Flashtasting cu Fetească oltenească la o întrunire a bănăţenilor

Departe de betoanele oraşului, de columbarele P plus 4 în care ne trăim tristeţea postcomunismului şi a postindustrializării, există fiinţe şi lucruri despre care nu mai ştim nimic. Mai bine de jumătate dintre români, şi implicit dintre bănăţeni, continuă să fie, să muncească, să se roage, să plângă şi să râdă în zonele rurale, în lumea satului pe care cei mai mulţi dintre noi am părăsit-o din motive de modă, istorie ori destin. Ei sunt într-un fel noi înşine, cei care n-au plecat, cei care nu şi-au părăsit lumea originară, cu costumele ei populare, cu graiul bănăţean autentic, cu morile de apă, cu bisericile ale căror clopote cântă atât de frumos o chemare ori o rugă pentru Dumnezeul de acasă.

Ca să călătoresc la Şopotu Vechi, ca să-mi regăsesc originile, am renunţat la o întâlnire de un anumit număr de ani de la terminarea facultăţii, dar şi la onorarea unei invitaţii la sărbătoarea unei anume crame din Regat. Şi nu-mi pare rău nici o clipă, căci Şopotu Vechi reprezintă un fantastic microunivers bănăţean, identitar, pe care orice pui al locului, din Banatul Sârbesc, din Valea Timocului ori din Banatul nostru merită să-l viziteze măcar o dată în viaţă.

De vină pentru asta a fost ceacea Ion Traia, consătean de Ferendia, muzeograf şi om bun, care m-a tentat cu respectiva călătorie. Era vorba de un festival al satului bănăţean, aflat la a doua sa ediţie, de o seară de poezie în graiul nostru, de un simpozion al jurnaliştilor rurali bănăţeni. În plus, mi-am propus să vizitez şi morile de apă de la Şopotu Vechi şi Rudăria, despre care auzisem atâtea şi atâtea. Imaginaţi-vă, am pus la cale şi un flashtasting inedit cu vin oltenesc la o sărbătoare pur bănăţeană!

La drept vorbind, Mehedinţiul nu chiar aşa de îndepărtat de Banat, ba din contră, căci la Şopot ajungi cel mai bine pe drumul de Drobeta Turnu Severin, care din Arad trece prin Timişoara, Lugoj şi Caransebeş şi tot duce către sud. Apoi, înainte de Mehadia, faci la dreapta spre Iablaniţa şi tot dansezi cu maşina pe serpentine molcome până când drumul se face mai rău  şi o ia, pe lângă Bozovici, prin Gârbovăţ, către Şopotu Vechi. Şi bănăţenii noştri din valea asta a Almăjului îi spun rugii nigee, aidoma oltenilor din Mehedinţi. Sărbătoarea satului bănăţean, festivalul de care am amintit, desfăşurat vineri şi sâmbătă, cu asta a şi adus, cu o rugă, căci a avut de toate. Şi parte spirituală, şi petrecere laică, şi cântec, şi poezie, şi masă mare pentru goşti, aducându-i la un loc pentru câteva zile pe bănăţenii de pretutindeni.


Am avut bucuria reîntâlnirii cu istoricul Ioan Haţegan, alături de care am participat, în urmă cu 17 ani, la o fabuloasă rugă bănăţeană organizată în Bucureşti. La Şopot am ajuns în două maşini, ducând cu noi condeieri rurali bănăţeni dar şi o infinită nostalgie după satul de altădată. Ne-a aşteptat cu răchie şi caldă ospitalitate, în casa proprie transformată în muzeu (Colecţia privată de arheologie şi etnografie "Almăjul"), Gheorghe Rancu, jurnalist rural şi unul dintre organizatorii Festivalului Satului Bănăţean.

Se făcuse seară şi maicile şedeau la poartă, la congresul babelor, cu încălţările lor de cauciuc şi lână, un fel de opinci moderne făcute în casă, foarte la modă în sat. Mirosea a cină şi a lemn ars, gâştele se pregăteau de culcare, fânul se revărsa de prin poduri, am luat-o agale către reşedinţa doctorului Pavel Purea, un alt organizator, sponsor şi gazdă totodată. Omul acesta a clădit la Şopot o grandioasă Casă a Scriitorilor. Ne-a primit pe toţi cu căldură, pe o terasă imensă. Invitaţii se strânseseră acolo deja, focul era aţâţat în grătare, micii se pregăteau să sfârâie, poeziile în grai bănăţean - să fie recitate. Până târziu în noapte am băut răchie şi-am ascultat versuri, am privit reîntâlniri, îmbrăţişări, bucurii, ca la o rugă. Un foc de tabără aprins de amfitrionul nostru a dat puţină magie întregii întâlniri. Eu m-am ales cu cărţi şi reviste cu dedicaţie şi am primit de la poetul Vasile Barbu un fel de Ion Creangă bănăţean, venit de la Uzdin, Voivodina, o extraordinară lucrare despre limba de acasă: Cuvinte vechi din graiul bănăţean al Uzdinului. Cum pot să o procur, l-am întrebat. Iaca, o ai, mi-a spus.

Am fost găzduit, alături de alţi trei invitaţi, în casa profesorului Iosif Găină, o locuinţă arătoasă situată peste drum de căminul cultural. De fapt, la Şopotu Vechi, toate casele sunt croite parcă după acelaşi plan arhitectural, ca minifortăreţe, cu ziduri înalte, cu curte interioară în care poţi întoarce cocia, tractorul sau SUV-ul, după caz, cu porţi largi şi cu un aer de vechi, de atemporal.

A doua zi, de dimineaţă, am pozat strugurii şi vinetele şi găinile doamnei profesoare Găină, fântâna cu volan, obiectele de lemn făcute de taica Pavel, am fost serviţi cu cafea şi conduşi apoi la Casa Scriitorilor unde se punea la cale partea a doua a simpozionului. N-am stat însă acolo, ci am pornit în căutarea morilor de apă din sat. Am numărat şi găsit vreo şapte, cândva au fost însă mai multe, dar s-au prăpădit ori părăginit pe rând. Călăuză mi-a fost Alexa Badescu, alu Lupu, un localnic întors la pensie acasă, care cu ajutorul unui rândaş a reuşit să pornească o singură moară, anume pentru ochiul aparatului foto. Pe drum am întâlnit o mulţime de maici şi de taici, căruţe şi copii îmbrăcaţi în straie populare anume pentru sărbătoare, ghije de fasole uscându-se la soare, gâşte în apă şi căţei sub scaunul babei, ţărani călare pe ATV, ludăi în coteţ şi strugurii Othello (otelă) negri, cu parfumul lor inconfundabil. Toate morile au nume, am notat câteva , numărate pe degete de Alexa: Bageasca, Băltoniţa, Glimeica, Pleşoanea, Ţigăneasca, Ursuliţa, Moara din Petri. Nume sonore, nume superbe, nume bănăţene autentice. Din păcate, atât pârâiaşul care trece prin sat, cât şi canalul prin care apa este deviată spre mori sunt poluate în mod cumplit cu tot ceea ce au găsit de cuviinţă să arunce oamenii în apa curată izvorâtă din munte: pet-uri, dârze, ambalaje, fierotanii, plastic, molozuri. 
În jurul prânzului, lumea s-a adunat în faţa unei case anume pentru dezvelirea şi sfinţirea unei plăci comemorative dedicate memoriei protopopului Ioţa Berbentea. Pe la ora două au sosit de la Timişoara încă doi vestici, dotaţi cu aparate foto şi sticle de Fetească Neagră 2011 Caloian de la Crama Oprişor. Ne-am gândit că ar fi şui să închinăm un pahar de vin oltenesc la o întâlnire a bănăţenilor de pretutindeni. Flashtasting-ul l-am făcut împreună cu călăuza noastră, care ne-a condus şi la alte mori de apă, mai turistice, mai renovate, puse chiar pe apa pârâului Rudăria. Comuna se numeşte de fapt Eftimie Murgu şi se află la 15-20 de kilometri de Şopotu Vechi. Un loc de basm, pe nişte chei care duc parcă în paradis. Singurul inconvenient a fost acela că apa era prea scăzută ca morile să şi funcţioneze, aşa că ne-am mulţumit să pozăm Feteasca în apa rece a pârâului ori în preajma morilor centenare. Într-un fel, mi-ar fi plăcut să curgă vin alb, roşu sau rose în albia râului, şi el, vinul, să pună în mişcare roţile şi pietrele morilor, măcinând o făină cu aromă inconfundabilă de Fetească Neagră.

Ne-am întors la timp în Şopot, atât cît să mai apucăm să luăm parte la ospăţul pregătit de primărie pentru cei peste o sută de invitaţi. Zamă, sarme, friptură şi turtă cu mac, ca la rugă. Şi iar răchie galbenă, veche, cum se face la noi, în Banat.

A fost o ieşire minunată, cu oameni primitori, într-un sat rupt parcă din veacul al XIX-lea, dintr-o secundă de timp care a încetat să mai curgă.  Numai maşinile şi tractoarele mi-au tulburat din când în când această impresie. Am avut mereu senzaţia vie a întoarcerii în timp, în satul copilăriei mele şi al copilăriei altor mii, zeci de mii, sute de mii de bănăţeni. Din păcate, nu aveam cum să degust şi un vin al locului, căci comuniştii au scos viile de pe dealuri, semănând în loc porumb şi alte cele. Tocmai de aceea, Feteasca Neagră a fost o consolare, cu ţărăncile ei de pe etichetă, dintr-o Oltenie la fel de atemporală, situată un pic mai la miazăzi de Şopotu Vechi.

Galerie foto: Muzeul, Întrunirea, Comemorarea, Satul, Morile de apă