Vicii și Delicii 2026: Köszönöm szépen, Szántay Lajos!

 

Unde ar fi mai potrivit să organizezi un festival de vin, într-o hală de la marginea orașului sau într-o clădire emblematică din centru? Pentru participanți, răspunsul nu e greu de ghicit. Dacă cei mai năstrușnici dintre amfitrioni au găsit de cuviință să o facă la malul mării, într-o biserică, la universitate, în cazinouri ori într-o sinagogă, nu e minunat ca locul de desfășurare să fie un palat? 

Între micile mari dorințe ascunse care mi s-au împlinit de la o vreme se numără și aceea de avea un festival de vin la doi pași de casă. În câțiva dintre anii trecuți, organizatorii salonului de vin arădean care poartă un nume destul de îndrăzneț, Vicii și Delicii, au avut inspirata idee de a-l ține la Vechiul Cazinou. Acum, în octombrie 2026, părăsind spațiul periferic al Expo Arad, unde l-au tot ținut în restul edițiilor, s-au gândit la Palatul Cultural, deopotrivă sediu de filarmonică și muzeu. 

De-a lungul deceniilor, membrii CDViN au participat la multe festivaluri în domeniu (până în 2022, bifasem 49 de ediții prin 7 țări; între timp vor fi trecut binișor de 60). Unele s-au ținut pe stradă (Vinofest Vârșet 2010, Incontro Vino Bressanone 2017) ori în parc (Festivalul vinului arădean 2010, Parcul Mihai Eminescu), altele în biserică (Groningen Wijnfestival 2019) ori sinagogă (Oravinum 2022, 2023, Sinagoga Neologă Sion Oradea), câteva au fost găzduite de palate (VieVinum 2014, 2018, Palatul Imperial Hofburg, Viena; Festivalul cramelor ungurești de peste hotare 2016, Pesti Vigadó, Budapesta). 

Cele mai multe și-au găsit locul în cluburi (Rosé&Bubbles 2016, Clubul Fratelli, Mamaia; Ro-Wine/The Wine Festival of Romania 2016-2025, Fratelli Studios, București, Festival Tamjanike 2018, Restoran Plato&Klub Plato Belgrad), hoteluri (Novosadski Salon Vina 2018, Hotel Park, Novi Sad) sau complexuri multifuncționale (GoodWine 2011, World Trade Plaza, București). Unul mai mic, cu totul special, se ține în fața clădirii pe care crește o viță-de-vie de Cartea Recordurilor, una veche de jumătate de mileniu (Vinski večeri 2018, Casa Viței Străvechi – Stara Trta, Maribor, Slovenia). Două dintre cele mai frumoase festivaluri le-am savurat într-o cetate (Borfesztivál 2010, Budai Var, Budapesta) și într-un hotel de cinci stele (VinCE 2011-2015, Corinthia Grand Hotel, Budapesta). 

Pe altele le-am regăsit într-un muzeu (WineUp Fair in Transylvania 2018, Muzeul de Artă Cluj), în cazinouri (WineUp Fair in Transylvania 2015, 2016, Casino Cluj;Vicii și Delicii 2021, 2022, Vechiul Cazinou din Arad), într-un fost pavilion balnear (Merano WineFestival 2014, 2015, Kurhaus, Merano). Multe s-au desfășurat  în centre de afaceri ori expoziționale (Vicii și Delicii 2023-2025, Expo Arad, VinVest 2010-2017, Centrul Regional de Afaceri Timișoara, GoodWine 2012-2015, Romexpo București; Vinitaly 2016, Veronafiere,Verona; Târgul AGRA 2018, Pomurski Sejem, Gornja Radgona, Slovenia). Unul, Amsterdam Wijnfestival 2019, s-a petrecut într-un complex cultural, Westergasfabriek, altul, Vintest 2011, într-un complex aeronautic (Romaero Băneasa București). 

Dacă ar fi după mine, bănățean exilat pe apropiatul mal nordic al Mureșului, eu l-aș ține în Timișoara pe Bega, împărțind expozanții și participanții pe mai multe vaporașe și plimbându-i preț de câteva ceasuri în văzul lumii puritane. Aici, acasă, aș face-o în trenul de epocă Săgeata Verde, care leagă Aradul de Ghioroc sau mai degrabă invers. Iar aiurea, poate că aș face-o într-o salină, la două sute de metri sub pământ, ori poate într-un hotel de gheață de pe munte, la 2.000 de metri deasupra lumii. Dar fanteziile cel mai adesea nu se întrupează, așa că nu pot decât să mă declar încântat de ideea organizatorilor (Methexis Events, Camera de Comerț, Industrie și Agricutură Arad) de a-l muta într-o clădire emblematică a Aradului. 

Așadar iată-ne în fața Palatului Cultural, la doi pași de dormitorul bunicii. Acești pași i-am făcut printre alte edificii proiectate de arhitectul atât de maghiar și, în același timp, atât de arădean Szántay Lajos, omul care a desenat Aradul modern. Onorat cu o statuie de bronz, domnul acesta ne întâmpină sobru, cu un joben în mâini, imediat ce urcăm treptele clădirii. Pătrundem în Holul de Onoare sau Holul de Marmură al Palatului Cultural, un spațiu amplu, înglobând două etaje, în care încă nu forfotesc participanții la festival. Ori poate că o fac deja, de vreme ce ne întâlnim cu o mulțime de prieteni aflați de o parte și de alta a standurilor. 

Din pricini obiective, nu am putut participa la Vicii și Delicii 2026 decât în această primă zi, prilej să contorizăm, savurăm, imortalizăm  doar următoarele crame: Artisan Winery, Azienda Agricola Borghetti, Balla Géza, Crama Dealul Dorului, Cramele Recaș, Domeniile Averești, Dradara, Familia Darabont, Familia Vlădoi, HB Wine, Tohani, Vintruvian Estates. Unic vinovat pentru asta e negociantul Herbert Szasz, cel care a programat, la mare concurență cu festivalul de vin arădean, un eveniment de neratat în dormitorul bunicii a doua zi, sâmbătă. 

Au trecut două săptămâni de la festival,  acum, când se scriu singure aceste rânduri. Chiar dacă între timp am bifat degustarea herbertiană și una cu vinurile Avincis, memoria senzorial-afectivă recuperează multe emoții oenofile. Amicul Costel Munteanu de la Crama Averești mă confiscă mai întâi pentru o reîntâlnire cu Zghiharele sale identitare, servite după un spumant foarte de început. Am fost distras apoi, în mod plăcut, de Claudiu Crintoae de la Cramele Recaș, ajungând la stand pentru un nou Cuvée Uberland. 

Nu puteam să nu încerc însă și vinurile Cramei Dradara, cu al său deja de neuitat cupaj tânăr de Muscat Ottonel, Fetească Regală, Sauvignon Blanc și Mustoasă de Măderat, servit de Daniel Popescu, sărind apoi, la etaj, la câte o Patimă și Migală turnate în pahar de prietenul Vasile Ghimpu. Lângă el, la standul Familiei Vlădoi, Nelu Vlădoi ne primește cu căldură, servind o mulțime de vinuri: frumoase Aligote-uri, un Chardonnay gourmet, o Tămâioasă pe nume Anca Maria care m-a cucerit cu totul. Iar roșiile, vinurile roșii sunt remarcabile: Shirazul emblematic, un Negru de Drăgașani devenit de Dobrogea, care în felul său migrează în acest spațiu românesc, la un secol de la colonizarea propriu-zisă a provinciei, grație acestei familii de creatori de vinuri. Băbeasca excepțională din gama Anca Maria poate fu vinul serii pentru mine și Adina… 

Tot urcând și coborând scările Holului de Marmură, am zăbovit la standul Tohani, pentru o Fetească Neagră Valahorum și o reîntâlnire cu amicul Sorin Scheuleac (Soso), dar și cu mulți membri CDViN curenți și rătăcitori, apoi la cel al Familiei Darabont, unde Cristian Curta (Cristi) m-a tentat cu vinuri știute și neștiute, între care o nouă Fetească Neagră din gama Origin. Ionuț (Johnny) Faur ne-a delectat pe urmă tot cu o nouă Fetească Neagră, una marca Balla Géza. În domnul Horia Ban am găsit un amfitrion plăcut la standul propriei crame din Covăsânț, HB Wine, prilej de savurare a vinurilor din noua gamă Rupes Primus, între care un expresiv Roșu de Miniș (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir și Fetească Neagră).

Sus, pe Dealul Silagiului și în Holul de Marmură deopotrivă, la Crama Dealul Dorului, un Burgund Mare de tot ne-a transportat în altă dimensiune, tot așa cum jos, la Artisan Winery, aici și în Păuliș, cupajul maxim Artisan 1st Cru 2023, din Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră, Cabernet Franc, Petit Verdot, și-a arătat splendida evoluție. Urcând iar apoi, am găsit un stand incitant cu vinuri italiene, Borghetti Giampiero, prilej să degust un Ripasso, un Amarone della Valpolicella, dar și un excelent Corvina Veronese, în monocépage. 

Și or mai fi fost întâlniri și vinuri uitate, din motive euforice, care țin cu totul de participarea la un festival de vin. Pașii către casă i-am făcut mai încet și mai prudent, iar gândurile au încercat să cuprindă toate senzațiile provocate de locul desfășurării și de aromele festivalului. L-am salutat la plecare pe domnul de bronz cu joben de la intrare, un om pe care mi-ar fi plăcut să-l întâlnesc în carne și oase în vremurile bune, imperiale, de dinaintea tuturor acestor calamități din urmă, între care cea mai mare a fost comunismul. 

Post factum, găsesc acest festival reușit în desfășurare, perfect ca ambianță, perfectibil în comunicare (în afara relatărilor care anunțau evenimentul, nu am găsit nici o oglindire de după în presa locală). Și spun în final: Köszönöm szépen, Szántay Lajos! Efharistó polí, Methexis! Mulțumesc, CCIA Arad!.

 

Kultúrpalota. Palatul Cultural (Kultúrpalota) din Arad a fost proiectat de celebrul arhitect arădean Szántay Lajos și ridicat între anii 1910 și 1913, la inițiativa Asociației Kölcsey Egyesület. Edificiul, care îmbină mai multe curente din arhitectură (gotic, renaștere italiană, neoclasic și secession) a costat în epocă nu mai puțin de 1,1 milioane de coroane (cca 40 de milioane de euro la valoarea actuală). A fost clădit cu ajutorul a 200 de maistori locali (tâmplari, pietrari, fierari, stucatori, sticlari, electricieni ș.a.) și a unui număr mult mai mare de salahori. Destinat inițial să adăpostească muzeul, pinacoteca și biblioteca orașului, Kultúrpalota a fost prevăzut cu o sală de concerte cu acustică excepțională, pe scena căreia au concertat și dirijat nume mari precum Bartók Béla, George Enescu, Richard Strauss. A devenit sediu de filarmonică în 1948, o dată cu înființarea instituției.  

 

Un arhitect și muzician legendar. Szántay Lajos (1872-1961), arhitectul arădean de renume care a proiectat, în prima jumătate a veacului trecut, numeroase clădiri superbe ale orașului, peste 70 la număr, precum Palatul Cultural,  Biserica Roșie și propriul său Palat, Szántay, a fost și muzician, activând vreme de trei decenii în orchestra orașului. Se spune că, în vremurile bune, care pentru el au fost cele imperiale, obișnuia să cânte la vioară pe balconul propriului palat, încântând trecătorii și cu arhitectura sunetelor. Cel care a desenat Aradul modern a avut parte, însă, de o soartă tragică, la fel ca imperiul în care s-a născut și în care s-a desăvârșit ca profesionist. Comuniștii i-au confiscat proprietățile, silindu-l să trăiască într-o odaie de la  mansarda neîncălzită a propriei clădiri. Pentru a supraviețui iernilor geroase ale Obsedantului deceniu, a fost nevoit să pună pe foc cărțile bibliotecii, dar și schițele și proiectele proprii de arhitectură, inclusiv planurile marilor clădiri pe care le-a proiectat. A murit de frig și de foame în martie 1961, la 89 de ani, fiind înmormântat, din lipsă de bani, în cavoul familiei care a adoptat-o și salvat-o pe fiica sa, Theresia.

Galerie foto

Una serata in Famiglia și laboriosul making-of al unei întâmplări criminal de reușite

Zilele trecute am scris o nouă filă din jurnalul degustătorilor rătăcitori care suntem. Pentru asta, șezând în odăile bunicii, am rătăcit prin multe locuri din Italia, cum ar fi Veneto, Umbria, Valpolicella, Asti, Puglia și Sicilia, ba chiar am trecut oceanul, pentru o conversație la un trabuc cu un bun amic din Taormina.

Inaugurăm o nouă serie de evenimente în club căreia i-am spus The Italian Cook Job și care ar putea să se numească la fel de bine Serata in Famiglia. Ideea a stat in sertar cu anii împreună cu cartea care a stârnit-o, The Mafia Cookbook, până când astrele s-au aliniat în sfârșit pentru a o pune în scenă. Și pentru asta a fost nevoie să alegem niște rețete și ca Adina să le gătească succesiv. Și a mai fost nevoie să ne sacrificăm și să le savurăm, hotărând că sunt minunate. Ba a mai trebuit să găsim și șase vinuri pe măsura rețetelor, unele din acelea care costă cât un televizor, așa încât serata/evenimentul/degustarea să fie cu adevărat gourmet. Ca show-ul să fie complet, unii dintre noi s-au costumat adecvat pentru asta, primind și premii pentru efortul creator.

Așadar într-o frumoasă zi dintr-o lună a unui an uitat, înaintea unei degustări pe care nu ne-o mai amintim, Dan vine în club cu o carte și propune să facem cândva un eveniment pornind de la conținutul ei. E vorba de un volum dedicat mâncărurilor preferate de membrii Mafiei, semnat de Joseph „Joe Dogs” Ianuzzi, un celebru mafiot spășit având inițial ca pasiuni lumești cursele de ogari (de unde i se trage și porecla) și gătitul și, după „retragere”, chiar scrisul. Cartea conține 39 de rețete preferate de capii Famigliei, însoțite de povești savuroase dintr-un mediu italo-american care a făcut subiectul multor filme de Hollywood și nu numai. Zis și nu prea făcut, fiindcă evenimentul avea să aștepte ceva vreme până să prindă viață în odăile clubului.

Volumul a așteptat ani de zile în sertarul lui Dan, până la sfârșit de aprilie 2026, când am hotărât și reușit să dăm viață ideii. De-a lungul unei săptămâni întregi, am vânat cele mai potrivite ingrediente prin cele mai bune magazine arădene, am scotocit prin vinotecă și prin wine stores în căutarea unor vinuri alese și asortate, gen Amarone, Ripasso etc., pe gustul lui Il Padrone. Adina a elaborat în familie cele trei rețete selectate din cartea lui Ianuzzi: Orechietti with Peas and Prosciutto, Baked Pork Chops Philadelphia, Zabaglione. În calitate de cobai de lux în pregătirea evenimentului, le-am pozat și devorat, găsindu-le extraordinare. Abia după tot acest ritual hedonist, spectacolul gourmet putea să înceapă...

 La ceasul înserării, un domn impozant însoțit de soția sa fermecătoare coboară dintr-un Mercedes interminabil, oprit în fața clubului. E timpul să înceapă banchetul! Spumantul Fulvio Beo, o șampanie italiană produsă de Ca’ Rugate, o cramă de 90 ha din zona Veneto, deschide degustarea. S-a înnobilat vreme de zece ani în vinotecă de Pivnicer, așteptând momentul potrivit pentru împărtășire. Elaborat din soiul Garganega, dezvăluie un perlaj fin și note citrice seducătoare, care ne transportă pentru o clipă în nordul Italiei. 

La o masă centrală șede un cuplu de la începutul veacului trecut; el poartă o pălărie cu bentiță, ea fumează din sipcă; o altă divă, cu șal alb și rochie neagră, a venit singură la petrecere, fără mafiotul de serviciu. Mai încolo, perechea coborâtă din Mercedes face conversație într-un grup animat; don Claude se pregătește să umple curtea bunicii de fumul trabucului său cubanez, iar donna lui face senzație cu o ținută care emană power femininity. 

După vinul de început, de socializare selectă, ne pregătim de un aperitiv special ales din cartea lui Joe Dogs: Orecchiette cu mazăre dulce și prosciutto crocant/Orechietti with Peas and Prosciutto/Orechiette con piselli e prosciutto. Orechiette reprezintă un tip de paste din Puglia de forma unor urechiușe, de unde li se trage și numele. Le-am servit în farfurii din două imense frapiere, iar în pahare am turnat un super-umbrian produs la Castello della Salla, cramă aparținând marii familii Antinori: Cervaro della Salla 2016 (Chardonnay&Grechetto). O tăcere apetisantă umple clubul: pastele oferă o sumă de contraste blânde, aproape umami, vinul e o combinație de arome divine, de vanilii potrivite la masa zeilor, de fructe neștiute dintr-un paradis uitat.

 După acest moment pe care destui l-ar fi vrut prelungit la nesfârșit, am ales un intermezzo oenofil: un Nero d'Avola 2022 de la crama siciliană Baglio di Pianetto. Un vin proaspăt, mineral, cu arome de rodie de la poalele Etnei. Și tot ca un intermezzo, Dan părăsește clubul pentru a realiza, în curtea bunicii, un interviu pe tema bucătăriei italo-americane  cu Salvo Lo Castro, mare chef internațional și bun prieten al clubului. Originar din Taormina,  Sicilia, școlit în domeniu și prin restaurante din Paris, Florența, Roma, Tallinn și... Arad, stabilit o vreme la Viterbo și devenit chef pentru papii Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, Salvo a gătit și pentru comunitatea CDViN, în cadrul unui eveniment din iunie 2019. 

Aceea a și fost cea mai complexă seară a anului, în zece ore fiind pregătite 182 de farfurii cu specialitățile propuse de chef-ul sicilian. Meniul a cuprins antipasti: Polipo al guazzetto con spuma di patate aromatizzate alla menta/ Caracatiță în sos tomat (guazzetto) cu spumă de cartofi aromatizată cu mentă și Mini tartar de vită cu sos de gorgonzola și crema di uovo; primi piatti: Raviolino al branzino/ Ravioli umpluți cu biban de mare, urmate de Paccheri di gragnano con coniglio e porcini/ Paste Paccheri de Gragnano cu iepure și hribi; secondi piatti: Tonno vitellato/Ton în sos de vită și Mini filetto al gorgonzola/ Mini file (de vită) cu brânză gorgonzola. Desertul irezistibil a fost elaborat atunci de Pivniceră: New York Cheesecake.

Salvo a mai gătit, tot în iunie 2019, pentru Papa Francisc, cu prilejul vizitei sale la București. Ne bucurăm să-l revedem, fie și pe ecranul telefonului, fumând un trabuc în grădina restaurantului său newyorkez și povestind despre simplitatea și măiestria bucătăriei italiene (un proverb de pe alt continent, din Țara Soarelui Răsare, legat de jocul de go, spune așa: „Maeștrii se recunosc după ceea ce știu să facă cu lucruri puține”).

Întorși în club, în anturajul de don-i și donne, am savurat felul principal: Cotlet de porc la cuptor cu sos de ciuperci, șalote și cognac, piure de legume și sos de mere/Baked Pork Chops Philadelphia/Costolette di maiale al forno alla Philadelphia. L-am servit în compania unui vin al cunoscutei crame Giusti: Valpolicella Ripasso Superiore 2012. Cu sediul în Treviso, crama deține podgorii și în zona Valpolicella, fiind renumită și pentru vinurile sale obținute prin metodele Amarone (strugurii din soiurile Corvina, Corvinone și Rondinella sunt lăsați la uscat 3-4 luni, sunt storși iarna după ce pierd 40% din apă, rezultând un vin ușor amar, condimentat, corpolent și alcoolizat, cu arome de fructe negre, tabac și piele) și Ripasso (vinul roșu tânăr Valpolicella Classico e trecut peste tescovina rămasă de la producția vinului Amarone, rezultând după o a doua fermentație un vin complex, condimentat, cu note de fructe negre și ciocolată).

A fost o asociere excepțională: mâncarea e o reinterpretare a cotletului de porc, gătit frăgezit din bucăți mai groase de carne, mult îmbogățită de condimentarea cu piper verde, de coniacul mai vechi de zece ani, de gustul fin al piureului de cartofi, țelină și păstârnac, dar mai ales de contrastul oferit de sosul de mere. Un Ripasso, un Baby Amarone cu arome de tabac scump care s-a desăvărșit 14 ani în vinoteca de sub club, a completat perfect toate celelalte condimente ale rețetei. Și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, am servit apoi și ceea ce pentru unii o fi fost vinul serii: Ca' Rugate – Amarone della Valpolicella 2014. Această cramă din Veneto, care a furnizat și primul vin al serii, deține, între altele, și 35 ha la Montecchia di Crosara, într-o zonă care face parte din așa-numita Valpolicella extinsă. După 12 ani, acest Amarone trece cu brio proba prestigiului și a nobleței: aromele aparțin unor fructe divine, vanilia o fi furată din plantațiile zeilor, ciocolata e din aceea de pe obrajii unui copil, tutunul l-o fi fumat o zeitate diabolică, păgână. Un moment apoteotic, care ne scoate definitiv din grijile deloc puține ale prezentului, transportându-ne într-un basm decadent.

Cum-necum, cu un picior ieșind afară din mit și cu unul intrând în el, am ajuns și la desert, adică la Zabaglione/Spumă caldă italiană din gălbenușuri, zahăr și Porto, având ca asocieri premium cantucci și înghețată de vanilie. I-am asortat un vin al cramei piemonteze Icardi: La Rosa Selvatica Moscato d’Asti 2024. Despre desert: o încântare! Au dispărut repede porțiile din cupe, multe fiind umplute și a doua oară. Niște cantucci à la Adina au însoțit bine vinul asortat, iar înghețata a întregit cea mai dulce parte a serii. După cum a făcut-o și excelentul vin de la Icardi, de felul său dulce, puternic aromat, foarte floral, ușor neliniștit, cu arome de roze din grădinile Afroditei. Aciditatea acestui vin, unul dintre preferatele serii, a compensat perfect zahărul, asociindu-se perfect la desert.

Să mai spunem că toate vinurile servite aparțin unor crame faimoase prezente în volumul Duemilavini. Il Libro Guida ai Vini d Italia, un anuar al Asociației Somelierilor din Italia care îi cuprinde pe cei mai importanți producători din Peninsulă. Ele au fost asortate precis cu bucatele, fiind alese din lista restrânsă a preferințelor gurmanzilor și oenofililor italieni și italo-americani, între care s-au numărat și se numără fără îndoială și mulți membri ai Famigliei.  

Departe de a promova valorile unei organizații criminale, am pus la cale evenimentul mai degrabă ca pe un ecou al unei nostalgii hollywoodiene, dar și ca o promovare a culturii gourmet italo-americane, care înseamnă deopotrivă simplitate și rafinament. Un demers de o complexitate unică în viața CDViN, care a necesitat un efort și o pregătire îndelungate, cu ajutorul comunității clubului. Poate că de-a lungul celor 16 ani de existență a Asociației Vestik și celor 14 ani de club, doar două evenimente au presupus o trudă asemănătoare: Degustare la înălțime. Ultima cină la bordul zeppelinului Hindenburg (mai 2015, 13 vinuri de la cramele listate în anii '30 pe aeronavă  și rețetele originale din epocă) și Secretele gourmet ale Vaticanului. Un festin divin, cu Salvo Lo Castro (iunie 2019, șapte specialități servite în 182 de farfurii, cinci vinuri ale Cramei MaxiMarc).

 Ca și cele două întâmplări amintite, acest adevărat banchet a fost realizat prin efortul afectiv, voluntar și financiar al întregii comunități CDViN, sub coordonarea neobosită a cheffei Adina, cea care a dus greul seratei.  Un rol aparte l-au avut cheffe Maria, care a pregătit exclusiv Zabaglione și înghețata, și prietena Roxana, truditoare alături de Adina și Maria la felul principal și la efortul gătirii și servirii, dar și premiantă cu sipcă în cadrul întrecerii celor mai bune costume de epocă asociate evenimentului. Și-au dat concursul decisiv, prin calitatea ingredientelor furnizate,  Alimentara Magic și supermarketul italian Pini. Și, poate, și acel Porto vechi de 21 de ani găsit într-un cotlon al vinotecii Pivnicerului, care a dat unicitate unui Zabaglione altminteri magnific.

După un asemenea extaz, gândul firesc se îndreaptă spre o continuare: pregătim în toamnă, într-una din toamnele viitoare..., un nou festin din noua serie The Italian Cook Job sau Serata in Famiglia, cum vă place. Ne gândim atât la rețete din cartea lui Ianuzzi, cât și la alte bunătăți de Hollywood, prezente în pelicule celebre și asociate cu personalități și personaje notorii cum ar fi: Al Capone, Meyer Lansky, Vito Corleone, Tony Soprano, dar și la unele vinuri surpriză, criminal de bune!

Notă: În privința câtorva fotografii ale evenimentului, unul dintre corifeii serii s-a jucat un pic creativ cu amicul algoritm pe nume AI. Au rezultat niște imagini uimitoare, care i-au teleportat pe cei prezenți, tot așa cum au făcut-o meniul și vinurile, în basmul american din epoca Prohibiției. Se recomandă să încercați mereu asta acasă, mai ales atunci când bănuiți că prezentul a devenit prea sordid pentru propria, uriașa capacitate de visare, în stare să transforme la modul inocent lumea!

Galerie foto