Fără să fim șefi de stat, mari maeștri de lojă ori
mici somități pe scara socială, călătoria noastră din 2019 la Drăgășani, de
Ziua Bunicii Maria Știrbey, a trecut fortuit prin Sibiu. Cu o lună înaintea
evenimentului, nu mai erau de găsit locuri de cazare acceptabile în zona
Drăgășaniului pe o rază de 50 de kilometri, așa că am avut bucuria să revedem
Hermannstadt-ul și să-i savurăm bunătățile.
Anul acesta ne-am strâns vreo zece pentru a
sărbători ușor decalata Zi a Bunicii la Drăgășani. Plus cel mai mic degustător
autorizat al clubului, Tudor, de doi anișori și un pic, fiu de membru fondator
și mare amator de călătorii.
Am pornit pe Valea Mureșului, pe drumul
tradițional, pe lângă Mănăstirea Maria Radna și Cetatea Șoimoșului care
străjuiește orașul Lipova. Cu o seară înaintea evenimentului de la Prince
Știrbey, ne-am cazat la Sibiu la Vila
Anca, într-un loc cu vedere la Carpații înzăpeziți. În orașul președintelui,
cu câteva zile înaintea Summit-ului
informal al șefilor de stat din Uniunea Europeană, gradul de ocupare în
hoteluri se apropia de 100%. Nu exista ochi de acoperiș tipic burgului sibian
care să nu-și aibă propriul trăgător de elită, propriul înger păzitor de
președinți. Noi am fost însă mai atenți la minunile orașului, cum ar fi Podul
Minciunilor, Piața Mare, Turnul Sfatului. Și greu am găsit, printre gardurile
de tot felul, Tango Restaurant&Pub,
unde am ajuns din pricină că la Benjamin
Steakhous&Bar nu mai era de găsit nici un loc. A fost o seară cu excelente
steak-uri de vită autohtonă și cu vinuri de top din străinătate, ne-am dedat la Prosecco și la
două vinuri roșii, între care un Malbec remarcabil.
De dimineață, pe Valea Oltului, am luat-o către
Râmnicu Vălcea spre Hotel Ramada,
locul nostru de cazare pentru noaptea viitoare. De acolo, cu un microbuz
ultramodern, am ajuns pe la prânz în Mica Toscană de Drăgășani, la Crama
Știrbey. Toate erau la locul lor: vana domnească de la intrare, viile lucrate
nemțește, Oltul lățit și florile superbe de pe căpița de fân din apropierea
cramei. Un ansamblu popular de adolescenți interpreta melodii ardelenești și bănățene,
doamna și domnul baron ne-au primit cu căldură, bondarii bâzâiau în jurul
florilor, oamenii roiau în jurul vinurilor...
Oliver Bauer a susținut o dublă degustare pe terasa
cu vedere la Olt, o verticală cu Feteștile Regale elaborate de el însuși începând
cu recolta 2010. Mai expresive sau mai discrete, toate vinurile ne-au uimit
prin longevitate și caracter, prin personalitatea teutonă imprimată de Oliver
pe acest terroir scăldat în soare, mai degrabă mediteranean. Eu m-am
îndrăgostit de Feteasca anului 2011, mă gândesc să dau lovitura într-o seară
în pivnița cramei, în chipul hoțului Big Nose din Pink Panther, și să plec cu tot lotul spre vinoteca arădeană.
Cât
despre restul vinurilor, am apucat să degust tot-tot-tot, mai puțin Dessertul
Știrbey. Foarte pe gustul meu au fost spumantul de Crâmpoșie, Feteasca Regală
din 2015, toate Tămâioasele, Novacul și Negrul de Drăgășani și mai ales excepționalul,
entuziasmantul, extaziantul Cabernet
Sauvignon.
Ne-am ghiftuit cu preparatele tradiționale care ne
așteptau în pântecul cramei, cu zacuscă și carne de ied, cu vita gătită
excelent, cu baclavale și cu înghețată. De fiecare dată ne pare rău că totul
durează atât de puțin, că ne sunt date doar câteva ceasuri de splendoare
drăgășeneană. În microbuz, atmosfera a fost pe măsura vinurilor băute, adică
veselă, zgomotoasă, exuberantă. A doua zi, după un frugal mic dejun, în hotelul
excelent de la Vâlcea, de patru stele, deschis de o lună, al cărui personal se
străduiește mai mult sau mai puțin stângaci să atingă clasa Ramada, am pornit
pe rând către casă.
Pe Valea Oltului, pe lângă Sibiul cu Făgăraș înzăpezit,
cu turle de biserici catolice și ortodoxe, pe lângă impresionanta Cetate a
Devei, apoi pe Valea Mureșului, pe sub Șoimoș și pe lângă Maria Radna. Alături
de Zoli și de Raluca, tovarășii mei de călătorie din ultimii cinci șase ani, nu
am părăsit Valea Oltului fără să ne reculegem o jumătate de oră la Mănăstirea
Cozia. Un loc încărcat de spiritualitate, care te îndeamnă, dacă vei fi uitat vreodată,
să nu uiți că ești român și că aparții totuși acestui spațiu atât de contrastant
numit România, cu toate ale sale, bune, rele, insuportabile.
Cu această liniște
în suflet recăpătată la Cozia, ca sorbirea unui vin dumnezeiesc, ne-am întors
acasă. Dincolo de summit-ul cu zeci de șefi de state și de campania electorală
purtată cu vuvuzele și abecedare, rămâne sentimentul acestei purificări, cu
zăpadă de Carpați, cu Negru de Drăgășani, cu mir și azimă din lăcașul lui Mircea cel Bătrân.