Călătorie în Brutlerland. Degustător prin Transilvania, Satu Mare, Beltiug, Nachbil

Dacă vreţi să cunoaşteţi cu adevărat o ţară, poate că ar fi bine să nu umblaţi creanga folosind criteriul celui mai mic preţ şi nu vă apucaţi să căutaţi numai parcuri de distracţie, grădini zoologice ori mall-uri cu cine ştie ce oferte. Aţi putea încerca o altă abordare exploratoare, umblând pe străzile oraşelor dar şi pe drumurile de ţară, fiind mult printre oameni, gustându-le mâncărurile şi obiceiurile. Aţi putea încerca să degustaţi lumea vizitându-i viile şi cramele, Toscanele şi Burgundiile, Tokay-urile, Douro-urile şi Drăgăşanii. Căci vinul păstrează spiritul pământului iar cei care îl elaborează aparţin cu adevărat acelei ţări şi îi conferă nobleţe.
Dacă vreţi să vizitaţi Transilvania, chiar dacă unii care trăiesc în alte părţi ar zice că aici nu ar fi vorba tocmai de o ţară, mergeţi spre Satu Mare, la Crama Nachbil din comuna Beltiug. Acolo spiritul ardelenesc e la el acasă, acolo se vorbesc cele trei limbi importante ale Transilvaniei, acolo sunteţi cu adevărat în Europa, fiind în acelaşi timp, dacă v-aţi născut cumva ardeleni, şi foarte acasă. Cel puţin aşa am simţit eu, împreună cu nepotul meu oenofil, când am ajuns la Beltiug, graţie unei invitaţii incitante, la Ziua porţilor deschise ale cramei lui Johann Brutler.
Am călătorit într-o maşinuţă japoneză de-a lungul graniţei de nord-vest a României, traversând pe rând Salonta, Oradea, Careiul şi poposind la Satu Mare. Dacă dai pentru prima oară prin acel oraş, e firesc să porneşti pe străzi, să-i studiezi oamenii, clădirile, inscripţiile, să-i observi chipurile de pe stradă şi de pe faţade. Satu Mare pare o urbe decrepită. De pe geamul hotelului am putut observa o frumoasă clădire sediu de partid, renovată doar atât cât a fost nevoie. În rest, destulă scorojire, igrasii, pe româneşte şi ungureşte, şi un turn de 45 de metri pe care l-am observat mai întâi, subţiat, în oglinda unei vitrine, crezând naiv şi negândit că ar putea fi vorba de un minaret. Nici vorbă, e o construcţie emblemă a oraşului, Turnul Pompierilor, chiar dacă mie mi-a amintit de minaretul din Eger. Am tot pozat grafitti şi locuinţe mizere, Teatrul de Nord ponosit, parcul central cu flori şi statui şi bănci ondulate, cu vrăbii la pâine, indicatoare cu tâlc, duduiţe cu căţei, detalii urbane care-ţi spun propria poveste la prima vedere.
După câteva ceasuri, ne-am întâlnit cu Răzvan Demian, somelierul simpatic, fabrica de bancuri, omul lui Bubi, cel care a organizat o remarcabilă degustare în Clubul Vestik. Un alt om bun de la Nachbil ne-a poftit în SUV şi ne-a dus uşurel către cramă, adică la Beltiug. În comună, am găsit animaţie, căruţe la trap, butoaie cu vin şi animalele lui Herr Brutler, boii transilvani plus un ponei afectuos, într-o mică împrejmuire din dreapta drumului ce duce la cramă. Johann Brutler este un domn autentic, cu ţinută impecabilă, cu guler al cămăşii având brodat numele brandului propriu. Ne întâmpină imediat, poftindu-ne în răcoarea cramei. Am pătruns de fapt într-un tunel multicentenar, enorm, cu mucegai de tot felul pe cărămizi, cu sticle şi butoaie şi cisterne şi recipiente de tot felul , mirosind a vechi şi a vin, a istorie îndelungată şi a grappa tânără, a vinars ocazional şi a pasiune statornică.
Ne strângem în jurul patronului, care ne îmbie, după datina casei, cu nişte tării. O grappa aromată şi un vinars caramel. E voie bună, se declanşează o mulţime de bliţuri şi se pun multe întrebări. În nişe stau sticle din anii trecuţi, năpădite de mucegai, cu etichetele mâncate de umezeală, identificate totuşi prin bileţele vizibile. Mucegaiul nu chiar aşa vechi precum crama, are numai câteva zeci de ani, iar Herr Brutler nu-l vorbeşte de bine, nu-l consideră nobil, ci mai degrabă dăunător. Are păreri ferme stăpânul Nachbil, filozofie proprie şi personalitate puternică, pe care o afirmă mereu atunci când îşi explică gusturile, alegerile, afacerea. E un om sincer, direct, care ştie totuşi să se facă plăcut. Probabil că acesta este unul din secretele reuşitei sale antreprenoriale.
Serveşte vinul cu o plăcere aparte, pe care am întâlnit-o la mulţi proprietari de cramă; la urma urmei este vorba de creaţia lui, de rodul unei mari pasiuni. Ne dăm seama de asta când părăsim pivniţa şi pătrundem în sala, rustică, de degustare, având tavan de scânduri, grinzi de lemn şi pereţi decoraţi cu tablourile doamnei Brutler. O vitrină, sticlele de cinci litri asimetrice şi mesele pe care ni s-a pregătit o gustare completează decorul intern al întâlnirii. Am băut Trio alb, un vin uşor, slab alcoolizat, fără pretenţii, perfect pentru a fi servit rece într-o zi toridă de august. În schimb, când vine vorba de Rieslingul de Rin al casei, Herr Brutler se însufleţeşte brusc şi nu se sfieşte să spună că acesta ar fi vinul său preferat. E acid, mineral şi citric totodată, plin de caracter şi nu neapărat complex, tipic nemţesc. Ca şi Oliver Bauer, oenologul Casei Ştirbey, stăpânul Nachbil pune accentul pe aciditate, considerând-o principalul agent de învechire, o calitate pe care o caută, o măsoară, o cultivă la vin mai presus de toate celelalte, căutând în acelaşi timp să-i confere acestuia echilibru. De fapt, ne aflăm, de plăcere, la un workshop papilar fiindcă totul e interactiv şi conversăm aprins pe seama vinurilor Nachbil. Creatorul lor aduce vorba despre screw cap-uri şi îşi anunţă intenţia de a le folosi în curând iar de aici se iscă o polemică vie, stârnind, cu mici excepţii, opoziţia pasionaţilor, a comercianţilor şi promotorilor de vin prezenţi la întâlnire. Fiecare explică, argumentează, contestă, susţine şi în cele din urmă Herr Brutler pare că se dă bătut. Am scăpat probabil de viitoarele vinuri marca Nachbil comercializate în sticle având dop cu filet!

După o mâncare bine condimentată, la fel ca şi ideile expuse acolo, am pornit către vie în trei maşini de teren, una japoneză, una nemţească şi alta rusească. Herr Brutler urma să ne prezinte domeniul viticol şi să măsoare, demonstrativ, aciditatea şi cantitatea de zahăr din struguri . În praful de august, am urcat o pantă imposibilă, ajungând în vârful dealului cu capelă şi belvedere. Înspre apus se întinde o câmpie învăluită în fum şi Beltiugul ca o acuarelă reuşită, cu turle ascuţite de biserici şi cuminţi geometrii nemţeşti. Johann culege un strugure din plantaţia de Grüner Silvaner, îi zdrobeşte boabele într-un pahar ţinut în mână de o simpatică asistentă ad-hoc şi duce reflectometrul la ochi pentru a citi gradele virtuale de alcool şi conţinutul de zahăr. Apoi află aciditatea, turnând conţinutul paharului în eprubeta gradată şi agitând-o până când substanţa testerului ajunge să coloreze conţinutul.
După demonstraţie, Herr Brutler ne arată graniţele domeniului. Acesta se întinde desenând litera omega, o curbă largă pe dealuri în mijlocul cărora se află o vale cu pomi, locul în care urmează să ajungem în câteva minute. Proprietarul arată castanul comestibil din vie şi toate aceste locuri care pentru el, neamţul fugit în Deutschland în anii '80 şi întors în România după douăzeci şi ceva de ani, reprezintă ceva foarte drag numit ACASĂ. O luăm din loc şi colindăm dealurile copilăriei lui Herr Brutler, până la livada de pruni a socrului său, acolo unde doamna Brutler ne-a pregătit o gustare specială cu pâine, ceapă şi slănină prăjită, de Mangaliţa. În plus, am fost serviţi tot după datină cu şpriţ de Trio alb, ne-am jucat cu căţeii fericiţi ai locului, şi ei de rase nemţeşti: Schnauzer şi Ciobănesc german. La urmă am urcat încă un deal, prin viile cu Fetească Regală, soi autohton pe care Johann îl apreciază în mod deosebit.
Când ajungem la cramă, e aproape noapte; duduile apucă să-şi spele picioarele la furtun, iar câinele Rex se adapă şi el de la aceeaşi sursă răcoritoare. Înăuntru e numai bine pentru o nouă degustare. S-au servit pe rând: Trio roşu, Trei Graţii 2008, Cuvée Selection 2008, Pinot Noir 2008, Cabernet Sauvignon 2003, Syrah 2009, Syrah 2011, Cabernet Sauvignon 2011, ultimele două de la baric. Vedetele serii au fost Syrah-ul din 2009 decantat dintr-o ultimă sticlă de 5 l şi Cabernet Sauvignon-ul din binecuvântatul an 2003, pe care oenologul Csilla Serli, o simpatică membră a familiei profesionale de la Crama Nachbil, ni le-a prezentat cu o dragoste şi o pasiune inconfundabile, specifice numai oenofililor autentici. Ea a spus că simte parcă adierea vântului anului 2003 prin vii atunci când gustă Cabernet-ul amintit. Cât despre Syrah, acesta îi evocă, prin gustul său contrariant, plin de condimente exotice, atmosfera din O mie şi una de nopţi. Perfect plauzibil, dacă ţinem seama că, potrivit unor specialişti, acest soi de struguri ar proveni nu din Franţa, ci din Orientul Mijlociu, din localitatea iraniană Shiraz.
Oricum ar fi, am avut parte de o seară minunată, alături de cele mai atente şi primitoare gazde din lume. Aşa că am găsit de cuviinţă să luăm cu noi acasă mai multe baxuri cu cele mai bune vinuri marca Nachbil, promiţându-ne în gând că vom reveni la Beltiug cât mai curând cu putinţă. Pentru Rieslingul de Rin, pentru Syrah şi Cabernet Sauvignon, dar mai ales pentru Herr Brutler, unul dintre oamenii de vin remarcabili care au repus pe harta oenologică a României şi Europei judeţul Satu Mare şi comuna Beltiug.

Galerie foto: Satu Mare, Herr Brutler, Crama Nachbil, Vario