În ultima călătorie la SERVE am reuşit, ca vestici, să facem o mulţime de lucruri la care nu 
ne-am fi gândit neapărat cu ceva timp în urmă. De pildă, să trimitem un membru CDViN la concursul Master Chef, să bem un vin bun la Caru' cu Bere şi să ne împrietenim de-a binelea cu Bucureştiul. Despre întâmplările şi plăcerile colaterale unei întâlniri cu vinurile SERVE la ele acasă e mai potrivit să povestesc însă pe alte site-uri. Aici va urma 
povestea noilor vinuri produse la Ceptura. Suntem o asociaţie, un ONG care încape într-o cuşetă. Am luat cu noi pe tren şi o răchie de loză, adică o grappa, făcută la Ferendia, dar şi un vin de la concurenţă pe care nu am apucat să-l deschidem fiindcă ne-am luat cu vorba, cu Angry Birds şi cu pusul cearşafurilor. În principiu, o călătorie cu trenul de la Timişoara la Bucureşti durează opt ore şi 
jumătate. 8½, cum ar zice Fellini. Decât că unii a trebuit să venim cu maşina din Arad pe autostradă, să luăm taxiuri timişorene, să mutăm bagaje etc. etc. Şi totul din cauza unor cuvée-uri, Pinot Noir-uri şi Cabernet Sauvignon-uri care ne aşteptau 600 de kilometri mai încolo, pe o masă întinsă, într-o sală de degustare din Dealu Mare.Ne-am legănat aşadar o noapte în ritmul roţilor de tren, am visat întâmplări cu arome de vanilie şi nuanţe de tanini, apoi am coborât buimaci în Gara de Nord într-o dimineaţă deloc
rece, de toamnă care nu mai vine. Au urmat cafele la automat, îmbarcarea în taxiuri, conversaţia cu şoferii, parcurgerea absentă cu privirea a clădirilor şi firmelor luminoase, a pustietăţii de sâmbătă dimineaţa a unei mari capitale. Într-o parcare ne aşteptau Dan Săvulescu şi alţi bloggeri şi ziarişti sculaţi cu noaptea-n cap pentru o excursie în vie şi în vin. După un ocol la 
pensiunea Casa Colinelor din Urlaţi pentru completarea turistică a autocarului, am ajuns în vie la Ceptura, am gustat ce-a mai rămas din recolta de Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon, am admirat peisajul şi am ascultat
explicaţiile celui care tronează, în calitate de vinificator şi creator, peste toate acestea, Aurel Rotărescu. De la distanţă, din vie, oenologul SERVE părea un dirijor înconjurat de o orchestră de bloggeri care încercau şi ei, prin gesturi şi cuvinte, să ţină ritmul unei simfonii a vinului. Erau aproape toţi acolo, călători frenetici, şi bucureştenii Big Radu (Rizea), Vali Ceafalău şi Horia 
Hasnaş, şi bonomul Răzvan Jurcă, şi lotul gălăţean, şi trupa de la Oradea, şi Dan Micuda de la Piteşti, şi Mihai Oprea, cu întârziere ajuns de la Cluuuuuj din cauza unui tradiţional furt de cabluri de la calea ferată. S-a vorbit despre un an absolut atipic, cu înfloriri şi cules timpuriu, despre hectare şi cifre şi grame de zahăr şi acidităţi şi capacităţi de producţie. În răstimpuri, unii dintre 
noi, vesticii, am privit întregul spectacol cumva de departe, prin filigranul viei. La urmă ne-am suit în autocar şi am luat-o către cramă, acolo unde doamna Mihaela de Poix ne aştepta într-o nouă sală de degustare cu 14 vinuri: Sauvignon Blanc 2011 Vinul Cavalerului, Rosé 2011 Vinul Cavalerului, Sauvignon Blanc 2011 Terra Romana, Chardonnay 2011 
Terra Romana, Cuvée Amaury 2010 şi 2011, Merlot 2010 Vinul Cavalerului, Pinor Noir 2011 Terra Romana, Fetească Neagră 2010 Terra Romana, Cabernet Sauvignon 2010 Terra Romana, Millenium Roşu 2011 Terra Romana, Cuvée Charlotte 2008, Cuvée Alexandru 2007 şi două vinuri Domaine Peraldi 2009. Am inaugurat şi sala, şi vinurile cu o curiozitate pasională, degustând pe rând estetica, 
îngrijirea locului şi noile licori ale lui Aurel Rotărescu. Din cele trei vinuri din gama Vinul Cavalerului, nu am reţinut pentru plăcerea proprie decât Merlot-ul 2010, un produs onorabil, pe care să-l consumi curent în împrejurări şi anturaje nu foarte pretenţioase. În privinţa albelor, rămân fanul absolut al 
Chardonnay-ului. Am degustat şi vechiul şi noul Cuvée Amaury, 2010 şi 2011, al nouălea şi al zecelea produse la SERVE. Primul e minunat, ultimul e totuşi prea nou şi prea crud ca să ne pronunţăm. Trecând la vinurile roşii, am găsit, pe lângă Merlot-ul menţionat, un frumos Pinot Noir 2011, pe care îl recomand cu entuziasm celor care caută şi compară Pinot Noir-uri româneşti de calitate. În final, am 
savurat superlativele consacrate, ţinând într-o mână un pahar de Cuvée Charlotte şi în cealaltă unul de Cuvée Alexandru, pentru mulţi dintre noi cele mai bune vinuri de la SERVE. Pe ultimul l-am cumpărat în exces, cu baxul, pariind pe un fantastic potenţial de învechire. Doamna Mihaela ne-a poftit apoi la masă, invitându-ne să luăm şi câte un vin cu noi. M-am ales cu o sticlă de Fetească Neagră, un vin excelent, care abundă la mine în pivniţă, foarte potrivit pentru a fi asortat cu platourile 
servite de firma de catering care a participat la eveniment. Şi totuşi, momentul cel mai captivant al unei degustări se petrece în sala baricurilor. Când intri printre sute de butoaie şi zeci de vinuri, simţi parcă deodată aroma şi buchetul tuturor la un loc, de parcă ai pătruns într-o cupă imensă în care creatorul tuturor licorilor ţi le oferă integral, după ce
au fost cupajate picătură cu picătură. O fi riscat ce spun, dar cred că 
un anume Cabernet Sauvignon 2011 care şade acum în baricuri la SERVE, pregătit pentru un viitor Cuvée Charlotte ori poate chiar pentru el însuşi, este cel mai bun vin pe care l-am degustat vreodată acolo. După un rămas bun, am pornit către Casa Colinelor iar seara, unii am continuat să bem vin iar alţii, vin şi bere, să povestim, să polemizăm, să fim noi înşine, aşa cum ne-au învăţat mentorii, comunitatea ori părinţii. Am fost ospătaţi sub privirile atente ale maestrului de ceremonii comerciale şi promoţionale Dan Săvulescu, pe care noi, vesticii, numai dintr-o 
afecţiune atipică vom continua să-l identificăm de acum încolo cu numele de cod Genosse. A doua zi, mulţumită lui Dan Micuda şi soţiei sale, am ajuns comod la Bucureşti într-un Duster elegant şi îngrijit, atât cât să apucăm să pozăm lustragiul Gării de Nord şi să punem la cale o escapadă în centrul vechi al Capitalei. Şi totuşi, în ciuda tuturor experienţelor şi călătoririlor despre care am mai povestit aici ori în altă parte, gândul mi se întoarce în final 
către un Cabernet Sauvignon care se învecheşte oră cu oră, zi de zi, în nişte butoaie de 225 de litri la crama din Ceptura a firmei SERVE. Şi o face parcă anume pentru noi, pentru pasionaţii de vin autentici care nu şovăie să traverseze de câte ori e nevoie o ţară pentru a degusta ce le poate oferi mai bun aceasta într-un singur pahar de degustare.
ne-am fi gândit neapărat cu ceva timp în urmă. De pildă, să trimitem un membru CDViN la concursul Master Chef, să bem un vin bun la Caru' cu Bere şi să ne împrietenim de-a binelea cu Bucureştiul. Despre întâmplările şi plăcerile colaterale unei întâlniri cu vinurile SERVE la ele acasă e mai potrivit să povestesc însă pe alte site-uri. Aici va urma povestea noilor vinuri produse la Ceptura. Suntem o asociaţie, un ONG care încape într-o cuşetă. Am luat cu noi pe tren şi o răchie de loză, adică o grappa, făcută la Ferendia, dar şi un vin de la concurenţă pe care nu am apucat să-l deschidem fiindcă ne-am luat cu vorba, cu Angry Birds şi cu pusul cearşafurilor. În principiu, o călătorie cu trenul de la Timişoara la Bucureşti durează opt ore şi jumătate. 8½, cum ar zice Fellini. Decât că unii a trebuit să venim cu maşina din Arad pe autostradă, să luăm taxiuri timişorene, să mutăm bagaje etc. etc. Şi totul din cauza unor cuvée-uri, Pinot Noir-uri şi Cabernet Sauvignon-uri care ne aşteptau 600 de kilometri mai încolo, pe o masă întinsă, într-o sală de degustare din Dealu Mare.Ne-am legănat aşadar o noapte în ritmul roţilor de tren, am visat întâmplări cu arome de vanilie şi nuanţe de tanini, apoi am coborât buimaci în Gara de Nord într-o dimineaţă deloc rece, de toamnă care nu mai vine. Au urmat cafele la automat, îmbarcarea în taxiuri, conversaţia cu şoferii, parcurgerea absentă cu privirea a clădirilor şi firmelor luminoase, a pustietăţii de sâmbătă dimineaţa a unei mari capitale. Într-o parcare ne aşteptau Dan Săvulescu şi alţi bloggeri şi ziarişti sculaţi cu noaptea-n cap pentru o excursie în vie şi în vin. După un ocol la pensiunea Casa Colinelor din Urlaţi pentru completarea turistică a autocarului, am ajuns în vie la Ceptura, am gustat ce-a mai rămas din recolta de Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon, am admirat peisajul şi am ascultat explicaţiile celui care tronează, în calitate de vinificator şi creator, peste toate acestea, Aurel Rotărescu. De la distanţă, din vie, oenologul SERVE părea un dirijor înconjurat de o orchestră de bloggeri care încercau şi ei, prin gesturi şi cuvinte, să ţină ritmul unei simfonii a vinului. Erau aproape toţi acolo, călători frenetici, şi bucureştenii Big Radu (Rizea), Vali Ceafalău şi Horia Hasnaş, şi bonomul Răzvan Jurcă, şi lotul gălăţean, şi trupa de la Oradea, şi Dan Micuda de la Piteşti, şi Mihai Oprea, cu întârziere ajuns de la Cluuuuuj din cauza unui tradiţional furt de cabluri de la calea ferată. S-a vorbit despre un an absolut atipic, cu înfloriri şi cules timpuriu, despre hectare şi cifre şi grame de zahăr şi acidităţi şi capacităţi de producţie. În răstimpuri, unii dintre noi, vesticii, am privit întregul spectacol cumva de departe, prin filigranul viei. La urmă ne-am suit în autocar şi am luat-o către cramă, acolo unde doamna Mihaela de Poix ne aştepta într-o nouă sală de degustare cu 14 vinuri: Sauvignon Blanc 2011 Vinul Cavalerului, Rosé 2011 Vinul Cavalerului, Sauvignon Blanc 2011 Terra Romana, Chardonnay 2011 Terra Romana, Cuvée Amaury 2010 şi 2011, Merlot 2010 Vinul Cavalerului, Pinor Noir 2011 Terra Romana, Fetească Neagră 2010 Terra Romana, Cabernet Sauvignon 2010 Terra Romana, Millenium Roşu 2011 Terra Romana, Cuvée Charlotte 2008, Cuvée Alexandru 2007 şi două vinuri Domaine Peraldi 2009. Am inaugurat şi sala, şi vinurile cu o curiozitate pasională, degustând pe rând estetica, îngrijirea locului şi noile licori ale lui Aurel Rotărescu. Din cele trei vinuri din gama Vinul Cavalerului, nu am reţinut pentru plăcerea proprie decât Merlot-ul 2010, un produs onorabil, pe care să-l consumi curent în împrejurări şi anturaje nu foarte pretenţioase. În privinţa albelor, rămân fanul absolut al Chardonnay-ului. Am degustat şi vechiul şi noul Cuvée Amaury, 2010 şi 2011, al nouălea şi al zecelea produse la SERVE. Primul e minunat, ultimul e totuşi prea nou şi prea crud ca să ne pronunţăm. Trecând la vinurile roşii, am găsit, pe lângă Merlot-ul menţionat, un frumos Pinot Noir 2011, pe care îl recomand cu entuziasm celor care caută şi compară Pinot Noir-uri româneşti de calitate. În final, am savurat superlativele consacrate, ţinând într-o mână un pahar de Cuvée Charlotte şi în cealaltă unul de Cuvée Alexandru, pentru mulţi dintre noi cele mai bune vinuri de la SERVE. Pe ultimul l-am cumpărat în exces, cu baxul, pariind pe un fantastic potenţial de învechire. Doamna Mihaela ne-a poftit apoi la masă, invitându-ne să luăm şi câte un vin cu noi. M-am ales cu o sticlă de Fetească Neagră, un vin excelent, care abundă la mine în pivniţă, foarte potrivit pentru a fi asortat cu platourile servite de firma de catering care a participat la eveniment. Şi totuşi, momentul cel mai captivant al unei degustări se petrece în sala baricurilor. Când intri printre sute de butoaie şi zeci de vinuri, simţi parcă deodată aroma şi buchetul tuturor la un loc, de parcă ai pătruns într-o cupă imensă în care creatorul tuturor licorilor ţi le oferă integral, după ce au fost cupajate picătură cu picătură. O fi riscat ce spun, dar cred că un anume Cabernet Sauvignon 2011 care şade acum în baricuri la SERVE, pregătit pentru un viitor Cuvée Charlotte ori poate chiar pentru el însuşi, este cel mai bun vin pe care l-am degustat vreodată acolo. După un rămas bun, am pornit către Casa Colinelor iar seara, unii am continuat să bem vin iar alţii, vin şi bere, să povestim, să polemizăm, să fim noi înşine, aşa cum ne-au învăţat mentorii, comunitatea ori părinţii. Am fost ospătaţi sub privirile atente ale maestrului de ceremonii comerciale şi promoţionale Dan Săvulescu, pe care noi, vesticii, numai dintr-o afecţiune atipică vom continua să-l identificăm de acum încolo cu numele de cod Genosse. A doua zi, mulţumită lui Dan Micuda şi soţiei sale, am ajuns comod la Bucureşti într-un Duster elegant şi îngrijit, atât cât să apucăm să pozăm lustragiul Gării de Nord şi să punem la cale o escapadă în centrul vechi al Capitalei. Şi totuşi, în ciuda tuturor experienţelor şi călătoririlor despre care am mai povestit aici ori în altă parte, gândul mi se întoarce în final către un Cabernet Sauvignon care se învecheşte oră cu oră, zi de zi, în nişte butoaie de 225 de litri la crama din Ceptura a firmei SERVE. Şi o face parcă anume pentru noi, pentru pasionaţii de vin autentici care nu şovăie să traverseze de câte ori e nevoie o ţară pentru a degusta ce le poate oferi mai bun aceasta într-un singur pahar de degustare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu