Dacă nu știi cum să petreci un weekend de iunie
canicular, o ieșire la Dunăre ar fi cea mai inspirată 
alegere. Dacă o faci în
compania unor buni prieteni, dacă mai ești găzduit de alți amici la o cabană
dintre sălcii, pe malul fluviului, ieșirea poate deveni una de neuitat.
Cam asta am făcut pe la sfârșit de iunie, noi, un
mic nucleu de degustători neautorizați: am pornit cu 
trei mașini către Moldova
Nouă, cu portbagajele încărcate cu undițe, cu râme, cu vinuri, bere și bunătăți
la ladă frigorifică. De la Arad 
până la Cabana
dintre sălcii, aflată undeva între Coronini și Liubcova, e drum de trei ore
și un pic, prin Timișoara, Deta și Oravița. Dacă ai casă la Ferendia însă, e
drum tot de trei ore și un pic cu oprire în satul natal, pentru a hrăni găinile
și pe cățelul Ferry.
Gazdele noastre sunt Geco și Corina, o familie de
întreprinzători tineri, care-și aduc cu ei la cabană și 
pe cei doi copii, Marko
și Janko. Cel mare are 11 ani, a învățat singur să înoate în Dunăre și e pescar
împătimit, cu care împart nailoane și cârlige. Cel mic e un năzdrăvan de cinci
ani, din când în când mai cade în fluviu de pe pontonul cabanei, prilej pentru
tată să sară îmbrăcat în apă pentru a-l
salva. Cabana, care de fapt e un mic 
complex turistic, are mai multe bungalouri
dotate cu tot confortul, o terasă cu televizor uriaș și masă de ping-pong, are
loc de grătar, parcare și bănci pentru privitori sau pescari, plus un ponton lung
de vreo 12 metri de unde poți arunca pluta în locurile cu pești. Pe lângă
gazde, ne bucurăm de compania lui Iasmin și a Casianei, finii lui Geco. El e
barcagiul nostru temerar, poate căra singur motorul uriaș de 15 cai putere al
bărcii. Ea e o viitoare tânără mămică, s-a bucurat să organizeze o ședință foto
pe 
ponton, îmbrățișându-și soțul care ținea în buzunarul din spate al
pantalonilor o mică imagine cu fătul de trei luni. Mai suntem noi, micul și
marele Pivnicer, plus Claudiu&Teodora plus Attila&Alexandra,
degustători pasionali din Arad.
În prima seară rămâne timp de grătare și multe
Frize, Valahorum-uri și Băbești Negre marca La Sapata,
de Carassii și
Freamături de Catleya, de băuturi liniștite și neliniștite, de ieșiri scurte cu
barca. Vedem meci după meci de la campionatul european, ne bucurăm de goluri,
facem un ping-pong scurt și apoi trecem la somn. Spre dimineață, mă trezesc
febril și arunc undițele în 
speranța unei mari capturi. Toată ziua nu prind
însă decât doi carași. Seara și noaptea însă e timp de revanșă, mă duce Iasmin
cu barca vâslind până la marginea ierburilor care au năpădit malul, aruncăm
plumbii chiar unde se adâncește Dunărea și prindem niște somni buni de grătar.
Ziua a fost caniculară, o ploaie efemeră a produs un
uriaș curcubeu arcuit pe cele două maluri ale 
Dunării, o minune care nu a ținut
cont de regulile frontierei și ale pandemiei, unind pentru câteva minute două
națiuni fluviale. Am fotografiat tot felul de păsări în zbor și multe ambarcațiuni
cu oameni fericiți la bord, ba și niște barje uriașe care ne-au tulburat
liniștea pescărească cu valuri imense. Au fost apoi multe partide de tenis de
masă la simplu și la dublu, dar și meciurile campionatului european, plus o discotecă
nocturnă cu muzică la maximum până în miez de noapte, bifând astfel două zile
la malul fluviului, vineri și sâmbătă.
Duminică a fost ziua croazierei pe Dunăre în barca
gazdelor, am străbătut mulți kilometri în amonte, în
această parte de Clisură,
și apoi cea mai largă porțiune de pe întregul parcurs dunărean, situată între
orașul sârbesc Golubac și comuna cărășeană Coronini, până pe extraordinarul Ostrov
Moldova Nouă. 
Ruinele cetății Ladislau, pe malul nostru, și cetatea Golubăț
(Golubac, în sârbă) străjuiesc acest loc în care Dunărea se îngustează ori se
lărgește, în funcție de sensul în care aluneci cu vaporul pe fluviu.
O stâncă bizară
numită Babacaia (în turcă, Stânca tatălui) sau Baba Caia iese din apă ca o
foarfecă sau 
ca un dinte de balaur, purtând o cruce pe ea și multe legende pe
care le aflu de la Marko sau de pe Wikipedia. Ba o ceartă între un moș și o
babă, pe nume Vasile și Caia, ba o gâlceavă între zeul Cronos (Saturn, în
mitologia romană) și zeița Pământului Geea (Tellus, în mitologia romană) asupra
modului în care era tunsă o frumoasă pajiște, cu coasa ori cu foarfeca, ar fi
dus la aruncarea zeiței în Dunăre sau 
la căderea accidentală a babei în fluviu.
Transformate în stană de piatră care se înalță la șapte metri deasupra apei,
baba ori zeița continuă să arate două degete în sus, semn că pajiștea sigur a
fost tăiată cu foarfeca... Pe sârbește, legenda stâncii de lângă Coronini spune
că un cneaz s-a supărat pe soția-i infidelă, legând-o de stâncă și cerându-i, în
zadar, să se căiască: Babo, kaji se! (Nevastă, căiește-te!).
Oricare ar fi
adevărul, stânca este de-a dreptul mitică în lumina apusului, are ceva sumbru
și atractiv 
totodată, Iasmin o înconjoară ca nebunul, forțând barca încărcată
cu uimirea și încântarea noastră. Și apoi o luăm în sfârșit către ostrov, către
Ostrovul Moldova Nouă, străjuit de un imens pod metalic și de o mină de cupru
cocoțată pe dealurile din împrejurimile
orașului 
Moldova Nouă. Geco ne spune că mina a fost multă vreme o sursă
de poluare pentru întreaga zonă. Autoritățile comuniste au construit un pod
care leagă malul românesc de acest ostrov, în ideea depozitării sterilului
poluant produs de mina de cupru. Până la urmă, comunismul s-a dus dracului iar
sterilul a fost depozitat pe mal, poluând mulți ani zona, până când s-a găsit o
soluție de ameliorare prin stropire 
cu apă din Dunăre. Astăzi, navigatorul pe
Dunăre în zona Moldova Nouă vede un uriaș cadru metalic pe piloni care duce în
Ostrov, nu zărește nici urmă de steril, ci doar clădirile sinistre ale minei,
plus două turnuri trântite în mijlocul insulei dunărene.
Uriașul ostrov de lângă Moldova Nouă ne întâmpină cu
lebede, cu nuferi, cu corb cocoțat pe un ciot de 
arbore, cu ponton turistic, cu
duduie zâmbind aparatului foto de pe barca sa cu părinți hedoniști. Nu există
amenajări turistice aici, în afara unor câtorva căsuțe nou-construite și a unor
panouri 
informative, avem de-a face cu o arie naturală protejată care se
întinde pe 1.600 de hectare, din care insula propriu-zisă cuprinde 345 ha. Pe
ostrov trăiesc în libertate cam o sută de cai, urmașii cabalinelor crescute în urmă
cu peste 50 de ani de sârbii din Moldova
Veche. Pe atunci, legătura cu insula
era făcută cu ajutorul unui bac. Cum între timp acesta a dispărut, caii au
devenit liberi, s-au sălbăticit și urmașii lor au parte astăzi de acest paradis
aproape neatins de ambiția oamenilor.
Am avut ocazia să-i imortalizăm, în toată
splendoarea, ba adăpându-se, alături de stolurile de păsări, în 
bălțile ostrovului,
ba răcorindu-se la umbra unui copac, ba păscând fericiți pe Movila lui Attila.
Acest tumul de pe insulă are la rându-i propria legendă. Se spune că aici ar fi
fost îngropat teribilul rege al hunilor, că mormântul ar fi fost ridicat de o
uriașă armată de oșteni care ar fi depus pământ cu coiful. Se mai spune că
armăsarul său negru cu stea în frunte ar fi fugit la movilă ca să-i apere
mormântul și 
că iepele roșii călărite de oștenii trimiși de fiul său să
recupereze bidiviul ar fi evadat la rândul lor, urmând calul lui Attila. Așa ar
fi ajuns să trăiască și să se înmulțească liber pe ostrov...
Dani a mai surprins și figurile nedumerite și
alertate a două vulpi endemice, care urmăreau din ierburi 
turiștii curioși, cu
aparatele lor foto agățate de gât. La întoarcere Iasmin a făcut a doua baie în
Dunăre și s-a apropiat periculos și euforic de malul sârbesc, agitând
păsările care se odihneau pe câte un ciot răsărit din apă, pe câte-o barcă
eșuată cu vârful în sus. Mi-am 
imaginat pentru o clipă că și noi ne scufundăm în
acea porțiune a Dunării, aruncați sau nu de zeul Saturn în valuri, că barca ia
apă și că sărim și înotăm, udând aparatele foto și telefoanele inteligente,
pierzând lada frigorifică și câte un pantof, ori poate actele și ochelarii de
soare.
Din fericire, nu s-a întâmplat nimic din toate acestea,
că altfel ar fi fost alertate Poliția de frontieră și 
Salvarea prin 112 și ne-am
fi trezit cu oamenii transpirați ai legii care ne-ar fi legitimat și
admonestat, ori chiar reanimat, plus că apoi am fi fost nevoiți să vâslim vreo
trei kilometri dacă motorul bărcii s-ar fi înfundat. Așa că am mai apucat să tragem la mal, la malul
Coronini-ului, pe o terasă superbă, pentru o limonadă sau 
chiar o bere, ca apoi
să tragem către casă, către cabana dintre sălcii, unde ne așteptau multe
grătare, vinuri, meciuri de fotbal și de ping-pong și o noapte cât se poate de
liniștită.
A patra zi, luni, a mai rămas un picuț de timp pentru
pescuit, prilej pentru Attila al nostru, cel cel din
club, nu pentru hunul de pe
ostrov, să iasă la vâsle dincolo de ponton. Am luat-o către casă apoi, unii
spre Ferendia, de grija găinilor și cățelului, alții către Arad, la treaba
zilnică.
O aventură la
Dunăre poate fi contorizată în cuvinte, imagini, 
emoții dar poate fi revelată
și prin detalii abia vizibile cu ochiul liber, perfecte însă pentru obiectivul
aparatului Canon. Un cormoran înghite un pește, un pescăruș taie aerul, o
barcă izbește ușor piciorul 
unui pod care nu ar trebui să existe, un curcubeu
unește malurile a două țări despărțite de marele fluviu. Am avut parte de toate
acestea în cel mai frumos și aventuros weekend din anul 2021. Și ne gândim să-l
repetăm, pentru noi și pentru cei care vor să vină cu noi în toate peripețiile
care vor urma.
Galerie foto: Cabana dintre sălcii, Croaziera, Ostrovul Moldova Nouă, Pe drum
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu