sâmbătă, 19 august 2017

Ferendia, nr. 242. The Party is Here!



Dacă ai locul tău special departe de lumea înlănțuită a orașului, dacă ai refugiul tău la țară, poți organiza acolo orice, inclusiv un party. Și cum Fere, adică satul Ferendia, cu casa părinților și cu cea a străbunicilor, e un loc special pentru mine, m-am gândit că e potrivit, după patru ani de renovări și mult umblet pe drumul care duce încolo, să pun în scenă o întâlnire cu rude și prieteni, de casă aproape nouă. Nu am făcut-o singur, fiindcă asta nici nu ar fi cu putință, ci doar ajutat de Pivniceră, de Dani, de omul nostru din Panama, Vasile Boncu, și de membrii entuziaști ai clubului de vin.


Povestea acestei nebunii renovatoare începe în toamna anului 2013, când împreună cu nepotul Mihai, cândva mezin al clubului, acum cap de familie și deja un clasic printre vestici, am hotărât să investim timp și bani și zbateri pentru a da o nouă viață celor două case construite de părinții și străbunicii noștri. Până atunci acumulasem multă frustrare tot privind la casa bătrână, cu acoperișul său coșcovit, ca de balenă răpusă de harponul timpului. Căci nu e vorba de o casă oarecare, ci chiar de cea construită de Moș Ion Zestrean, străbunicul meu cu picior de lemn, veteran din primul război mondial, căruia comuniștii au încercat să-i ia totul. I-au luat pensia, pământurile și casa și l-au aruncat pe un câmp din Bărăgan, poate fiindcă avea mai multă avuție decât alții, dar și mâinile mai muncite decât alții. Și mai avea un fiu dat dispărut pe front în Caucaz și o nepoată orfană de ambii părinții și care a fost mama mea, căreia comuniștii i-au luat de asemenea singurul venit și dreptul la fericire.


În patru ani, cu ajutorul unui meșter din Clopodia, sat învecinat, am reușit să refacem complet cele două case ale familiei. Grajdul a devenit camera noastră, baia casei bătrâne, de jos, a fost renovată, bucătăria e șic. Casa mai nou construită, după deportare, în anii ‘60, a fost dotată și ea cu baie, cu două dormitoare moderne, pe măsura mobilierului furnizat de prietenul Zoli. Odaia mai mică, de sus, pe care înainte o numeam bucătărie și în care mama gătea pentru mine toate bunătățile din lume, pe o sobă cu lemne ale cărei flăcări dansau pe pereți în noapte, are și ea o nouă identitate. Iar cămăruța Mumei (mama adoptivă a mamei mele), cea mai mică odaie a casei de sus, a devenit birou și mă cheamă de fiecare dată să petrec ceva timp în ea, să scriu acolo, să visez ceva, să meșteresc un pic. Pe geamurile create de meșterul Pătru Lupu din Clopodia se văd gâștele străzii de pe Gealul Țiganilor, buruienilor caselor fără stăpân, tristețile și bucuriile acestei margini de lume pe care eu o numesc acasă. Peste toate tronează masculul alfa, câinele nostru Bombonel, salvat cândva de Vasile din curtea unui stăpân primitiv și violent.


În acest loc am ales să-mi invit rudele și prietenii la inaugurare, în singura zi din anul 2017 în care Dumnezeu programase trei furtuni, cu grindină și vânt din direcții diferite, marcând cumva sfârșitul unei etape și începutul alteia. De fapt, 12 august a mai însemnat și finalul unor zile caniculare și al unei săptămâni întregi de pregătiri. Am făcut vreo șase drumuri Arad-Ferendia, cărând tot felul de lucruri, inclusiv pe Mona, menajera noastră de club, pentru a bibili spațiul petrecerii inaugurale. Mona a curățat petele de lac cu ajutorul unei doze de coca-cola, a spălat și dereticat totul, făcând paturile pentru cele 14 suflete care au petrecut noaptea de 12/13 august acolo. Adică la numărul 242, numărul casei în care am copilărit și care pentru mine înseamnă acasă. E un loc, o zonă săracă, de unde poți privi înălțimile sârbești ale Vărșețului și dealul vulcanic al Șumigului, 202 metri înălțime peste o câmpie altminteri cuminte, bănățeană. 

În 12 august, 35 de oameni, rude, membri de club, prieteni și meșteri s-au aflat sub șoprul lui Moș Ion pentru inaugurare. Chiar dacă meșterii Pătru și Cosmin Lupu au lipsit motivat, l-am avut printre noi, alături de soție, inclusiv pe meșterul Mihai, cel care a renovat casa noastră arădeană și spațiul în care funcționează astăzi CDViN. Și tot meșterul Mihai a fost cel care a realizat, în curtea casei de la Ferendia, aducția de apă din fântână pe vremea când încă mai trăia Tatabun, cum îi spuneau nepoții Mircea și Mihai tatălui meu. Mircea, nepotul mutat la Aachen, alături de soția sa Didi, Diana, și de scumpa nepoțică Fifi, Sofia, ne-au lipsit enorm, dar ne-am resemnat la gândul că nu toate bucuriile sunt posibile atunci când cei dragi sunt plecați departe. Au venit, din Ferendia, Nașul al bătrân, uica Tranda Ceocheai, cel care ne duce oricând cu căruța la Goale, și ceacea Ion Traia, redactor șef de Vatra Satului, revista comunității. Dar și uica Trăian a dat pe la noi pe la prânz, ca și părintele din sat, pentru sfințire, așa cum au făcut-o și Nuți și Nicu, verișoara mea și soțul său tâmplar, cel care a realizat mobilierul clubului. Și au mai venit de la Reșița rudele mele apropiate, vărul Marius și soția Mirela, ca și uichițul Aurică, ultimul meu unchi, alături de tușa Ana. Iar de la Novaci a venit Mariana, verișoara soției, însoțită de ai săi și ai noștri Dorin și Andreea, după cum de la Timișoara i-am avut ca oaspeți și ajutoare dragi pe nașii Alex și Sorina, primul fiind chef-ul care a gătit tocănița de mistreț în sala cazanelor, cum îi spunem încăperii unde în mod obișnuit se face țuica și se distilează coniacul.
 
Iar din club, mulți prieteni dragi s-au ostenit, în zi cu furtună, să ia drumul Ferendiei. Ca de exemplu Dan, prietenul de-o viață, plus Zoli&Raluca, membri de bază ai CDViN, dar și Titi și Traiana, ca și Claudiu, Adriana, plus Miha și prietenul ei, plus Cif, amic și ajutor întru toate. Mihai și Axi și micul lor Tudor au fost bineînțeles prezenți, alături de fratele meu Marcel și de cumnata Niculina, plus o prietenă venită de departe, de foarte departe. Ne-a plouat pe la patru, pe la șase și pe la zece, cu grindină și vânt orizontal, cu apă în șopru, cu prelată bătută în cuie. Asta nu ne-a împiedicat să dăm muzica la maximum, DJ-ul fiind mezinul Dani, să gustăm șunca fiartă în pâine procurată de Zoli, brânza de Novaci a Marianei, tocănița de mistreț a lui Alex, prăjitura Pivnicerei și vinurile clubului. Oh, ce-am mai savurat vinurile din frapiere, dar și răchia de vișine și prune de la Goale, ca și vinarsul de Mustoasă de Măderat!
Vasile a completat cu roșiile bio ale grădinii acest meniul frugal, cucuruzul vecinului Duga a fost doborât la pământ, trei-patru pomi ai grădinii au plătit prețul suprem în furtună, vreo doi caiși și niște piersici, forfecați de la rădăcină, dar și un cais imens al mamei Domnița, vecina noastră dintotdeauna, pom care a fost retezat de vânt și doborât peste gardul grădinii. Am băut vinuri de la Carastelec și Balla Géza, de la Gîrboiu și Gramma, de la Viile Metamorfosis, Casa de Vinuri Cotnari și Vinarte, dar și cupajul roșu al casei, vin de garaj numit Cuvée Ferendia, obținut după reteța Egri Bikavér, din Merlot, Pinot Noir și Cadarcă de Măderat. În plus, am savurat vinurile de Purcari și de Oprișor, cadouri minunate de la Claudiu.

Am stat până către ziuă. La urmă, am închinat pahare cu mascota de pe roll up a CDViN, cu Lucky Motanul nostru emblematic. Unsprezece mașini și un microbuz au ocupat spațiul din fața casei de la numărul 242. În final, semnul STOP, The Party is Here! a fost doborât de vânt la baza stâlpului de curent din fața casei.
A doua zi, Mihai și Axi plus Tudor au plecat în turneu la mare, cu întoarcere prin Moldova și Maramureș, Titi și Traiana au pornit spre Belgrad, iar ceilați plecaseră decuseară ori au pornit a doua zi spre Reșița, Arad sau Timișoara. A fost Ruga noastră de Sântămărie ținută cu trei zile înainte de 15 august, ziua de naștere a mamei mele, și cu o zi după cea a tatălui meu. Mi casa es su casa, după cum scrie pe un dar adus de Mihai tocmai din Mexic, le vom spune și le vom dovedi de-acum încolo tuturor rudelor, prietenilor și apropiaților care vor călca pragurile caselor de la numărul 242. Căci o casă fără oameni nu e, la urma urmei, o casă și tot efortul nostru a fost făcut pentru a împărtăși cu ceilalți bucuria unei familii care a supraviețuit comunismului și care încearcă să transmită valorile tradiționale care îi fac pe oameni, oameni, valori între care se numără demnitatea, caracterul, respectul cuvântului dat, credința și dorul. Dorul de Ferendia. 


Galerie foto:  Making of, Cooking, Sub șopru, Party

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu