Adevărul inocent şi gol-goluţ despre ultimul GoodWine în Micul Paris

Despre ultimele evenimente oficiale din lumea vinului românesc, unii, mai cârtitori decât un nevinovat Pivnicer, ar putea spune că au intrat într-o oarecare rutină. Că nu mai apare nimic nou, că festivalurile se succed în capitalele de provincii istorice cu o viteză cu care vinurile produse la noi nu pot ţine pasul. Că oamenii sunt mai puţini şi parcă mai interesaţi de cantitatea decât de calitatea din pahare. Că producătorii sunt obosiţi de acest tur de forţă la care sunt supuşi toamnă de toamnă, fără prea mari rezultate în cifrele de vânzări.
Eu ştiu bine însă că aceasta ar putea fi o falsă impresie şi o falsă concluzie şi îmi dau seama şi mai bine de asta pe când derulez pozele făcute la GoodWine-ul din acest noiembrie. Ar fi meritat să merg acolo, în îndepărtata mea capitală cu care am, de la o vreme, o relaţie de dragoste-ură, preţ de două nopţi la clasa I a unui tren de călători care a făcut în urmă cu jumătate de veac curse prin RFG, fie şi numai/ori mai ales pentru zâmbetul Angelei Prado în compania lui Louis Heriard Dubreuil şi Emanuele Reolon, fie şi numai/ori mai ales să ascult o frumoasă columbiancă, un francez cu sânge albastru şi un italian pasional vorbind despre vin în româneşte. În mod simbolic, cei trei reprezintă frumuseţea vinului şi speranţa vinului românesc de epocă nouă, viitorul lui în lumea liberă. Şi nu numai ei, ci şi mulţi alţii pe care mi-ar fi plăcut că-i cuprind într-o singură fotografie de grup cu producătorii, oenologii şi proprietarii mei preferaţi.
Însoţit de Pivniceră, am fost într-o sâmbătă acolo, în locul mutat al festivalului, în pavilionul C1 al Romexpo, căci alături, în sala gigantică de expoziţii, se ţinea un târg de carte. Mie mi-ar fi plăcut să amestec vinurile printre cărţi şi cărţile printre vinuri, doar ambele sunt bunuri culturale, ambasadori ai ţărilor şi ai creatorilor lor. "Cărţi şi vinuri" ori "Vinuri şi cărţi", aşa s-ar fi intitulat festivalul organizat de mine la Bucureşti. Aţi fi găsit acolo cărţi de Llosa asociate cu vinuri de Ştirbey, Un veac de singurătate al lui Garcia Marquez între sticle de Cuvee Andrei de la Avincis, romane de Kundera învălmăşite alături de vinuri de SERVE, Sirene de la Vinarte în compania Poveştilor nemuritoare, Nenumite de la Oprişor şi poezii de Nichita Stănescu şi aşa mai departe, şi aşa mai departe. Şi cui nu-i place asta nici n-ar trebui să vină la târgul meu virtual!
Lăsând visurile frumoase în plata Domnului, trebuie să spun că i-am găsit de o parte şi de alta a standurilor Goodwine din această toamnă pe cei mai mulţi cunoscuţi şi apropiaţi cu care mi-ar fi şi plăcut să mă întâlnesc acolo. La standul Ştirbey, doamna Kripp cu surâsul său unic, domnul Kripp plin de o morgă simpatică, Oliver şi Raluca Bauer, prieteni minunaţi, Ghislain Moritz şi Angela Prado - un cuplu de Hollywood, un Cornel Sandu laconic şi inimitabil, frapiere şi vinuri cu numele său. În mulţime ne-am bucurat să-i întâlnim şi să-i îmbrăţişăm pe soţii Valeriu şi Irinel Stoica, proprietarii Avincis, cu care am împărtăşit mai târziu o fabuloasă degustare cu vinuri de Chile. La standul Vinarte, elegantul Costel Cainamisir servindu-ne cu tot ce are mai bun şi somelierul Stelian Ştefan, protagonistul uneia dintre cele mai reuşite verticale din Clubul Vestik. La Oprişor, aglomeraţie şi vinuri mari şi o Luminiţă om-orchestră şi un Gabi Roceanu galant şi o doamnă oenolog Veronica Gheorghiu cu zâmbet plăcut asemenea vinurilor pe care le creează. Văzută de sus, toată această lume are ceva miraculos, ajungi să asociezi oameni şi vinuri într-un fel de basm, de O mie şi una de nopţi în mai multe sezoane pe care ştii sigur când ai început să le vizionezi şi care ai vrea să nu se termine niciodată.
De sus, Manu zâmbeşte la standul Petro Vaselo alături de colegele sale discrete. Vica Necula s-a mutat la standul Basilescu, aducând acolo aceeaşi căldură cu care a ştiut să promoveze vinurile de la Budureasca. La SERVE, Louis e primul care ne întâmppină, prieten vechi, de câţiva ani ori parcă de-un veac. Dan Săvulescu e la locul lui, neobosit, inoxidabil, un pilon sau poate mai mulţi piloni din fier beton care susţin construcţia regretatului conte Guy. Cătălin Păduraru e peste tot, prezintă, vorbeşte, în faţa oamenilor şi a camerelor de luat vederi şi a bliţurilor de luat vederea. La Villa Vinèa i-am găsit pe Alfred Binder şi un Merlot de ţinută pe care nu apucasem să-l degust până acum. Am mai dat pe la Liliac, l-am întâlnit şi pe Ciprian Roşca, căruia i-am spus că membrilor clubului Vestik le e dor de vinurile de Recaş, l-am găsit şi îmbrăţişat în mulţime pe Ioan T. Morar, adică pe Biju, de-acum locuitor francez care mai apucă să vină în ţară când şi când. Am salutat şi staff-ul de la Alira, dar pot să spun că mi-e dor cu adevărat de Veronica Guzun şi de Gabi Lăcureanu, un alt cuplu de aur din lumea vinului românesc, care însă nu a fost prezent, din motive întemeiate şi fericite, la eveniment. Amici şi cunoscuţi bloggeri ori ziarişti peste tot, Mona Arsulescu şi Răzvan Jurcă şi Nicuşor Cazan şi Cezar Ioan şi Vali Ceafalău. Într-un colţ i-am găsit şi pe George Mitea şi Dan Micuda, iar mai încolo am apucat să-l salut cordial şi pe Ciprian Haret.
Poate că n-au fost toţi şi nici nu i-am pomenit pe toţi cei întâlniţi. La standul Vinarte am fost vrăjit vreo jumătate de oră de sânii cât se poate de goi, de inocenţi şi de pictaţi a două fete atrăgătoare care au făcut senzaţie în compania vinurilor şi profesioniştilor de acolo. Pesemne că tot gândindu-mă la ele am ajuns la finalul acestei poveşti fără să spun mai nimic de vinuri. Am degustat prea puţine, trebuia să-mi aloc trei zile ca să am de povestit despre toate. Totuşi, am să amintesc spumantul, desertul şi Cabernet Sauvignon Rezervă de la Ştirbey cu care am început, respectiv sfârşit ziua. Un tânăr Cabernet Sauvignon de la Avincis mi-a dat gata, cu al său vino-ncoace. De la Vinarte am savurat Sirena Dunării 2001, o minunată Nedee, primul asamblaj din soiuri româneşti, şi o ultimă sticlă de Floare de Toamnă, adusă special din portbagaj pentru noi, vesticii, de atentul domn Cainamisir. Din asta, dacă ajungea la timp la mine, mi-aş fi făcut o rezervă de o mie de sticle. Dar n-a fost să fie. La SERVE, n-am ratat noul Rosé şi mare parte din vechile şi cunoscutele mele febleţi, între care locuri de cinste ocupă Cuvée Amaury şi Cuvée Alexandru. Atenţie la noul Merlot cu facelift din gama Vinul Cavalerului; e printre preferatele mele, alături de Feteasca Albă din aceeaşi gamă. La Petro Vaselo, vinuri fine, Pinot Noir-uri remarcabile, Chardonnay-uri de top. Crama Basilescu m-a îmbiat cu Feteşti şi cu ce a avut mai bun, am fost iarăşi acasă acolo. Degustarea cu vinuri de Chile organizată în prezenţa unui oficial consular şi susţinută magistral de Doru Dumitrescu, ajutat de un alt somelier, a fost un eveniment în sine înăuntrul GoodWine. De fapt, am servit mai mult Carmenère-uri de la diverşi producători chilieni. Vinuri măreţe! Şeful Asociaţiei Somelierilor din România ne-a prezentat mostre de lemn ars şi un dop cu cristale pe dânsul, fetişuri specifice lumii vinului. Am plecat ameţit de plăcere după două ceasuri alături de vinuri demne de topuri mondiale.
Nu am uitat să dau pe la prietenii de la Villa Vinèa, pe la standurile Liliac şi Transilvania Bois, pe la Trufarom ş.am.d. Nu am ajuns la mulţi alţiii, mi s-au terminat orele şi trenul stătea să plece din Gara de Nord către casa mea de la marginea României. De fapt, a plecat cu două ceasuri întârziere. Am dus cu mine, în zgâlţâitul roţilor de tren, alături de iubita Pivniceră, nişte visuri cu tanini şi oameni de care m-am apropiat în ultima vreme, dar şi un postgust plăcut al întâmplării din urmă căreia în ultimii ani organizatorii i-au spus, atât de inspirat, GoodWine.
 

Galerie foto: Prin Bucureşti, GoodWine