miercuri, 18 iulie 2012

Cellar Tales cu mari Barolo şi negri mititei de Drăgăşani

2009, 2006, 2005, 2004, 2003, 2002, 2000, 1999, 1998, 1996, 1995, 1992, 1988, 1975, 1964. Aceste cifre reprezintă nişte ani pe care unii dintre noi, destul de mulţi, chiar i-au trăit. Şi în acelaşi timp exprimă vinuri pe care foarte puţini dintre noi le-au degustat. Eu am avut privilegiul s-o fac în cadrul Cellar Tales, International WineRoundTable Edition XI, 13-15.o7.2012, Via Sandu, Drăgăşani.
Acuma, ştiu că sună foarte pompos şi foarte english denumirile astea pe care Raluca şi Oliver Bauer le-au trecut pe mapa degustării. Trebuie să ştiţi însă, pe scurt, că a fost vorba de un extraordinar eveniment oenologic organizat de acest cuplu de aur de la Prince Ştirbey. Povestirile, poveştile pivniţei din acest episod, iniţiate de cei doi şi găzduite de Via Sandu, au fost spuse prin intermediul unor vinuri cu care foarte puţini au norocul să se întâlnească într-o viaţă şi care provin dintr-o colecţie strânsă de-a lungul multor ani de oenologul de la Ştirbey. Din pricina lor, a tentaţiei irezistibile la care am fost supus printr-un mail bine ţintit, am luat din nou drumul Drăgăşaniului, a treia oară în acest an. Şi nu am avut ce regreta, ba chiar pot spune că aceasta a fost una dintre cele mai frumoase întâmplări oenologice din viaţa mea.
Ca să ajung la ea, mi-am băut cafelele dimineţii, am sărit în Yaris-ul meu mic şi scump şi am luat-o pe autostradă către Timişoara, cu scopul precis de a-mi trezi din somn nepotul IT-ist, am transbordat geanta frigorifică şi emoţia călătoriei în Loganul său mult încercat pe drumurile patriei şi am pornit-o către festin. Era vineri şi era caniculă şi munţii Banatului treceau în viteză pe lângă noi, dezvăluind din loc în loc turle de biserici şi oameni mult mai serioşi, mai într-ale lor decât noi. Şi-apoi s-a ivit Dunărea, oh, Dunărea, şi am zărit insula Şimian pe care cândva am căutat în zadar şerpi şi amintirile Ada-Kaleh-ului. Când fluviul a părăsit drumul, luând-o în voia lui, am fost nevoiţi să traversăm Oltenia, să trecem prin Strehaia, să facem slalom pe lângă Craiova şi Slatina şi să găsim Dragăşaniul cu al său Kilometru Zero la locul lui. Da, e vorba de hotelul cu miros de covrigi, azimă şi pâine caldă şi cu tulburel de Fetească Albă ieftin şi bun pe care obişnuim să-l cumpărăm pentru omul nostru din Panama, adică de la ţară, şi chiar pentru noi înşine. Pe urmă s-a făcut seară şi ne-am intrat în rol, respectând scenariul primei zile de festin.

Poate nu ştiţi, poate nu aţi avut norocul să aflaţi: casa Viei Sandu este locul de chef perfect. Are nişte proprietari haioşi şi toată recuzita necesară unor zbenguieli pentru oamenii mari, cum ar fi lemnele pentru foc de tabără, grătarele rapide, multimedia cu proiector şi accesoriile pentru orice fel de flashtasting cu vinurile caselor din preajmă. Ba chiar şi telescop pentru constelaţiile nopţilor olteneşti. Şi un peisaj aproape toscan, cu Olt şi cătune şi drumuri de praf, de bitum ori de fier străbătute din când în când în când de câte-o maşină ori de vreun tren nimerit pe-acolo.
În vârful dealului, ni se pare de fiecare dată că ne-am plasat deasupra lumii şi în afara timpului, ca nişte boieri rătăciţi în bermude, cu ochelari de soare şi rânjet de connaisseurs. Raluca şi Oliver sunt amfitrioni impecabili când vine vorba de cellar tales-urile astea. Fiindcă sunt organizaţi, echilibraţi şi atenţi la toate şi purtători de grijă tuturor. Am admirat felul în care a fost structurată mapa aşa-zisei mese rotunde şi acurateţea cu care le-au realizat pe toate, ajutaţi de gazde, prieteni şi comeseni. Nu a lipsit nici un vin, nu am avut parte de nici un incident, bunătăţile au fost servite întocmai iar numărul de participanţi, treisprezece, s-a dovedit cu noroc: o singură sticlă din totalul de 28 a avut un mic defect din pricina unui dop imperfect.
Să nu credeţi cumva că a fost vorba de cine ştie ce atmosferă sobră şi snoabă. Nu. A fost un festin între prieteni, între oameni care au multe valori în comun. Cu un dozaj inspirat de vinuri şi preparate alese, o adevărată lecţie de stil susţinută de Oliver, Raluca şi Compania.
Despre vinurile servite aş putea povesti o veşnicie, dar cum nu mă încape blogul, mă voi mulţumi să public propriile note de degustare - mai mult un reportaj al simţurilor decât o înşirare de mirodenii descoperite în vin - pe site-ul cdvin.ro.
Aşadar e prima seară, într-un lighean cu apă şi gheaţă stau scufundate nişte sticle de Ştirbey, în iarbă dorm căţeii negri şi costelivi, negri de Drăgăşani, aciuaţi prin preajmă. Oliver, Raluca şi prietenii pregătesc diverse feluri de somon (tartar cu capere, marinat, prăjit în unt), la care s-au gândit să asorteze ceea ce au numit vinuri albe neobişnuite (Rotgipfler 2000, J. Staddlmann; Grüner Veltliner 2004, Birgit Eichinger; Vitovska 2009, Eddie Kante; Ribollla "Amfora" 2005, Gravner; Côtes du Jura 2003, Berthet-Bondet; Vouvray "Le Mont", Huet; Gewürztraminer Grand Cru "Sonnenglanz" 1988, Bott-Geyl) şi caractere puternice din lumea vinurilor roşii (Terrano 2005, Eddie Kante; Cuvée Prestige 1998, Chateau Montus; "The Fifth Wave" Grenache 1999, Langmeil; Amarone della Valpolicella classico 1998, Tedeschi). L-am fotografiat pe Tudor, micul Sandu, pe bicicletă, m-am jucat cu el încercând să construiesc un tanc, am surprins prin inima unui scaun making off-ul şedinţei foto cu farfurii şi sticle şi Olt la apus, în vreme ce Raluca şi Oliver au avut grijă să toarne în pahare vinuri contrariante, despre care am polemizat frumos ori aprins. La lumina felinarelor (Cornel Sandu este un maestru al atmosferei cu pricina), vinurile au devenit fotomodele, vedete absolute ale serii. Eu am reţinut lecţia despre aciditate şi rolul ei în învechire oferită de Oliver şi am ajuns apoi la hotel, cuprins de o euforie specială, cu gust de Grüner Veltliner, Grenache şi Gewürztraminer.

A doua zi, am făcut politică la micul dejun, apoi am dat iar fuga în vârful dealului. Micul Sandu poza lumea cu un ditamai Canon, Oliver&Co pregăteau nişte creveţi irezistibili pe marginea unor pahare, în frapiere îngheţa un Rosé de Ştirbey, eu pozam fluturi în iarbă şi păpădii pe fundalul viilor. Festinul era gata să reînceapă. Am fost alintaţi cu caviar, icre de somon şi ştiucă, asociate cu spumante intens comentate (Blanc de Blancs Grand Cru brut 2004, Hervé Dubois; Rosé "Terres Rouge" brut 2004, Jacquesson; Grand Cru "Cuvee 1670" brut 2002; brut nature 2000, Turo d'en Mota). Oliver s-a apucat să prăjească dorade pe grătar, având de gând să le asorteze cu orez sălbatic cu coajă de lămâie, ca să deschidă apoi nişte Chardonnay-uri absolut diferite şi absolut superbe (Chardonnay "unwooded" 2006, Cape Vale; Chardonnay "Reserve" 2006, Vergelegen; Clos du Cromin 2000, Moillard; Puligny-Montrachet 1er Cru 1992, Louis Latour) de pe trei continente: Australia, Africa şi... Franţa. Nu mă îndoiesc că veţi fi de acord cu mine că Franţa reprezintă un adevărat continent al vinului, în genere, şi al Chardonnay-ului, în speţă. În iarbă, avea loc festinul paralel cu rămăşite de dorade al câinilor casei. Între atâtea vinuri mari ni se mai pregătise ceva extrem de apetisant: muşchi de vită cu piure de cartofi cu rozmarin, în sos de vin roşu cu ciocolată neagră. Apoi a trebuit să degustăm câte ceva din Franţa anului 1995 cu ajutorul a patru vinuri vechi şi totuşi atât de adolescente (Beaune, Maillard; 5ième cru classé, Lynch-Moussas; Châteauneuf-du-Pape, Paul Jaboulet Ainé; Hermitage "La Sizeranne).

Duduile degustării au avut grijă să fotografieze din toate unghiurile posibile sticlele nobile, negrii mititei şi canini de Drăgăşani dormeau la umbră în jurul lui Isă, câinele cramei bancare vecine. Eu m-am mulţumit să plagiez aranjamentul foto cu vin şi trandafir galben al unei colege de masă şi de breaslă. Când a venit în sfârşit rândul celor patru Barolo pregătite de Oliver (Barolo Bricat "La Gramolere" 1996, Manzone; Barolo "Ciabot Mentin Ginestra" 1988, Domenico Clerico; Barolo Riserva 1975, Borgogno; Barolo 1964, Robba), mi-am găsit cu greu cuvintele pe foaia de degustare. Şi asta fiindcă erau minunat de proaspete, chiar dacă se născuseră în patru decade din mileniul trecut. Un foie gras cu jeleu de gutui şi reducţie de suc de struguri cu mentă a încheiat ospăţul, alături de un dulce şi nemţesc Riesling din '92 (Riesling Beerenauslese, Hans Lang), ambrozia finală. Ne-am jucat iar la lumina lămpaşelor, cu sticle de Barolo, am pozat umbre de ulcioare, scoici şi pahare, iar la sfârşit, în mod bizar, după o zi întreagă de răsfăţ culinar şi oenologic, am simţit că o pot lua pe loc de la capăt!
A treia zi, ca tacâmul să fie complet, am fost invitaţi la masă la Crama Ştirbey. Gazdele iar s-au întrecut pe sine, vinul a curs din belşug, am avut şi piept de raţă cu o salată incredibilă şi o tartă irezistibilă cu afine, iar Oliver a avut grijă să ne delecteze cu muzică de Vivaldi. Mi-am dat seama că întâmplările celor trei zile au avut ele însele ceva muzical, simfonic, iar dirijorul a avut grijă să păstreze măsura şi ritmul, interpretând pentru publicul care am fost o capodoperă scrisă pentru papile, oenolog şi orchestră. Apoi am părăsit locul cu baxuri în portbagaj, am tăiat iar Oltenia în două, nevoiţi să revedem Strehaia şi armata de poliţişti cu radare înşiraţi inutil din doi în doi kilometri, răsuflând uşuraţi când am dat în sfârşit de Dunăre. O cină cu şalău şi vin alb la Taverna Sârbului a încheiat aventura oeno-gastronomică din ultimul weekend. Pe următoarea o aşteptăm cu toţii cu sufletul la gură şi cu un vag gust de Barolo din '64 pe papilele amintirii.

Galerie foto: Bunătăţi, Cluuuuj, Making off, Micul Sandu, Negri de Drăgăşani, Oliver&Raluca, Ştirbey, Taverna Sârbului, Vario

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu