Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună
cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând
din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube
și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.
Prietenii noștri
Victor Deleanu și George Măluțan, cei care stăpânesc la Cotnari un „regat”
viticol de peste 300 de hectare, ne-au invitat să luăm parte la o jurizare/degustare/savurare
a 70 de probe de vin din recolta anului
2018. Ne-am alăturat altor participanți, vreo 40 la număr, profesioniști din
lumea vinului, comercianți și bloggeri, iubitori de tot felul, majoritatea mult
mai autorizați decât noi. Poate că, în felul nostru, fiecare am băut un vin de
dinaintea nașterii viei. Ori poate că încă nu am făcut-o și tot căutăm prin lume acea licoare metafizică a cărei chemare
ne călătorește prin toate țările și prin toate viile…
Așadar într-o
vineri Timișoara – capitală eternă a Banatului și fostă, efemeră capitală a
Ungariei - se îndepărta de noi exact cu viteza unui Boeing 737 în plină
decolare, arătând zburătorilor un șirag de lumini, de umbre, de linii șerpuite,
de furnici entropice. Până la București, ritualuri de stewardese frumoase și
triste, întunericul lumii, sentimentul unei desprinderi încă nedefinitive. În
Capitală, în actuala capitală ex-centrică și ușor iluzorie, umblet prin
aeroportul de termopane, prost ventilat și supraîncălzit, probabil din cauza Babelor
știrbe care mai bântuie prin părțile astea la început de martie. E cald și în mica
aeronavă, atât de intimă, care ne duce spre Iași, o altă capitală de ieri și de
azi, de provincie, de foste principate unite ori de regat care nu mai este. Așa
că ne simțim ușurați atunci când pășim pe terra
rece și ferma a Târgului Ieșilor, a orașului
Jassy, cu aeroportul său simpatic așezat la marginea unei păduri prin care
taxiurile șerpuiesc la vale și la deal, ducându-ne chiar și pe noi negreșit către
centru. Nici măcar nu apucăm să tragem la hotel la ceas de seară, de unșpe
seara, că George ne și invită la restaurantul Fenice Palas, prilej de revedere cu Victor Deleanu, gazdă atentă și
grijulie, cu Big Radu, cu George Mitea, cu Horia Hasnaș și Cezar Ioan, cu mulți
oameni de vin, cu patalama ori fără, restauratori, promotori de tot felul,
wine-influencer-i pe stil românesc, somelieri ș.a.m.d.
E o cină la care
noi, ca ultimi sosiți, suntem serviți cu toate bunătățile, cu spumante ale Casei
de Vinuri Cotnari și cu Fetești Negre Vlădoianu iar ca desert, de neuitat, cu
un knafe cu înghețată însoțit de
Grasă de Cotnari dulce. După ce a avut grijă să fim ghiftuiți, Victor ne
conduce pe jos la Hotel Traian – Otel Trojan,
cum putem citi într-o ilustrată de veac XIX - și ne predă întregi și fericiți
recepției. Decât că Radu Rizea, Big-ul nostru Radu, nici nu concepe să nu o
luăm din loc din nou, pe bulevardul boemiei noastre, către un club, la Cub,
cu ritm și danț și suflete la fel de tinere ca ale noastre în trupuri însă mai fragede,
prilej de bere și whisky pentru unii, de coniac pentru noi, grație aceluiași mare
prieten generos.
Mai apucăm să dormim vreo două ceasuri și se face ziuă, așa că
după micul dejun pe fugă am și sărit în autocar pentru a respecta un program intens,
cu începere de la 8.30. Am întârziat un picuț dar iacă, gonim prin Iași către
Cotnari, vedem și gara, și centrul, și periferia, și-un Cuza de bronz pe care
porumbeii nu l-au menajat deloc, și cățelul căii ferate, și lumea asta golașă -
de iarnă care nu mai trece, de primăvară care nu mai vine. Cu focurile sale ținând
loc de serviciu de salubritate, cu satele cufundate în tristețea unui peisaj
încă neînviat, cu orășelele cu acoperișuri de tablă și cu străzi numite Naționale. Dacă privim prin obiectivul aparatului foto, niște
coșuri de gunoi ne îndeamnă să păstrăm curățenia orașului Podu Iloaiei. E
veselie și bere în autocar la ceasul dimineții, apoi un pic de somn cuprinde
grupul până să intrăm în combinatul Cotnari.
Cafea și strângeri de mâini și
sala mare de degustare, cu Bachuși și somelieri, cu gazde și cu multe pahare
încă goale. La foc automat, cu o binevenită pauză de țigară ori de ședință foto
cu dronă, degustăm 70 (șaptezeci) de probe din vinurile anului 2018 ale asociației
producătorilor din Cotnari. Ne adăugăm și noi, neautorizații, unor oameni de
vin reputați cum ar fi prof. dr. Dan Boboc, Sergiu Nedelea ori Cătălin Păduraru
și notăm, după puterile noastre, fiecare Frâncușă, Fetească, Grasă ori
Tămâioasă cu care organizatorii ne încearcă simțurile. Într-un final, o
asociație de profesioniști va contoriza rezultatele cu ajutorul nostru, al
celor care au notat și calculat punctajele pentru 70 de vinuri în opt coloane
diferite. Ne gândim că totuși, în final, dincolo de felicitări și de diplomele acordate
pentru campionii întâlnirii, toate aceste punctaje vor fi analizate în amănunt
de producătorii implicați, ca instrument de cunoaștere și, de ce nu, ca
instrument de marketing și de branding.
În ce mă privește,
cred că m-am îndrăgostit de multe dintre viitoarele vinuri ale Casei de Vinuri Cotnari
(CVC) și de două dintre cele ale Cotnari SA. Poate că anul trecut s-a dovedit
nedrept cu Tămâioasele în sec al CVC; în schimb, una dintre Frâncușele folosite
ca bază pentru spumant (proba 7) mi s-a părut minunată, la fel ca și Feteasca
Albă de la același producător, din proba 13. Tot de la CVC m-au încântat Grasa
de Cotnari din proba 18 și Feteștile Negre din probele 67 și 69. Cât despre
combinatul Cotnari, am notat maxim două probe de Tămâioasă vinificată în dulce,
51 și 52. Or fi, pentru mine, de nota 9 sau de 90 de puncte… Pivnicer.
După degustare,
organizată impecabil, am avut parte de o masă copioasă, cu bunătăți gătite în
stil moldovenesc, încheiată cu un desert de top: plăcinte poale-n brâu. Acesta,
desertul, a fost atât de bun, că unii au renunțat la călătoriile prin cele trei
crame ale grupului Cotnari. Nu și noi, căci Dan nu le mai văzuse, iar mie mi se
făcuse dor de scoborât prin hrubele de la Vlădoianu și Cotnari. Crama Vlădoianu (300.000 de litri capacitate de stocare), cea mai mică, s-a transformat radical
în ultimii ani, strălucește de tehnologie, de cisterne de inox, iar pivnița a
fost salubrizată și umplută cu baricuri în care se elaborează Fetești Negre de
top purtând numele unui castel și al unui viceguvernator de altădată al BNR:
Vlădoianu. Ochiul unei drone ne-a urmărit tot timpul în această aventură, am
pozat viile și oamenii în contralumină și pe Big Radu în poarta hrubei, în chip
de zeitate de bronz lucind în soarele cu dinți al acestui început de martie.
Crama Axinte (4,6
milioane litri) reprezintă tot o investiție impresionată, de multe milioane de
euro, și ne întâmpină cu o pădure de cisterne de inox prin care bâzăie ca o
viespe drona fotografului de serviciu. Ne oglindim în ferestrele laboratorului
aproape terminat și admirăm sala de degustare-turn. Apoi George Măluțan împarte
pahare, explică ce se întâmplă aici și are grijă să degorjeze pentru noi o
sticlă cu ceea ce va fi un extraodinar spumant marca CVC. Și cum două crame nu
au fost de ajuns, la urmă, pe-nserate, ne-am întors la Cotnari SA pentru o
vizită în hrubele și vinoteca situate pe două niveluri subterane. Nu înainte de
a trece prin curtea plină de aceleași șiruri de tancuri din inox, de pompe și
boxpaleți cu milioane de sticle așteptând îmbutelierea. Hrubele sunt la locul
lor, vinoteca la fel, cu sutele de mii de butelii, cu aromele a peste șaizeci
de ani de recolte, cu butoiul pe care scrie IAS
Cotnari. La mulți ani 1989, cu poarta de lemn care are reprezentate muncile
viei și vinului. În amintirea senzorială ne persistă gustul de Frâncușă tânără,
servită dintr-un tanc enorm, probabil preferata oenologului.
Numai că ziua nu se
încheie nici aici și nici acum, ci abia începe. În Iași, la Select, un alt restaurant de top, ne
așteaptă o cină pantagruelică și vin în cupe fără fund. Ne-am bucurat, la o
masă rotundă, de compania lui Big Radu, a lui George Mitea și a Alinei Iancu, a
lui Horia Hasnaș și a Silviei Palașcă. Cum-necum, pornind de la fapte reale și
vorbe ireale care ne înconjoară în chip inevitabil, Radu și George s-au lansat
într-o susținută campanie de combatere a uneia dintre cele mai necruțătoare maladii
românești, dacopatia. Răspândirea
acestei boli poate fi evitată cu ajutorul râsului, al cărui daimon prietenii
noștri l-au invocat cu succes. O fi fost de vină masa circulară ori anturajul satiric,
nu știu, dar nu am mai râs cu atâta poftă de ani de zile. Câteva ore mai
târziu, am coborât din nou la Cub, și
Radu a avut grijă să ne cinstească din nou cu o băutură tare, ca și cum zilele
și nopțile acestei călătorii ieșene chiar nu ar mai avea sfârșit.
Și totuși, s-a
făcut duminică și toți prietenii au plecat către casele și țările lor. Cu Dan
mă dau prin Târgul Ieșilor, de la Hotel Trojan, pe Corso cum ar veni, pe lângă Catedrala
Mitropolitană și Biserica Sfinții Trei Ierarhi, pe lângă Casa Cărții și chipul
trist, de marmură, al lui Gheorghe Asachi din fața școlii omonime. La sfârșit
de rond, pe caii Yildau și Dries, doi ecveștri polițiști locali
tocmai traversau bulivarul pe o trecere de pietoni în dreptul Palatului
Culturii. Din alt unghi, Victor Ponta rânjea tâmp trecătorilor în căutarea unei
semnături electorale. Are aer de capitală orașul acesta bine croit de la
începuturi și până acum. Un Ștefan de piatră din fața marelui Palat zdrobește înspăimântător
orice invazie străină, noi ne întoarcem însă la Fenice Palas pentru un knafe
cu înghețată, în fumul aromat al narghilelelor. Palas Mall e plin de oameni, bulevardele sunt ocupate de trecători,
soarele strălucește în punctul cel mai înalt al Palatului Culturii, modernul
oraș în oraș construit în apropierea acestuia mustește de viață, de ritm, de
modernitate. Spre seară, taxiul ne conduce prin pădure către micul aeroport al
unui mare oraș. Splendoarea geometriei urbane ni se arată prin geamul murdar al
avionului și piere, ca un șirag de diamante, în noaptea acestui zbor de întoarcere.
Îi lăsăm acolo pe prietenii ce au fost de atâtea ori la noi, în vest, și care s-au
dovedit acum cele mai bune gazde. Îi lăsăm în capitala lor, care pentru noi,
ungurenii, este de acum un alt acasă.
Mai multe imagini: Degustarea, Cotnari, Crama Vlădoianu, Crama Axinte, Prin Iași