V-aţi gândit vreodată să vă tatuaţi un vin sau o vie pe pielea propriei fiinţe virtuale?

Când am plecat spre Vinvest, într-o după-amiază încă plăcută de aprilie, aveam inima strânsă. Veneam după un superb festival budapestan şi după un dezamăgitor salon bucureştean, aşa că mă aşteptam ca la Timişoara să dau de ceva trist, de o poveste care să încapă într-un pahar ieftin.
N-a fost însă deloc aşa. Tocmai de aceea m-am gândit să scriu, să descriu, să povestesc în cuvinte şi imagini cum am degustat Vinvest împreună cu vreo doisprezece prieteni. Poate aţi observat sau poate o veţi face de-acum încolo, acolo unde apar vesticii se şi produce înghesuială la stand. O dată, fiindcă suntem numeroşi, iar apoi fiindcă de obicei ne aflăm acolo unde se găseşte vinul cel bun.
Mi-a făcut plăcere să-mi atârn de gât paharul inscripţionat cu numele festivalului timişorean şi să descopăr apoi micile diferenţe faţă de anul trecut. Cum intri, pe stânga, se află standul Aureliei Vişinescu, de la care a lipsit din păcate chiar doamna care a creat vinurile şi brandul. Un pic mai încolo, standul discret al Domeniilor Anastasia. Vizavi de Aurelia Vişinescu, alde Vinescu, cu vinul de aur. Apoi, mergând pe strada îngustă, faci la dreapta şi dai iute de odaia vastă pe care scrie Petro Vaselo. Manu e la locul lui, exuberant, alături de Ari și Diana, servind pe toată lumea într-o aglomeraţie continuă. Signore Marchetto zâmbeşte vag şi managerial spre obiectivul foto, sugerând parcă, uşor enigmatic: Priviţi, minunaţi-vă, totul de aici - echipa, imaginea, vinurile - este creaţia mea. Pe partea cealaltă a "străzii", Ghislain şi Angela nu mai prididesc să toarne în pahare vinurile Avincis.
Continuând promenada, pe stânga e standul vast al Cramelor Recaş, unde poţi surprinde zâmbetul corporatist al lui Ciprian Roşca şi gesturile precise ale somelierului Dan Alexandru. La dreapta, "odaia" rebranduită a Cramei Basilescu, cu imagini ale Bucureştiului de altădată şi cu un Florin Preda profesional care explică, povesteşte, polemizează, după caz. Pe colţ, în dreapta, Vica Necula ne îmbie cu noile vinuri albe şi cu Pinot Noir-uri şi Rezerve excepţionale. Apoi, cotim la stânga, pe lângă standul mare dar goluţ al Beciului Domnesc, şi ajungem la Crama Oprişor, acolo unde Luminiţa Tzakis şi Boris Ionescu, alături de alţi doi roboţei, servesc încontinuu lumea. Pe rafturi stau şi vinurile la sticlă magnum ale casei, la care jinduiesc puţinii cunoscători din mulţime.
După un ocol la dreapta, pe lângă standuri de tot felul, unele triste şi goale pe nedrept, ajungem la foarte ocupatul stand Bibliotheka, acolo unde găsim laolaltă un producător de trufe, pe băieţii de la Gramma şi staff-ul WineRo, Mircea Niculescu şi Ghenadie Bobeică, dar şi pe amfitrionii magazinului Bibliotheka. Toată lumea are succes, dar parcă vinurile albe ale Casei Olteanu au cea mai mare trecere. Şi-ar mai fi şi alţii de văzut şi degustat, Domeniile Boieru de pildă, cu vinuri onorabile cu care am făcut cunoştinţă la VinCE, dar şi Domeniul Sara de pe Dealul Silagiului, cu vinurile sale atipice, din alt film calitativ. Ar mai fi pelinul de Urlaţi şi standul Jidvei, cu frumoase vinuri albe care-şi caută acum o nouă identitate, una premium, şi cu spumante remarcabile. Şi mulţi alţii, cu sticle sau fără, cu tot soiul de utilaje şi accesorii pentru vie şi vin. Îmi dau seama că mă aflu între prieteni ştiuţi şi duşmani neştiuţi, ori poate chiar invers. La urma-urmei, aşa se întâmplă mereu şi aşa şi trebuie să fie atunci când scrii.
Mi-am privit prietenii şi neprietenii cum muncesc de zor, servind pe toată lumea cu ce au mai bun, şi mi-am dat seama cât de mult îi respect pentru osteneala lor continuă. De obicei vin din celălalt capăt de ţară ca să ne toarne în pahare gustul valah al Feteştii Negre ori cupaje splendide din soiuri de preţ care se înnobilează an de an în sticle. De obicei muncesc de dimineaţa până seara, în picioare, străduindu-se să-i mulţumească pe toţi. Şi tot de obicei călătoresc sute de kilometri, o dată cu vinurile casei şi cu zbaterea profesională de a răzbi pe o piaţă cu tot mai mulţi concurenţi.
Mi-a plăcut publicul de la Timişoara şi chiar şi organizarea, chiar dacă multe lucruri rămân perfectibile. Mi-ar fi făcut plăcere să mă reîntâlnesc măcar cu o parte dintre "colegii de breaslă", cu bloggerii de pretutindeni Răzvan Jurcă, Mona Arsulescu, Nicuşor Cazan, Mihai Oprea, George Mitea ş.a. Şi cu echipa itinerantă de la Vinul.ro. N-a fost să fie însă de data aceasta. Totuşi, am avut parte de un salon reuşit, viu, cu vinuri de top şi cu oameni interesanţi, cu conştiinţă oenofilă în ochi.
În afară de asta, am găsit acolo, la Vinvest 2012, simbolul perfect al pasiunii pentru vie şi vin. El se află pe spatele unei participante active la festival, pe care am găsit-o la standul Oprişor: un tatuaj viniviticol cât se poate de sugestiv, ascuns sub pulovăr. Şi n-am putut să nu mă gândesc atunci, n-am putut să nu fac legătura cu vinurile, întrebându-mă, dacă tot ar fi să-mi manifest slăbiciunea pentru un vin anume de la Vinvest, ce sticle mi-aş tatua pe pielea fiinţei virtuale, undeva pe umărul fiinţei virtuale ori în alt loc ascuns privirilor indiscrete. Păi ar fi cam multe. De la Avincis nu ar lipsi Feteasca Regală şi nici chiar tânărul Cabernet Sauvignon; de la Recaş, Cuvée Uberland 2009. De la Oprişor, noul Zinfandel alb şi ultima Smerenie... roşie, alături de Passarowitz 1718, de Cutia Paleologu şi de Nenumite. De la Gramma, toată gama de vinuri albe noi, Aligoté-urile, Feteasca Albă şi Feteasca Regală şi combinaţiile lor... muzicale. De la Budureasca, Pinot Gris-ul şi noul Fumé, Pinot Noir-ul şi Rezerva 2008. Un loc privilegiat ar ocupa sticlele magnum de la Vinarte, Soare 2001, Prinţ Matei 2000 şi Prinţ Mircea 2000, alături de o şi mai veche şi dulce Sirenă a Dunării. Şi dacă mai rămâne loc, m-aş gândi şi la Bendis-ul şi Ovaşul 2009 de la Petro Vaselo, la ultima Feteasca Albă şi la ultimul Merlot de la Basilescu.
Dacă nu mai pomenesc anumite vinuri de la Enira, Anastasia, Aurelia Vişinescu, Jidvei ş.a.m.d. e numai din cauză că mi s-a terminat spaţiul şi chiar nu mai am unde altundeva să tatuez, decât poate pe o altă piele virtuală făcută din pixeli şi luminiţe minuscule, căreia unii obişnuiesc să-i spună blog.
Cu unii dintre toţi aceşti producători pomeniţi aici, prietenii CDViN se vor întâlni în curând în "dormitorul" Vestik. Nu va lipsi Vinarte, al cărei director comercial a fost gazda perfectă pentru vestici. Nu vor lipsi Cramele Recaş, Avincis şi, sperăm, nici Budureasca. Îmi dau seama că lista e mult mai lungă şi de aceea mă văd nevoit să mă opresc brusc aici cu scrisul. Nu de alta, dar trebuie să pregătesc paharele, platourile şi fişele de degustare ale evenimentelor viitoare.

P.S. Când s-a terminat totul la Vinvest în seara de sâmbătă, mai uşor sau mai bine aburiţi decât paharele bine răcite cu vinuri albe marca Gramma, am plecat cu toţii la Karageorge, restaurantul amicului Mladen Galovic. Dacă nu l-aţi vizitat încă, e timpul să o faceţi acum. Vă aşteaptă cu bunătăţi gătite pe sârbeşte într-una dintre cele mai frumoase zone ale Timişoarei, lângă Piaţa Unirii. Iar dacă vă pofteşte inima, e gata să vă gătească, magistral, cel mai nemaipomenit crap din lume. Pe cuvânt de pescar!

Galerie foto