9 august, ziua
10. Cuvântul cheie: Iosip. Ne dăm toată ziua prin Rijeka. Mai întâi mergem la plajă, la
Plaja
Sablićevo, după 4 minute de condus mașina de-a lungul țărmului. Toate sunt bune
aici, scări abrupte duc către plaja pietroasă, avem și duș, și toaletă unde să
ne schimbăm, pe gratis. Bravo Rijeka, bravo Croația, poate că Italia ar trebuie
să importe acest stil! Și drumurile... Singurele neajunsuri țin de aglomerație
și de faptul că la bar nu se poate plăti cu cardul, ci doar în bancnota
națională, kuna, din care nu avem nici un sfanț la noi.
Ne
revedem printr-o coincidență cu prietenii Ciprian, Alexandra, Andra și Briana,
cazați în apropierea plajei. Doar noi am rămas din grupul de 17 oameni, dacă
socotim și trupa din Germania, cu care ne-am intersectat pentru o seară la Bad
Blumau. Attila&Alexandra și Claudiu&Teodora au plecat direct spre țară
ieri, din Manciano, după cum au făcut-o Zoli, Raluca și micuțul Eli, din
Montemerano. Așa că facem baie cu toții în apele reci dar cuminți ale
Adriaticii. Un vapor uriaș, aflat câteva sute de metri
distanță tulbură din
când în când, cu zgomot de containere, tihna plajei și a înotului. Apă e
limpede, curată, caldă la mal și foarte rece zece metri mai încolo, unde-și
schimbă culoarea din verde deschis, transparent și pur, în albastru profund. Ne
răcorim mai bine de o oră, după ce ne-am despărțit de prietenii arădeni, și
brusc ni se face foame, o foame de turist urban, dar și estival.
Cum-necum,
găsim la întâmplare Bistro Mornar, specializat în fructe de mare. Și ne dăm
seama că acesta e începutul unei frumoase prietenii culinare. Comandăm bere
Točeno și o sticlă rece de Graševina, adică de Riesling Italian, toate
excelente, după cum e și apa minerală aici. Apoi luăm calamari umpluți cu orez
și tentacule în salsa, iar Adina alege vită cu cartofi, cu Grana Padano și
rucola. Sunt toate delicioase, iar servirea -
impecabilă. Forfota chelnerilor,
a barmanilor e continuă, te întrebi de unde au atâta energie. Localul e plin
ochi și răspândește arome îmbietoare. Are un design rustic, lămpi în formă de
cratiță și vechi afișe pe pereți, cu Fiume, majoritatea în limba maghiară, din
vremea ultimului imperiu.
Rijeka
a fost fondată în jurul fortului roman Tarsatica, din care se păstrează și astăzi
o arcadă romană situată chiar în centrul orașului. Ca port important la
Adriatica, a aparținut cândva Imperiului Habsburgic și, din 1868, în urma unui
acord, a devenit parte a Ungariei, înlăuntrul Imperiul Austro-Ungar din care
făcea parte și teritoriul
croat, în cadrul regatului autonom croato-slavon.
După primul război mondial a fost ocupat de soldați italieni conduși de poetul
și naționalistul Gabriele D'Annunzio, devenind, în anii 1920-1924, oraș-stat în
cadrul Statului Liber din Fiume. Pe atunci, jumătate din
populație era formată
din italieni, croații reprezentând cca 26 %. Ulterior a fost inclusă în Regatul
Sârbilor, Croaților și Slovenilor, condus de Alexandru I Karageorge, a cărei
soție a fost Maria "Mignon", fiica Regelui Ferdinand al României,
apoi a făcut parte din Regatul Iugoslaviei și, după cel de-al doilea război
mondial, din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia condusă de Iosip Broz
Tito.
Compilez
toate
acestea privind la afișele ungurești de pe pereții Bistroului Mornar, în
vreme ce hrănesc porumbelul blând care
pătrunde înăuntru și se plimbă dezinvolt printre mese. Cei ai casei l-au
botezat Iosip, nu știe dacă după Împăratul Franjo Iosip sau după Druže Tito. La
Bistro Mornar am bifat una dintre cele mai grozave mese ale întregii
vacanțe.
Ne retragem "acasă", în apartamentul Licia, de lângă chei. După
siesta presărată cu somn și cu scrierea jurnalului, o luăm la plimbare în trei
prin oraș. Dintre multele monumente pe care le avem de văzut, nu apucăm să
vizităm decât două: Turnul cu Ceas și Teatrul Național Ivan Zajc. Am ratat
Palatul Guvernatorului, Arcada romană, Castelul Trsat, Palatele Modello și
inedita Fabrică de torpile.
Torpedo-Fabrik
von Robert Whitehead a fost prima fabrică de torpile din lume, fondată la
Rijeka în 1875. Prima torpilă fusese realizată și testată însă în urmă cu 9
ani. Ideea creării unei arme defensive, Salvacosta, sub forma unei bărci
conținând exploziv i-a venit prin anii 1850 unui ofițer de marină austriac. Cum-necum, schițele au ajuns în posesia lui Giovanni Luppis alias Ivan Vukič,
căpitan în marina austro-ungară,
cetățean din Fiume. După ce a încercat fără
succes să o materializeze, acesta a apelat la directorul fabricii Stabilimento Tecnico Fiumano din Rijeka, Robert Whitehead.
Modificând conceptul lui Vukič,
Whitehead realiza prima torpilă în 1866, numită Minenschiff. Pentru meritele
sale de inventator, Ivan Vukič a fost înnobilat de Kaiserul Franz Josef, devenind Baron von Rammer.
Ne
gândim la toate acestea în vreme ce ne dăm pe bulevard, pe Korzo, și ne mai
gândim că Rijeka nu aduce deloc cu un oraș italian, așa cum și-ar fi dorit
aventurierul D'Annunzio, ci se dezvăluie ca o urbe cât se poate de habsburgică,
după biserici, după clădiri, după croială și denumiri, după statuia acvilei
bicefale de pe Turnul cu Ceas. O
urbe cosmopolită, capitală culturală europeană în 2020.
Ni
se face poftă iar de fructe de mare și ne întoarcem la Bistro Mornar, unde însă
nu mai găsim nici un loc disponibil. Noul nostru prieten Daniel, Dani - după
cum îl strigă colegii - ne spune să revenim în jumătate de oră, ca să ne ofere
apoi o masă de... șase persoane. Am comandat o frittata mixtă cu fructe de
mare, care a cuprins calamari, caracatiță, peștișori marini, legume la cuptor
și bucăți din coada unui pește călugăr proaspăt prins, pe care prietenul
chelner a avut grijă
să le strecoare, cu ajutorul bucătarului, pe platoul
servit, pentru a face meniul mai interesant. După ce am dat gata aceste
bunătăți și încă o sticlă de Graševina, plus o excelentă țuică de pere ca
digestiv, ne-am întors la apartament pentru somn. Mâine vom vizita un loc
foarte special din Budapesta și ne vom întoarce cu adevărat acasă.
Galerie foto: Bistro Mornar, Plaja Sablićevo, Rijeka