Cu Herr Heiner Oberrauch și Villa Vinèa, după 12 ani...

Situată în cel mai frumos loc cu putință, acolo unde privitorului i se înșiră în fața ochilor, ca o bucată de paradis, o bună parte din valea Târnavei Mici, crama societății Castel Vinum, care produce vinuri sub brandul Villa Vinèa, împlinește 20 de ani de poveste, timpul scurs de la idee la finalitate. Și îi împlinește cu o inaugurare deplină a cramei extinse, în prezența ctitorului și a celor doi oenologi care au trudit la faima vinurilor sale.

În virtutea inteligenței sale atât de artificiale, Google obișnuiește să ne trimită cronologia tuturor aventurilor noastre derulate într-o anumită perioadă. Nu mi-a venit să cred că ultimul bilanț a cuprins, la mijlocul lunii mai, dincolo de cei peste 6.000 de km de zbor, vreo 52 de locuri vizitate, între care două capitale și multe localități și localuri din trei țări. În timpul vacanței de mai, o invitație specială a venit pentru noi, ca membri fondatori ai CDViN, de la Villa Vinèa, brand transilvan cu care avem o relație aparte de peste 12 ani. S-a întâmplat să ne aflăm pe o plajă superbă din Cascais, Portugalia, împreună cu un prieten originar din... Tg. Mureș, atunci când am fost poftiți telefonic să fim prezenți la inaugurarea de la Castel Vinum, de lângă satul Mica, județul Mureș. 

Și cum să refuzăm așa ceva, dacă tot am participat și la prima inaugurare, cea din toamna lui 2012, atunci când însuși proprietarul, Herr Heiner Oberrauch, ne-a servit un gulaș irezistibil? Și când ploaia ne-a alungat pe toți în mod plăcut în cramă, alături de dansatorii țigani și de primașul tarafului țigănesc care avea să interpreteze, printre baricuri, alături de proprietar, vechi și irezistibile melodii de petrecere... De dragul acestor vechi amintiri, am onorat invitația, la scurt timp după ce am aterizat pe aeroportul din Timișoara, după o vacanță de pomină petrecută în Belgia, Portugalia și Germania. 

Din motive obiective, doar trei dintre părinții fondatori ai CDViN au luat drumul spre Crama Villa Vinèa, Adina fiind consemnată la domiciliul clubului din pricina unei degustări antamate cu săptămâni în urmă și care trebuia onorată. În plus, a trebuit să refuzăm și o invitație de jurizare la înălțime, la un rooftop party, dar și o participare la un alt eveniment al cărui nume nu-l mai pomenim. Așadar, dis-de-dimineață, în trei – Mihai, inginer IT-ist, manager de succes rodat prin multe multinaționale, și noi, ceilalți doi, Dan și Vali, jurnaliști de cursă lungă trecuți din presa scrisă în presa de vin – într-un comod  SUV Škoda, am pornit spre Târgu Mureș/ Marosvásárhely. 

După o călătorie agreabilă, regăsim un oraș înecat în fum, în fumul uriașului combinat Azomureș, poate și de aceea îl și percepem cumva neîngrijit, în ușor regres față de ceea ce descopeream în 2012, cu prilejul primei sărbătroi a cramei. Sentimentul este accentuat și de lucrările de asfaltare și refacere a drumurilor centrale pe kilometri întregi, care produc întârzieri, praf și zgomot. Hotelul Hampton by Hilton, minunat în interior, oferă o priveliște ușor dezolantă la ferestre, cu siloz uriaș, cu peroanele unei gări și cu locomotive străvechi abandonate în iarbă, în care își fac de lucru, din pricini neștiute, niște vechi amploiați...

Până la evenimentul programat la ora șase seara, avem vreme să vizităm nostalgic orașul, ba chiar să luăm masa la Laci Csárda/Csárda lu’ Loți, un local fain, cu terasă și mâncare ardelenească. Un bun prilej să comandăm un rosé de la Liliac, niște pită cu untură, boia și ceapă, dar și o zupă și un babgulyás. Executăm și un selfie pentru amicul Loți din Cascais, care ne răspunde pe loc că restaurantul omonim din Tg. Mureș e preferatul său.

După un umblet central și după o scurtă vizită într-un cartier apropiat, dăm fuga la hotel și mai apoi sărim într-unul din autocarele pregătite să ne ducă la Villa Vinèa. Pe drum mai pozăm o dată sumbrul peisaj industrial al urbei, dar și dealurile cu arbori singuratici, cu turme de oi și lăcașuri în soare. 

Profilul arhitectural al turnului Cramei Villa Vinèa este atât de specific Transilvaniei: vizibil de la zeci de kilometri depărtare, îți sugerează atât un foișor de pază, cât poate și turla unei biserici, fiind identitar în toate ale sale, reper și centru al unei comunități năpădite de verdele viței-de-vie, care produce unul dintre cele mai de preț bunuri culturale. O vreme acest turn chiar a servitor drept loc de uscare a strugurilor în cadrul unui specific proces de vinificare. 

În mod surprinzător, am întâlnit prea puține cunoștințe la sărbătoarea aceasta inaugurală, care avea programată și o degustare aparte dedicată unor ziariști. În schimb, am regăsit câțiva mari prieteni și apreciați interlocutori: pe proprietarul Heiner Oberrauch, pe oenologii Celestino Lucin și Dénes Mihály, pe Jonas Schäfer – proprietarul resortului Valea Verde, situat la mică distanță de Villa Vinèa. Și i-am reîntâlnit, între alții, pe somelierul Marina Samoilă, pozând cu grație o atrăgătoare Fetească Regală, și pe Tiberiu Onuțu, aflat ca de obicei în căutarea purității absolute a soiurilor românești. 

La cald, Dan scria inspirat că nu ni se întâmplă zilnic să avem parte, în exclusivitate, de o degustare de brânzeturi, oficiată de un distins domn antreprenor care a creat o firmă cu cifră de afaceri de sute de milioane de euro: Salewa Group. Herr Heiner Oberrauch este un om și un interlocutor plăcut, care interacționează foarte bine cu toată lumea, și cu atât mai bine cu ziariștii. Amintindu-și de evenimentul din 2012 și de interviul acordat atunci, ne-a oferit, pe lângă inedita savurare de brânzeturi, și două noi interviuri, legate de aceste specialități, de vin și de cramă.

Potrivit site-ului Villa Vinèa, ideea creării unei crame pe actualul amplasament s-a născut în mintea lui Heiner Oberrauch în anul 2004, plantarea viței-de-vie începând doi ani mai târziu. Un tandem reușit între oenologul Celestino Lucin, cel care se îngrijește, în Tirolul de Sud/Südtirol/Alto Adige, și de vinurile Abației Novacella, și Dénes Mihály (Miși, pentru prieteni), vinificatorul de la Castel Vinum, a fost cheia calității și a succesului brandului Villa Vinèa în deceniile care au trecut. Celestino Lucin a fost desemnat oenologul anului 2009 în Italia de publicația Gambero Rosso. Pe oenologul care a împrumutat numele spumantului casei, Cuvée Celest, l-am cunoscut în vara anului 2017 chiar acolo, în Alto Adige, la una dintre cele mai frumoase crame ale lumii: Abazzia di Novacellla/ Neustift. El ne-a oferit și o fabuloasă degustare cu vinurilor produse la abație.

Jonas Schäfer, după o carieră de antreprenor în industria muzicii germane, a fondat Valea Verde Resort în satul Cund, județul Mureș. De el ne leagă extraordinara amintire a unei jurizări pentru The Wine Book of Romania/ Cartea vinurilor românești semnată de Marinela Ardelean, pe care a găzduit-o la Valea Verde. Și ne mai leagă amintirea gourmet a celei mai bune supe de linte din lume, câteva grandioase focuri de tabără și o captivantă vânătoare de trufe prin pădurile din împrejurimi. Îl regăsim și îmbrățișăm, alături de el se află un amic autor, chef și oenolog deopotrivă, pe nume Roland Birr, care reacționează potrivit atunci când îi dezvăluim denumirea clubului nostru: un zâmbet larg, urmat de hohote de râs. 

Ne dedăm apoi la o neîncetată degustare de vinuri, oferite din belșug de gazdele noastre, alături de un meniu select. Eu mi-am petrecut seara în compania noii Fetești Regale a casei, dar și a unui mai vechi cupaj Diamant. Între timp, proprietarul și oficialitățile țin discursuri, o muzică de jazz acoperă pauzele dintre speech-uri, iar ochiul digital al telefoanelor și aparatelor foto surprinde totul, ba chiar și păsările de pradă care se rotesc deasupra întâmplării. 

După efuziuni legate de vacanța noastră în Tirolul de Sud și după fotografiile de album în compania lui Herr Oberrauch, Celestino și Jonas, Miși Dénes ne face un tur rapid al noilor spații din cramă, oferind un interviu și mai multe cifre. Crama se află la câteva zeci de kilometri de Tg Mureș, în arealul satului Mica. Plantațiile cuprind 15 soiuri, se întind pe 70 de ha, fiind situate pe teritoriul acestui sat (35 ha) și pe cel al localității Gănești (35 ha). Investiția inițială în societatea Castel Vinum, care deține Crama Villa Vinèa, a fost de 3,5 milioane de euro. Evenimentul de față reprezintă inaugurarea cramei extinse, cu ajutorul unor fonduri APIA în valoare de 1,7 milioane de euro, investiție prin care capacitatea a fost extinsă la 3.600 hl de vin. Baricurile, în număr de 120, provin din Franța, Italia, România și Ungaria. Între sutele de mii de sticle produse aici, se regăsesc și 13.600 de spumante realizate prin metoda tradițională. 

O dată făcută munca de documentare, ne mai rămâne puțin timp și pentru contemplare. La lumina crepusculului, toate frumusețile văii Târnavei Mici se estompează, privirea abia dacă mai cuprinde șerpuirea verde a râului, flancată de miile de luminițe ale așezărilor. E timpul să ascultăm și să privim liniștea, așa cum ne îndeamnă Herr Oberrauch, parcă în semn de rămas bun. Autocarul ne duce apoi încet și sigur la Hiltonul știut, pe noi, oenofilii de serviciu, și întreaga euforie a unei zile superbe de mai. Mâine pornim către București pentru a da piept cu provocările, surprizele și extazele Festivalului Ro-Wine.

 

  Galerie foto: Marosvásárhely, Pe drum, Prieteni, Villa Vinèa

Ziua Bunicii la Prince Știrbey, ca o undă a frumuseții regăsite

Dacă ar fi să comparăm frumusețea cu o vibrație care se propagă irezistibil, cutremurându-i pe privitori, probabil că Prince Știrbey, crama-conac, asemenea Cramei Avincis, reprezintă epicentrul unei asemenea unde, al unei splendori românești regăsite. 

Ca vânători de seisme estetice, am adăuga cele două nume din lumea culturală a vinului unei liste pe care am încropit-o în cincisprezece ani de călătorii și reportaje cu temă oenologică. Ea cuprinde, între altele, Crama Antinori nel Chianti Classico din Toscana, Crama Abației di Novacella - Alto Adige/Südtirol, Tenuta Castelbuono alias Crama Carapace din Umbria și Crama Le Mortelle din Maremma.

Zilele trecute am avut plăcerea să participăm, în grup Vestik mărit, ca urmare a unei invitații făcute de proprietari, la un eveniment aniversar și caritabil, Ziua Bunicii la Crama Știrbey. Revederea cu Mica Toscană de Drăgășani s-a petrecut după o lungă așteptare, de cinci ani, un război și o pandemie, provocată de tot atâtea cauze obiective. 

Grupului nostru de 12 entuziaști, venit din Arad și Timișoara, ba chiar de peste ocean, dacă ținem cont că unul dintre membrii clubului tocmai s-a întors în țară din Boston, USA, i s-au mai adăugat doi oenofili din vest: un arădean, apropiat al clubului, și un reșițean, simpatizant al CDViN. Printre vestici s-a numărat și cel mai tânăr membru al clubului, Elihu, de patru ani și un picuț, care a participat la anterioara sărbătoare organizată aici, în 2019, pe când era în burta mamei. 

La această ediție a zilei cramei din Drăgășani, am venit separat în patru echipaje/mașini: alături de Adina, am călătorit răsfățați în noul SUV Kia Sportage al prietenilor și membrilor CDViN Claudiu&Teodora; de la Timișoara au venit Alex&Sorina alături de părintele-fondator al clubului Dan; de la Arad au mai venit Zoli, Raluca&Elihu, membri de bază ai CDViN; alți connaisseurs și buni membri ai clubului, Ciprian&Alexandra, au călătorit la Drăgășani de la Cunța, județul Alba.

Din Arad până la destinație, pe autostradă și pe drumuri mai precare, e un voiaj de cinci ore și un pic, de șase ceasuri cu tot cu opriri. O experiență pe placul ochiului și sufletului, într-o zi cu soare: verdele de aprilie/mai al reînvierii, Carpații înzăpeziți, iluzia perfecțiunii lumii creată de goana mașinii.

Am regăsit orașul Drăgășani precum l-am știut: și precar, și dinamic, cu decrepire, dar și cu lux. Acoperișurile de tablă ruginită contrastează cu mașinile de sute de mii de euro parcate ostentativ în centru. Am descoperit un nou și remarcabil hotel, River Park, și un nou și cochet restaurant, Dine&Wine, nume pe care le recomandăm tuturor turiștilor care ajung în oraș.

Cât despre sărbătoarea propriu-zisă, de 1 Mai, a Bunicii, am parcurs cei șapte kilometri care separau hotelul de Crama Prince Știrbey într-un microbuz ca vai ș-amar. De unde părea că i se destramă toate scaunele și nici nu trăgea la deal, ca un cal costeliv și bătrân, era și mizerabil în toate ale sale: geamuri, șezuturi, mânere. În plus, fără aer condiționat, toate mirosurile de nespălare erau răspândite de unicul geam întredeschis.   

Și cât contrast între acest mijloc de transport și ceea ce am regăsit la Prince Știrbey! Șirurile perfecte ale viei bătrâne, trandafirii de la capăt de rând, îngrijirea vegetală, peisajul cu Olt nesfârșit, verdele crud al viei și crângurilor, florile cramei, căldura gazdelor, bucuria reîntâlnirii zecilor de prieteni și cunoscuți. 

Îi revedem pe proprietari, o distinsă familie nobiliară de Mitteleuropa, așa cum îi știm dintotdeauna: plini de o energie care le-a permis să recupereze și să refacă un domeniu străvechi, care, iată, acum împlinește 20 de ani de viață înnoită. Inundată de flori, doamna Ileana Kripp, descendentă a familiei princiare Știrbey, emană eleganța unei aristocrații atemporale. Iar domnul baron Jakob Kripp, pe care l-am cunoscut la un festival de cinci stele la Budapesta în anul 2011, susține un discurs inspirat, primit cu aplauze de invitați. Evenimentul este și unul caritabil, susținând proiectele sociale ale Asociației Elijah în Valea Hârtibaciului, județul Sibiu. 

Conacul cramei, împodobit cu flori de tot felul, cu iederă și glicină, găzduiește o formație excelentă de adolescenți. Din instrumente răsună cântece sibiene și tricolorul e un semn discret pe costumele populare. Îi regăsim pe Oliver și Raluca Bauer, cuplul oenolog-PR al cramei, alături de mulți prieteni și parteneri ai clubului, între care se numără domnul Valeriu Stoica, profesor și podgorean de seamă al țării. 

E timpul să degustăm vinurile în răcoarea cramei, începem firesc cu un spumant. Amicul Călin de la Cluuuj, un obișnuit și ajutor de seamă la toate evenimentele casei, ne răsfață pe rând cu mai toate tentațiile marca Prince Știrbey. Se află la rând zeci de etichete, selecte prin conținut, cu sau fără Rezervă pe etichetă: Crâmpoșii Selecționate, Fetești Regale, feluri de Sauvignon Blanc, Tămâioase, Merloturi cu sau fără Cruce de Malta, Caberneturi, sticle de Negru de Drăgășani și foarte specialul Novac, soiul care m-a cucerit la acest eveniment. 

De familia Știrbey/Kripp  ne leagă o fastă perioadă și o febră oenofilă din deceniul trecut, începută în 2011 cu întâlnirea de la Festivalul VINCE Budapesta și cu prima noastră participare la Ziua Bunicii în Drăgășani. Și ne mai leagă un număr de festivaluri, dar și evenimente în club, pe care l-am inaugurat cu o degustare de Prince Știrbey susținută de domnul baron Kripp și de oenologul Oliver Bauer în februarie 2012. În plus, am numărat multe participări în grup CDViN la Crama Prince Știrbey în același deceniu trecut, dar și întâmplări speciale petrecute în odăile bunicii în compania cuplului Oliver&Raluca Bauer. 

Dacă dăm căutare, de curiozitate, pe blogul de față și pe site-urile cdvin.ro și vestik.ro ale clubului, numele Știrbey obține 96 de rezultate, rod al zecilor de articole dedicate cramei. 

Între acestea, dincolo de cel consacrat inaugurării CDViN, unul poate părea mai special – acela care conține istoria familiei nobiliare.

Ne desprindem însă de gloria trecutului, căci acum, în forfota prezentului, trebuie să revedem mulți prieteni, precum Mona Arsulescu și pe al său Codru afabil,  pe Mihai Oprea și frumoasa-i familie de la Cluuuj, pe Silviu Șerban, pe mulți alții ale căror nume nu mai încap aici. 

Trebuie să revenim la intensitatea clipei și fiindcă ne așteaptă tradiționala degustare, râvnitul masterclass susținut pe terasa însorită a cramei, cu vedere, cu belvedere la Olt și împrejurimile Drăgășanilor. Ochelarii de firmă, albaștri, ai șamanului Oliver – după cum l-a descris proprietarul moșiei - oglindesc întreaga întâmplare: vinurile, anturajul, râul și norii. 

Degustăm pe rând vinurile alese de distinsul oenolog Bauer: Crâmpoșie Selecționată 2008, Sauvignon Blanc 2010, Fetească Regală 2003, Tămâioasă Românească 2008, Rosé 2012 (Cabernet Sauvignon), Novac 2007, Merlot 2010, Cabernet Sauvignon 2011. Vinificatorul ne expune, ca de obicei, o filosofie a autenticității și a valorificării terroir-ului, o lecție de maestru care crede numai și numai în propria exprimare a artei care îl definește, în relație cu locul și soiurile sale. Ne spune totul despre capriciile anilor și dificultatea, dar și satisfacția vinificării, convingându-ne, fermecându-ne, admonestându-ne... 

Totuși nu pot să nu observ că Tămâioasa a fost servită dintr-o sticlă cu defect de dop; după ce am rotit în zadar paharul în speranța și iluzia alungării acidității volatile, lichidul venerabil încă mai păstrează în gust urma defectului. Mi-ar fi plăcut să adulmec dopul cu defect și mai ales să degust vinul servit din cealaltă sticlă, sunt convins că avea multe de oferit și povestit. M-am îndrăgostit în schimb de Crâmpoșia de la început; i-a urmat un foarte acid și atipic Sauvignon Blanc, plin de viață, dar nu neapărat expresiv; dincolo de alcoolul care i-a garantat devenirea îndelungă, Regala-experiment din anul 2003 se remarcă prin culoarea mierie, reflectând soarele de mai al Drăgășanilor. Un rosé care a rezistat 12 ani e remarcabil mai ales prin asta, are culoare de Schiller și nu poți să-i ceri altceva decât virtutea longevității. 

Am fost copleșit de savoarea, complexitatea, rafinamentul acelui Novac de 17 ani. Am auzit cu indignare tot felul de remarci în jur, că ar fi acru, că și-a trăit traiul etc. Pentru mine s-a dovedit vinul degustării! Decantat în pahar, a întinerit, oferind satisfacții de Pinot Noir de Grand Cru; din păcate, nimeri nu a făcut acest tip de clasificare în Drăgășani. Alături de soiul Negru de Drăgășani, Novacul este o comoară națională! I-a urmat un Merlot onorabil, soi care are în sine un potențial uriaș de învechire, și un extraordinar Cabernet Sauvignon, alt vin mare care reflectă măiestria oenologului și potențialul terroir-ului. 

După și înainte de degustarea de pe terasă, am savurat bucatele atât de rafinate ale casei, pregătite cu ingrediente locale, în stil tradițional și gourmet deopotrivă. Și am savurat și zecile de etichete cu vinurile noi ale casei. 

După efuziuni și remember-uri, ne-am despărțit de gazdele noastre pentru a mai săvârși încă două ritualuri: cel al shoppingului, căci am plecat cu toții cu baxuri în brațe, și cel al revederii unei ființe dragi, măgarul Anton, având reședința în vărful dealului, pe cealaltă pantă. Distinsul asin a refuzat morcovii aduși special de la Timișoara, având – potrivit doamnei baron - alte preferințe culinare, între care se numără și pâinea...

La plecare, doar unii dintre noi au suit în microbuzul dezagreabil; câțiva au preferat să parcurgă pe jos, vreme de o sută de minute, drumul sinuos de la cramă la hotel. Seara ne-am regăsit la același restaurant Dine&Wine, obosiți și euforici, pentru un pahar de prosecco, pentru faimoasa ciorbă de vită a casei și pentru o ocazională semifinală de Liga Campionilor. 

A doua zi, am călătorit comod pe drumul de întoarcere în extraordinara Kia Sportage a amicilor Claudiu și Teodora, cei care s-au îngrijit să ne simțim bine pe toată durata acestei ieșiri. La Arad, în curtea bunicii cu brad, vișin, iederă și mușcate, ne-am revăzut cu alți călători entuziaști care ne-au însoțit la Drăgășani, iar cel mai mic membru al clubului s-a bucurat de exuberanta manifestare a revederii din partea cățelușei Pinot.

 Galerie foto: Anton, Hotel River Park, Masterclass, Prince Știrbey, Shopping, Vario