Simfonie în Gramma Sol pentru pahar şi orchestră

I-am descoperit într-un ungher degrabă, în toamnă, la Goodwine. Mi-au plăcut numele brand-ului, discreţia gesturilor şi, bineînţeles, vinurile. Toate.
Gramma de la grammatica ori, poate, grammaire. E puţin disonant să-ţi propui corectitudine, ţinută, rigoare, karakter, într-o lume agramată cum este cea în care trăim. Însă mie îmi place această
disonanţă, rezonez cu ea, mă identific cu ea la prima vedere. Din toate aceste motive şi din multe altele care nu-mi mai vin acum în minte am ţinut să-i aduc pe prietenii de la Gramma în "dormitorul" Vestik pentru a-şi prezenta în faţa arădenilor Aligoté-urile, Feteştile şi Cuvée-urile.
Aşa se face că-ntr-o seară de miercuri, una dintre acele seri de primăvară care încă nu vroia să vină, un Audi uşor de recunoscut rătăcea prin centrul Aradului cu tot cu vinurile de la Gramma în portbagaj şi cu doi ieşeni la bord, obosiţi de atâta traversat România. Au plecat din celălalt capăt de ţară la două noaptea, au făcut o escală la Cluj şi una la Oradea, ca apoi s-o ia către Arad.
Aici, în burgul nostru de la capătul Ardealului, GPS-ul nu vroia nici în ruptul capului să găsească un anume număr de pe o anumită stradă, adică punctul vizibil pe Google Satelit în care vreo douăzeci şi cinci de iubitori de vin, plus patru "vestici", contemplau nişte pahare strălucitoare, încercuiţi de autografe şi de plăcuta emoţie a aşteptării.
Am avut din nou în wine club un public select din care nu au lipsit arhitecţii, juriştii, oamenii de afaceri şi chiar degustătorii autorizaţi, dar nici bloggerul cu coadă Lucky Motanul, care însă şi-a făcut simţită prezenţa abia la spartul târgului. Trebuia să degustăm vinurile albe Gramma ale anului 2011, însă până la urmă am avut parte, fără să regretăm asta, de Fetească Regală 2009, Aligoté 2009 şi Cuvée Vişan 2010, alături de tânărul Gramma Sol. Puţin neliniştite de atâta umblet, vinurile au avut succes, după cum arătau notele de pe fişele de degustare şi chipurile expresive ale invitaţilor.
Cum să le descriu mai bine? Cu toate au o foarte plăcută culoare... incoloră, o transparenţă superbă, de Sauvignon Blanc, sunt pline de propria personalitate recent descoperită şi e imposibil să nu-ţi aminteşti de ele. Ca şi vinurile celor de la Ştirbey şi ale altor producători, puţini, de pe la noi, au un "ce" anume care te face să le mai cauţi.
Altfel, a fost iarăşi bine, a fost intim, am stat la taclale şi am tot degustat licorile de la Gramma. Am putut observa că "aripa maghiară" a clubului a apreciat în mod deosebit aceste vinuri de sorginte ieşeană. Ca să nu tulbure atmosfera, designul cu lumină blândă, un distins invitat a propus rezolvarea acestui mic neajuns al clubului cu ajutorul lumânărilor. Folosindu-ne de străvechiul accesoriu din dotarea degustătorilor dintodeauna, am putut aprecia cu acurateţe limpiditatea şi străveziul vinurilor de la Gramma, în vreme ce managerul Marian Olteanu ne-a spus poveşti despre cramă şi facerea cupajelor.
Le place să experimenteze celor de la Gramma cu propriile vinuri. Le amestecă în joacă, fac ce fac şi ele ies tot mai bune, mai interesante. Aşa s-a născut seria muzicală a noilor vinuri, Gramma Do, Gramma Mi, Gramma Sol. Noi am avut privilegiul să degustăm, în premieră absolută, Solul 2011. O simfonie de alb, în Gramma Sol, pentru urechile gustative ale clubului. Foarte inspirată asocierea vinurilor cu notele muzicale. Îmi place să le ascult linia melodică, poate că ar trebui strecurăm pe fişele de degustare, alături de culoare, gust şi postgust, şi o rubrică de... muzicalitate.
Una peste alta, eu ştiu sigur că-mi voi face o rezervă, pentru lunga vară fierbinte care urmează, din toate vinurile Gramma. Ea se va adăuga şirului de vinuri albe de la Ştirbey, Rusalcei Albe de Oprişor, dar şi Rosé-urilor preferate care există deja în vinoteca mea. După trei ore fix, oamenii de la Gramma s-au suit în inconfundabilul lor Audi alb cu faruri albastre şi-au luat-o către Cluj, din pricini de afaceri şi de festival. Iar noi am rămas singuri în clubul nostru, înconjuraţi de vinuri şi de liniştea plăcută de după degustare. Din decor mai făceau parte dopurile extrase, tirbuşoane şi antipicurătoare de la Ştirbey şi-un trandafir alb în decantor. Cu un mieunat prelung, în timp ce debarasam, în club şi-a făcut intrarea şi bloggerul Lucky, motanul leneş (cu gesturile şi cu scrisul) care hibernează de la o vreme prin curtea asociaţiei. Am păşit şi noi felin alături de el, dansând la flacăra unei lumânări printre o sută de pahare păstrând încă aromele de Aligoté, Fetească şi Fetească Regală la un loc.
Din cauza vinurilor purtând marca Gramma, adică din cauza Casei Olteanu şi a Domeniului Vişan, ne gândim să vizităm în curând ori măcar anul acesta Moldova. N-am mai făcut-o de prin anii '80 şi oarecum ne e dor de teiul acela betonat din Copou, de dulceaţa de cireşe amare de la un anume conac din Mirceşti, de tălpicii cu care lunecam pe parchetul Casei Pogor, de ilustrata aievea cu Palatul Culturii şi de mirosul de tipăritură proaspătă din Casa Cărţii. De lucruri şi fiinţe despre care nici nu ştim dacă mai există sau dacă mai poartă vechile nume din adolescenţa noastră.
Iar dacă nu le vom găsi, cel puţin vom avea bucuria că am descoperit un nume nou, din pricina căruia am găsit de cuviinţă să spunem povestea de faţă.