joi, 28 aprilie 2016

Un Vinvest atipic, cu celebrare și nostalgii Phoenix

   
Pentru noi, Vinvest 2016 a fost cumva atipic. O dată, fiindcă viața noastră s-a aglomerat într-atât încât eram gata-gata să ratăm cel mai important festival de vin din vestul țării. Apoi, din pricina unei întâlniri absolut întâmplătoare cu unul dintre foștii membri ai trupei noastre rock preferate, Phoenix. La urmă, dar nu în cele din urmă, datorită unei aniversări mai importante afectiv chiar decât un festival și decât o trupă rock...
Am ajuns la Timișoara duminică pe la unșpe (dimineața?), după două seri/nopți/dimineți petrecute în Vestik Club cu Cătălinul Liliacului și cu Herbertul casei argentiniene Lorca. Acolo am constatat că avem atâția prieteni la stand încât e aproape imposibil să degustăm evenimentul într-un mod normal, pasager. Vinarte, Crama Oprișor, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Kelaru, Domeniul Vlădoi, Guarini, Domeniile Anastasia etc. etc. sunt tot atâtea nume apropiate. Am adăugat alte câteva, în cele câteva ore petrecute acolo. La Oprișor ne-am bucurat de un Chardonnay La Cetate, dat fiind că aproape toate celelalte vinuri ne erau cunoscute. Herbert ne-a îmbiat cu o Sirenă de Vinarte, la Anastasia am luat vinurile la rând, stabilind și data unei degustări în dormitorul bunicii.  
Vinuri de top ne-au oferit prietenii de la Casa de Vinuri Cotnari. Chiar dacă mi-au plăcut toate licorile servite, inclusiv cele din noua gama de retail Iris, am ales pentru mine Feteasca Albă 2014 Colocviu la Atena. Dacă știți în România un alt vin din acest soi mai complet în toate ale sale, corpolență, aciditate, amplu postgust, să-mi spuneți și mie. Cine îl degustă poate scăpa și de prejudecata lansată de unii mai mari sau mai mici fani ai soiului cum că Feteasca Albă ar fi lipsită de calitățile amintite anterior, că ar fi un vin doar suav, floral, cu personalitate evanescentă în comparație cu Regala, numai bun de consumat în primul sau al doilea an de existență. Pentru mine nu sunt de lepădat nici Tămâioasa și nici Busuioaca din aceeași gamă. Poate că lucrul cel mai important însă este linia de calitate impusă de noul producător din Cotnari, care se regăsește în toate gamele oferite : Colocviu, Domenii, Iris. O noutate interesantă se anunță spumantul de Busuioacă, pe care am avut plăcerea să-l degust, în trei variante de vinificare, în vinoteca proprie.  
Și tot cu atâta plăcere am încremenit la standul Domeniului Vlădoi, acolo unde Anca Maria a fost cea mai agreabilă gazdă. La fel ca în cazul Casei de Vinuri Cotnari, și la acest mic producător dobrogean se poate simți constanța în calitate. Vinurile sunt florale, directe, fără fițe, cu schepsis oltenesc de Dobrogea. Rosé-ul, Tămâioasa, Chardonnay-ul, Merlot-ul, Syrah-ul, Cabernet-ul, toate oferă plăceri simple, nesofisticate, produse de senzualitatea originară a vinului. În acest an ne vom bucura și de un soft Orange în stil Nelu Vlădoi și de un cupaj sprințar de vinuri roșii din recoltele proaspete pe care vom avea plăcerea să le degustăm în curând în dormitorul bunicii, alături de alte șase etichete purtând aceeași marcă.
Un alt producător care va păși în club, Domeniile Anastasia, ne va oferi mai multe vinuri pe care le-am degustat la stand, între care o Fetească Albă, două Chardonnay-uri și mai multe cupaje de roșu. Spre rușinea noastră, nu am mai ajuns să ne bucurăm de vinurile promovate sub marca Guarini, în schimb i-am revăzut pe prietenii de la Crama Kelaru, care se pot mândri cu un Merlot din 2007 și un Cabernet Sauvignon 2008 încă în formă.
Nu pot uita nici vinarsurile extraordinare degustate la standul Vincon, un producător pe care ne-am propus să-l prezentăm cât de curând la Arad.
În comparație cu anii din urmă, Vinvest 2016 a fost un festival cu mulți participanți la stand, dar cu mai puțini vizitatori. Nu știu dacă în mod absolut acesta este un lucru bun ori rău, ținând cont de calitatea publicului din anii trecuți. 
Criză ori nu, ca niște (ex-)timișoreni ce suntem, noi oricum nu ne lăsăm. Cu atât a fost mai mare plăcerea să-l întâlnim, cu micul nostru grup vestic, pe unul dintre membrii legendari ai tot atât de legendarei trupe Phoenix. Ca un fan autentic care deține toate vinilurile românești ale formației timișorene, inclusiv pe cele piratate în anii de mai mult sau mai puțin tristă amintire, nu am putut să nu-l îmbrățișez pe Valeriu Sepi, pe care fotograful Costi Duma a avut grijă să ni-l aducă în preajmă. Artist integrator și, inevitabil, dascăl globetrotter, Valeriu Sepi e în primul rând un bănățean. Chiar dacă datele sale biografice și artistice sunt disponibile mai ales în limba engleză și chiar dacă experiențele universitare și artistice l-au dus pe toate continentele, din Germania în Singapore și din Nepal în Brazilia, omul vorbește româna cu un superb accent de Valcani. Așa că am conversat un picuț în limba proprie, am executat o ședință foto cu butoaie și phoenixul nostru impozant cu aspect de Eftimie Murgu, plănuind și viitoare întâlniri în club.
Când târgul, salonul, festivalul începea să sfârșească, ne-am amintit că aveam de aniversat, Pivnicer+Pivniceră, vreo 23 (douzecișitrei) de ani de căsnicie, așa că ne-am invitat pe noi înșine și cel mai bun prieten la restaurantul Pomo D’oro, pentru o mică aventură gastronomică în compania unor preparate din vită Angus și a unor vinuri despre care nu se mai face vorbire aici. Și-atunci să nu regreți că toate acestea, Vinvest-ul, celebrările, marile întâlniri, se întâmplă în cel mai bun caz o dată pe an?


miercuri, 6 aprilie 2016

La WineUp 2016, împreună cu douăzeci dintre frumoșii nebuni ai festinelor din urmă



Pentru câteva zile, degustările CDViN s-au desfășurat într-un cazinou. A fost un WineUp tandru, fair, salin, cu simpatici ursuleți clujeni și entuziaști și neautorizați degustători arădeni. Într-un fel am mutat VinCE Budapesta la Cluj, dat fiind că nu am încetat nici o clipă să credem că Transilvania este adevărata noastră patrie. O mică parte din clubul nostru, vreo douăzeci de nebuni frumoși ai festinelor din urmă, a părăsit astfel dormitorul bunicii pentru cazinoul clujean.
O mulțime de vestici, și totuși o mică parte a clubului, care cu mașina, care cu trenul, au luat drumul Clujului pentru a participa la a doua ediție a festivalului WineUp. Pe la șase dimineața, neobositul Zoli, însoțit de ergonomica sa Ralucă, ne-a pescuit pe mine și pe Dan din centrul Aradului, cu scopul precis de a ne duce iute și comod în capitala Ardealului. Mihai plecase cu o zi în urmă cu vechiul său Logan globetrotter și cu noua sa și discreta sa prietenă. Ceilalți, până la 20, se suiseră în mașinile proprii, ba chiar am avut și o călătoare cu trenul.

Pe drum ne-a intrat frigul în oase în scurta pauză făcută la Oradea, un oraș care s-a îngrijit înțelept de infrastructură în ultimii ani. La Cluj, Zoli a dat ture pentru un loc de parcare și pentru lămurire, înainte de a se caza cu Raluca la Hotel Transilvania. A fost un prilej de ședință foto cu duduie în oglindă și cu perne brodate cu emblema hotelieră. La ieșire, niște ursuleți antici ne făceau cu mâna de pe un acoperiș străvechi, grafitti-urile erau simpatice, dimineața rece părea chiar însorită.
Doi pași mai încolo, Cazinoul, festivalul și o sută de prieteni de salutat, de pupat, de reîntâlnit. Ioana și Mihai, organizatorii, familia Stoica, Ghislain și Angela cu o bijuterie de bebe, Giancorrado, Alfred și Adi de la Viile Metamorfosis, Luminița, Boris și Gabi de la Crama Oprișor, Ciprian, Stelian și Răzvan de la Recaș, Sorin &Co de la Rătești, Vica de la Balla Géza, Marian de la Gramma, Cătălin de la Liliac și atâția alții, și atâția alții. Între prietenii  buni, Bogdan – fost somelier al Lacertei, actual promotor al Domeniilor Bogdan, și Adi Butuc, negociant connaisseur de vinuri portugheze, doi dintre magnificii prezenți în toamna anului trecut în dormitorul bunicii. Pe la treilea, Herbert, aveam să-l întâlnim decuseară, pentru o tură prin restaurante și o cazare pentru mine și Dan în apartamentul său din cartierul cu nume cordial „Bună ziua”. La intrare Zoli-ul nostru s-a pozat pentru comparație și pentru eternitate cu Zoli-ul ROVINHUD-ului. Ne-am făcut și noi amici în persoanele agreabile de la standurile Vinimondo și Selecciona, Liviu Guțuțui și Eduardo Garcia del Amo. Cu toții reprezintă o bună parte din lumea activă a vinului românesc, de o parte și alta a standurilor, din realitatea reală ori virtuală cu arome de Cabernet și Muscat. 
 
Așadar am numărat multe crame participante: Corcova Roy&Dâmboviceanu, Crama Gîrboiu, Carastelec, Gitana Winery, Château Vartely, Liliac, Gramma, Petro Vaselo, La Salina, Avincis, Aurelia Vișinescu, Vinimondo (Italia, Chile, Argentina, Africa de Sud, Spania, Liban), Cramele Recaș, Crama Rătești, Crama Oprișor, Alira, Davino, Budureasca, Viile Metamorfosis, Happy Wines (Italia), Balla Géza, Selecciona (Spania, Chile, Argentina). N-am ajuns să degust totul, din pricina timpului scurt petrecut la festival, măsurat în ore, din pricina celor două masterclass-uri la care am participat și din alte cauze mai mult sau mai puțin administrative. Mi-au plăcut în mod special vinurile servite la standul Vinimondo, între care șampania Billecart-Salmon Brut Reserve și Barolo Dragomis 2008 de la Angelo Gaja, dar și mai multe Tempranillo cu prețuri prietenoase de la Selecciona. Am încercat cu plăcere noua Friza albă, Masi-ul 2011 Campofiorini de la Recaș, noile vinuri de la Viile Metamorfosis: Muscat Ottonel &Tămâioasă Eco 2015, Fetească Albă&Sauvignon Blanc 2015, Rosé 2015 (Merlot, Fetească Neagră, Pinot Noir) și Sauvignon Blanc 2015 Via Colțul Pietrei, toate vinurile cramei Liliac, cu deosebită aplecare către Feteasca Albă, Feteasca Regală, Sauvignon Blanc 2015 și Nectarul anului 2014, de la Crama la Salina - Sauvignon Blanc-ul Issa 2015 și Issa Rosé 2015 (Pinot Noir), de la Gramma – Cuvée Vișan Rosé 2015, de la Rătești - Cabernet Sauvignon 2013, iar la standul Château Vartely m-am încumetat să încerc un excelent distilat Speranța. Pur și simplu nu am ajuns să degust vinurile unor crame dragi ca Avincis, pe care însă le tot încerc în dormitorul bunicii, și nici pe cele de la Balla Géza și Gîrboiu, știute însă, fiindcă au pătruns recent în portofoliul clubului. 
Sâmbătă am participat la un interesant masterclass, Integrate traditional Romanian varieties in the world wine map, susținut de Peter McCombie MW la City Plaza Hotel, iar duminică la un altul, și mai și, prezentat de Dan Balaban: Davino, expresia perfectă a terroir-ului din Dealu Mare. Mi-a rămas în minte cel de-al doilea, pentru experiențele senzoriale contradictorii pe care mi le-au oferit vinurile servite. Acționarul majoritar al cunoscutei mărci valahe, Dan Balaban, a susținut o prezentare cât se poate de tehnică („n-am inventat nimic”) și de aceea cât se poate de profesională, însoțită de imagini proiectate și de un limbaj de breaslă, extrem de avizat. A fost o demonstrație de forță, cu 13 vinuri servite, în compania unor fișe tehnice (12 la număr) care descriu soiul, anul de recoltă cu toate fenomenele meteo aferente, denumirea de origine, volumul de alcool, aciditatea, pH-ul, zahărul rezidual, data recoltării, a îmbutelierii, particularitățile de vinificație, caracterizarea vinurilor și multe, multe altele. Vă mărturisesc că sunt îndrăgostit de unele dintre vinurile Davino, chiar dacă nu și de prețuri, de toate etichetele clasice, care relevă presupusa apartenență de castă spirituală a producătorului, dar nu și de stilul prezentării pe care o rezum aici.  
 
Cât despre vinuri, pentru mine, unele au fost festin, altele, un pic de chin. Nu sunt pe gustul meu, care e fără îndoială subiectiv și inventiv, primele albe servite: Făurarul Alb de Ceptura 2015, Plai Fetească Albă 2015, Iacob Sauvignon Blanc & Fetească Albă 2015, Domaine Ceptura Alb 2015, toate proaspăt îmbuteliate și poate prea grăbit prezentate. Chiar dacă promițătoare în buchet, toate transmit aceeași impresie de amăreală și postgust iute, neplăcut, de prospețime dezagreabil condimentată. Aș putea să-mi amintesc însă cu oarecare plăcere de Davino Blanc Revelatio 2015, un vin rotund, frumos, purtând amintirea proaspătă a florilor de viță-de-vie. Despre vinurile roșii am însă cele mai frumoase impresii: Făurar Roșu Ceptura 2014, dintr-un „an blamat pe nedrept”, are un bun dozaj al aromelor; Iacob Roșu 2013, echilibrat și integru, poartă amprenta Cabernet-ului; Monogram Fetească Neagră 2013, cu notele sale de vanilie și cacao, e un vin mare. Am trecut apoi la: Davino Rouge Domaine Ceptura Roșu 2008 – dominat de caracterul Feteștii, cu buchet estompat dar frumos, cu note puternice de prune uscate, cu generozitate sublimă în postgust; Davino Rouge Domaine Ceptura Roșu 2010 – iute și astringent, nu atât de expresiv ca 2008, dar complicat și viu, în nici un caz feminin; Davino Rouge Domaine Ceptura Roșu 2012 – în care Cabernet-ul e stăpânul, foarte apropiat în ale sale de cel din 2010, poate cu un plus de condiment și cu un postgust mai lung, cu o complexitate ce se descoperă treptat de parcă te-ar încerca, de parcă ar vrea să vadă de ai răbdarea așteptării. La urmă, Davino Flamboyant 2012 și-a dezvăluit buchetul splendid, eleganța cuceritoare, strălucirea specifică unei bijuterii. Cu nas mai discret, cu bună aciditate și cu o subtilitate a dezvăluirii în postgust,  Davino Flamboyant 2010 se dovedește la rându-i o altă minunată ființă care trăiește în sticlele acestei mărci superpremium.
 
Nu pot decât să mă închin celor care au îngrijit viile și oenologului care a elaborat aceste vinuri roșii, iar în ce-l privește pe stăpânul moșiei, de la care am și aflat că anumite vinuri, anumite magnumuri sunt atât de puține că nu ajung decât la o clientelă intangibil de selectă, lui nu pot decât să-i exprim regretul meu că nu ar fi de nasul celorlalte caste românești aceste licori. De aceea mă voi mulțumi să servesc fără regret, între altele, împreună cu prietenii mei din club ce poartă modesta insignă cu motanul Lucky (antreprenori, dascăli, manageri, medici, ingineri, avocați, custozi de muzee, negocianți de vinuri, notari, jurnaliști, magistrați, artiști, oenologi, oameni care muncesc cu mintea și cu mâinile), dar și cu omul nostru din Panama care se ocupă de treburile casei din satul Ferendia, câte un magnum de Bauer, de Petit Verdot 2013 de pildă, sau câte unul de Știrbey, de Merlot 2007, sau poate chiar și ceva Saar Riesling Sekt brut – Weingut van Volxem 2007. Pentru că vinurile, ca și lumina, ca și frumusețea, sunt menite să fie bucuria tuturor.

 
Am uitat să mai spun că sâmbătă am petrecut o seară memorabilă la Bricks, în compania prietenilor clujeni Herbert și  Bogdan, dar și a portughezului Adi, împreună cu vinurile aferente de prin Minho și Dão, dar și de pe Domeniile Bogdan, alături de preparate gastronomice de cea mai înaltă clasă. Și că duminică am trecut cu Dan pe la Maimuța plângătoare, local cu istoric pitoresc din buricul târgului al cărui restaurant concurent fusese cândva Gaura dulce.
După masterclass, din pricini obiective, ni s-a făcut de plecare. Pe drum am săvârșit o ședință de shooting cu bannerele sugestive ale orașului nostru preferat din Transilvania, dar și cu bisericile și peisajele Turzii. Un mic popas la restaurantul Sarea-n bucate de lângă salină ne-a dezvăluit că fetele de la Crame România, Alina&Mona, au fost mai iute de picior virtual decât performerul facebook al clubului, dar ne-a oferit și ocazia unui prânz tradițional și a unui shooting cu cățelul rubicond al localului și cu un fazan care nu reușea să depășească un enervant gard de delimitare a proprietăților umane.
La Arad, înainte de nani, am devorat împreună cu Zoli&Raluca una dintre fabuloasele prăjituri ale Pivnicerei, cu dor de Cluj și de prietenii care au făcut ca toate acestea - rânduri, experiențe, plăceri nevinovate – să fie cu putință.