La un gulaş cu Herr Heiner Oberrauch şi vinurile Villa Vinèa

Dacă-l întrebi pe Herr Heiner Oberrauch cărei naţii îi aparţine, nu îţi va spune că e german, austriac, elveţian ori italian, chiar dacă ţie ţi se pare că ar putea fi un amestec din toate acestea. Îţi va răspunde simplu: TIROLEZ. Am mai primit acest răspuns, la Budapesta, şi de la baronul Jakob Kripp, şi cum, vorba acestuia, şi eu sunt aproape tirolez de vreme ce m-am născut într-un sat învecinat cu aşezarea cărăşeană Tirol, m-am simţit foarte acasă pe Valea Târnavei Mici, în judeţul Mureş, acolo unde am fost invitat la Marea deschidere a Cramei Castel Vinum. Acasă în Europa, acasă într-o istorie de multe sute de ani, acasă într-un Ardeal multietnic şi multiconfesional care astăzi îşi regăseşte civilizaţia, normalitatea, cosmopolitismul.
Herr Heiner, magnat din industria textilă, a avut cândva afaceri în domeniu la Mediaş, înainte să-şi mute producţia în China. Dintr-un hobby devenit între timp afacere, în 2006 a demarat o investiţie cu şase cifre care cuprinde astăzi o cramă modernă şi 32 de hectare de viţă-de-vie, replantate în mare parte. Crama Castel Vinum se află în satul Mica, în Valea Târnavei Mici, judeţul Mureş, la 30 de kilometri de Tg. Mureş, iar brandul consacrat, Villa Vinèa, cuprinde vinuri obţinute din nouă soiuri de struguri (Fetească Neagră, Fetească Regală, Gewürztraminer, Kerner, Merlot, Pinot Noir, Riesling de Rin, Sauvignon Blanc, Zweigelt).
La inaugurare am ajuns patru vestici, într-o formulă deja consacrată. E un drum de cinci ore şi jumătate de la Arad, pe care l-am făcut în Loganul de serviciu al mezinului grupului, Mihai. Pentru sâmbăta, 13, a deschiderii, se anunţa o ploaie mocănească, însă invitaţia făcută de directorul de vânzări Marcel Farcaş era de nerefuzat. Mai ales că eram foarte curioşi, dat fiind că vinurile Villa Vinèa au apărut brusc în peisajul oenologic românesc, adjudecându-şi de la prima ieşire în lume importante premii la un concurs internaţional din Bucureşti. În plus, în urmă cu câteva luni avusesem în Clubul Vestik şi o degustare cu vinuri albe produse de Castel Vinum, care au cucerit anturajul arădean. Cumva, şi judeţul Mureş reprezenta pentru unii dintre noi dacă nu un terroir incognitus, sigur o terra incognita.
N-am avut ce regreta, în ciuda vremii mizerabile. Târgu-Mureşul, reşedinţa de judeţ unde am fost cazaţi, este fără nici o îndoială un oraş european, în care îţi face plăcere să te întorci iar şi iar, pentru o plimbare pe Corso, pentru a admira Kultur Palota ori Turnul Bisericii Franciscane, pentru a servi o prăjitură într-unul dintre numeroasele localuri din zona centrală. După o noapte la etajul şapte al unui hotel din buricul târgului, în care am apucat să surprindem luminile oraşului, a doua zi pe la prânz am pornit în ploaie către Crama Castel Vinum. Un Azomureş poluant şi pufăitor ne-a petrecut cu privirile-i de smog şi abur pe drumul ce duce către comuna Cristeşti, ca s-o ia apoi înspre satul Mica. Am traversat o zonă colinară cuprinsă de ceaţă, cu sate cuminţi, pline de fântâni cu cumpănă, cu oameni care-şi vedeau de ale lor într-o zi umedă de octombrie. După un timp, autocarul şi-a făcut drum pe poarta cramei, înaintând încet către destinaţia finală, prin viile înecate în ceaţă. Ploua mărunt şi trist, abia am putut distinge un om lovind ceva cu toporul, lângă o scenă în curs de înălţare. Apoi, din pâclă, s-a ivit şi turnul cramei, acela care se regăseşte pe etichetele vinurilor marca Villa Vinèa.
Ne-a întâmpinat extrem de afabil Herr Heiner Oberrauch, cu zâmbetul său tirolez şi jacheta sa tiroleză atât de autentice! În ceasurile care au urmat aveau să sosească alte autocare şi zeci de maşini cu invitaţi. Era noroi, viile şi satele de la poalele dealului se ascundeau în pâclă, dar asta nu ne-a stricat buna dispoziţie, mai ales că ne-am trezit cu un pahar de Fetească Regală în mână, privind la nişte néni în costume populare maghiare, gătind în bucătărie bunătăţi irezistibile. Am aflat că jumările pentru pogăcele fuseseră făcute special cu o zi înainte de aceleaşi bucătărese locale. Alături de noi, mulţi invitaţi, mult mai de seamă, din patria investitorului, de pretutindeni, de la vârful judeţului Mureş. Marcel Farcaş era omul-orchestră, în vreme ce taraful ţigănesc postat lângă nişte cisterne nou-nouţe încălzea cu câte un ceardaş atmosfera cramei, locul în care, în lipsa unei zile însorite, s-a ţinut inaugurarea propriu-zisă. Taraful din Ceuaş, Schreiber Zigeuner, e unul scump şi renumit în zonă şi nu numai, dat fiind că obişnuieşte să cânte prin toată Europa.
A fost un chef ardelenesc pe cinste, cu patron tirolez, cu oaspeţi din toată ţara şi lumea, cu mâncăruri tradiţionale din care n-a lipsit gulaşul, adus la masă de la ceaun, în prima cratiţă, de însuşi Herr Heiner. Am mai fost serviţi, la carafă, cu o puternică pălincă de drojdie, iar vinul a curs din belşug, asortat, după caz, gulaşului, aperitivelor, mititeilor, fripturii de căprioară ori crofnelor de la desert. În răstimpuri, am savurat oportunităţile apărute în obiectivul aparatului foto: un sfânt Urban, patronului viei, tronând într-o încăpere amenajată sub semn spiritual, ţiganii lăutari cu instrumentele lor uzate dar minunate, ştersul pantofilor de noroi, poalele pirandelor înfoiate pe scenă, un fluture pe haina de pivnicer, trabucul lui Herr Heiner, zâmbetele duduilor irezistibile, un VW Broscuţă în vie, umbrele lângă pahare de vin în curs de golire.
I-am regăsit aici cu bucurie pe prietenii de la Vinul.ro, Cezar, Vali, Roxana, Horia şi restul, cu care am petrecut, am râs, am povestit, am nostalgizat, am efuzionat şi chiar am băut, bucurându-ne de fiecare picătură din paharul vieţii. La poalele dealului, o biserică îşi arăta turla transilvană, risipind o parte din ploaia şi ceaţa zilei. Programul oficial a cuprins tăieri de panglici, dansuri pe scena din curte, discursuri şi focuri de artificii. Cel neoficial a adăugat şi un miniconcert de acordeon şi chitară susţinut de Herr Heiner şi invitaţii săi, acompaniat de primaşul plin de morgă al tarafului ţigănesc. Pe scenă au dansat două formaţii remarcabile: ansamblul folcloric românesc din comuna sibiană Dârlos şi ansamblul folcloric ţigănesc din satul mureşean Băgaciu (Bogeschterf, Szászbogács). Câte o néni şi câte un bácsi au tot mestecat la ceaunul cu gulaş, zâmbind pentru public şi pentru eternitate în faţa aparatelor video ori foto.
Dacă daţi pe la Castel Vinum ori doriţi să vă procuraţi vinurile Villa Vinèa, vă pot spune că foarte pe gustul meu au fost, de data aceasta, Feteasca Regală şi Gewürztraminerul, din gama albelor, iar la vinurile roşii mi-am tot turnat în pahar o excelentă Fetească Neagră şi un senzaţional Pinot Noir. Toate vinurile produse aici sunt însă de calitate, respectă un înalt standard, pe măsura muncii oamenilor locului şi a exigenţelor winemaker-ului Celestino Lucin, oenologul anului 2009 în Italia, potrivit publicaţie Gambero Rosso.
Privind în urmă, realizez că, în ciuda vremii, aceasta a fost una dintre cele mai reuşite sărbători de cramă la care am participat vreodată. Şi ar trebui să ne dăm jos pălăria cu toţii în faţa patronului Cramei Castel Vinum, a oamenilor care lucrează acolo, a tuturor celor care ne-au făcut să ne simţim atât de bine într-o după-amiază şi seară de octombrie în care soarele nu a reuşit să se arate nici măcar o clipă printre norii de ploaie deasupra satului Mica de pe valea Târnavei Mici.


Galerie foto: Herr Heiner, Gypsies, Vinul punct ro, Media, Ceaţă, Artificii, Vario, Gulaş, Tg. Mureş