz ultramodern, am ajuns pe la prânz în Mica Toscană de Drăgășani, la Crama Știrbey. Toate erau la locul lor: vana domnească de la intrare, viile lucrate nemțește, Oltul lățit și florile superbe de pe căpița de fân din apropierea cramei. Un ansamblu popular de adolescenți interpreta melodii ardelenești și bănățene, doamna și domnul baron ne-au primit cu căldură, bondarii bâzâiau în jurul florilor, oamenii roiau în jurul vinurilor...

 

Oliver Bauer a susținut o dublă degustare pe terasa cu vedere la Olt, o verticală cu Feteștile Regale elaborate de el însuși începând cu recolta 2010. Mai expresive sau mai discrete, toate vinurile ne-au uimit prin longevitate și caracter, prin personalitatea teutonă imprimată de Oliver pe acest terroir scăldat în soare, mai degrabă mediteranean. Eu m-am îndrăgostit de Feteasca anului 2011, mă gândesc să dau lovitura într-o seară în pivnița cramei, în chipul hoțului Big Nose din Pink Panther, și să plec cu tot lotul spre vinoteca arădeană. 

Cât despre restul vinurilor, am apucat să degust tot-tot-tot, mai puțin Dessertul Știrbey. Foarte pe gustul meu au fost spumantul de Crâmpoșie, Feteasca Regală din 2015, toate Tămâioasele, Novacul și Negrul de Drăgășani și mai ales excepționalul, entuziasmantul, extaziantul Cabernet Sauvignon.

 

Ne-am ghiftuit cu preparatele tradiționale care ne așteptau în pântecul cramei, cu zacuscă și carne de ied, cu vita gătită excelent, cu baclavale și cu înghețată. De fiecare dată ne pare rău că totul durează atât de puțin, că ne sunt date doar câteva ceasuri de splendoare drăgășeneană. În microbuz, atmosfera a fost pe măsura vinurilor băute, adică veselă, zgomotoasă, exuberantă. A doua zi, după un frugal mic dejun, în hotelul excelent de la Vâlcea, de patru stele, deschis de o lună, al cărui personal se străduiește mai mult sau mai puțin stângaci să atingă clasa Ramada, am pornit pe rând către casă. 

 

Pe Valea Oltului, pe lângă Sibiul cu Făgăraș înzăpezit, cu turle de biserici catolice și ortodoxe, pe lângă impresionanta Cetate a Devei, apoi pe Valea Mureșului, pe sub Șoimoș și pe lângă Maria Radna. Alături de Zoli și de Raluca, tovarășii mei de călătorie din ultimii cinci șase ani, nu am părăsit Valea Oltului fără să ne reculegem o jumătate de oră la Mănăstirea Cozia. Un loc încărcat de spiritualitate, care te îndeamnă, dacă vei fi uitat vreodată, să nu uiți că ești român și că aparții totuși acestui spațiu atât de contrastant numit România, cu toate ale sale, bune, rele, insuportabile. 

Cu această liniște în suflet recăpătată la Cozia, ca sorbirea unui vin dumnezeiesc, ne-am întors acasă. Dincolo de summit-ul cu zeci de șefi de state și de campania electorală purtată cu vuvuzele și abecedare, rămâne sentimentul acestei purificări, cu zăpadă de Carpați, cu Negru de Drăgășani, cu mir  și azimă din lăcașul lui Mircea cel Bătrân.

Mai multe imagini: Cozia, Drăgășani, Pe drum, Sibiu