8 august, ziua 9.
Cuvinte cheie: Papier mâché. Avem de atins astăzi trei destinații,
din trei țări 
diferite: Città di Lucca (Italia), restaurantul Bandima din
Ankaran (Slovenia), apartamentul Licia din Rijeka (Croația). Și o luăm încet și
pe rând, pe drumurile proaste ale Italiei, traversând Toscana de la sud la
nord, pe strada și pe superstrada, pe via și pe autostrada. Drum de două ore și
ceva de la Montemerano la Lucca, timp în care unii ca 
mine chiar își pot scrie
jurnalul pe noul telefon Samsung de care îs foarte încântați.
Lucca
e un oraș măricel, mai liniștit decât Firenze ori Siena, mai puțin năpădit de
turiști, deși acum 
unora care au mai dat pe aici în anii și deceniile din urmă,
în care încă nu se inventaseră pandemiile, li se pare că viața cetății cu
pricina se aglomerează. O poartă antică, împodobită cu statui, ne duce în vechiul oraș, înconjurat de ziduri străvechi. E vorba de o fortăreață 
care
ascunde un oraș medieval intact, de o frumusețe unică. Întinse pe 4,2 km,
zidurile Cetății Lucca ocupă locul doi în Europa ca întindere după zidurile
venețiene ale capitalei Ciprului, Nicosia, care au o lungime de 5 km.
Fortăreața numără 11 bastioane și șase porți, zidurile actuale datând din perioada
Renașterii (secolul al XVI-lea) și fiind clădite după realizarea zidurilor din
perioada romană (180 d. Hr.), a celor din epoca medievală, când Lucca devenea
comună (sec. al XII-lea), și a celor din secolul al XIV-lea, când orașul a
cunoscut o mare dezvoltare.
Dacă
vrei să prezinți o istorie pe scurt, trebuie să ții seamă că așezarea a fost
fondată de etrusci, că a 
fost ocupată apoi (pe la 180 î.Hr.) și sistematizată
de romani (vechiul oraș are o tramă stradală de tip grilă), că urmele vechiului
amfiteatru se regăsesc în Piazza dell'Anfiteatro, că în anul 56 î. Hr. aici
s-au întâlnit Cezar, Pompei și Crassus pentru a constitui Primul Triumvirat din
Imperiul Roman, că multe secole mai târziu cetatea a fost prădată 
de barbarii
Regelui Odoacru, că în perioada medievală Lucca ajunsese unul dintre cele
importante orașe toscane, că începând cu secolul al XII-lea s-a îmbogățit pe
seama comerțului cu mătase, că pe la 1308 Dante și-a petrecut câteva zile din
exilul său la Lucca, că unul dintre marii săi conducători a fost, la începutul
secolului al XIV-lea, condotierul Castruccio Castracani, care l-a avut ca
biograf pe celebrul Niccolò Macchiavelli, că vreme de jumătate de mileniu, până
la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până la cucerirea napoleoniană, Lucca a
funcționat ca un oraș-stat, cu constituție proprie, devenind,
după Veneția, al
doilea cel mai mare oraș-stat al Italiei, independent de-a lungul secolelor.
Sunt
multe lucruri și ființe de văzut aici, am ajuns pe la ora prânzului și avem
doar două ceasuri și un 
pic pentru a gusta această bucată urbană de Toscana.
Destul cât să ne amestecăm printre oameni, printre ei, italienii etrusci, să
simțim mirosul de piele și de lux, lumea aceasta de înghețată și marțipan, să pozăm porțile și accesoriile de la intrare, detaliile fiecărei clădiri, tihna
toscană că o vacanță din vremea pandemiei. Bifăm doar câteva din marile
obiective turistice ale Luccăi: zidurile orașului, Biserica San Michele in
Foro, Turnul 
Guinigi cu spectaculoșii săi arbori la înălțime, statuia lui
Giacomo Puccini, Piazza dell'Anfiteatro... Și mai surprindem părți din
expoziția de artă bienală, statuile din papier mâché, detaliile străzii,
zâmbetul unei dudui cu câine pe velociped…
Înainte
de plecare, luăm câte o bere - Perroni, bineînțeles - și câte o pizza -
prosciutto e funghi, 
bineînțeles - de la localul Rusticanella 2 da Lucca.
Trattoria asta are terasele dispuse pe un gang perpendicular pe stradă, care se
continuă cu o piațetă situată lângă Camera de Comerț a orașului. E intim și
plăcut totul, după ultimele zile cam prea dense, cam prea gurmande.
După
cafeaua ristretto, o luăm încet către următorul obiectiv, aflat în... Slovenia.
De orășelul Ankaran
și restaurantul Bandima ne-am atașat în urmă cu câțiva ani,
când am vizitat Maribor, litoralul sloven și Peștera Postojna. Ba la Ankaran
ne-am făcut și un prieten, în persoana chelnerului Božo, care ne-a servit cea
mai bună caracatiță gătită vreodată. Așa că Dani conduce febril spre Slovenia,
traversând Italia către Adriatica, astfel încât să ajungem la Bandima după
cinci ore și un pic de drum, spre seară.
Slovenia
are drumuri mai bune decât Italia, e o mică Austrie slavă, așa cum am descris-o
anterior. Și 
mai are benzină mai ieftină și prețuri mai bune la toate, inclusiv
la restaurantul Bandima, unde servim calamari cu cartofi prăjiți și cu bere
Laško, de care ne-a fost atât de dor în ultimii ani. Mai servim și vinul casei,
o excelentă Malvasija. Numai chelnerul Božo lipsește, s-a pensionat, ceea ce nu
îl împiedică pe noul chelner, altminteri bosumflat, să zâmbească atunci când
primește bacșișul și să ne aducă 
din partea casei un foarte bun distilat de
pere. Poate părem și noi acum reușite sculpturi din papier mâché pe care cineva
le hrănește când vine înserarea.
După
un ceas și ceva pornim, la crepuscul, către Croația, trecem 
vama lejer, fără
control și accelerăm spre Rijeka. Găsim ușor apartamentul relativ central și
cheiul cu vapoare uriașe și parcarea publică. La cazare, ne întâmpină o doamnă
în vârstă, încântată să converseze cu Dani în italiană. Mâine ne paște o zi de
baie și de explorare la Adriatica și cine știe câte restaurante de amintit în
jurnal.
Galerie
foto: Città di Lucca, La Ciavatta, Slovenija
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu