Flashtasting prin Europa de-a lungul a şase mii de kilometri, cu vinul românesc în desagă

În ultimele săptămâni, 11 vinuri româneşti au străbătut Europa însoţite de patru membri Vestik şi de propriile arome inconfundabile. Ceea ce nu a făcut statul român pentru vinul autohton ne-am străduit să facem noi, primul ONG din ţară care şi-a propus prin statut să promoveze vinul românesc. Şi dacă România a fost singurul loc de pe mapamond în care destui oameni nu au înţeles cum poate cineva să   aibă un asemenea obiect de activitate, ei bine, dincolo de graniţe, am fost primiţi cu braţele deschise.

Timp de 15 zile, într-un Logan încăpător şi foarte de acasă, de-a lungul a peste 6.000 de kilometri şi a nouă ţări, cu sprijinul producătorilor însă pe banii proprii, am dus vinul în lumea bună, străduindu-ne să-i revelăm virtuţile, magia, frumuseţea. Şi dacă la înfiinţare magistratul nu a vrut să ne aprobe actele, tărăgănând cât a putut pe motiv că nu ne ocupăm cu lucruri serioase, în Germania, în Belgia, în Franţa ori Italia, am primit felicitări şi ne-am bucurat de respectul tuturor, emblema Lucky Motanul, somelier cu coadă şi melon, degustător de vin absolut neautorizat, transformându-se în brand internaţional.

Iată pe scurt povestea vacanţei noastre active în care vinul românesc a devenit globetrotter din pură pasiune:

La plecare, călătorii şi-au luat rămas bun de la Lucky Motanul, emblema lor inconfundabilă. Şi vorbesc aici de Monsieur Rosé 2012, de Mademoiselle Cuvée Amélie 2012 şi de domnişorul Cuvée Andrei 2010, de la Crama Avincis, de duduia Rusalcă Albă 2011 de la Crama Oprişor, de draga Fetească Neagră 2011 şi de cuplul Fetească Albă/Sauvignon Blanc de la SERVE, de Herr Novac de la Crama Ştirbey, de dra Feteasca Regală, de Herr Gewürztraminer şi Herr Kerner de la Villa Vinèa, de mândra Nedee 2011 de la Vinarte.

Pe drum, în Ungaria, înainte să trecem graniţa în Austria, ne-am oprit la restaurantul Paprika pentru un flashtasting cu Nedeea şi pentru un papricaş de viţel însoţit de un Villanyi Portugieser, toate elaborate şi servite ca la carte. Un pliant în ungureşte, însoţit de felicitările noastre, a ajuns la cine trebuie, Ungaria dovedindu-se încă o dată o ţară de nota zece în materie de vin şi gastronomie. Către seară, după ce am traversat Austria şi după o goană încrâncenată pe autostrăzile nemţeşti pline de maşini impecabile, am tras la o pensiune de lângă Würzburg unde nişte nuntaşi veseli şi legaţi la ochi tăiau cu toporul nişte ciorapi. Ca o coincidenţă, înainte să ducem Novacul la Würzburg, oraşul unde oenologul de la Ştirbey şi-a făcut studiile superioare, am dat de firma Bauer... elektro-service. Pe o ploaie torenţială, ne-am jucat cu umbrela şi cu vinul de Drăgăşani

nu departe de facultatea lui Oliver Bauer, iar apoi, uzi leoarcă, am pornit către Olanda cu treabă şi din plăcere. Înainte de a ajunge la Groningen, oraş în care aveam de lăsat o fiinţă extrem de dragă, am pus de un flashtasting cu Rusalcă în preajma unei mori de vânt. Olanda, ce plăcere! O ţară relaxată, cu canale, cu vaci, cu biciclete, cu ferme şi eoliene, cu poduri mobile şi case cu scări abrupte şi acoperişuri de stuf. La Aduard, lângă Groningen, am supt ţâţa unei vaci de ipsos şi ne-am distrat în cadrul unui flashtasting cu Fetească Albă/Sauvignon Blanc de la SERVE. Şi fiindcă nu a fost de ajuns, am dat o fugă în port, la Marea Nordului, pentru o şedinţă foto cu Fetească Neagră de la SERVE pe fundal cu valuri, pale de eoliene şi oi care pasc pe dig. O zi mai încolo am luat-o spre Belgia, prilej să poposim la Gent pentru a plimba cu trăsura aceeaşi duduie Rusalcă şi pentru un rendez-vous cu Feteasca Regală de la Villa Vinèa în centrul Bruges-ului. Seara târziu ne-am cazat la pensiunea lui Monsieur Philippe din orăşelul belgian Arbre, loc în care

am avut plăcerea să servim o cină fabuloasă la restaurantul 7 Meuses din vârful dealului şi să organizăm un flashtasting cu căţelul pensiunii şi cu un minunat Rosé de la Avincis. Pe urmă am trecut în ducatul Luxemburgului pentru a plimba cu rucsacul, în văzul lumii şi al elefanţilor albaştri, cupajul de Fetească Albă şi Sauvignon Blanc de la SERVE.

Am părăsit Beneluxul pentru o scurtă vizită în Franţa la pensiunea Aux portes d'Alsace, un loc cu multe păpuşi şi proprietară şui, care ne-a dăruit din dulceaţa sa de nectarine şi căreia i-am dăruit, în cadrul unui flashtasting negreşit, un Cuvée Amelie de la Avincis. Îndulciţi de această experienţă alsaciană prin locurile de baştină ale oenologului Ghislain Moritz, am zis să poposim apoi la Lucerna, pentru a-i hrăni lebedele şi pentru un experiment foto cu Rusalcă, turle ascuţite şi poduri cu flori. Gothards, al treilea tunel rutier ca lungime din lume, ne-a dus către bella şi dorita Italie. Am tras pentru două nopţi la Manarola, una dintre cele cinci localităţi din paradisul numit Cinque Terre. Seara, portul La Spezia ne-a întâmpinat cu infinite lumini, înainte să ajungem la destinaţie pentru un flashtasting nocturn cu Novac, Rusalcă şi Cuvée Amelie alături de alţi opt membri CDViN sosiţi acolo cu câteva zile în urmă. Nu ne-am lecuit de vin şi, în dimineaţa următoare, am mai supus unei şedinţe foto o Fetească Neagră de la SERVE în compania unui motan adormit şi a unei firme cu cooperativa locală. După o baie în apele Mării Ligurice şi după o masă excelentă cu vin alb la un restaurant întâmplător, ne-am gândit să ducem la Pisa aceeaşi Fetească Neagră creată de oenologul Aurel Rotărescu. În semn de respect, vinul s-a înclinat în faţa şi aidoma turnului devenit simbolul Italiei.

După Pisa, am luat cu adevărat calea Toscanei, cazându-ne la Montaione, într-un loc oarecum central, de unde puteam vizita totul: crame, oraşe, mare. Proprietarul, signore Moreno, pe care un membru mai hâtru al CDViN l-a poreclit ba Mourinho, ba Mercato, ba Murano, are plantaţie de măslini şi viţă-de-vie şi face grappa şi chiar vin santo. Noi însă am degustat cu mai multă plăcere vinurile de acasă şi grappa de Ferendia în cadrul unei reuniuni cu cei veniţi în Toscana, prilej cu care am descoperit că suntem 16 cu toţii. Următoarea destinaţie a fost Volterra, un orăşel de când lumea, piatră romană pe piatră etruscă, cu amfiteatru antic, cu străzi în pantă, cu porţi străvechi numai bune pentru un flashtasting cu Nedee. Trebuie să ştiţi că am mai călătorit la Siena şi la Tirrenia, o staţiune la Marea Ligurică, însă nu am fost însoţiţi acolo de nici un vin, căci vinurile, ca şi oamenii, au nevoie din când să se mai şi oprească din drum. Pentru scurt timp însă şi atâta cât noi, pasionaţii, să mâncăm o îngheţată, să facem o baie, să surprindem un detaliu sexy.

După atâta lipsă de flashtasting, am hotărât să ducem Nedeea pe zidurile de la Monteriggioni, cetate comparată de Dante cu infernul. Infernul concret este însă unul cât se poate de plăcut, de turistic, cu restaurante, gelaterii şi dolce vita, cu străzi înguste şi flori la ferestrele cu şolocaturi, cu oameni frumoşi care-şi trăiesc acolo clipa. În aceeaşi zi, cuprinşi parcă de o febră a degustării Toscanei, am dat fuga şi la San Gimignano, altă cetate, mai măricică, cu turnuri aproape milenare. De data aceasta ne-a însoţit Novacul, în rucsac, prilej de flashtasting în piaţa centrală cu fântână şi îndrăgostiţi. Şi tot Novacul ne-a făcut să agăţăm două austriece apetisante, în costume tiroleze, care degustau de zor nişte gelato unico al mondo. Şi chiar am crezut că asta o fi fost cireaşa de pe tort, însă pentru puţină vreme, căci în ziua următoare am ajuns în sfârşit la Florenţa, iar Florenţa este fără îndoială cel mai frumos lucru care ne-a fost dat unora să trăim, de neegalat poate decât de răsăriturile şi apusurile de soare de acasă, de la... Ferendia. Ei bine, la Florenţa, penultimul punct pe ordinea de zi a acestei excursii fantastice, am găsit de cuviinţă să împărtăşim bucuria de a fi pe Ponte Vecchio cu Cuvée Andrei. Acelaşi cuvée a fost subiectul unei şedinţe foto cu mim la Ufizzi şi cu armură medievală la Taverna Divina Commedia.

Ne-a fost extrem de greu să ne despărţim de Italia. Probabil că, dacă cineva ne-ar pune să alegem, să hotărâm în care altă ţară în afară de România am dori să trăim, am spune Italia. Să mai amintim că acolo, în Toscana, am mai vizitat un minunat orăşel numit Colle Val d'Elsa şi că am mai servit câte o cină fabuloasă la restaurantul La vecchia piazza din Tavarnelle Val di Pesa şi la Villa Spoiano, locuri în care unii dintre noi mai fuseseră şi în urmă cu patru ani. În plus, am vizitat şi crama Antinori de la

Bargino, o investiţie de 100 de milioane de euro, prilej numai bun de a-i lua un interviu, cu chipul lui Lucky Motanul pe masă, fiicei mai mari a marchizului Piero Antinori, Albiera, care este totodată vicepreşedintele companiei. Pe urmă a trebuit să luăm calea de întoarcere, traversând Peninsula şi trecând în Austria, o altă ţară încântătoare. Ultima destinaţie, Bad Blumau, băi de cinci stele unde ne-am propus să realizăm câte un flashtasting cu Kernerul şi Gewürztraminerul de la Villa Vinèa. Nu spa-ul ne atrage mereu acolo, căci spa-ul este un concept comun în Europa, ci arhitectura unică. În cadrul unui proiect şocant, creatorul complexului balnear, Hundertwasser, unul dintre cei mai mari arhitecţi contemporani, ne transportă într-o altă lume, în care toate liniile drepte se ondulează şi se transformă în vise o dată cu peisajul şi cu clădirile. Înainte să plecăm spre România, am mai făcut o şedinţă foto cu chipul de iederă de lângă băi, cu crapii şi dovlecii pensiunii la care am stat, ba am avut grijă să dăruim şi un Kerner gazdei, pentru conformitate şi aducere aminte. Apoi am trecut în Ungaria şi iar am luat masa la un local de pe autostradă, Lajosmizse, cu supă de pui ca la mama din Banat de acasă, cu gulaş ori paprika de viţel, cu Kekfrankos vinul casei, totul de nota zece fără îndoială.

Şi acesta ar fi doar rezumatul celor cincisprezece zile de umblet cu vin românesc la desagă prin Europa. Mai potrivit ar fi să povestim totul pe îndelete, episodic. Ceea ce se va şi întâmpla în zilele următoare, însă nu pe acest mic blog, ci în spaţiul virtual mai generos al cdvin.