marți, 23 octombrie 2012

Câteva mărturii video despre timpul meu şi prietenii mei


Am simţit nevoia să pun aici, la vedere, câteva mărturii video despre timpul meu şi prietenii mei. Îmi tot propun de câteva săptămâni să o fac, însă n-am avut vreme, se terminaseră zilele, ceasurile şi secundele, căci am fost mereu plecat ori am fost nevoit să deretic prin casă şi prin viaţă, prin colţul de lume în care respir. În ultima vreme am umblat mult, în două săptămâni am fost în Dealu Mare, la Bucureşti, la Şopotu Vechi, la Novaci, la Ferendia, la Tg. Mureş, la Mica şi la Alba Iulia. Rămăseseră neprocesate, prin foldere, mici filme cu prietenii mei cântând prin club ori cu muzica sărbătorilor de cramă. Cu asta mă hrănesc, cu muzică, cu vin, cu emoţia călătoririlor şi a reportajelor. Mă gândesc să împart hrana asta cu alţii, cu voi, nu neapărat fiindcă îmi prisoseşte, ci din nevoia sinceră de împărtăşire a unui fior.
Prietenii mei sunt păpuşari care cântă la chitară, şomeri care zboară la business class, IT-işti care fac pe somelierii, jurişti care gătesc aidoma unor master chefi, atunci când nu cântă jazz la pian, veterinari care fură de pe lume o vâslă pentru barca părerii de rău, stomatologi care tratează facebook-ul de caria mediocrităţii şi meschinăriei. Prietenii mei iubesc pletele şi ploaia şi cămăşile-nflorate şi nu uită să treacă uneori pe strada Popa Nan, obişnuind să mă sune noaptea, dar după două, când poezia pare mai nouă. Prietenii mei, pe nişte scări, vorbesc cu ceilalţi care-au fost, şi chiar nu contează cât de lung au părul, important e cât de mult gândesc.
Mă bucur enorm că nu au intrat, aidoma celorlalţi, pe poarta unei întreprinderi socialiste la douăzeci de ani, ca să iasă la pensie, pe aceeaşi poartă, după patruzeci de ani, necuvântători, strângând spasmodic în mâini o cheie uzată de paişpe. Cu toţii merită de aceea un Cuvée Charlotte, o Nenumită, un Vitis Vetus ori un Cuvée Alexandru, poezia îmbuteliată a vieţii lor de la care sigur n-au apucat să ia totul şi căreia nu i-au dat încă atât cât ar fi vrut.

Alte: Romanţă, Nu sunt eu, Delta lunară, Cântecul bufonului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu