Există un număr uriaș de motive și pricini pentru
care merită să vizitezi Oradea sau, cum vă place să-i 
spuneți, Oradea Mare, Nagyvárad, Grosswardein.
Deși am mai fost acolo în trecere cu mulți ani în urmă și chiar mai încoace,
prezentul articol se tot scrie începând cu luna octombrie a anului 2022 și are
legătură cu minunatele sale împrejurimi, cu o cetate unică și cu un festival de
vin organizat într-o sinagogă.
Există puține orașe în România care îți dau impresia
că te afli cu adevărat oriunde în Europa Centrală,
în Mitteleuropa. Dacă iei un
turist occidental și-l aduci, îl transporți ori îl zbori legat la ochi,
plasându-l apoi în cetate ori în centrul orașului Oradea, s-ar putea să nu
ghicească țara unde se întâmplă 
acțiunea, frumusețea asta urbană, arhitectura, darămite
să numească urbea; ar putea zice Ungaria, ar putea zice Austria, s-ar gândi la Cehia
sau la partea aia de Serbie numită Voivodina, ori poate, mult mai la vest,
nord-vest, ar alege Germania. Și numai Sibiul, Brașovul, Clujul, 
Sighișoara și
alte câteva orașe transilvane, alături de capitala Banatului, Timișoara, i-ar
mai putea da această impresie, însă nu atât de puternic precum o face Oradea.
Nici nu e de mirare că se întâmplă asta, câtă vreme
oamenii care au condus în ultimii ani urbea s-au 
preocupat poate mai mult și
mai eficient decât edilii altor orașe să-i conserve, să-i pună în valoare, să-i
redea personalitatea multiseculară, multietnică și multiculturală.
Cum-necum, eu și micul nostru grup de degustători
neautorizați de vin din Arad am ajuns să ne 
îndrăgostim de orașul de pe Crișul
Repede mai degrabă dintr-o pricină turistică: un nepot arhitect stabilit la Aachen
s-a gândit să-și ofere o minivacanță alături de soție în această extraordinară
destinație Art Nouveau, iar noi, ca
rude 
iubitoare, am profitat de situație. Nu ne-am cazat însă în marele oraș, ci
am ales Băile Felix ca loc de mas,
ispitiți de o vilă nouă cu piscină și de ideea explorării nu doar a Centrului,
ci și a împrejurimilor.
Băile Felix, sat din comuna Sânmartin, reprezintă un
superlativ: cea mai mare stațiune balneară cu 
regim permanent din România. Iar
în privința locurilor de cazare (7.000), se află pe locul doi în țară, după
litoralul românesc. Izvoarele termale, descoperite după unii în jurul anului
1000, după alții, la 1200 sau chiar pe la 1700, au fost valorificate întâia
oară în anii 1711-1721 
de călugărul Felix Helcher, administrator al mănăstirii
din Sânmartin, sub forma unor așezăminte pentru tratament, purtând numele de Félixfürdő
(Baia lui Felix). Relativ noile baze
de tratament și agrement din perioada comunistă, inclusiv una a Securității, au
fost construite pe domeniul naționalizat al mănăstirii. Pe cuprinsul băilor se
găsesc lacuri cu nuferi și lotuși, care fac parte din aceeași familie de plante
numită Nymphaeaceae. Călătorul 
mai
poate observa în aceleași ape numeroase țestoase și pești exotici. În incinta
băilor se află un lăcaș străvechi, Biserica
de lemn din Brusturi (1785), iar arborii parcurilor sunt terenul de joacă
al unor foarte rapide și agitate veverițe.
A fost un octombrie superb și un city break memorabil, petrecut în familie, la Băile
Felix și la Oradea. Nepotul Mircea și soția sa Diana, doi
tineri arhitecți timișoreni, au fost alungați din țară de sistemul ticăloșit al
Pilelor, Cunoștințelor și Relațiilor (PCR), ca și de slabele 
perspective de a-și
exercita în mod demn profesia. Și-au găsit o nouă casă în Germania, la Aachen,
iar astăzi proiectează stadioane și piste de Formula 1 pentru cele mai bogate
țări din Peninsula Arabică. Dincolo de reușita profesională însă, rămâne totuși
dorul de acasă, pe care-l mai ostoiesc în scurtele concedii petrecute în țară.
După un drum de 16-17 ore, după 
revederea părinților, a fratelui lui Mircea, a
unchilor și mătușilor care suntem, cei doi au dorit să șadă trei zile în
preajma Oradiei, pentru o mică vacanță urbană, secession, gourmet.
Pensiunea aleasă, Vila Bun, se găsește chiar în marginea orașului balnear, e dotată
cu piscină și oferă .jpg)
tot ce-i trebuie turistului de weekend. De aici am luat-o
pe jos către băi, am cumpărat suvenire, am făcut ședințe foto cu țestoasele și
peștii lacurilor, dar și cu nuferii și lotușii care, poate, au înflorit anume pentru
noi.
Potrivit Dicționarului
de simboluri, de Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Ed. Artemis, București,
1995, lotusul reprezintă, în iconografia egipteană, apariția vieții pe
imensitatea neutră a apelor primordiale; el este cel dintâi, iar mai apoi
demiurgul și soarele țâșnesc din inima sa deschisă. Floarea de lotus 
este
asociată sexului, vulvei arhetipale, cea mai sfântă fiind floarea de lotus
albastru, căci oferă o mireasmă de viață divină. În literatura chineză, lotus
este cuvântul folosit pentru vulvă, numele cel mai râvnit dat unei curtezane
fiind Lotus de Aur. În
spiritualitatea indiană și budistă, reprezintă puritatea, simbolul dezvoltăriii
spirituale, Oul lumiii. Lotusul tradițional are opt petale, după cum 
spațiul
are opt direcții, fiind și simbolul armoniei cosmice. În literatura japoneză, e
imaginea moralității care se păstrează intactă în mijlocul societății impure.
Are și semnificații alchimice, floarea de aur fiind albă.
Revenind abrupt la plimbarea noastră, am mai vizitat
și fotografiat apoi străvechea biserică de lemn, 
arborii exotici, veverița
curioasă și spărioasă în același timp, care zburda frenetic în coroana unui
copac secular. Cum nu ne-am alocat timp și pentru vreun spa, bucurându-ne de piscina
pensiunii, cam asta a fost experiența noastră la Băile Felix. Poate că era firesc să petrecem mai mult timp la
Oradea, un oraș 
care oferă nu numai specialistului, arhitectului, plăcerea de a
cuprinde rafinate comori urbane, ci și trecătorului, călătorului mai puțin
avizat. Ceea ce am și făcut, o zi mai târziu, iar mai apoi, o lună și chiar un an mai târziu...
Galerie foto: Félixfürdő, Oradea, Pe drum, Vila Bun
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu