joi, 5 iulie 2012

Miracol, La Cetate. La Cetatea Ada-Kaleh, de pe insula Şimian

De câteva zile urmăresc obsesiv vechi fotografii cu ceea ce a fost cândva Ada-Kaleh, paradisul pierdut. Le derulez de nenumărate ori, le cercetez învechirea, zgârieturile, le adulmec parfumul oriental. În urmă cu vreo nouă ani, pe când lucram la un săptămânal timişorean, am editat un material despre insula Ada-Kaleh realizat de colegii mei Petrina Calabalic şi Adrian Pîclişan, doi dintre cei mai buni profesionişti cu care am lucrat în presa tipărită într-o carieră de 22 de ani. Atunci, în 2003, ei au reconstituit, cu ajutorul a două foste locuitoare pe care le-au găsit în Drobeta Turnu Severin, povestea insulei scufundate în schimbul realizării hidrocentralei de la Porţile de Fier. Şi tot atunci au ajuns cu o şalupă a grănicerilor pe insula Şimian, locul pe care a fost strămutată o parte din cetatea înghiţită de apele Dunării. Sefide Popescu, al cărei prenume înseamnă "Credincioasa", şi Anife Rumane Nazme, al cărei prenume semnifică "Suflet", şi-au amintit totul despre Ada-Kaleh. "Acolo a fost o bucăţică de paradis. În rai nu poate fi altfel decât pe Ada-Kaleh", aceasta a fost una dintre cele mai frumoase declaraţii cu care m-am întâlnit într-o carieră de jurnalist.
Pornind de la istoria aceste miniAtlantide otomane, acoperite acum de apele Dunării, în iunie 2012 ne-am gândit să refacem traseul colegilor de presă, acostând pe insula Şimian. De data aceasta însă am făcut-o nu neapărat profesional, ci de plăcere, de plăcerea reconstituirii, luând cu noi şi câteva sticle de vin de la Crama Oprişor, situată în apropiere. Sub pretextul unei înghiţituri inspirate de vin, ne-am gândit că un flashtasting printre ruinele cetăţii strămutate de pe Ada-Kaleh pe această insulă situată la vreo 20 de kilometri în aval ar fi cel mai potrivit prilej de a reconstitui, aici şi pe site-ul cdvin.ro, istoria acestui punct nodal de la graniţa dintre Occident şi Orient.
În rezumat, după o călătorie de câteva ore între Mureş şi Cerna, între frontierele Banatului istoric, o provincie presărată cu oasele habsburgilor şi ale turcilor care s-au tot luptat sute de ani pentru ea, am ajuns la Crama Oprişor. A fost o ieşire superbă, cu degustări la sticlă şi baric, cu cai în iarbă, cu apus de soare în vie şi păpădii lângă un pahar cu vin. Apoi am luat-o încet către comuna Şimian, căutând cu ajutorul şi cu aprobarea poliţiei de frontieră un debarcader şi o barcă încăpătoare care să ne ducă pe insulă. În localitate, surpriză: nimeni nu ştie de existenţa altui debarcader decât acela din Turnu Severin. După un telefon bine ţintit, aflăm că barcagiii sunt totuşi de găsit la pensiunea Dunărea. I-am aflat la umbră, servind o bere, puţin sceptici faţă de noii veniţi care eram. "Eu vă duc, dar e plin de şerpi acolo, e bine dacă aveţi bocanci sau cizme", ne-a zis unul dintre ei. Exact asta ne spusese şi amabilul purtător de cuvânt al poliţiei de frontieră, aşa că oricum venisem dotaţi şi gata să înfruntăm îngrozitoarele reptile ce ne-ar fi pândit la rădăcina zidurilor strămutatei cetăţi habsburgice locuite cândva de turci şi stăpânite de români. Aşa că ne-am suit cu toţii în barcă, doi luntraşi şi patru vestici, cu aparatele foto de gât. Luntraşul Petre a vâslit uşor mai întâi pentru a se îndepărta de zona cu plante de apă, pornind apoi motorul. După câteva minute ne-am apropiat de insulă, zărindu-i zidurile, bastioanele, turnurile de pază, înecate într-o vegetaţie aproape luxuriantă. Un fel de Angkor al Dunării. Ceea ce a fost cândva un loc de acostare e astăzi o ruină. Rădăcinile arborilor au crescut peste dale şi prin dale, făcând foarte dificilă debarcarea. Pivnicera s-a descurcat totuşi de minune, înfruntând alături de restul trupei terenul accidentat, căldura toridă şi presupusele pericole târâtoare. Buruieni cât omul, duzi şi sălcii şi plopi, asta am găsit pe insulă. Şi cochilii de melci albi pe solul uscat, mirosind a caniculă de iunie. Barcagiii noştri veniseră în şlapi, noi năduşeam încălţaţi în bocanci de munte şi cizme de gumă. Dan ţinea într-o mână o sticlă de Rosé Măiastru iar în cealaltă un Miraculos Merlot La Cetate. De fapt, singurul şarpe de pe Şimian l-am găsit nu printre cărămizile cetăţii teleportate aici, ci pe eticheta acelui vin de la Oprişor.
Am explorat interioarele răcoroase, bastioanele nesfârşite din care cresc astăzi arbori de tot felul şi chiar smochini întâmplători, am parcurs această investiţie colosală a statului comunist de care s-a ales praful în cele din urmă. Porţile Ada-Kaleh-ului au fost demontate şi remontate piatră cu piatră, după o numerotare încă vizibilă. Mihai, IT-istul somelier al grupului, fotografia tot, tot, tot, suind şi coborând trepte în viteză, entuziast, atent, turist exotic în acest loc extraordinar, de care foarte puţină lume a auzit şi pe care şi mai puţină lume l-a colindat vreodată.


Interioarele au ceva magic, îţi oferă parcă o multiplicare la infinit a arcadelor şi bolţilor. Prin golurile arcuite vezi tabloul sălbatic al vegetaţiei crescute în decenii de părăsire. Ici şi colo câte o fereastră cu perspectivă albastră prin care se zăresc fluviul şi turnurile unei termocentrale. Şi vinul nostru de la Oprişor, amplasat într-un joc de lumini şi umbre cu care, poate, nu ne vom mai întâlni niciodată.
Ghizii noştri deapănă amintiri cu camioane şi puşcăriaşi care au reconstruit aceste bastioane întinse pe kilometri, cu cimitirul de pe Ada-Kaleh strămutat aici într-o groapă comună. Un elicopter al Poliţiei de Frontieră survolează o vreme insula, asigurându-se că turiştii cu sticle de vin în mână au ajuns cu bine acolo şi că nu fac prostii. Urcăm pe nişte scări interioare care duc deasupra zidurilor cetăţii, acolo unde ni se deschide o privelişte extraordinară. Barcagiul Petre ne duce apoi către o aripă a cetăţii în care a funcţionat o vreme o cârciumă. Ne arată cablurile de curent şi locul unde s-a aflat cândva barul.
O cetate a melancoliei, cu plopi fără soţ şi vegetaţie lacomă, care înghite totul. Un loc fără suflet omenesc, o încercare inutilă de deportare a rădăcinilor unui mic popor dunărean care număra şase sute de fiinţe. E timpul să ne întoarcem. Dan alunecă pe dalele umede şi se răneşte la o mână. Unul dintre barcagii udă metalul fierbinte al bărcii cu apă luată cu şapca din Dunăre. Suim în barcă şi dăm ocol insulei, cu ochii la malul sârbesc pe care aflăm că se găseşte un local foarte căutat de toată lumea de pe cele două maluri ale fluviului: Mama Leone. Din când în când tulburăm liniştea vreunei egrete, stârnind-o în zbor peste această lume cu miros de apă şi mâl.
Până la urmă, flashtasting-ul nu l-am mai făcut noi, ci barcagiul hâtru cu şapcă, acela care a avut grijă să răcească Măiastrul în apele Dunării şi să ducă din când în când la gură Miracolul cu şarpe pe etichetă.
Ne-au adus în siguranţă pe mal, printre bâtlanii bidoanelor şi undiţele pescarilor ghinionişti. Apoi am luat masa pe terasa pensiunii Dunărea, al cărei meniu conţinea pe una din pagini şi povestea insulei Ada-Kaleh. Cuvintele de la sfârşit, "A fost un paradis", ne-au urmărit tot drumul de întoarcere către casă. Poate de aceea am încercat, în câteva cuvinte, printr-un Miracol de la Oprişorul de lângă Maglavit, să animăm preţ de o clipă imaginea încremenită într-o ilustrată sepia a micii Atlantide înghiţite în urmă cu 41 de ani de apele Dunării.

Galerie foto
Povestea insulei Ada-Kaleh


4 comentarii:

  1. ...ca-ntotdeauna o frumuseţe de postare şi de fotografie. Aia cu răcitul în Dunăre m-a dat gata...

    Povestea tristă de la Ada-Kaleh îmi aminteşte că şi Medgidia are o istorie asemănătoare:

    http://glsa.ro/arad/cultural/53336-literatura-pe-sezlong-medgidia-pierduta.html

    RăspundețiȘtergere
  2. O relatare interesanta si placuta. Ati imbinat placutul cu utilul in mica Dvs excursie. Cu respectul cuvenit, voi distribui materialul mai departe si oamenilor pasionati de istoria locului Ada Kaleh precizand sursa si link catre pagina Dvs. Va multumesc, Denis.

    https://www.facebook.com/AdaKalehFamily

    RăspundețiȘtergere
  3. as vrea in toamna sa vizitez insula Simian...ati putea sa imi dati informatii suplimentare in ceea ce priveste politia de frontiera ...nu stiu la cine sa ma adresez
    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  4. as vrea in toamna sa vizitez insula Simian...ati putea sa imi dati informatii suplimentare in ceea ce priveste politia de frontiera ...nu stiu la cine sa ma adresez
    multumesc

    RăspundețiȘtergere